Social media

Sustine Chitara Calatoare.ro

Dacă poveştile mele te-au ajutat (în orice fel), poţi susţine blogul printr-o mică donaţie. Cam cât o cafea de mică. Mulţumesc mult 🙂 !

Intalnirea Drumetii Montane in Parang – Creasta Parangului


Azi vom avea parte de o zi solicitantă – atât din prisma traseului montan pe care dorim să îl parcurgem, cât și datorită condițiilor meteo. Se anunță caniculă în toată țara, cu 40 grade în București. Noi suntem la munte, avem un avantaj răcoros, însă creasta Parângului este destul de golașă și nu vom avea locuri unde să ne adăpostim de razele soarelui, dacă va fi nevoie. Asta e! Ne îmbrăcăm cât putem, cremă de soare din oră în oră, pălărie sau buf … și sperăm să scăpam fără insolație sau efecte de fata Morgana. Să ne punem pe drum, ne așteaptă un drum spectaculos până pe Parângul Mare 🙂 
___________________________________________________________
Când: 04-06 august 2017 
Durată: 3 zile  
Parteneri de tură:  mulți oameni frumoși din toate colțurile tării 🙂  
Traseu: Cabana IEFS (1.850 m)– curbă de nivel sub Vf Parângul Mic – Vf Cârja (2.405 m) – Vf Stoinita (2.417 m) – Vf Parângul Mare (2.519 m)(marcaj bandă roșie)
Model traseu: dus-întors
Punct plecare: Cabana IEFS 
Punct sosire: Cabana IEFS  
Dificultate traseu: mediu, din prisma lungimii și a urcușului pe Vf Cârja (e solicitant)
Durată totală traseu: 8 h  
Lungime traseu:  18.6 km  
Altitudine minimă/maximă: 1.850 m (cabana IEFS)/ 2.519 m(Vf Parângul Mare)  
Urcare/coborâre:  +1.057 m/ -1.147 m   
Stare marcaj: bună, atât ca poziționare, vizibilitate și frecventă  
Surse de apă:  cabana IEFS … și cam atât. 
 _____________________________________________________________
Pentru cei care doreau să parcurgă creasta, s-a anunțat încă de aseară strângerea în fața cabanei la ora 08:30. Am ajuns la ora stabilită … ca să nu găsesc pe nimeni! Băi, cum așa? S-a răzgândit toată lumea, gata, toată lumea la umbră :)))? Eram aproape pregătită să plec singură în traseu, când am auzit voci strigându-mă de pe Panta Prostului. Erau 6-8 oameni care deja s-au pus în mișcare. Uuuu, okey! Să mergeeeeem!

Hei-rup, hei-rup, până sus la indicator! Un fel de deja-făcu de ieri :))) Și de acolo am pornit pe curbă de nivel, pe sub vârful Parângul Mic, parcurgând practic în sens invers traseul de întors de ieri. Mă bucur că au mai rămas niște afine, avem ce degusta și astăzi 🙂

O dată ajunși la bifurcație, am făcut un scurt popas de hidratare și cremuire (soare începe deja să ardă, deși nu e nici măcar oră 10!) și  am luat-o din loc, în pas ușor. Sunt oarecum  într-o dilemă – să merg repede, pentru a termina mai repede traseul să nu mă expun prea mult la soare, sau să merg ceva mai încet, pentru a nu suprasolicita organismul și așa încins? Hmm… grea decizie! Hai să o dăm undeva pe la mijloc. Adică nu să merg în ritmul alert al celor din față, și nu o să rămân nici în grupul celor din spate. O să mențin mijlocul grupului împreună cu o altă fată. Poate uităm de căldura asta 🙂


Am mai făcut un mic popas la bifurcația de unde se coboară spre lacul Mija. Un indicator ne anunța că mai avem maxim o oră și un sfert până pe Vf Cârja. Grupul din fața nici nu se mai vedea, așa de repede mergeau. Băieți, așteptați-ne și pe noi! Poate sunt urși 😛

E superb traseul ăsta în Parâng. Și asta pentru că peisajul acum se schimbă extrem de des – de la vârfuri domoale și mult verde la bolovani, văi adânci, pereți amețitori de piatră și grohotiș. Nu prea ai cum să te plictisești, sunt multe, multe de admirat :)))


După o scurtă “plimbare” a urmat o porțiune abruptă de pietriș, pe care am abordat-o cu destul de multă atenție. Nu există asigurări, iar riscuri să o ia poteca la vale sunt destule. Noroc că e scurtă, și în 5 minute am ieșit cu bine de pe ea. Continuăm traseul – și la maxim 5 minute apare refugiul Cârja (2.2.31 m). E destul de pitit în partea stângă a potecii, lipit de un perete natural, și e și contruit din pietre. Ce îl dă de gol sunt pereții superiori, o dată roșii, acum stacojii și prăfuiți. Cred că ar fi interesant de petrecut o noapte aici! Ia să vedem cu arată pe interior .. hmm, destul de dezolant. Ușa nu se închide cum trebuie, paturile …. nu prea mai există, iar înăuntru e destul de murdar. Nu chiar 5 stele, însă dacă e musai și îți salvează viața, face cât toată bolta înstelată 😉

