Reintoarcere in Ceahlau, ziua 1 – cum mi-am pierdut vocea la cabana Dochia
- martie 08, 2017
- by
- Visinescu Cati
Îmi place extrem de mult când oamenii știu să îmi citească dorințele, mai ales când eu nu sunt conștientă de ele :))) Mai ales când aceste dorințe se referă la munte. Și unul din oamenii care au făcut lucrul ăsta este Vio, care a propus o tură pe Ceahlău, un loc unde îmi doream de multă vreme să ajung. Am fost o singură dată, și atunci am avut o durere groaznică de măsea ce m-a împiedicat să mă bucur de orice. Însă acum o să fie altfel! Simt asta 🙂
Însă unde dai și unde crapă! Cu 4 zile înainte de plecare, au intervenit niște .. intervenții și brusc nu mai aveam grup de mers în Ceahlău. Eram setată pe a pleca undeva weekendul respectiv, așa că am apelat la bunul prieten Facebook pentru a găsi o altă tură la care mă pot alipi și eu. Și în 15 minute mi-am găsit! Merg în … Ceahlău :)))) Cu un grup mult mai mare și mai diversificat. Deci tot răul spre bine. Abia aștept 🙂
___________________________________________________________
Când: 25-25 februarie 2016
Durată: 2 zile
Parteneri de tură: mulți oameni frumoși din toate colțurile țării 🙂
Traseu: Cabana Izvorul Muntelui (797 m) – Curmătura Lutul Roșu – Cabana Dochia (1.750 m) (marcaj bandă albastră, lungime traseu 5.3 km, durată traseu 3h 30 min)
Model traseu: liniar
Punct plecare: Cabana Izvorul Muntelui
Punct sosire:Cabana Dochia
Dificultate traseu: simplu, că și panta de urcare; un pic dificil la final,când am dat de gheață și zăpadă mare
Durată totală traseu: 3h 30 min
Lungime traseu: 5.3 km
Altitudine minimă/maximă: 797 m (cab Izvorul Muntelui)/ 1.750 m(Cabana Dochia)
Urcare/coborâre: +1.032 m/ -80 m
Stare marcaj: bună, atât ca poziționare, vizibilitate și frecventă
Surse de apă: doar cabanele! Nu există râuri sau izvoare pe traseu!
_____________________________________________________________
Fiind mult de condus, am fost nevoiți să plecăm cu noaptea în cap. Cu ploaie cu tot, că la ora 05 dimineața cerul a hotărât să spele un pic trotuarele încă acoperite de zăpada din București. Să sperăm că norii își varsă tot of-ul în capitală și lasă cerul liber și frumos mai spre nord 🙂
Drumul până la Izvorul Muntelui a fost ca o odisee a umezelii. Ploaia măruntă și răsleaţă s-a transformat în torente tomnatice, cu cer plumburiu și atmosferă de noiembrie. Și de acolo, pe nesimțite, picăturile s-au metamorfozat în fulgi de nea viscoliti de vifor. O ninsoare deasă că firele de nisip pe plajă s-a instalat peste ținuturile nordice, purtându-ne cu gândul la atmosfera de Crăciun. Și o întrebare firească a răsărit în căpșoarele și pe buzele noastre:
– Bă, nu putea să ningă aşa de Crăciun :)))))?
Am fost printre primii care au ajuns la cabana Izvorul Muntelui, ceea ce ne-a dat un pic mai mult timp pentru a ne pregăti de plecare. În decurs de maxim 30 de minute, rând pe rând, au sosit și celelalte mașini. Eram aproximativ 20 de oameni, dintre care cunoșteam doar unul. Uuu, o să am ocazia să cunosc atâția oameni noi și faini 🙂
Am făcut o fotografie de grup, am plătit taxa de acces în parc (5 RON, și primești și un pliant frumos :)), după care am început să urcăm. Partea de început a traseului este foarte ușoară, cu pante aproape inexistente și multă vizibilitate, așa că avem timp berechet să admirăm peisajul. Mai, ninge ca-n povești! Mărunt, des, plin, alb, fantastic! Și e supeeeeer 😀
Era o adevărată plăcere să te plimbi prin pădure. Știam că nu am de ce să mă grăbesc (azi mergem doar până la Dochia, și avem timp berechet!), așa că nu am făcut-o. Mi-am dat timp să admir crengile acoperite cu zăpadă, să ascult trosnetul copacilor înalți și să admir amenajarea traseului. Sunt locuri în care găsești balustrade pe marginea potecii, pentru a te ajuta la urcare. Săritori oamenii de prin zonă 🙂
Am făcut mici popasuri la Piatra cu Apă (un fel de semi-peșteră, ce prindea bine pentru adăpost) și la povestea Detunatelor, după care am continuat să urcăm. Profităm din plin de locurile de belvedere pentru a admira muntele ăsta frumos, de care mi-a fost dor. Ah, cât mai bucur că am mers la dentist și nu mai am nici o carie :)))
