Relaxare, cantare si un pic de invatare – cu gasca la Cabana Diham
- ianuarie 24, 2017
- by
- Visinescu Cati
Prima tură montană a lui 2017 vine după o incursiune scurtă și călduroasă în frumoasa Grecie, unde am avut ocazia să mă bucur de un soare cald și primăvăratic. Întoarsă în România acoperită de zăpezi și cu multe grade pe minus în termometru, mi-am spus că adaptarea s-ar face mult mai repede dacă aș merge într-un loc unde frigul e mai plăcut de îndurat. Adică la munte! Și ocazia nu s-a lăsat așteptată foarte mult – o parte din echipa proiectului 2500 merge în weekend la Diham, să îl sărbătorim pe Vio. O să fie o tură ușoară, cu multă distracție și cântări. Ce mai contează frigul :)))? ____________________________________________________________
Când: ianuarie 2017
Durată: 2 zile
Parteneri de tură: o parte din echipa proiectului 2500 (Vio, Mihai, Maria, Ruxandra, Carla, Alex)
Traseu: Cabana Gura Diham (982 m)– Cabana Diham (1.320 m) (marcaj triunghi albastru, lungime traseu 4.3 km, durată traseu 1h 45 min)
Cabana Diham – Cabana Gura Diham (marcaj triunghi albastru, lungime traseu 4.3 km, durată traseu 1h)
Model traseu: dus-întors
Punct plecare: Cabana Gura Diham
Punct sosire: Cabana Gura Diham
Dificultate traseu: simplu
Durată totală traseu: 2h 45 min, mers super încet, lejer şi relaxant 🙂
Lungime traseu: 8.6 km
Altitudine minimă/maximă: 982 m (Cab Gura Diham )/ 1.379 m(înainte de Diham)
Urcare/coborâre: +400 m/ -400 m
Stare marcaj: bună, atât ca poziţionare, vizibilitate şi frecvenţă.
Surse de apă: cabanele, plus râurile de pe traseu care încă nu îngheţaseră complet
_____________________________________________________________
Ne punem în mișcare sâmbătă, în jurul orei 6:30. Cele două mașini bucureștene și-au dat întâlnire la scară de bloc, au făcut aranjament de bagaje și erau gata să se întindă la drum, când Ruxi primește un telefon de la Vio, ce trebuia să vină din Pitești, cu o veste deloc îmbucurătoare – mașina lui e în “grevă” și nu mai vrea să pornească. Vio fiind sarbatoritul și motivul principal pentru care această întâlnire avea loc. Bun, ce putem să facem? Și tot Ruxi a venit cu soluția – merge ea în Pitești să îl ia pe Vio și ne vedem la Gura Diham cu toții. Perfeeeect :D!
Știind că avem mai bine de o oră avans, eu, Maria și Mihai ne-am permis să mergem relaxați. Ba o oprire la un magazin pentru ultimele provizii, ba o oprire la o farmacie, o lungă așteptare la Comarnic și una ceva mai scurtă pe la Sinaia, în trafic … băi, și tot am ajuns înaintea lor! Ei las că e bine, avem timp să ne echipăm pe-îndelete. Repede-repede, că afară e frrrrrig :)))
Colegii de tură au ajuns undeva în jurul orei 13. Cu pupături, îmbrățișări și atârnat chestii de rucsac, ne-am pus în mișcare pe la 14. Pfuai, așa de târziu parcă nu am plecat vreodată în tură :))) Având în vedere ora destul de târzie de ajungere la destinație, cred că workshop-ul hibernal programat pentru azi se va amâna pentru mâine. Azi mergem doar să ajungem, să cântăm și să ne distrăm! Și să sărbătorim, dar Vio încă nu știe asta 😉
 |
| Semne bune traseul are 🙂 |
