Hasmas: Vf Haghimasul Mare si o chitareala pe cinste

Eu și Adi ne-am cunoscut telefonic, undeva pe la începutul anului. Mă invitase să cânt la una din ieșirile organizate de el și am spus Da. Din păcate (sau din pandemie) evenimentul s-a anulat, așa că și întâlnirea față în față a picat. Am mai avut o tentativă de a ne vedea undeva prin iunie, de ziua mea, când am hotărât să facem o ieșire în grup restrâns (o mașină) undeva pe la munte. Oriunde, numai în casă să nu stăm, că prea mă saturasem de leneveală =))) Nu ne-a ieșit nici de data asta. Măi să fie! Distanțare socială că distanțare socială … funcționează foarte bine!!!!

A treia invitație a venit undeva prin vară – să mergem două zile în Hășmaș, la cabană. Sună bine! Îmi verific calendarul –uu, liber ca pasărea cerului! I am in, baby!!!! O tură faină la munte, oameni noi și ieșit din casă? Victorie pe toate planurile 😀

Sâmbătă

Plecarea a fost de dimineață (foarte de dimineață), cu un autocar. Era foarte bizar, deoarece toată lumea era cu măști, abia dacă am recunoscut câteva fețe (well, câțiva ochi, că doar la ăștia aveam acces). Și m-am bucurat să văd că în tura vin și câteva prietene foarte dragi, pe care nu le-am mai văzut de pe vremea plantărilor cu Mai Mult Verde. Și în sfârșit l-am cunoscut și eu pe Adi =))))

Am picat lată încă de când autocarul s-a pus în mișcare și am dormit buștean până la Ploiești. Aaaa, ce bine e să dormi 😀 Restul de drum până în Bălan l-am petrecut citind și moțăind. Că ce altceva poți face într-un autocar cu distanțare socială 🙂

În Bălan am făcut ultimele cumpărături pentru cabană și ne-am pregătit de drum. Mai fusesem în Hășmaș de vreo două ori (ultima oară prin 2015), și știam de unde începe traseul. Ei bine … acum văd că începem traseul din altă parte. Oare mai și alt traseu până la Piatra Singuratica, față de cel cunoscut de mine? Well… aparent este! Și o să îl parcurgem azi!

• 

• 

• 

Traseul pleacă de la ieșirea din oraș, și șerpuiește pe un drum de pământ, pe lângă (ceea ce cred că sunt) ultimele case. Cred că a plouat foarte mult în zonă, pentru că drumul este plin, foarte plin de noroi. Sau cum îmi place mie să îi spun, era spa de bocanci :)) Am făcut cu toții echilibristică și ne-am cocoțat pe malurile de pământ, doar-doar om ieși din această porțiune cât mai curați. Unii am reușit, alții… mai puțin 🙂

Am mers pe acel drum forestier până când am ieșit în gol, într-o pajiște extinsă. În fața noastră se întindea masivul Hășmaș, dintr-o perspectivă total nouă mie. Pare așa de mic muntele asta de aici! Și încă suntem destul de jos, deci mai avem de urcat! Hei-rup, la drum 🙂

Se simte că nu am mai mers la munte de ceva vreme și că nu am mai făcut sport. Aveam rucsacul mare de 40 litri în spate (mai mult decât car eu deobicei), și mi se părea că am un bolovan. Atârnă super greu în spate, oricât de mult l-aș fi reglat. Mergeam destul de încet, cu pauze mici și dese, încercând să îmi recapăt suflul. Am băgat niște ciocolată în sistem, poate cine știe, intră zahărul în sânge și îmi dă un boost de energie. Mneah, nu a funcționat așa cum aș fi vrut eu. Uf… asta e! Bine că un coleg de drum s-a oferit să îmi care chitara, pentru că dacă o aveam și pe aceea în spate… rămâneam la bază =)))

• 

• 

• 

• 

• 

Și dacă știam ceea ce avea să urmeze … mă bucuram mai mult de porțiunea aceasta lină, care urcă destul de încet spre munte. Pentru că o dată ce am intrat în pădure, traseul a trecut la next level. E ca și cum cineva ar fi luat capătul celălalt de drum și îl ridică încet-încet în sus, crescând înclinația. Îmi aduce un pic aminte de porțiunea de urcare spre cabana Cheia. Și panta tot creștea, pasul se rărea, respirația se intensifica ….. transpirația curgea. Timpul tot trecea … ah, și cabana nu apare la orizont! Cine a cocoțat-o așa de sus =)))?

