Memorial Alin Tava, editia a VIII-a
- martie 04, 2017
- by
- Visinescu Cati
Este a treia oară când vin la Conacul Ursului pentru acest concurs-școală pe teme montane hibernale și de salvare din avalanșă. Prima participare a fost la ediția a V-a, când am luat un prim contact cu o sondă de avalanșă + un PIEPS și am învățat cum să fac noduri având mănuși de Polul Nord în mână (puteau fi și de box, la cât de masive erau!). A doua participare a fost la cea de-a VI-a ediție, când s-a cunoscut experiența (am fost atentă!) și echipa în care eram a luat mențiune. Și după un an de pauză am decis să revin, însă nu în calitate de concurent. Ci de ajutor de organizare. Mai precis, ca fotograf, că doar mă pricep să încadrez și să surprind momente frumoase 🙂
Plecarea a fost de cu vineri seară, pentru a prinde o noapte bună de somn înainte de concurs. Și bine am făcut! Ȋntâmplator (sau nu), în acea noapte era luna plină – și strălucea atât de tare, încât toată Valea Argeșului era cuprinsă de o lumina aproape ireală, de basm. Exact ca–n poveștile cu Feți Frumoși, Ilene Cosânzene și păduri de argint. Puteai să vezi tot, până hăt hăăăăt departe! Era așa de luminos încât la un moment dat am oprit farurile de la mașină și am mers așa o bucată de vreme, singuri pe șosea. O minunăţieeeeee! Mai că mi-aș fi dorit să conducem așa toată noaptea. Uuu, oare cum o fi să mergi pe creastă pe o lumină ca asta ? Mai-mai ca m-aș fi dus, dacă nu aveam treabă mâine! Și că veni vorba de mâine …
Trezirea a fost bruscă, rapidă, cu un bec cât un far aprins în față și o voce care anunța scurt ”Este ora șase și jumătate, trezirea!” Nu am făcut armata, dar mai mult că sigur că asta e stilul de smuls din somn și dat jos din pat. Am bombănit eu ceva pe acolo, dar pune-te cu un instructor de școală alpină 🙂
După un mic dejun copios și o cafea băută pe îndelete, la 08 30 am fost la Conacul Ursului, locul unde se desfășoară concursul. Locul era plin, majoritatea de oameni cunoscuți, vechi munţomani din diferite găști, dar întrevăd și oameni noi. Se vede că am mai crescut – unii prieteni au venit cu copilașii de până într-un an, să îi inițieze în frumusețile și sălbăticia muntelui. Chiar dacă numai din spatele unui geam călduros de pensiune montană 🙂
 |
| Echipele inscrise in concurs |
 |
| Echipe din concurs |
La 09 ne-am strâns cu toții într-o laterală a cabanei și a început ședința tehnică. S-au menționat regulile, s-au dat indicații, s-a ținut un moment de reculegere (era o liniște mormântală, parcă nici zăpada nu mai scârțâia!), după care au urmat tragerile la sorți. Fiind multe echipe, vor intra în concurs în trei etape (două a câte 5 echipe și ultima de 4). O să fie o zi plină, bine că am card mare și baterie de rezervă :))
 |
| Se trage la sorti ordinea de intrare in concurs |
1. Sondarea in avalansa
În acest atelier ești învățat ce este aceea o sondă de avalanșă, cum se montează, cum se utilizează și cum se lucrează în echipă pentru salvarea omului prins sub zăpadă. Înveți cum se simt la sondat diverse obiecte (o piatră, un lemn și un rucsac), la un mic stand pregătit special pentru asta. Și după ce te-ai dumirit, începe proba de concurs: echipa alege un cadran din cele 5 disponibile, cadran în care este îngropat un obiect din cele trei deja sondate. Un om din echipă stă de șase, iar ceilalți doi trebuie să caute în cadran până găsesc obiectul îngropat și să spună ce au găsit (piatră, lemn sau rucsac). Dacă omul care ține de șase anunță avalanșă, trebuie să fugi mâncând … zăpada, că vine multă, multă de tot :))))
2. Găsirea victimei utilizând dispozitivul PIEPS
De fapt și de drept, PIEPS este doar o marcă de dispozitiv, dar așa mi-a rămas mie întipărit în minte. Așa cum orice copiator este xerox, indiferent de marcă :)))
PIEPS este un dispozitiv foarte fain, care îți maximizează șansele de viață atunci când ești prins în avalanșă. Pentru asta e nevoie că cel puțin unul din oamenii care te caută să aibă și el unul. Implicit, aparatul este pe modul emisie, însă atunci când cineva caută îl trece pe modul recepție. Și exact ca un GPS, localizează dispozitivul celui îngropat. Sunt mult mai multe de spus, nu o să vă răpesc plăcerea de a veni aici și de a-l asculta pe Bogdan cum explică și cum arată modul de utilizare 🙂
După ce ai învățat cum se folosește, urmează proba practică. Unul din oamenii din echipă stă de șase (dacă nu a venit avalanșa la proba trecută, poate vrea să facă o vizită acum), iar ceilalți doi caută un dispozitiv ascuns în zăpadă. Proba este contra cronometru, așa că trebuie să te miști repede și bine – exact ca în realitate! Cu cât găsești mai repede victima, cu atât are șanse mai mari de supraviețuire 🙂
3. Atelier de noduri
Aici se leagă informații despre cum să te legi în coardă 🙂
Maestrul de ceremonii este însuși Ștefan, care cu modul lui vesel și nonconformist de a explica te învață cum să faci noduri pentru a te lega în coardă – fără a utiliza carabiniere. Exersezi opturi și fluturi, după care începe proba contra cronometru – coechipierii trebuie să se lege în coardă, astfel încât să fie toată trupa gata de plecare pe traseu. Se punctează corectitudinea execuției și rapiditatea 🙂
4. Recuperarea victimei căzute
Ăsta este atelierul lui Relu și este unul din preferatele mele – tocmai pentru că în fiecare an este altul. Dacă acum doi ani învățai să coborî în rapel utilizând numai noduri, anul asta s-a exersat recuperarea unui om dintr-o prăpastie. Era făcut dispozitivul de amaraj + tot sistemul de ridicare, îl studiai foarte bine, după care îl desfaceai și trebuia să îl faci la loc. Locul victimei era jucat cu mare talent de către un cauciuc auto, ce se lăsa cu grație și măiestrie salvat și aruncat în “prăpastie”. Nu a cârtit deloc :))) La fel, proba era punctată în funcție de timp și corectitudinea executării sistemului.
