Vârful Moldoveanu (şi nu numai) prin Valea Rea şi Căldarea Galbena
- iulie 24, 2014
- by
- Visinescu Cati
Când: iunie 2014
Parteneri de tură: Radu, Dan, Vlad
Traseu Valea Rea (Stâna lui Burnei) – Vf Viştea Mare (2.527m) – Vf Moldoveanu (2.544m) (marcaj triunghi rosu, durată aproximativă 4 ore si jumatate, lungime aproximativă 4 km)
Vf Moldoveanu – Vf Roşu (2.489m) – Vf Galbena (2.419m) – Căldarea Galbena – Valea Rea (marcaj triunghi galben şi cruce albastră, durata aproximativă 4 ore, lungime aproximativă 6 km)
Lungime totală traseu: aproximativ 10 km
Diferenţă de nivel: aproximativ +1200 m / – 1200 m
Surse de apă: din abundenţă ! Noi am găsit pârâiaşe aproape peste tot – Valea Rea, platoul de sub creastă, Căldarea Galbena
Ȋn sfârşit a venit vremea şi acestui vârf ! Aveam în plan sa îl fac exact de ziua mea (şi să deschid o şampanie în creastă, alături de oameni dragi mie – unde mai bine să sărbătoreşti , dacă nu într-un vârf de munte?), însă vremea mi-a jucat feste şi în weekendul respectiv a plouat (pardon, turnat) cu găleata. Aşa că m-am văzut nevoită să îmi aniversez ziua de la ameţitoarea înălţime de etaj 2 de bloc, într-un cadru cât se poate de restrâns. A fost foarte frumos, într-adevăr, dar o parte din gândurile mele a rămas blocate pe planul iniţial.
De atunci am tot vânat vreme bună, numai-numai vom prinde un weekend cu vreme ok pe Moldoveanu. Dar de unde! Toată luna iunie a fost o vreme plângăcioasă şi răsfăţată, cu ploi zilnice şi (recunosc !) enervante. Nu cred ca a fost zi de weekend în care pe Moldoveanu să nu fie prognoza de averse, furtună şi fulgere. Pff, nu a fost o lună bună pentru urcat pe acoperişul României J
Planificarea pentru tura asta a început cu o săptămâna înainte. Ştiam (în mare) cine mă va însoţi, când mergem, unde campăm, ce traseu facem etc. Ȋn marţea premergătoare plecării – Bam!Delegaţie cu munca la Iaşi, joi şi vineri! Snif … adio urcat pe Moldoveanu sâmbătă! Ştiam că o să ajung înapoi în Bucureşti sâmbătă noapte (undeva pe la 1-2), obosită dupa drum, stare care nu îmi permite să fac traseu în condiţii optime (şi nedormită, şi obosită J). Singura variantă era sa mutăm toată acţiunea duminică – plecare de sâmbătă la prânz, campare sâmbătă noapte la baza Văii Rele şi să atacăm vârful duminica. Mă bazam pe faptul ca traseul poate fi făcut lejer într-o singuraă zi.
