Revelion 2018 la cabana Gentiana
- mai 23, 2018
- by
- Visinescu Cati
Anul ăsta, ca niciodată, nu aveam nici un plan de Revelion. Nada. Niente. Nu știam unde o să îl fac, cu cine o să fac. Știam că la momentul potrivit va apărea și oferta aceea de nerefuzat. Și așa a și fost – mă sună Ana să mă invite să fac revelionul cu gașca ei în Retezat, la cabana Gențiana. 4 zile de balaureala pe munte, cu urcat pe creste, făcut trasee și un an nou început în natură. Sper să fie cel puțin la fel de magnific ca revelionul de acum 5 ani de zile, petrecut în același loc, în care am reușit să urcăm pe Păpușa în ultima zi a anuului. Ce puteam să zic ? Da … și când plecăm :))? __________________________________________________________
Când: decembrie 2017
Durată: 4 zile
Parteneri de tură: o gasca super faina de oameni super-faini
Prima zi:
Traseu: Cabana Codrin (1.005 m)– drum forestier – cabana Genţiana (1.670 m)
Model traseu:liniar
Punct plecare: cabana Codrin
Punct sosire:cabana Genţiana
Dificultate traseu: simplu spre mediu
Durată totală traseu: 4h 15 min, mers de noapte
Lungime traseu: 7 km
Altitudine minimă/maximă: 1.005 m (cabana Codrin)/ 1.670 m (cabana Genţiana)
Urcare/coborâre: +670 m/ -22 m
Stare marcaj:destul de bună. Sunt unele porțiuni ȋn care marcajul pur și simplu refuza să se lase vizualizat, ȋnsă cu un pic de orientare se poate găsi repede drumul cel bun.
Surse de apă: cabana Codrin, râul ce șerpuieste pe lângă drumul forestier
A doua zi:
Traseu:Cabana Genţiana (1.670 m)–Lacul Pietrele (1.990 m)–șaua Bucurei (2.200 m) și retur
Model traseu:dus-întors
Punct plecare: cabana Gențiana
Punct sosire: cabana Gențiana
Dificultate traseu: mediu
Durată totală traseu: 4h
Lungime traseu: 8 km
Altitudine minimă/maximă: 1.670 m (cabana Gențiana)/ 2.200 m (șaua Bucurei)
Urcare/coborâre: +530 m/ -530 m
Stare marcaj: foarte bună
Surse de apă: era totul îngropat în zăpadă, aşa că nu am reuşit să identific surse de apă.
_____________________________________________________________
Gașca de oameni petrecăreți se reunea din două colțuri ale țării, așa ca am venit separat până la Cabana Codrin. Eu am nimenit în mașină cu Ana și încă un cuplu super simpatic și vorbăreț, alături de care nu am simțit cum au trecut cele multe ore până la destinație. Noi am fost prima mașină care a ajuns, ceilalți erau ceva mai în spate și mai aveau cam 80 de minute până la noi. Timp suficient pentru a bea un ceai cald și a mânca ceva bun. Ne încărcăm bateriile pentru ceea ce avea să urmeze 🙂
Oamenii au întârziat mult mai mult decât au spus – în loc de ajungă la 14 ai sosit la 16. Până și-au făcut și ei bagajele, până s-au așezat – 16:30. Se pare că de ceea e îmi este frică nu scap – o să urcăm pe noapte până la cabana. Plăcerea mea, de a face trasee pe întuneric …. Nu :)) Cel puțin traseul e ușurel, poteca vizibilă, ursii fac pregătiri de revelion la ei în bârlog. Împreună cu lupii. Sper să nu iasă tocmai acum la shopping de mâncare =)))
Am avut multă mâncare de cărat (plus chitara), așa că am distribuit câte un pic în fiecare rucsac. Care a devenit destul de greu. Eh, asta e, dacă vrem omletă în vârf de munte fără să vânăm prin cuiburi, cineva trebuie să care materia primă de la bază :))) Ne punem rucsacii în spate și începem să urcăm pe drumul forestier. Hei-rup, că avem de mers!