Eh.. și de aici începe greul. Urcușul pe Cârja! Mi-a spus un salvamontist că e super dificil (a folosit altă expresie, dar nu simt nevoia să o reproduc :)), hai să vedem cât de  solicitantă e bucățica asta. Într-adevăr, urcușul e susținut și foarte șerpuit, ai grohotiș/pietriș majoritatea potecii și sunt 2 sau 3 pasaje ceva mai expuse … însă nimic care să îmi creeze cu adevărat dificultăți sau disconfort. Am făcut mai multe pauze și am turat mai încet motorul de urcare, dar a fost ok. Și a meritat fiecare strop de sudoare! Când am ajuns aproape de vârf, în fața ni s-a deschis panorama asupra întregii porțiuni urcate. Și e faaaaaaain :D!

Încă nu mic hei-rup după ce am ajuns în creastă … și suntem pe Cârja. Yupiiiii! Vârful ăsta are cel mia interesant marcaj – un stâlp îndoit, că un fel de baston. Ăsta da inventitivate și ingeniozitate! M-am așezat la baza marcajului, admirând acum și partea de masiv proaspăt descoperită – creasta Parângului. Se vedea super bine traseul, vârfurile unde trebuie să ajungem… și nu știu dacă am dreptate, dar acela miiic de tot din spate cred că e destinația noastră finală. Wow, până acolo mai avem de mers? Și să ajungem azi? O să fie interesant :)))


Coborâm de pe Cârja și ne înscriem ușor pe poteca de creastă. Traseul e ușor, se merge mai mult pe iarbă, semnele sunt din abundență, peisajele la fel. În ștanga noastră stătea căscată valea ce găzduia niște lacuri extrem de frumoase – Lacul Cârja, Lacul Înghețat, Lacul Verde și Lacul Survei. Aaaah, ce ar merge o baie acum, când soarele arde super-super tare! Că tot veni vorba de soare, să mai dăm cu un strat de cremă … să rămână pielea intactă :)!

Mi-am pus ambiția să fac toate vârfurile care sunt pe traseul de creastă. Nu știu dacă reușesc, însă și dacă aș reuși, mi-aș doborî orice record de număr de vârfuri făcute într-o zi – aș trece la 5! Așa că să începem! Mă abat de la potecă și urc susținut pe pietre, până când ajung pe Stoinita. Nu e foarte mult de mers (cam 5 minute), și panorama de aici e … well, la fel, doar că din alt unghi :))) Vârful nu e marcat în nici un fel, nu e nimeni care să îmi facă o fotografie, așa că bag un selfie. Eu și selfie-urile! Nu știu dacă mi-a ieșit bine, că eram și cu soarele în ochi, dar am marcat momentul =)))


Și de aici ….. traseu de creastă. Poteca de iarbă dispare încet-încet, făcând loc pietrișului și grohotișului. Se simte că urcăm, respirația este mai sacadată, transpirația mai abundentă, mușchii mai obosiți. Și acum mi-am dat seama că am uitat să îmi iau săruri de rehidratare, ar fi mers super bine după tura asta. Sper doar să nu am nevoie de ele 🙂

Următorul vârf pe care mi-am pus în gând să ajung era Gemănarea, care trebuia să fie undeva într-o curbură. Mă tot uitam în stânga și dreapta, peste tot numai vârfuri și vârfulețe … oare care o fi Gemănarea, că nu îmi dau seama de nici un fel ?! Și nici nu vreau să mă apuc acum să urc vârfurile astea toate, doar-doar oi nimeri. Hai să ajung pe Parâng, și de acolo mă orientez mai bine. Sper 😛

După o scurtă șerpuială ieșim într-o porțiune de creastă cu vedere directă la valea de sub Parângul Mare. Ah, și ce amintiri am din valea asta! Zăpadă și lacuri înghețate, ploaie, zăpadă și grindină … la început de iunie! Iată și lacul Mândra, și Roșiile  .. și Zănoaga Stânei! Ce mici par de aici! Și când am făcut traseul păreau la kilometri buni unul de altul :))))


E o adevărată încantare să privești toată valea de aici! Și dacă ridici ochii spre munte… acolo, undeva, lângă acele furnici mișcătoare .. e vârful Parângul Mare. Mult a fost, puțin a rămas, deși pare așa de departe! Să ia cineva vârful să îl pună mai aproape! De ce trebuie să mergi așa de mult până la el :)))?

Cred că a mai durat o jumătate de oră până cand am reușit să ajungem pe vârf. Cu un ochi la potecă și altul in vale, admirând peretii de piatră aproape verticali, lacurile și pelerina imensă de grohotiș de pe versant sau bucurându-ne de portiunile de mers pe pietre, ca acelea din Retezat. Şi deși urcușul a fost solicitant, ultima parte a traseului șerpuind practic undeva in spatele masivului, nevăzând exact până unde trebuie să mai urcăm, parcă toată oboseala a dispărut cand am văzut momâile și plăcuţa indicatoare. Yaaay, am ajuns, am ajuns! Suntem pe Parângul Mare!

