Prima data in muntii Coziei

Tura asta a fost ideea mea. Pentru că îmi doream super mult să ajung în munții Coziei, mai ales toamna (poveștile care au ajuns la urechiușele mele descriu peisaje de poveste cu frunze foşnăitoare și frumos îmbrăcate în culori ruginii). Așa că am “complotat” cu colegii mei de la PMCF și am pus-o de o tură în această zonă. Cu stat sus la cabană, mâncare bună și chitarit până când ne țin ochișorii treji. Abia asteeept!

Cozia, we finally meet!

__________________________________________________________

_____________________________________________________________

Plecarea sâmbătă de dimineață, fiecare din colțul lui de țară, pentru a ne întâlni la mănăstirea Turnu. Toată lumea a fost cât de cât punctuală,ceea ce ne-a permis să vizităm și mănăstirea. Marian a avut grijă să vină un călugăr să ne povestească un pic despre una din bisericile din complex – deoarece sunt mai multe! Este cea veche, foarte frumoasă și plină de istorie, și mai e una la un etaj al clădirii, încă în renovare. E șantier acolo, cu materiale de construcții și icoane ce sprijină pereți nevăruiți – dar foarte cool 😀

De aici grupul se desparte. O parte va urca cu mașinile direct până la cabana Cozia, o parte va urca până la Mănăstirea Stânișoara și de acolo va fi preluată de mașini, iar cea mai temerară echipă va parcurge ad bocancum până sus. Buuuun! Pornim să urcăm ușor, pe traseul ce șerpuiește prin pădure. Urmărim  poteca lată și în aproximativ o oră ajungem la primul reper – La Troiță. E un loc semi-deschis, cu un mic popas dedicat lui Arsenie Boca. Poposim un pic, să ne tragem sufletul, după care continuăm mersul. Traseul devine un pic mai accidentat, însă nimic de speriat. Foarte bine, că așa am timp să mă bucur de peisaj și de covorul superb de frunze de e cărare. Fosn, fosn, fosn ….scoteau sunete la fiecare pas 🙂

A doua oprire a fost la un punct de belvedere, unde oamenii PMCF care au ajuns de ieri întinseseră o coardă pentru rapel. Uuuuu, adrenalinaa! Mă bătea gândul să mă dau și eu, dar m-am lăsat păgubașă, deoarece era ceva ce bătea și mai tare -și ăla era vântul turbat de Cozia. Uneori atât de tare încât era să mă dea jos de pe bolovanul pe care stăteam într-un echilibru îndoielnic :))) Nu doream să ajung un pendul cu oprire bruscă în stâncă, așa că am lăsat adrenalina pe o data viitoare.  Ne mai întâlnim noi =)))

O dată ajunși la mânăstire am fost întâmpinați de un călugăr, ce adunase multe mere din livadă și ne-a îndemnat să luăm și noi câteva. Băi, și sunt așa de bune!  Mici, nearătoase după standardele pieței, dar așa de gustoase! Parcă Dumnezeu însuși  le-a îngrijit 🙂 Am mâncat două în timp ce ne-am plimbat agale prin curtea mănăstirii, bucurându-ne de soare și de atmosferă. E foarte calm și pace prin aceste locuri 🙂

Ne-am încărcat bateriile și am decis să o luăm din loc. Eram trei fete care doream să facem traseul integral, iar după câteva minute ni s-a mai alăturat încă una. Ok, astea suntem, să îi dăm la deal! Părăsim zona mănăstirii și începem să urcăm. Și urcăm… și urcăm… hmm, traseul nu este chiar așa de ușor precum mi-am imaginat eu! Are niște pasaje accidentate, pante destul de pronunțate, sunt și unele porțiuni cu cablu. E ceva de muncă! Cred că știau băieții ce știau de nu au vrut să urce la picior :)))

Tot efortul a fost răsplătit în momentul în care am ajuns la un punct e belvedere, aflat exact la marginea versantului. În jos se căsca o prăpastie amețitoare, străjuită de pereți aproape verticali , păduri și grohotiș. Ah, și ce cer frumos! A meritat din plin să urcăm până aici! Aaaaaa, și uite și o căpriță neagră, în partea stângă, cum urcă sprințară! A meritat la dublu 😀

Traseul a continuat prin pădure încă o bucată de drum, după care am ieșit într-un fel de gol … și într-o altă lume. Era ceață peste tot, bătea super tare vântul (uite unde era întâlnirea cu adrenalina!) și totul era plin de chichiura – copacii, iarbă, tufișurile. Băi, cât de sus am urcat =))))? Traseul păstra însă același marcaj, așa că … în sus! După vreo 20 de minute de orbecăit pe potecă am reușit să ieșim la drumul de mașină, iar de acolo în 10 minute am fost la cabană. Brrrr, dar e un frig aici, parcă am ajuns în alt anotimop =)))) Noroc cu oamenii de la cabană, ne-au dat o țuiculiță și ceva de mâncare, de ne-am încălzit imediat. Ah, ce bine eeeee 😀

Au fost și ceva întâmplări neprevăzute – o fată cu mașina a reușit să se rătăcească. În zonă nu era semnal foarte bun, așa că nu se putea luă legătură cu ea. În timp ce noi stăteam la căldură, oamenii au plecat să o caute. Afară era o vreme perfectă  – ceață și un pic de ploaie. O partidă de pititea pe cinste :))) Din fericire povestea s-a terminat cu bine și toată lumea a ajuns cu bine la destinație. Yaaay!

După cină am plecat să fac o plimbare singură prin împrejurimi. Am urcat în direcția vârfului Ciuha Mare și la un moment dat am urcat potecuță ce mergea pe curbă de nivel.  Nu am mers mult – cred că undeva la 15 minute – și am ajuns într-un gol. Aceeași atmosferă fantomatica, cețoasă și plină de chiciură peste tot. Eh, nu e senin frumos, dar ies niște poze a-ntâia =))) Nu m-am aventurat mai departe, nu știam exact unde sunt și marcajele erau inexistente (nu că ar fi contat, la câtă vizibilitate era). Înapoi la civilizație 🙂

Seara am încins o super cântare în sala de mese, ce a răsunat de cântece de munte! Afară am avut foc de tabără și masă câmpenească, tombolă și un MC costumat în cioban. Am avut ocazia să probez și eu o dată suba aceea – și aaah, ce călduroasă era! Mai că nu doream să o returnez =)))

 

Trezire după o noapte dormită în reprize – unii dintre noi nu am avut somn și au petrecut până aproape de dimineață. M-am îmbrăcat și am ieșit  afară la o scurtă plimbare – mai ales că se înseninase și am ocazia să văd și ceea ce am ratat ieri.  E foarte frumos aici! Și dacă tot sunt afară … hai să dau o fugă și până pe vârf! Urcușul e scurt, iar panorama merită sfertul de oră petrecut pe traseu.  Am stat un pic și am admirat peisajul jumătate scăldat în soare, jumătate înghețat, până când fiorii reci au ajuns și la mine și am decis să fac cale întoarsă. Un pic prea mult frig …așa …. dintr-o dată 🙂

Am luat micul dejun, mi-am făcut bagajele și am plecat împreună spre București cu niște oameni care trebuiau să ajungă la capitală.  Mă încântă ideea de a ajunge repede acasă, simt nevoia de multă căldură și de niște somn bun. Pe cel de azi noapte l-au furat decibelii din boxe=)))

 

Aparat foto utilizat: Nikon D5000 + Tamron 17-50 f 2.8 

Tracker utilizat: Endomondo