Wild, wild … Lotru! O zi în sălbăticia Droabelor

Îmi doream de ceva vreme să explorez și munți mai puțini cunoscuți. Acei munți pe care, probabil, nu i-ai învățat la ora de greografie, pentru că erau o subdiviziune a unei subdiviziuni muntoase. Că oricum, nu vei ajunge acolo prea curând – așa că de ce să îți încarci memoria cu numele lor?

Am avut parte de o astfel de experiență acum vreo 2 ani, când am fost la Așezările Rupeste de la Aluniș, în munții Buzăului, și am urcat până pe Vf Ţuţurdui (495m). Și pe cât de mic e vârful ăsta, pe atât ne-a chinuit până am ajuns la el. Exact ca un chihuaua – mic, mic, și rău, frate! Dar și ce panoramă am avut o dată ajunși în vârf .. mmmm, de vis! Și am visat cam așa 🙂

Așa că nu mică mi-a fost bucuria când am văzut tură organizată de către Andrei, undeva în munții Lotrului. Nu am mai fost niciodată, nu am auzit niciodată de ei …. perfect! Destinația ideală 😀

Altitudine minimă/maximă: 350 m (E81)/ 696 m (Vf Coşarei )

Tura asta a venit că cireașa (obosită) de pe tort, după o perioadă full de preumblari. Toată săptămâna am fost în delegație în Belgia, de unde m-am întors sâmbătă la 1 noaptea, după un zbor întârziat  cu 2 ore – bine că aveau bere bună în aeroport! Și tot sâmbătă am plecat dis de dimineață la Medgidia, pentru o plantare cu Mai Mult Verde, omuleții frumoși pentru care sunt coordonator de voluntari de peste 5 ani de zile în acțiunile de reîmpăduriri. Și azi mă duc la munte, în zona Văii Oltului. Acum chiar îmi doresc să se fi inventat teleportarea, se doarme mai bine în pat decât pe autocar :)))

Plecarea pentru tura asta a fost în jurul orei 7, din Piața Victoriei. Mergem tot cu autocarul. Mi-am căutat un loc cât mai comod, undeva prin spate, am scos pernuță de voiaj și … și la călătorie cu mine, în lumea visurilor! Nu știu exact cât a durat drumul, pe unde am mers, dacă ne-am oprit sau dacă a fost taifun la prima intersecție … Am dormit buștean :))))

Autocarul s-a oprit în Brezoi, după aproximativ 3 ore de mers. Ne-am echipat de drum și am plecat cu toții voioși, în grup compact, pe un drumeag neasfaltat ce șerpuiește pe lângă drumul principal. De pe margine, doi copii ne fixează cu privirea, cocoțați în vârful unei bănci de lemn. Cred că rar le este dat să vadă atâția “extraterestri” cu rucsaci , bețe sofisticate și încălțări butucănoase pe aici :))

Drumul ne poartă prin fața unor curți locuite, pe care însă le lăsăm în spate, deîndată de intrăm pe firul apei. Civilizația dispare și acum natura își intră în toate drepturile ei, îmbiindu-ne cu toate frumusețile caracteristice începutului unei zone montane- verde cât cuprinde, pajiști și multă, multă stâncăraie. Ah, și avem și noroc de vreme bună și frumoasă, cu cer senin, după repriza de ger tăios și vântos de ieri, combinat cu o scurtă fulguială. Fulguială în martie, cu copacii înfloriți! Nu știai care sunt fulgii de zăpadă și care sunt petalele scuturate de flori. Feerie înghețată în atmosferă :))

Prima parte a traseului este nemarcată. Ținem în continuare firul apei până când intrăm în pădure și începem ușor, ușor să urcăm. Suntem nevoiți să trecem pe malul stâng în râului și de acolo ….. Ooo, de aici începe distracția! Urcare pe o cărăruie lată de o lungime de bocanc, pieptiș pe coasta dealului și cu o cascadă în stânga. Salbatiiiiic :D! A fost nevoie să stăm la coadă pentru a urca, deoarece aveam în grup și oameni ce nu erau suficient de familiarizați cu muntele. Și să îți faci echilibristică pe pantă înclinată, în pătrățică ta de cărare … priceles :)))

Eh, și când am ajuns în vârful dealului  … ne-am dat seama că e doar începutul unei alte urcări. Și dă-i, și dă-i, și dă-i …. sus, sus, sus, tot mai sus!  Partea bună e că s-a mai lărgit cărarea și puteai să mergi .. mai lejer. Partea provocatoare era panta care se tot accentua. Și atunci mi-a venit – știu cum o să îi spun acestei pante! Că și așa nu are nume oficial! So … presupun că toată lumea a auzit de Panta Prostului de la Bușteni, aflată la începutul traseului către Cabana Diham și Gura Diham – porțiunea aceea la începutul căreia ești “Yo,man, mi-am scos pantofii pe munte! Ce mă iau ăștia cu bocanci și talpă lipicioasă aderentă?” iar la final, cu grijă mare de a nu-ți călca limba de 3 coți ce atinge deja pământul, concluzionezi cu un mare “Bă, ești prost? Pantofii mei nu au superglue pe tălpi! Hai înapoi!”. Panta asta de o tot urcăm noi acum este next level. Așa că o să îi spun … (drum rolls, please) … Panta Tăntălăul și Gogomanul. Mai lungă, mai accentuată, mai pentru tălpi pregătite și frunți asudate. Hardcore, baby :D!