Avem mare noroc că este destul de cald afară, ceea ce înseamnă mai puțină gheață pe drum.Mergeam totuși pe margine, deoarece mijocul șoselei era un adevărat derdeluș și existau mari șanse să ajungem din nou la baza traseului într-un sfert din timpul petrecut la urcare :))) Mergeam încet și constant, cu grijă la pași, bucurându-ne de ultimele raze de soare… sau în cazul meu, estimând câte minute de vizibilitate mai am până când să aprind frontala. Nu îmi place să merg pe întuneric .. și pace :)))
Am descoperit însă că are și mersul ăsta în semi-vizibilitate are un avantaj: pășeam mult mai sigură pe mine, cu toată gheața pe care o intuiam sau care mai sclipea din când în când la lumina lunii. Păi dacă nu o văd, nu mai pare atât de amenințătoare :)))) Așa că i-am dat înainte cu pași siguri, urcând constant. Afară era deja întuneric, însă nu am simțit nevoia să aprind frontala până când nu am ajuns într-o porțiune ceva mai întunecată a drumului. Până atunci luna ne-a ținut loc de bec 🙂
La intersecția ce ne indica să facem stânga a început să ningă ușor. Combinat cu întunericul atotprezent, scârțăitul zăpezii și traseul prin pădure, e o experiență nouă pentru mine. Una de care am cam tot fugit, dar nu am scăpat! Partea bună este că avem de mers doar două ore și jumătate (maaaaxim!) până la cabana și suntem mai mulți, deci ajungem sigur. Sigur… sigur!!!
Și da, am ajuns. Zgribulită și înfrigurată (brusc se lăsase și un ger, așa … drept cadou!), dar suntem aici. Oamenilor care au montat marcaje fosforescente pe copaci, să vă dea Dumnezeu tot ce aveți nevoie, vouă și cui mai vreți voi. M-aua făcut să mă simt mult mai în siguranță :))) Și uite așa intrăm în cabană pe la un 21, înghețați și cu foamea la purtător. Abia aștept să ne cazăm și să păpăm ceva, că tot am cărat un frigider și jumătate de la bază. Să înceapă festinul :))))
În seara asta avem paste la cină – cu tot felul de sosuri care de care mai apetisante. Am ras două cratițe cu toții, așa eram de fomisti :))) Și am mai cuigulit câte una câte alta, că să ne refacem rezervele. Plus un ceai bun și cald – și gata! Mergem sus să ne pregătim de somn, mâine ne trezim dis de dimineață să facem traseu. Ne-am propus să ajungem până pe Păpușa, acum să vedem dacă ține și vremea cu noi. Noapte bună 🙂
31 decembrie 2017
Trezire în jurul orei 6:30, datorată forfotei oamenilor care se pregăteau să plece și mai devreme decât noi. Cum tot nu mai puteam dormi, am început și noi pregătirile. Ne-am făcut rucsacii, am mers în sală de mese pentru a lua un mic dejun rapid (și brrrr, ce frig este aici!) după care ne-am pus rucsacii în spate – și hai la drum!
Din tot grupul care a venit, mergem doar 5 pe traseu: eu, Ana, Dorin și încă doi colegi care vor să meargă până unde pot – după care se întorc la cabană. Nu prea sunt doritori de aventură în această ultimă zi a anului 🙂 Dar e ok, suntem 3 care vrem să ajungem pe vârf. Și toți trei :))))
Urcușul începe ușor, și o dată cu noi s-a pornit și ninsoarea. Ușoară, abia simțită, dând un aer de poveste drumului. Nu e foarte frig,așa că ne puteam bucura de drum fără a fi foarte înfofoliți. Mergeam în pas lejer, fără grabă, adulmecând aerul proaspăt și rece. Ah, ce dor îmi era de senzația asta! Munte, lejeritate, plimbare … un mod perfect de a termina anul ăsta 🙂
Nici nu știu când am ajuns la lacul Pietrele … sau mai bine spus unde intuiam că ar trebui să fie lacul. În locul lui era un ditamai mormanul de zăpadă, abia dacă se mai vedea stâlpul indicator. Hm, deci e destul de mare zăpada … Să vedem până unde putem ajunge azi! Ne punem din nou în mișcare, prin ninsoarea din ce în ce mai deasă. La orizont deja se lăsase pătură de nori și nu se mai vedea crestele. Hmmmm………
De la depărtare părea destul de periculos să urcăm în Șaua Bucurei pe traseul de vară. Părea destul de amenințător, gata-gata să cadă toată zăpada la vale. Nu eram dispuși să riscăm urcarea, până am văzut în fața noastră un alt grup care încerca să urce. Și tot urcau, și tot urcau … până au ajuns în să cu bine. Ok, deci se poate urca, zăpada nu o ia la vale. Bun, să urcăm și noi!