Traseul e arhi-cunoscut – doar l-am făcut de atâtea ori, în condiții de vară și de iarnă. Ne-am mișcat lejer, având un copil în trupă (care însă mergea super bine!) și cu Vio cărând un rucsac super greu, plus chitara mea. Dar e ok! Am avut timp să îmi arunc ochii pe toate crenguțele pline de alb, să mă bucur de scârțăitul zăpezii sub bocanc și de drăgălașenia Carlei, care vedea ursuleți la tot pasul – sau cel puțin așa credea. Adevărul e că trosneau copacii atât de tare, încât credeai că e un Moș Martinache prin preajmă 🙂
La cabană – multă liniște și puțini oameni. Erau câțiva oameni în sală de mese, am apucat să îi văd înainte că ochelarii mei să se aburească instant. Și după ce i-am dat jos, nu am mai văzut nimic :)))) Ne-am lăsat rucsacele într-un colț și am comandat câte ceva de mâncare, deoarece eram cu toții lihniți de foame. Eu doream și ceva să mă încălzesc – și ce poate fi mai bun decât ceaiul de aici, cu rom? Bun și ieftin! Cred că am băut vreo 3 căni în jumătate de oră, așa de bun e 😀
Cu burticile pline și frigul scos din oase, ne-am dus să ne cazăm. Stăm toți în camera 102, cu vedere directă la Bucegi. Yay! Fiecare și-a ales patul preferat (în afară de Carla, care a testat toate paturile pentru a se convinge că al ei e cel mai bun :D!), ne-am despachetat…. și waaa, ce toropeală m-a cuprins! Ar merge un somn scurt, diseară cine știe până la cât stăm cu petrecerea. M-am lungit în pat .. și gata, Moș Ene a și venit. Nu conta muzica tare de jos, tropăitul de bocanc sau fâșâitul dimprejur …. somn am zis, păi somn să fie :)))
Am reușit să ațipesc vreo 2 ore, în reprize. Bune însă și alea! M-am trezit un pic buimacă, pe asentimenul lui “As mai dormi un pic, dar nu vreau!”, și m-am echipat să mă duc jos, în sala de mese. Și era așa de bine și de cald aici, încât am putut să merg în tricou. Ah, amintirile despre Grecia mă vizitează :)))
Eram singurii musafiri în sala de mese. Vio scosese coarda și învăța oamenii despre noduri. Și cea care le executa cu mare îndemânare și dexteritate era Carla. Uitasem ce repede învață copiii 🙂 Mi-a arătat și mie cum face ea nodul fluture, optul și optul prin urmărire. Și i-au ieșit așa de bine 🙂
Când m-am dus în cameră să iau chitara, Maria și Carla m-au însoțit. Pentru că o dată cu instrumentul vrem să aducem și surpriza pentru Vio – un tort. Yeap, oamenii au cărat un tort în rucsac, și s-a păstrat perfect :))) Am coborât cu grijă, am aprins lumânările, iar cabanierul a colaborat cu noi, stingând luminile cu câteva secunde înainte de intrarea noastră. Și efectul a fost pe măsură 🙂 Vio nu se aștepta, noi cântam din toți rărunchii “Laaaa muuulţi aaaaani!”, el a stins toate lumânările dintr-o suflare și toată lumea aplauda. La mulți ani, Vio, cu multe bucurii și împliniri, pe toate planurile 🙂
 |
| La multi ani si multe impliniri 😀 |
După tăierea tortului (mmmm, delicios!) a urmat o super-cântare, în care am avut ocazia să interpretez și piese mai vechi, pe care nu le mai cântasem de multă vreme. Și dacă la început am fost tot singuri în sala de mese, ni s-au alăturat pe rând și câțiva oameni ce sărbătoresc Revelionul Ghizilor Prahoveni, undeva la etaj. Și a ieșit o nebunie frumoasă 😀
La 12 noaptea am ieșit și noi afară, să sărbătorim anul nou alături de ei. Am avut artificii și multe, multe urări de bine.Acum pot spune că am început anul de două ori :)))))