Eeee, și de aici au început fluctuațiile de schimbări: mulți s-au retras, alții s-au răzgândit sau au spus că vor să vina și ei … Cert e că din 10-12 oameni câți eram la început am ajuns numai 4! Schimbare mare, dar e bine că tura rămâne în picioare J
Plecarea a fost sâmbătă la prânz, undeva în jurul orei 14, pe o căldură de ți se afundau bocancii în asfalt. Ne-am strâns cu toții la Hanul lui Manuc și de acolo am tot gonit spre răcoare, bucurându-ne că lăsăm București-ul încins în spate. Ruta aleasă de noi : București – Pitești (pe autostradă) - Curtea de Argeș – Nucșoara – Stâna lui Burnei. Știam că de la Nucșoara încolo începe un drum forestier de aproape 40 km, care nu este în stare foarte bună ( a se înțelege cu gropi și alte obstacole care te obligă să încetinești și mai mult – de parcă mersul în viteza a doua ar fi de Speedy Gonzales!). Am avut însă surpriza să descopăr că drumul este chiar ok, fără denivelări prea mari, gropi sau alte încetinitoare. Ba chiar e și semnalizat, cu indicatoare & toate cele trebuincioase unui drum respectabil 🙂
Am ajuns la Stână exact la apus, moment în care am văzut pentru prima dată ce ne așteaptă mâine la urcat (și ce peisaj!). Hmmm, nu e cine știe ce, tura de pe Negoiu a fost mai grea … Dar vedem mâine! Acum să mergem să punem corturile și să mâncăm, stomacelele noastre erau deja experte în simfonii și triluri. Ne-am făcut comozi, am făcut un foc strașnic și acum … hai să ne înfruptăm din bunătăți! Și ce e mai bun decât o bucată de sushi ardelenesc ? Cum … Nu știți ce e ăla sushi ardelenesc ? Rețeta e foarte simplă : se ia una bunatica slană delicioasă, se unește cu una bucată pâine făcută în casă și se leagă cu una foaie de ceapă verde. Și se savurează alături de o dușcă sănătoasă de palincă, ce te încruntă la ochi și te opărește la stomac 🙂
Mrrrrr, da’ bun o fost ! Acum hai şi la culcare, mâine ne trezim mai devreme decât găinile să plecăm pe traseu!
A doua zi
„Oare cât o fi ceasul? Afară e aproape lumină, deci ar trebui să fie în jur de …. mai bine mă uit la telefon!” Și uite așa descopăr că e ora 5 dimineața … și m-am trezit singură, deși alarma era setată undeva la 6. Se pare că pălinca nu și-a făcut efectul complet :))
Până când a sunat alarma am învățat pe de rost fiecare cută a cortului. Și cred că e prima dată când mă bucur că aud alarma … asta înseamnă că putem pleca! Ies din cort și dau trezirea celorlalți, doar-doar am termina pregătirile mai repede și am pleca mai curând pe traseu. Hai cu Moldoveanu, hai cu înălțimea!
 |
|
Inceputul traseului
|
Am plecat pe traseu undeva în jurul orei 7:30. Traseul începe cu un urcuș destul de lejer, care lasă stâna în spate, undeva prin dreapta ei. Trecem râul care șerpuiește pe lângă stână și de acolo începe efectiv urcușul pe Valea Rea. Nu știu de unde i se trage numele, dar cu noi a fost foarte bună – în sensul că urcușul nu mi s-a părut foarte dificil, deși se urcă aproape constant. Nu eram singuri pe poteca – ne-am întâlnit cu niște ciobani care mergeau în Valea Viştei (moaaamă, și cum urcau ciobănașii aceia! Kerosen, nu alta !) și cu un cuplu care făceau Moldoveanu a nu știu câtă oară. E bine când nu ești singur 🙂
Pas după pas, atentă doar la traseu, aud o voce de undeva mai sus : „Uite, se vede deja Moldoveanu!” Unde ? Ridic ochii din potecă și privesc spre zare … Heeei, uite Moldoveanu!Acolo trebuie să ajungem! Yu-huuuuuu!
 |
|
Moldoveanuuu 😀
|
Urcarea ne-a scos într-o vale largă, străjuită de piscuri. Se putea vedea foarte clar Moldoveanu și Viştea Mare, care păreau extrem, dar extrem de aproape. Aveam senzația că în maxim jumătate de oră o să fiu pe vârf, fluturând unul din steagurile de acolo.
