Viscol, ger, zapadă și un urs – Lacul Călțun, munții Făgăraș
- ianuarie 04, 2015
- by
- Visinescu Cati
În tura asta scurtă trebuia să ne testăm cunoștințele acumulate ieri, în cadrul cursurilor montane de iarnă. Condițiile erau perfecte – un munte spectaculos, multă zăpada și o vreme acceptabilă, fără ploaie, ninsoare abundență sau viscol. Să purcedem 😀
_________________________________________________________________
Când: martie 2014
Parteneri de tură: membri ai Asociatiei Oxigen
Traseu: Cabana Cota 1200 Piscul Negru – Poienile Paltinului (marcaj bulină albastră)
Poienile Paltinului – Lacul Călţun (marcaj triunghi albastru) şi retur până la Cabana Cota 1200 Piscul Negru
Lungime totală traseu: aproximativ 7 km
Durată totală traseu: 6 ore (3 ore şi jumatate dus, 2 ore şi jumatate întors )
Diferenţă de nivel: aproximativ +920 m /- 920m
Surse de apă: prin Poienile Paltinului trece un afluent al Argeşului – puteţi lua apă de acolo. Mai sus pe traseu nu ştiu dacă există râuri sau alte surse de apă, era tot acoperit de zăpadă şi nu se vedea nimic 🙂
_________________________________________________________________
Am pornit cu toții dis-de-dimineață de la Cabana cota 1200 Piscul Negru, locul unde eram cazați. Fiind un grup mare de muntomani (nu am stat să număr, dar sunt sigură că eram peste 30 de persoane), ne deplasam destul de încet – ceea ce mi-a dar destul timp să admir peisajul și să mă bucur de aerul curat.
Prima parte a traseului șerpuiește prin pădure și este destul de accesibil, ca o plimbare în natură. Eu eram cu ochii în patru, ultima dată când am fost pe aici (acum o săptămână) am găsit destule urme de urși pe zăpadă, de la urși maturi până la puiuți. Nici nu știu ce îmi doresc mai mult – să apară de nicăieri un pui de urs pe care să îl fotografiez sau … nu, știind că după un pui întotdeauna vine și mama lui? De data asta însă nu erau nici un fel de urme, deci ….. nici un urs pentru mine acum! Oricum eram destul de liniștită, ne însoțeau trei câini care au plecat cu noi de la cabana, dacă e vreun animal sălbatic o să îl simtă ei primii și o să dea alarma 🙂
 |
|
La intrarea in Poienile Paltinului
|
 |
|
Grupul si fidelul insotitor
|
O data cu ieșirea în Poienile Paltinului ni s-a deschis și priveliștea. Și chiar dacă era ceață și cerul complet acoperit de nori, tot ne-am putut bucura de siluetă impunătoare a vârfului Lăiţel, ce se arată din când în când din ceață. Am traversat poiana, şi după o nouă scurtă urcare prin pădure am ajuns la baza muntelui. Acolo am făcut un mic popas, să ne tragem sufletul și să mai dăm din haine jos, deja ne încălzisem bine de la traseu.
 |
|
Varful Laitel (sper sa nu ma insel 🙂 )
|
 |
|
O binemeritata pauza 🙂
|
Eh, până aici a fost distracția! De-abia de acum traseul începe să devină mai dificil. Urmează o urcare susținută și neîntreruptă, care ne-a dat ceva bătăi de cap pe porțiunile neacoperite de zăpadă și pline de noroi. Să vezi acolo acrobații, se aluneca, nu prea aveai de ce să te ții, mai luai o mostră de noroi pe pantaloni sau pe mănuși …. că doar așa-i la munte 🙂
La finalul urcușului am avut parte de o primă surpriză frumoasă: a început să ningă! Cu fulgi mici și rari, dar ningea! Și parcă adăugau încă un strop de magie la acest loc minunat 🙂
Am făcut o mică pauză de masă imediat ce ne-am regrupat. Am scos toți ce aveam mai bun prin rucsaci și am început să mâncăm, aruncând din când în când câte o bucată de sandviș câinilor care bâțâiau frumos din coadă, cerându-și și ei partea. Și micii cerșetori, cum mâncau ceva de la vreunul dintre noi, imediat se duceau la altcineva și se așezau frumos lângă el/ea, fixându-te cu privirea și așteptând să le dai și lor. Erau așa de haioși :)))
Dintr-o dată unul din câinii mari începe să latre și o zbugheste în fugă către versantul vecin. În câteva secunde și ceilalți doi i se alătura, într-o goană susținută. Baaaaai, sper că nu …
– – Ursul ! Uite ursul!
Pentru câteva milisecunde, am înghețat de spaimă. Ursul? Unde? Dacă vine încoace? Dacă este înfometat? Uuuuu, ce mă fac? Încotro să o apuc la fugă? Aaaaaa, panică generalăăă! Am surprins însă cu coada ochiului o siluetă neagră, urmată de altele trei, ce se îndepărtau de noi. Erau câinii, care îl alergau cât mai departe de noi. Pfiu! Am simțit instantaneu o ușurare IMENSĂ! Până la urmă totul o să fie bine :D. Spaima a dispărut și am pus mâna pe aparatul foto, să trag 2-3 cadre. Nu am avut obiectiv tele, însă am reușit să îl surprind destul de bine pe Moș Martin alergând 🙂
 |
|
Mos Martin la jogging
|
 |
|
Cei trei alergatori
|
Nu am mai zăbovit mult, deoarece începuse pe toți să ne ia frigul. Ne-am pus din nou în mișcare spre Lacul Călțun și în curând am ajuns la cea de-a doua urcare pieptișă din traseu. Heeei-rup! Urcam încet, în zig-zag, fiind atentă la fiecare pas. Și mă bucuram, la gândul că ne vom întoarce tot pe aici și poate mă dau la vale, chiar și fără sanie. Uuuu,ce super ar fi 🙂
După ce am ajuns la final (pfiu, finally!) vremea a început să se înrăutățească. Ningea mai tare și s-a înteţit şi vântul, ceea ce făcea că frigul resimțit să fie și mai aprig! Asta ne-a scurtat mult durata celei de-a două pauze, deoarece nu puteam sta foarte mult pe loc, chiar și adăpostiți. Trebuia să ne mișcăm, că dacă nu …. brrrrr, hai să ne urnim, frigul începe să între în oase!
