Marea bălăceală – Thassos 2014

Nu mă așteptam să ajung vara această în Grecia. Noi aveam alte planuri- să mergem cu motorul 2 săptămâni prin Europa, cu destinație finală Praga. Cum însă nu am reușit să îmi iau concediu în perioada dorită de mine, a trebuit să facem reconfigurarea traseului” și am ales Grecia, la indicația unor foarte buni prieteni. Soare, mare, nisip, bălăceală și munte – sună foaaarte bine!

Drumul până în Thassos l-am făcut cu mașina, pe ruta București – Giurgiu-Russe -Stara Zagora – Haskovo – Komotini – Keramoti  – Skala Potamia. A fost un drum lung de vreo 10 ore, cu stat o oră și ceva la granița în Grecia pe o căldură infernală și plimbat aproape o oră cu bacul până pe insulă, vânând fotografic  pescărușii ce ne dădeau târcoale, numai-numai le-am arunca ceva de  mâncare. Și când vreun turist le arunca o bucată de biscuit, fie o prindeau din aer, fie plonjau cu viteză și o apucau delicat din valuri. Am zâmbit tot drumul până în Thassos :)Š

O dată cu primul contact cu pământul thassian a venit și sentimentul de vacanță , la pachet cu  o relaxare totală și un rânjet maaare de tot așternut pe față. De acum poate să înceapă aventura, relaxarea și bălăceala în mare! Abia aștept 😀

Ne-am cazat la pensiune la Astera Kalives și am fugit cu toții pe Golden Beach. Încă de cum am ajuns  m-a frapat curățenia de pe plajele lor și liniștea de acolo. În afară de zgmotorul normal (valuri, vorbe -€“ majoritatea românești – și mașini), nu auzeai muzică pe plajă! Ceea ce mi s-a părut – pfuai, fantastic! Puteam să vorbesc cu omul de lângă mine fără să ridic vocea. M-am tolănit pe sezlog, cu o carte și o apă rece, și m-am bucurat de ultimele raze de soare și căldură. Divin :)Š

 În mare, cam asta a fost tot programul concediului nostru de anul acesta-  plajă și bălăceală. Aveam 2 ghiduri la noi (luate de pe marele internet) cu atracțiile turistice și toate plajele din Thassos și ne hotăram la care din ele să mergem a două zi. Așa am reușit să testăm majoritatea plajelor de insulă : Golden Geach, Marble Beach, Kinira, Agios Ioannis, Paradise Beach sau Aliki (puteți citi mai multe aici și aici mai multe informații despre fiecare plajă în parte, cu lux de amănunte  🙂 ). 

Eu eram cam singura din grup care nu știa să înoate, așa că am venit în Grecia însoțită de o vestă de salvare portocalie (am luat-o din România, cu cea mai bună flotabilitate. Cred că putea să țină lejer 2 persoane că mine :)))  ). Așa aveam curaj să mă duc până în larg, unde apa depășea adâncimea de 10 m. Cu ochelarii la ochi și aparatul de fotografiat subacvatic, colindăm suprafața apei în căutare de arici de mare sau diverși pești. Și experiență a fost – WOW! Am avut norocul să văd câteva specimene frumoase și să plutesc alături de bancuri întregi de peștișori sperioși. Bine că am avut vestă , că dacă nu, în febră fotografiatului, uităm să mă țin la suprafața  🙂 )

 La un moment dat, în timp ce mă bălăceam și căutam noi modele de fotografiat în largul mării, am ajuns la marginea unei stânci subacvatice ce urca lin și abia atingea luciul apei. M-am oprit din “inotat” (de fapt din propulsat, adică dat din mâini și picioare) și mă bucuram de liniștea locului, observând cu un pic de neliniște că sunt destul de departe de mal (deși nu m-a niciodată la film cu rechini, gen Jaws, și știu că nu sunt rechini pe aici, tot mă simț aiurea să fiu singură în larg :))  ). Stânca era foarte vălurită și erau o groază de arici și pești prin zonă, așa că am decis să îi dau ocol, poate găsesc o comoară  fotografică. Dau eu din mâini și din picioare, ajung la colț și bag capul la înaintare, să văd ce e dincolo. Și mi se taie răsuflarea – dincolo se căsca un hău de cel puțin 15 m. Stânca era aproape dreaptă în partea cealaltă, ca un perete, iar fundul apei nici nu se mai vedea. Îmi era teamă și cu vestă pe mine să plec :))  ). Când în sfârșit mi-am făcut curaj și m-am desprins spre abis (după multe conversații interioare – hai, că nu are ce să ți se întâmple, nu o să cazi :)))   ), senzația care m-a cuprins a fost  – de nedescris. Parcă pluteam! Trebuie să încercați și voi dacă vreți să vedeți cum e :)Š

Și printre atâtea zile de bălăceală și prăjit (pardon, bronzat) la soare am avut parte și de o zi de hiking se cel mai înalt vârf din Thassos -Ypsarion. Am încercat să găsesc hărți montane sau informații despre acest multe, dar în afara înălțimii și a informației că există drum până în vârf nu am aflat nimic. Am avut noroc cu un foarte bun amic, ce făcuse vârful acum un an de zile și ne-a dat câteva informații prețioase despre traseu, marcaje și intersecții unde îi musai să fim atenți.  Și abia așteptam să mergem a€“ vedeam vârful în fiecare dimineață de pe balcon, cum veghea peste toată insula. 

