Nemarcat de Fagaras – Vf Museteica, Vf Mesteacanul, Vf Piscul Negru
- august 06, 2019
- by
- Visinescu Cati
Aveam mai multe opțiuni pentru weekendul ăsta – și am ales-o pe cea care mi-a făcut cel mai mult cu ochiul. O tura în Făgăraș, pe nemarcat, cu atingerea vârfului Mușeteica. Am mai fost o dată aici, acum 2 ani, și sunt curioasă dacă o să abordăm același traseu … sau “marcăm” un alt nemarcat. Oricum ar fi, o să fie solicitant!
Am ceva emoții – și asta deoarece am o durere de spate care mă sâcâie de ceva vreme. Nu tare, însă suficient de persistent încât să mă ducă cu gândul la faptul că nu este o simplă durere musculară. Uneori se accentuează mai tare, alteori dispare aproape complet, însă este acolo. O să merg cât de curând la doctor pentru niște investigații, în foarte mult la sănătatea mea și mai ales la acele afecțiuni care mă limitează din a fi activă. Până atunci .. să vedem cu se vă comporta durerea în Făgăraș 🙂
Partea aceasta de traseu îmi este familiară – am mai parcurs-o o dată iarna, când încercam să ajungem pe Vf Piscul Negru, însă am dat de o zăpadă cam cât noi de mare și am decis să ne întoarcem. Nu este dific ilă și nici lungă – într-o oră și 20 minute am ajuns la stână, pe care am găsit-o goală. Ciobanii erau prin apropiere, se vedeau oile pe versantul alăturat, iar un câine lătra furios de răsuna în toată valea. Noi am făcut un mic popas, am băut apă (este ultima sursă de apă de acum încolo!), am mâncat ceva dulce pentru energie … și hai în sus! De aici se vede șaua unde vom urca – și nu pare plimbare pe potecă =)))
Din șa, traseul urcă pieptiș până pe vârful Mesteacănul, un necunoscut pentru mine. E, și de aici să te ții frumusețe, că a apărut și panorama din stânga :)) Acum avem vizibilitate 360 de grade – a apărut Transfăgărășanul, Vânătarea lui Buteanu, Iezerul Caprei .. și multe alte vârfuri pe care nu știu să le recunosc. O feerie :)))
De la vârf traseul continuă oarecum paralel cu Transfăgărășanul înspre Mușeteica. Între cele două se întinde o creastă ascuțită, pe alocuri stâncoasă și un pic abruptă, ce șerpuiește foarte fotogenic în câmpul nostru vizual. Seamănă un pic de tot cu o porțiune de traseu spre Piatra Mică (dinspre cabana Curmătura). E o schimbare binevenită, după atâta iarbă și vegetație. Ce bine se simte la bocanc … și la ochi! Am făcut multe cadre, încercând să prind frumusețea și minunățiile văzute de aici. Am încurcat un pic circulația (ce să faci, sens unic :))!), dar nu m-am putut abține. E minunaaaat 🙂
Eram undeva pe la jumătatea crestei, când aud o voce din față:” Flori de colț! Am găsit flori de colț!” Brusc mi-am îndreptat privirea spre potecă și am văzut 2-3 paparazzi de Făgăraș, aplecați toți spre un punct, cu aparatele/telefoanele ațintite. Yaaaay, Flori de colț! Stiu că sună un pic ireal (chiar și pentru mine) , însă nu am văzut până acum în turele mele una. Nup, nu e glumă, nu fac mișto de nimeni, pur și simplu nu am avut ocazia să admir vreuna pe munte. Până acum 😀
Aproape că am fugit până la locul de foto shooting. Aaaa, uite-leee! Sunt așa de mici, de frumoase, de delicate… waaa, sunt minunate! Am atins una .. și daaa, sunt așa de pufoaseee! Îmi vine să stau aici și să le mângâi până se întorc oamenii de pe Mușeteica :)) Partea bună este că nu e singurul grup de pe creastă – colegii au găsit foarte multe pe o distantă relativ scurtă. Cred că nici la o premieră de film nu au fost atâtea fotografii făcute :))) Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să le văd live, și la cât mai multe 🙂
Am mai fi stat noi, însă am observat că pe versanții ceilalți deja începuse udătura. Se vedeau norii acoperind vârfurile, firișoarele de ploaie cum coborau și atingeau pământul, se simțea vântul care purta norii aproape, tot mai aproape de noi… Așa că am plecat, cu speranța că vom fi udați cât mai aproape de șa. Porțiunea de creastă stâncoasă nu este chiar așa de prietenoasă cu niște apă pe deasupra 🙂 Am început să îi dam ușurel la vale, încercând să ne menținem cât de cât grupați. Norii ne ajunseseră și ne-au înghițit, nu reușeam să ne mai vedem la 50 m 🙂
Am avut noroc – și nu ne-a plouat! Yaaaay! Norii cei plângăcioși au trecut prin vale, ocolindu-ne cu grație. Asta înseamnă că o să putem să facem și vârful Piscul Negru – pentru aceia dintre noi care mai au energie și dorință să urce al patrulea vârf pe ziua de astăzi. Pe mine încă mă mai sâcâie durerea de spate, și nu știu dacă e chiar o idee bună să continui. O să văd cum mă simt când o să ajung la primul popas mare, și iau acolo o decizie.