Ne-am băgat în paturi în jur de ora 1. De adormit însă … eh, ceva mai greu! Era foarte cald în cameră, iar în capătul celălalt al holului muzica excela în decibeli. Degeaba am folosit dopurile de urechi, cumpărate special pentru această ocazie – cred că sunt permeabile la sunet, pentru că nu aveau nici un efect notabil :)))))
A doua zi
Trezirea în jur de ora 8, datorită “cocosului” în formă de boxă ce urla din toate circuitele o melodie cu mulți BPM. Adio somn, adio odihnă, adio …. ah, uite răsăritul pe Bucsoiu! Îi musai de imortalizat 🙂
Ne bucurăm de o zi cu mult soare și multă căldură. Cer senin, vizibilitate perfectă asupra Bucegilor, și vreme ce îți permitea să stai la tricou, pentru o porție de bronzare în zăpadă. A fost o plăcere să beau ceaiurile și cafeaua afară 🙂
După ce am mâncat, Vio ne-a scos în spatele cabanei pentru a ne învăța câte ceva despre mersul iarna pe munte. Așa am aflat cum se sparge poteca, cum trebuie ea construită pentru cei din spate, tehnici de urcare și coborâre în pantă cu pioletul, abordarea traverse-urilor folosind pioletul și bețele de trekking. A fost foarte educativ și mă bucur că am reușit să învăț lucruri noi, reamintindu-mi și consolidandu-mi în același timp cunoștințele vechi. E bine că din când în când să rememorezi, cine știe când vei avea nevoie de aceste învățături 🙂
 |
| Despre crearea si batutul potecii |
 |
| Cand nu ai piolet la tine, poti utiliza si betele pentru traversari 🙂 |
 |
| Urcarea cu pioletul |
 |
| Urcare cu pioletul |
Parcă nu ne mai dădeam duși de aici, așa de bine și de frumos era! Cum poți să pleci, când e atât de bine? Cum însă fiecare dintre noi are ceva de făcut acasă și nici nu vrem să prindem aglomerație mare pe DN, ne-am luat La Revedere de la acest loc, cu promisiunea tacită că vom reveni când vom avea ocazia. Aici mă simt super bine 🙂
Drumul de întors a fost mult mai scurt decât mă așteptam. Poate datorită rucsacului mai ușor, poate datorită conversației plăcute cu oamenii, nici nu am simțit când am ajuns jos, la mașini. Mă bucur că pe drum m-am reîntâlnit cu o prietenă pe care nu am mai văzut-o de ceva vreme și că am putut să trag câteva cadre cu zăpada asta perfectă, într-un peisaj de poveste 🙂
 |
| Postavaru 🙂 |
Ne-a prins bine că am plecat mai devreme – și asta pentru că nu am prins mai deloc ambuteiaj pe DN. Am ajuns super bine și super repede în București. Atât de repede încât am putut da fotografiile în acea seară :))))))
PS Mulțumesc frumos pentru diplomă de participare la proiectul 2500, dragilor! Înseamnă mult pentru mine 🙂
Aparat foto utilizat: Nikon D5000 + Tamron 17-50 mm, f 2.8
Fotografi: Cati, Carla, Maria, Alex
Utile:
O noapte de cazare la Cabana Diham : 30 lei
Câteva preţuri la mâncare şi băutură:
– Un ceai: 1 leu
– O cafea: 3 lei
– O bere: 5-6 lei
– Apa plată/minerală la 0.5L:3 lei
– MBS: 9 lei
– O ciorbă: 7-9 lei
– Cabanos cu garnitură de cartofi natur: 12 lei
– Tochitură cu mamaliguţă: 14 lei
– Omletă simpla: 5 lei
– 5 felii de pâine: 1 leu
Postări asemanătoare
Vf. Postăvaru cu plecare din Brașov – tură de o zi
septembrie 14, 2024
Mini-vacanță în Ardeal, ziua 3 – circuit Piatra Secuiului
septembrie 13, 2024