Am întrebat la pensiunea unde stăteam cam cât facem până în vârf. “2 hours, 2 hours!” Hmmm, ceva nu e bine. 2 ore, urcat o  diferență de nivel de aproape 1200m ? Nici dacă e perete vertical nu îl faci așa de repede. Hai să calculăm la 3 ore, 400 m de urcat în fiecare oră mi se pare mai – omenește. Și abia acum mi-am dat seama că nu mi-am întrebat amicul de cât a făcut el pe traseu. O să fie supriza și pentru noi :)Š

Abia după ce am coborât de pe munte ne-am dat seama că timpii indicați de gazdă erau pentru urcat vârful cu mașina.  Poate nu a crezut că e cineva atât de zuzu, în stare să vină în Thassos să urce muntele a pied! Stăteam toți în curte și râdeam cu gură până la urechi, epuizați și deshidratați după cele 8 ore și ceva de traseu. Am povestit toate peripețiile în postul anterior, așa că vă invit să le citiți de acolo :)Š

Un loc în care am vrut foarte tare să ajung este la Giola, vestita piscină naturală în stâncă. Era un “must see” pe listă, așa că am plecat într-o după-amiază spre ea, cu mare bucurie și anticipație, visând deja la splendoarea și frumusețea ei. Băieții ziceau chiar că vor să sără , eu să le fac poze – ehe, vise mărețe! 

Ca să ajungi la Giola trebuie să părăsești drumul principal și să mergi aproximativ 5 km pe drum neasfaltat, nu mai lat de o mașină. Era mare inginerie când ne întâlneam cu alții care veneau din față, unul din noi trebuia să găsească un loc unde să se dea la o parte din drum, să treacă celălalt. Și nu de puține ori ne-am suit pe marginea ridicată a drumului, de mă miram cum de nu se răstoarnă mașina 🙂 ) Se ajunge într-o livadă de măslini, de unde trebuie să coborî perpedes până la malul mării să vezi  minunăția naturii. Noi am parcat mașina la umbră ( să nu o găsim topită la întoarcere!) și am început să coborâm în zig-zag spre mare – și coborâm, și coborâm, dar nu ajungeam nicăieri! Drumul știam sigur că e bun, existau indicatoare și mai erau și alți turiști care coborau, deci – hai să mai coborâm un pic!

Într-un final ajungem la malul mării. În fața noastră s-a deschis mult-anticipată și minunată panorama a a ….. unei bălți ….negre  … și statute…… Băi, asta-i Giola? Unde-i apa cristalină? Unde e imaginea piscinei cu apă albastră și limpede, de puteai să îi vezi fundul ? Au fotografiat-o turiștii așa de mult că au luat-o cu ei ? Tot ceea ce a rămas este un lac cu apă murdară, în care singura vietate ce are curajul să înoate este un pește –  ce a plătit cu viața pentru îndrăzneală lui și acum stă cu burta la soare, ca avertisment pentru amatori.  Și în aer plutește un miros de sulf … Dacă închid ochii, pot să jur că sunt la Băile Herculane. Ufff, pentru asta am bătut noi atâta amar de drum și am ratat o sesiune de plajă ?

 Începem să urcăm înapoi spre mașini, în pas domol.  Fiecare dintre noi își exprimă tristețea și dezamăgirea în felul lui, când îl aud pe unul din colegii mei:

–    Ia uitați-va ce scrie pe pancarde!

 Într-adevăr, erau multe pancarde în zonă, care anunțau că mai jos este parcare privată, să menținem curățenia etc. Era însă una care se repeta destul de des, pe care scria ceva în greaca și mai jos traducerea : Idioticos Dromos. 

 –Idioticos dromos! Drumul idioților! Ăștia ne-au avertizat, dar noi nu am fost atenți !

Am izbugnit cu toții într-un râs isteric. Uite că până la urmă nu a fost o totală pierdere de timp drumul până aici – ne-am ales cu o porție copioasă de bună dispoziție, așa, pe final 🙂

 Cele 8 zile au trecut foarte repede (din pacate!) și a trebuit să facem cale întoarsă – nu înainte însă de o ultima bălăceală în mare! După aceea ne-am suit în mașini și am parcurs același drum care ne-a adus în paradis cu aproape o săptămâna în urmă. Paradis din care am plecat cu multe amintiri superbe și cu dorință de a reveni – cel puțin încă o dată!

Iată drumul parcurs:

_____________________________________________________________________________