Drumul până în șa a fost ok. Acolo am întâlnit și grupul care a mers doar până pe Mesteacănul, relaxați, la soare. Eh, și acum e acum! Mai pot și până pe Piscul Negru? Durerea de spate este acceptabilă, mușchii picioarelor se resimt, însă încă mă susțin …. Hai să încerc! Oricum ar fi, daca nu mai pot, mă opresc acolo unde sunt și aștept grupul să se întoarcă. Înfulec 4 pătrățele de glucoză … și hai la drum!
Urcușul până pe Piscul Negru e lejer … însă un pic mai lung decât m-aș fi așteptat. Din șa părea așa de aproape, un sprint de jumătate de oră și gata, am ajuns! Am făcut aproximativ o oră, în mers ușor. Traseul are și câteva mici porțiuni stâncoase, în care am fost nevoiți să ne cățărăm, însă nimic de speriat. Ultima porțiune este ierboasă, și pe urcare ne-am luat la întrecere cu norii, ajungând cam în același timp pe vârf. Yaaay, al patrulea vârf pe ziua de azi! De ceva vreme nu am m-am mai aventurat la așa performanță :))
Aici am făcut ultima pauză mare din traseu. Norii s-au mai ridicat și am putut să văd foarte fain Lespezi, Lăițel, Coltul Călțunului conturându-se pe fundal. Aaaah, o feerie! Astea sunt momentele de wow! în care mă bucur că nu am renunțat, că sunt sănătoasă și pot să ajung sus, să îmi bucur sufletul de asemenea minunații. E .. divin 🙂
Ultima porțiune de coborâre până la stână a fost printr-o pădurice. De unde eram puteam să vedem porțiunea pe unde am urcat în șa. Omg, noi am făcut traseu … pe acolo? De aici pare așa de abupt, de inabordabil, de luuuuung! Dar hei, am reușit 🙂
La stână nu am mai făcut nici un popas. Am continuat coborârea până la autocar, deoarece simțeam nevoia acută de odihnă. Spatele meu se resimte, cu toată pastila anti-durere luată pe traseu. El m-a susținut toată ziua, acum e rândul meu să îi ofer susținere și odihnă. Împărțisem coborârea în trei părti mari (până la primul râu, până la al doilea și asfaltul), și mă bucuram de fiecare dată când intram într-o nouă porțiune de traseu. Nu vă spun că bine m-am simțit când am văzut asfaltul :))))
În așteptarea celorlalți colegi de tură am mers la Conacul Ursului să mâncăm ceva. Și nu stiu la voi, dar eu după tura am poftă de cartofi prăjiți. Cu brânză, eventual, sau niște mujdei de usturoi … mmmm, delicios! Și cireașa de la tort, am băut și un păhărel de șampanie, sărbătorind succesul de azi. A avut efect garantat de somnifer, până la București am dormit tun =)))))
Postări asemanătoare
Traseu uşor 1 zi din Predeal – vf Fetifoiu, vf Forbanul
2 Comentarii
Brencea Ionut
29th aug. 2021 - 3:21 pmNu aveți și un track in format gpx pt.tura asta?
Visinescu Cati
31st aug. 2021 - 12:48 pmBuna Ionut!
Am facut track, dar nu am aprobarea sa il dau mai departe 🙂