Ultima parte a traseului este un pic mai abruptă și mi-a solicitat un pic picioarele. Însă când am ieșit în luminiș și am văzut cabana la maxim 10 minute de mers … yay, aproape am ajuns! Abia aștept să pun mâna pe un ceai cald, un vin cald, o mâncare caldă, ceva cu căldură incorporată :))) Și probabil să trag un puiuț de somn, se simte că m-am trezit de super dimineață și nu mi-am făcut somnul de frumusețe 🙂
Ultima sută de metri până la cabană a fost cea mai grea, și asta din pricina faptului că vântul îți mângâia ființa cum mângâie tsunami-ul plaja în plină furtună. Dacă nu aveam bețe, mai-mai că mă dădea pe spate :))))) Am intrat în cabană zgribulită,în stilul smucit-împins, și ochelarii mi s-au aburit instant. Efectele secundare are confortului :))
Înainte de a ne relaxa complet și de a ne pune pe vorbe, am decis să ne cazăm – ca să nu fim nevoiți să cărăm bagajele sus cu mușchii detensionați. Eu stau la camera 13, undeva la etajul 2. E la mansardă, și mi-am ales instantaneu patul de sub fereastră. O să am ocazia să îmi îndeplinesc un vis foarte vechi – somn la mansardă, sub fereastră. Sper să fie cer senin, să văd stelele 🙂
O data coborâți în sala de mese, am savurat acea ciorbă caldă de care îmi era așa de poftă pe traseu. Mi-a plăcut foarte mult cabanierul, e super de treabă! Și la bucătărie era cu numere de ordine, îți dădea bon și când îți auzeai numărul strigat mergeai să îți iei mâncarea. Exact că atunci când eram mică și mergeam la doctorul de familie :))) Lăsând la o parte timpul de așteptare (care a fost maaare pentru o burtă înfometată! Orice mai lung de 2 minute e o eternitate :)) ), mâncarea a fost super, super bună. Și la un preț acceptabil 🙂
Cu burticutele fericite, ne-am gândit că nu are rost să ne băgăm la somn. Cineva a propus o vizită până la schitul din apropiere, și am răspuns cu un mare Da! Ne-am echipat bine pentru Înfruntarea vântoasă- partea a doua, și am început să urcăm ușor panta din dreaptă cabanei. Ah, și vântul bătea cu așa putere…. din față! Abia dacă mai puteam respira! Am sperat ca după urcarea pantei va fi mai ușor și mai simplu, dar de unde – are vântul ăsta o putere, de parcă el ar fi mâncat ciorbă, nu eu :)) Mă bucur ca măcar stratul de zăpadă este acceptabil și putem să mergem lejer 🙂
Am ajuns în apropierea schitului în maxim 10 minute – exact la timp pentru a prinde unul dintre cele mai faine apusuri de soare ce mi-au fost date să le văd pe munte. Soarele era extrem de roșu și luminos, iar combinația între lumina intensă, norii de la orizont și fulgii de zăpada răscoliți de vânt creau un peisaj fantastic. Aș fi stat acolo să admir, să mă bucur, să mă încarc cu energia aceea fantastică și colorată! E divin, nu alta 🙂
Și că tot veni vorba de divin – am intrat în mică bisericuță a schitului, am spus o rugăciune de mulțumire și am aprins 2 lumânări. Parcă Dumnezeu e mai aproape pe munte, în frumusețea de aici, unde lucrurile sunt simple și oamenii mai liniștiți 🙂
O data întorși la cabană, am luat un loc de Remi și ne-am jucat vreo 2 ore. Eu tot speram că nu o să cânt în seara asta, având gâtul un pic în pioneze și neluând chitara. Dar eh, parcă era după mine! Cabana astă are de toate, inclusiv o chitară și 2 caiete întregi de cântece. Așa că oricât am încercat eu să mă fofilez, nu mi-a ieșit :)))) Am început să cântăm în sala de mese, însă după 2 cântece ne-am dat seama că nu prea suntem ascultați. Așa că am mutat petrecerea la etaj 🙂
Ne-am îngrămădit cu toții în camera 12, unde am cântat de zor până pe la ora 12 (coincidenţă?), când mi-a cedat gâtul. Aproape că nici nu mai puteam să vorbesc, la cât de mult am forțat. Știu, știu, nu e bine, însă când faci ceva cu drag și îți place, parcă nici durerea nu mai este așa de dureroasă 🙂
Sper să îmi treacă până sâmbătă viitoare, când am recital. Până atunci hai la somn, că planul de a vedea răsăritul de pe Toaca a rămas neschimbat. Și asta înseamnă puține, foarte puține ore de somn. Bine că sunt antrenată de .. oh, e deja ieri :))) În lumea lui Moș Ene cu mine 🙂
Detalii tehnice:
Harta traseului:
Traseul pe Google Earth si elevaţia traseului::
Postări asemanătoare
Traseu uşor 1 zi din Predeal – vf Fetifoiu, vf Forbanul
decembrie 30, 2024
Vf. Postăvaru cu plecare din Brașov – tură de o zi
septembrie 14, 2024