Mult “iubita” pantă ne-a scos (finally, am ajuns la finaaal !) pe Muchia Coşarei, moment în care vedem primul marcaj al zilei,  cruce roșie –l a fel de roșie că fețele noastre, după efort și oboseală. Bun, se impune un moment de pauză, să ne recâștigăm suflul și să lăsăm inima să-și revină la ritmul normal de bătaie. Să nu ia sângele amendă că circulă prea repede :))

Pfiu, ce e mai greu a trecut! De aici traseul începe să devină ceva mai blând. După o scurtă urcare prin pădure până în vârful unui deal, priveliștea ni s-a deschis panorama asupra Oltului și a celebrei șosele ce șerpuiește pe lângă el,străjuit în zare de vârful Cozia. Hmm, acolo trebuie să ajung! Musai anul asta, că prea mă țin de vreo câteva zeci de luni să îl vizitez. Stabilit deci …. anul ăsta mergem în munții Cozia 🙂

Al doilea popas l-am făcut după vreo jumătate de oră de mers, într-un loc cu o panoramă superbă asupra orașului Brezoi. Undeva în dreapta se putea vedea vârful Zimbru, cu formă lui perfectă de colț de rechin (cred că de aici îi vine și numele!). Ce loc mai bun să stai să faci un popas? Și între timp am aflat că am atins și cea mai înaltă altitudine din traseul nostru de astăzi – vârful Coşarei (696m).  Și eu am trecut cu atâta nonșalanță pe lângă el, fără să îmi dau seama :))) M-am întors la mica stâncă ce marchează vârful și am făcut o fotografie. Măcar să știe să alții să nu mai treacă nepăsători :)))

Și de aici …. tot spre vale! Traseul continuă cu o coborâre destul de abruptă (sălbatici munții ăștia, a avut dreptate Andrei!), în care vreo 2 colegi au făcut cunoștință mai îndeaproape cu frunzele și pământul moale, urmată de o coborâre și mai prăpăstioasă (un fel de “Tăntălăul și Gogomanul” în reverse), ce ne-a adus până la albia unui mic râu. Îl trecem cu grijă peste niște crengi și bușteni așezați convenabil, ne cocoțăm biiiinişor pe malul nămolos și, după un mic heeei-rup, ajungem la un drum forestier. Și cică gata, până aici a fost cu sălbăticia, necunoscutul și aventura! De aici încolo vom merge pe cărăruia ăsta pământie până … eh, măcar ăsta este misterul, habar nu am unde o să ne scoată 🙂

De aici încolo traseul a fost ca o plimbare frumoasă și lejeră. Am avut timp să leg prietenii cu oameni frumoși, să fac fotografii la discreție (uite măăă, ce frumos se văd Făgăraşii! Și ce plini de zăpadă sunt! La ei e încă iarnă!) și să admir în liniște Stâncăriile Betelului, ce păreau mai frumoase pe măsură ce schimbam unghiul de vizualizare. O minunăție! Au un farmec aparte munții ăștia, poate și deoarece nu  sunt așa de umblați și au păstrat sălbăticia și naturalețea. Ah, și un lucru ce mi-a plăcut extraordinar de mult – e foarte, foarte curat! Am dat doar de un singur ambalaj pe tot traseul, care acum nu mai este 🙂

Traseul  ne-a scos tot pe Valea Oltului, la o distanță considerabilă de locul de unde am plecat, lângă Proieni. Distanță pe care a trebuit să o parcurgem pe jos, mărșăluind pe marginea drumului ca niște furnicuțe vesele și obosite. Treceau titurile pe lângă noi că niște  elefanți cu propulsie, uneori claxonând, alteori complet indiferenți la șirul de omuleți cu rucsac. Și am tot mers cam 6 km, timp în care tălpile mele au căpătat alergie la mersul pe asfalt și începuseră să protesteze în mod dureros, luându-se la întrecere cu stomacul ce dădea semne de  foame lihneală acută. Simfonia durerii la margine de șanț :)))

După o așa marsaluiala era binevenită o masă caldă. Am poposit la un restaurant, pe care am reușit să îl umplem aproape complet. Ne-am răsfățat cu bunătăți care mai de care. Inutil să spun că în autocar toată lumea a dormit buștean de la moleșeală și oboseală, nu-i așa :)))))?