Ne-am pus rucsacii jos și am dat fuga la semn, să facem câteva fotografii. Noi și câteva mii de musculiţe, care au început să ne încolţească de cum am pășit în zonă. Erau multe, multe de tot! Şi cum eu eram îmbrăcată în verde-galben turbat, aveam cel mai mult lipici. La propriu, după 1 minut, părea că am o geacă dalmaţiană! A fost nevoie de multă muncă de convingere pentru a putea trage un cadru cât de cât ok … și vreo 3 muște mâncate =))))


Am coborât ceva mai jos pentru a putea mânca ceva în liniște. A fost bine, a început să bată un vânticel răcoros, ce ne mai mângaia pe noi și alunga bâzâitoarele. Ah, relaxare, finallyyy! Să …. zacem un pic, zic!

Am zăbovit cam o jumătate de oră pe vârf. Şi de acolo am făcut drumul intors pe același traseu. Din păcate nu am mai ajuns pe Gemănarea, deoarece nu am reusit să il indentific in mod unic, iar pe Vf Slivei eram mult prea obosită ca să mai incerc ceva. Eh, altă dată! Sigur mai vreau să revin in zonă 😉


Speram ca măcar la lacul Mija să merg. Când am ajuns însă aproape de bifurcaţia pentru coborârea la lac a început să mă doară capul și să mă ia cu ceva ameţeală. Ok .. cred că ăsta e un început de insolaţie! Şi ar fi bine să reuseșc să ajung la cabană cât mai repede, pentru a mă putea odihni .. diseară am o petrecere la care trebuie să cânt! Aşa că las și lacul pe altă dată și o pornesc agale către cabană .. singură. Toti ceilalţi erau fie spre lac, fie mult în spate. Ştiu traseul, mă descurc 🙂

O fi de la durerea de cap, o fi de la singurătate .. dar traseul de întors mi s-a părut destul de lung. M-am mai întretinut cu afine (yeap, iar aveam limba mov!) și cu admiratul căluţilor, și asta m-a făcut să îmi mai iau gândul de la durere. O dată ajunsă la intersectia de la panou, am coborât ușor și fără grabă până la cabana IEFS. Gata, am ajuns! Şi sunt încă bine … sper 🙂


Era aproape ora 16 când am ajuns jos. Nu îmi e foame, în schimb simt nevoia de un duș  și un somn, oricât de scurt ar fi el. Sunt sigură că o să facă bine! Așa că am mers la duş, am dat jos toate straturile de cremă și praf, după care m-am băgat bine-bine la căldurică, cu gândul să moţăi măcar o oră și jumătate. Şi am reușit, cu brio! Cu toată gălăgia de pe hol (erau mulţi copii care alergau și chiuiau, iar pereţii nu sunt dintre cei mai buni izolatori fonici) am reușit să îl vizitez pe Moș Ene aproape 2 ore. Şi parcă și durerea de cap a trecut… yay, o să fiu in formă la petrecere 😀

La ora 19 s-a servit cina. După o masă delicioasă mi-am luat o cafea şi m-am pus din nou, ca și aseară, să admir apusul de soare. De data asta a fost și mai spectaculos, și mai roșu. Şi erau și niște nori în care m-am distrat căutând forme – mai vede cineva pisica :D?

Şi de aici – party-party! Ne-am strâns cu toţii în faţa cabanei, am primit prăjituri, am aprins un ditamai focul, am cântat, am ascultat poezii, ne-am distrat la maaaaxim! Așa cum se cade pentru o petrecere de munţomani 😀 Am reușit să stăm până pe la 01, când deja se făcuse mult prea frig pentru a sta afară – focul începuse de mult să dea semne de stingere. Brrrr, nu mă trimite la somn oboseala, mă trimite frigul :))) Ironic, nu? După toată căldura îndurată azi :))))))))))


             
Detalii tehnice:
Traseul pe harta montană:


Traseul pe Google Earth:


Elevaţia traseului (sens urcare):

Răspuns

Notă comentariu

Despre mine

Bună 🙂 Numele meu este Cătălina, insă toată lumea îmi spune Cati. Sunt pasionată de munte, călătorii, chitară, culori, handmade şi fotografie. Am început acest blog în 2013, din dorinţa de a ajuta oamenii să îşi descopere propria pasiune pentru călătorii şi a oferi informaţii celor ce doresc să facă trasee montane.
Ȋţi urez bun venit în cercul meu de poveşti! Şi mulţumesc pentru vizită 🙂

Sustine Chitara Calatoare

Sustine Chitara Calatoare.ro

Dacă poveştile mele te-au ajutat (în orice fel), poţi susţine blogul printr-o mică donaţie. Cam cât o cafea de mică. Mulţumesc mult 🙂 !

Social

Arhive

×