 |
|
Trupa … spre creste!
|
 |
|
Salbaticie si alb
|
Oooh, great! Încă o pantă abruptă de urcat! Eh, deja avem experiență,așa că hai! Să gândim pozitiv – uite încă o oportunitate de a testa mersul cu pioletul! Pe diferite pante, cu diverse grade de înclinare, că să capăt experiență 🙂
Având experiență primelor două urcări abrupte, mă așteptam ca și la finalul acesteia vremea să sufere modificări. Și așa a fost! Când am ajuns sus, ia muntele de unde nu-i! Se lăsase o ceață de nu vedeam la 20 m în față! S-a intensificat și vântul, așa că afară păreau că sunt muuult mai multe grade cu minus decât erau în realitate. Deja simțeam cum îmi îngheață mâinile prin mănuși (deși aveam o pereche foarte bună și călduroasă :)! ) și nasul da semne că vrea să facă țurțuri. Sper doar să nu mai fie așa de mult până la lac, că o să mă fac stană de gheață în curând 🙂
 |
|
Sublim, nu-i asa ;)?
|
Încă o pantă de urcat, a patra pe ziua de azi, asta însă fiind ceva mai prietenoasă cu picioarele noastre obosite. Ceața deja se făcuse mai deasă, nu reușeam să mai văd nimic în afară de 1-2 coechipieri care urcau mai sus. Eram obosită și aproape înghețată, aşa că am decis să mă întorc dacă nu ajungeam la lac în curând. Chiar dacă îmi doream să văd lacul și refugiul Călțun (e prima dată când ajung aici, recunosc 😛 ), siguranța mea mi se pare mult mai importantă decât reușita unui traseu. O să revin la vară, dacă e 🙂
Hai! Un pas, încă unul … și am ajuns sus! Nu puteam să văd aproape nimic clar, însă distingeam un perete la dreapta, unul în față … și unul la stânga. Adică… mai e de urcat până la lac? Uuuuf, eu deja nu mai pot! Sunt obosită, înghețată, și nu știu cât mai pot rezista pe vremea asta! Cred că cel mai înțelept ar fi să mă întorc înapoi, deși îmi pare rău că nu am ajuns …
De data asta am stat mai mult să îi așteptăm pe cei care mergeau mai încet. Era super frig, așa că am făcut cu toții un grup și ne încălzeam că pinguinii, făcând cu schimbul cine să stea în mijloc, ferit de vânt și de ger. Și era așa de bine în centru 🙂
 |
|
Pinguinii la incalzit
|
Am văzut pe unul din ghizii noștri că își ia lopata și începe să sape în zăpadă… mă gândeam că dorea să își facă un mic adăpost, măcar să fie ferit de vânt. A săpat cam un metru, moment în care s-a oprit și a plecat de acolo, tot discutând cu celălalt ghid. Au venit spre noi și ne-au comunicat că nu mai putem continua traseul, deoarece vremea este mult prea aspră. Dar oricum nu mai aveam de ce să mergem mai departe, pentru că …. am ajuns! Acum suntem deasupra lacului Călțun, îngropat sub un munte întreg de zăpadă! Atât de multă, încât nici măcar refugiul nu se mai vede!Locul unde au săpat ei era deasupra refugiului, sperau să îl găsească și să reușim să intrăm, să ne dezmorțim, să bem un ceai cald. Dar de unde! Dacă nici după un metru de săpat nu au dat nici măcar de acoperiș, înseamnă că stratul de zăpada are cel puțin 3m. Wow 🙂
 |
|
Poza de grup … cu zapada care acoperea lacul si refugiul
|
Pe de o parte mă bucuram, deoarece am ajuns cu bine la finalul traseului. Pe de altă parte … am ajuns și nu am găsit nimic, în afară de o pustietate albă și multă, dar muuuultă zăpadă. Refugiul și Lacul Călțun sunt ascunse bine și eu nu pot decât să mi le imaginez din fotografii. Eh, nu-i bai! Motiv suplimentar să revin aici vară, atunci sunt sigură că le voi putea admiră în toată splendoarea lor 🙂
 |
|
Sa-i dam la vale!
|
Coborârea a fost extraordinar de rapidă, în mare parte datorită frigului care ne tot dădea ghes să ne mișcăm repede. Și, bineînțeles, au mai fost pante pe care le-am coborât foarte repede … pe rucsac! Un pic de aventură și distracție! Pazeaaaa, pârtieeee 🙂
 |
|
Surpriza de la final de traseu: brinduse in Poienile Paltinului 🙂
|
________________________________________________________________________
Iată şi câteva detalii tehnice:
Harta traseului (cu negru):
Harta traseului pe Google Maps (desenat cu roşu):
Cum ajungeţi la Cabana Cota 1200 din Bucureşti:
___________________________________________________________________
Costuri:
O noapte de cazare la cabana Cota 1200 Piscul Negru: 80 RON, în cameră dublă
Postări asemanătoare
Traseu uşor 1 zi din Predeal – vf Fetifoiu, vf Forbanul
decembrie 30, 2024
Vf. Postăvaru cu plecare din Brașov – tură de o zi
septembrie 14, 2024