Urcarea asta e exact cum mi-o aminteam de acum 3 ani de zile -plină ochi cu zăpadă și destul de înclinată. Nu există riscul de cădere, deoarece chiar dacă stratul proaspăt depus era de pulver, cea de dedesubt era super bine bătătorită și te înfigeai bine chiar și fără piolet. Însă înotai în ea! Erau unele porțiuni în care ajungea până la brâu, și hei-rup să ieși. Sunt curioasă cum o să fie la coborâre, că acolo o să fie mai dificil. Sper să nu ajung de-a berbeleacul la vale în câteva secunde :)))
Am reușit să urcăm până aproape de șa, moment în care ne da binețe un vânt rece și aspru, ce mătura cam totul în jur. Comitetul de primire își face simțită prezența cu brio! A urmat ultima porțiune până în șa, loc în care recunosc că mi-a fost destul de frică, deoarece era ditamai prăpastia în partea dreaptă, urmele erau practic inexistente, puncte de sprijin …. cam ioc, iar pioletul nu dorea să coopereze cu mine. Bine că a fost scurtă :)))) În să am ieșit doar eu și None, Ana rămânând ceva mai în spate. Eh, și acum să te ții (dacă ai de ce!) Bătea un ditamai crivățul, ridicând toată zăpada și aruncând-o în toată părțile cu o forță extraordinară, dar mai ales în fețele noastre fără cagulă. Bătea așa de tare, că nu aveam cum să țin ochii deschiși, cu toate că aveam ochelari. Ochelari care după 10 secunde au devenit neutilizabili, deoarece s-au umplut de zăpadă/gheață și nu aveam cu ce să îi șterg. Great, astă mai lipsea pe vântoasa asta, să nu văd pe unde merg! Ne era clar că nu mai puteam continua, nu aveam vizibilitate nici la 10m și nu știam care e starea zăpezii Am hotărât să ne întoarcem.
Ce frică mi-a fost la urcare … dar ce frică mi-a fost la coborâre! Nu vedeam nimic, nu puteam ține ochii deschiși, urmele făcute acum nici 10 minute nu mai existau, și prăpastia s-a mutat pe stânga, ceea ce mă obliga să folosesc pioletul cu dreapta, eu, care sunt stângace de fel …. Asta da adrenalină! Noroc cu partenerul de tură, care m-a ghidat ținându-mă de mână până la ieșirea din să. Mi-a fost o frică … dar am trecut cu bine. Pfiu! Am înțeles mesajul, muntele nu vrea să fie deranjat în ultima zi din an 🙂
La coborâre a fost totul ceva mai simplu – din prisma faptului că nu aveai cum să cazi, te afundai în zăpadă până aproape de brâu și acolo rămâneai, în caz de pas greșit sau alunecare. Când am ajuns la bază urcușului spre Șaua Bucurei am văzut că toate urmele făcute cu aproape o oră în urmă au dispărut, fiind acoperite de un strat proaspăt de omăt. Noroc cu bolovanii imenși care nu au fost înghițiți, ce ne-au ghidat înapoi până la cabană.
Am avut timp să tragem un mic pui de somn, înainte de marea petrecere de diseară. Doar e revelionul și vom sta treji ceva vreme! Pe la ora 20 ne-am dus în sala de mese, să pregătim mirifica cină festivă-cușcuș cu carne și brânză de burduf cu mămăliguță (dap, în ordinea asta =)), toate la primus, condimentate cu ceai bun de la cabană, ronţăieli de tot felul și un pic de alcool. O nebunieeeee!
La 12 am ieșit cu toții în fața cabanei. Am numărat până la noul an, am ciocnit șampanie, am aprins artificii și ne-am bucurat de noul început, pe care cu toții ni-l dorim plin de beneficii, de aventuri, bucurii și împliniri. E un început promițător – la munte, în natură, într-un loc drag mie, înconjurată de oameni frumoși.
La mulți ani, 2018! Să fii de un infinit de ori mai bun decât îmi pot eu imagina :)!
După șampanie am scos chitara și am încins o cântare de bun augur pentru noile începuturi. Să răsune versanții de versuri și bucurie 🙂
Detalii tehnice pentru traseul din 31.12.2017:
Traseul pe harta:
Traseul pe Google Maps:
Elevaţia traseului:
Postări asemanătoare
Căutarea rhododendronului în Bucegi: vf Furnica şi vf cu Dor
august 02, 2023
Tură tomnatică în Cernei: vârfurile Arjana şi Zascol
iulie 28, 2023
Munții Almăjului: tură o zi până pe Ciucarul Mare
iulie 27, 2023