După o mică pauză de hidratare & dat iama în bunătăți am continuat traseul, dornici să ajungem în vârf. Am străbătut valea și acum urcat agale către Șaua Vistei. Tot urcând cu ochii spre ținta noastră finală, mai-mai că era să ratez Iezerul Triunghiular, un lac în formă de (yeap, ați ghicit!) triunghi, aflat sub Vf Moldoveanu, cât și Refugiul Viştea, cu dungile lui albe și roșii, cocoțat cuminte pe șeaua cu același nume. Frumos mai e muntele asta 🙂
 |
|
Panorama din Portita Vistei
|
În Portița Viştei am făcut un mic popas, pregătindu-ne psihic pentru urcarea pe Viştea Mare. Oriunde am citit și pe oricine am întrebat, toți au fost de aceeași părere : urcușul ăsta e crâncen, dur, scoate toată vlaga din tine și te lasă fără nici un fel de energie. Oare așa o fi ? De unde suntem noi nu pare așa de dificil …. Ok, arată ca un arici zburlit și supărat, însă poate îl îmblânzim în vreun fel 🙂
 |
|
Urcusul pe Vistea Mare
|
Heeeeei-rup! Începe vestitul și mult-așteptatul urcuș pe Viştea Mare! Traseul e pietros, bolovănos, trebuie să te ajuți și cu mâinile pe unele porțiuni. Un puiuț de scramble …. and I looove scramble! Așa că urc destul de repede, mânată de dorința de a ajunge la capăt și de peisajele care deveneau din ce în ce mai spectaculoase. Din partea cealaltă a muntelui a venit un ditamai norul alb și s-a oprit exact în peretele cu Portița Viştei. Nu știam ce să fac, să urc sau să mai fac încă un cadru ? Grea alegere 🙂
Un ultim efort … și am ajuns pe Viştea Mare! Și o dată cu noi și ditamai norul gri, care ne-a blocat vederea spre Moldoveanu. Grrrrr, great! Avem totuși noroc că bătea vântul și l-a dat la o parte, astfel încât să vedem destinația finală. Pe care trebuie să o parcurgem în 15 minute, conform indicatorului.
Părăsim Viştea Mare și atacăm traseul spre acoperișul României. Acesta coboară prin spatele versantului, după care urcă din nou. Știam că între Vistea și Moldoveanu există o porțiune de traseu mai dificilă, numită Spintecătura Moldoveanului, prevăzută cu lanțuri. Nu am văzut poze, așa că nu știam cât de grea/expusă/abruptă este. Nu mi-am imaginat nimic, și bine am făcut: Spintecătura este într-adevăr expusă, însă se poate face lejer, cu multă atenție. Noi nici nu ne-am folosit de lanțuri.
Și iate-ne pe Moldoveanu! Cel mai înalt vârf din țărișoara noastră! Tragem aer adââânc în piept, mândri că am ajuns și aici. Panorama este într-adevăr SUPERBĂ, chiar dacă la orizont sunt numai nori negri care ne amenință cu o ploaie drept recompensă. Dar nu contează ….. suntem aici !
 |
|
Panorama de pe aceoperisul Romaniei 😀
|
 |
|
Fagarasul asta …. se mananca sau se escaladeaza?
|
Aveam două opțiuni la coborâre : fie ne întoarcem pe același traseu ( hm, nu prea mă încântă!) sau mergem în continuare pe creastă și coborâm pe Valea Galbena. Timp avem …. așa că hai pe Valea Galbena. Părăsim Moldoveanu și începem să coborâm ușor, pe un traseu cu marcaje tricolore.
Trei culoori cunosc pe lume,
Adunate în marcaje,
Pe trasee cu renume,
Pe alpinele etaje!
Coborâm destul de mult într-o sa, după care traseul începe din nou să urce. Și tot urcă, și tot urcă …. Eh, avem antrenament, tocmai am făcut Moldoveanu! Mai sus de atâta nu putem ajunge pe aici :).
Cu fiecare pas pe care îl facem se schimbă peisajul. Dacă până acum era o vale largă, iarbă și multe flori, acum suntem într-un loc plin cu bolovani ascuțiți. Un fel de urcuș pe Viştea mai mic și mai țepos. Traseul culmină cu Vârful Roșu (2.489 m), care din păcate nu este marcat în nici un fel. Traseul continuă lin, cu o coborâre, până pe Vârful Galbena (2.419m), de unde începe și CăldareaGalbenă. Ehee, de aici, doar coborâre! Pregătiți genunchii 🙂
 |
|
Urcusul pe Varful Rosu
|
Valea Galbena este renumită ( sau cel puțin așa spune nenea Google) pentru cele 4 lacuri glaciare. Dap, sunt patru, deși pe hărți apare doar unul. Cel mai frumos ( și cel mai mare) este lacul Galbena Scărișoara (aflat la 2.200m), după care se succed ( în ordinea altitudinii descrescătoare) Galbena II, Galbena III și Galbena IV, din ultimul formându-se o frumoasă și luuunga cascadă pe versanții Făgărașului .