5. Atelier de prim ajutor
Singurul atelier desfășurat în interior, unde Pepino îți preda noțiuni de prim ajutor ce îți vor fi foarte utile. Răni, fracturi sau alte tipuri de traumatisme ce pot fi întâlnite pe munte, ți se arată și ți se transmit informații despre cum să acorzi un prim ajutor de calitate, suficient cât să îl stabilizezi până când ajunge la un spital sau până la sosirea salvamontiștilor. Noțiuni ce îți vor fi utile oriunde 🙂
Mi-a plăcut foarte mult demonstrația scoaterii unui om inconștient dintr-un autoturism și bandajarea unei răni în palmă, tocmai pentru că au fost practice. Și după aceste probe practice, a urmat o proba teoretică, în care ai de răspuns la câteva întrebări de tip grilă. Sunt ușoare, dar nu așa de simple 😉
6. Proba surpriză
Asta e cea mai așteptată probă, cel puțin pentru mine. Pentru că nu știu niciodată la ce să mă aștept :)))
Probă de anul ăsta a fost o ștafetă. La start, um om din echipă fugea până la capătul unui culoar și desfăcea cinci noduri de pe o coardă. După ce le desfăcea, ridica mâinile pentru a semnala că a terminat și un alt coleg de echipă vine în fugă până la el. Cei doi umpleau un sac cu zăpadă, având la dispoziție o lopată. Dar plin ochi! După ce terminau, se întorceau la linia de start și al treilea membru fugea până la sac, lua coarda fără noduri, executa un nod opt pe care îl trecea peste sac, culca sacul și fugea înapoi la linia de start.
Proba a fost super, deoarece s-a văzut multă, multă energie și extra viteză în execuția probelor. Erau oameni care au ales să alerge în picioare, alții să se târască, am văzut multe moduri de a umple un sac cu zăpadă și multe modalități de a face un nod opt. A fost fascinant 😀
Și gata concursul! A fost o zi lungă, cu multă alergătura de la un loc la altul, de la un atelier la altul. Mi-am reîmprospătat cunoștințele vechi și am învățat unele lucruri noi. A fost o experiență nouă să particip la eveniment de pe margine, ca observator și fotograf. Fiind de față la explicații, mai-mai că îmi venea să mă duc și eu să exersez ceea ce auzisem – să fac un nod, să caut pe cineva în zăpada sau să bandajez o mână. Puterea obișnuinței 🙂
Seara a fost festivitatea de premiere – se ce mai festivitate! Toată lumea a primit diplome de participare, s-au dat premii de popularitate și a fost inclusiv o tombolă, unde s-au putut câștiga premii drăguțe. Se simte că anul ăsta au fost mai mulți sponsori 🙂
După premiere a urmat pomana pentru Alin Tavă, salvamontistul în memoria căruia se ține acest concurs. Slujba a fost susținută de către un preot de la Schitul Piscul Negru, și a fost un moment extrem de solemn. Plutea o liniște frumoasă în aer, un respect amestecat cu smerenie și împăcare sufletească. Printre cântecele preotului și zumzetele de “Amin”, fiecare îndrepta un gând bun către cel care a fost Alin Tavă, omul care a inspirat tot evenimentul 🙂
Cu burțile pline și premiile luate, a fost timpul să înceapă momentul artistic al serii – cântarea munţomănească! Mă bucur că de data asta am făcut un trio de chitări și am cântat cu toții – sună mult mai bine în optsprezece corzi 🙂 Toată sala de mese a cântat cu noi, și a fost super 😀
Postări asemanătoare
Traseu uşor 1 zi din Predeal – vf Fetifoiu, vf Forbanul
decembrie 30, 2024
Vf. Postăvaru cu plecare din Brașov – tură de o zi
septembrie 14, 2024