 |
|
Galbena I
|
 |
|
Galbena II
|
Traseul șerpuiește lin printre jnepeni și flori de rhododentron, ocolind lacurile când pe stânga, când pe dreapta. Traseul nu era foarte bine marcat, juca v-ați ascunselea cu noi, așa că eram cu toții cu ochii în zare, căutând cruci albastre, purtătoarele noastre către Valea Rea. Eu încercam să le dibuiesc, dar privirea îmi era invariabil atrasă de piscurile pline cu rhododentron și alte tipuri de flori. O feerie de nuanțe verzi, roz și galbene, un paradis pentru orice grădinar sau iubitor de munte. Heaven îs pink 🙂
După vreo 2 ore și ceva de coborât ajungem la buza muntelui, unde un indicator ne anunță că mai avem o oră și jumătate până pe Valea Rea. Începem să coborâm destul de abrupt, în șerpuiri scurte și strânse. Nu este greu, dar oboseala acumulată începe să își spună cuvântul. Aaaaa, uite cascada care se formează din lac! Wooow … stai să fac și eu o poză! Și încă una, că se vede parcă mai bine la 1 m mai jos …. oops, stai că încurc alți oameni care vor să coboare! Gata-gata, mai fac una și plec! Încă una și mă duc 🙂
Coborâm într-o vale foarte largă și deschisă, de unde se poate vedea urcușul inițial pe Valea Rea. De acolo se intră în pădure și traseul șerpuiește din nou, în serpentine scurte. După aproximativ o oră de când am intrat în pădure, ieșim exact în punctul de unde am plecat azi de dimineață, Hoo-ray :)!
Drumul spre casă a fost lung, dar nu l-am simțit obositor și plictisitor. Da, mă dureau tălpile și aș fi dat orice pentru o cadă maaare cu apă caldă, dar eram așa de fericită! Știu că am construit această fericire cu fiecare picătură de durere și oboseală acumulată pe traseu, că starea de bine și mulțumire nu ar fi putut fi atinsă fără aceste mici „sacrificii” pe care cine nu urcă munții nu le poate înțelege. Dap, mă dor toate cele și sunt fericită pentru asta! A, și bineînțeles recunoscătoare 🙂
_____________________________________________________________________________
Utile
Traseul de intoarcere pe Google Earth :
Profil elevaţie pentru traseul de întoarcere (Vf Moldoveanu–Căldarea Galbena–Valea Rea):
Din păcate nu am profil de elevaţie şi pentru prima parte a traseului, telefonul meu s-a certat cu receptorul GPS şi nu s-au împăcat decât pe Moldoveanu 🙁
Pentru mai multe poze, aruncaţi un ochi aici :
_____________________________________________________________________________
De interes :
– Noi am parcurs drumul forestier în aproximativ 2 ore şi un sfert. Nu se prea prinde radio în zonă, aşa că e bine să aveţi muzică pe telefon sau să vă jucaţi ceva, drumul în sine este plictisitooooor de tot 🙂
– Nu se (prea) poate pune cortul la Stâna lui Burnei, din cauza terenului în pantă. Noi am campat la vreo2 km mai jos, unde este o alta stână mai mică. Este şi un râu acolo, aşa că nu veţi duce lipsă de apă. Şi sunt şi locuri de parcare în apropiere 🙂
– De la ciobanii de la Stână puteţi cumpăra brânză de burduf la 25 lei kg. Şi este bunăăăă 😀
Postări asemanătoare
Vf. Postăvaru cu plecare din Brașov – tură de o zi
septembrie 14, 2024
Mini-vacanță în Ardeal, ziua 3 – circuit Piatra Secuiului
septembrie 13, 2024