Acolo, pe acel traseu, mi-am spus mie însami că de acum încolo o să merg muult mai des la munte, o să fac o forma de sport săptămânal și pe cât posibil o să fac cât mai multă mișcare. Acum că avem liber la plimbare și la ieșire, nu mai am nici o scuză pentru care să nu mă duc să mă antrenez. Nu îmi place că urc atât de greu pe un traseu de dificultate medie. Se simte cele … multe luni de pauză și de stat în casă. Ah, și dacă tot suntem la dorințe – să nu mai car rucsac așa de mare/ așa de burdușit. Am nevoie de echipament ușor și tehnic. Sunt o doamnă, până la urmă 🙂

Ieșirea din pădure ne-a adus într-o poieniță. Aaa… asta e poienița de dinainte de cabană! Ultimul hei-rup de urcare și gata, am ajuns, putem să lăsăm rucsacii jos! Mi-am adunat toate puterile și am pornit cu pași mici și constanți înspre vârful pantei. Dar cum, așa simplu – doar urcare? Murphy s-a gândit să crească dificultatea – și începe ploaia. Întâi câțiva stropi, apoi mai mulți … pentru că până la cabană să plouă mocănește și des. Brrrr, și s-a lăsat un frig de numa-numa! Tremuram când am intrat în cabană, și am tremurat câteva minute bune și după ce mi-am pus încă două straturi de haine pe mine. Băi, e iulie și e un frig în oasele mele, ce s-a lipit super bine cu super-glue! Brrrr! Uite, de aia e bine să fii pregătit la munte! Brb, mă duc să îmi iau mănușile =))))

Am stat la cabană cam o oră, timp în care s-a oprit și ploaia. Exact la timp pentru a pleca spre următoarea noastră destinație! Am lăsat bagajele mari în camere, am trecut la rucsacei mici (și ce bine se simteeee!) și ne-am încolonat în monom spre vârf. Poteca intră în pădure și începe să coboare brusc. Acum e bine, dar la întoarcere, toată porțiunea asta trebuie urcată. Să fie cu challenge pe final 🙂

Uitasem cât de frumos este traseul până pe vârf – dar a avut grija muntele să îmi amintească. Poiana cea mare în care sunt presărate pietre, urcarea pe coasta dealului (cu o panoramă extraordinară în spate), masivele stâncoase și împădurite, grohotișul … waa, este minunat! Acum că sunt aici îmi dau seama că mi-a fost dor de Hășmaș. E  o liniște și o pace pe care doar aici o regăsesc. Are ceva magic muntele ăsta 🙂

• 

• 

• 

• 

• 

Aproape de vârf a început să bată în vânt năpraznic, de mai avea puțin să ne spulbere. Ne-am echipat cu ce mai aveam prin rucsăcel și i-am dat în sus. Uite crucea, și de la cruce mai sunt 2 minute până pe vârf. Dar mai întăi să trag câteva cadre, se vede atât de fain de aici 😀

• 

• 

Dacă nu ați ajuns până acum în zonă, trageți o fugă. Locul este minunat, peisajele sunt fantastice, și totul pare oarecum desprins din poveste. Vântul din creastă o să vă zboare toate grijile și gândurile nedorite, iar voi o să fiți cei mai fresh =)))) Locul are o energie aparte 🙂

La coborâre i-am dat ceva mai repede … că doar eram la vale. Dar ne mâna și foamea din spate 🙂 Știam că la cabană ne așteaptă un super gulaș, pregătit de specialiști în domeniu. Și sunt sigură că e bun, că e cald, că e …. miam! Hai mai repede, că mor de poftă 😀

Gulașul a fost exact așa cum ni l-am imaginat – super bun și cald. Și ce merge cel mai bine după masa? O sesiune bună bună de somn! Așa că m-am băgat în cabană, la căldurică, în sac, să îmi iau o porție de odihnă.  Am cel puțin o oră la dispoziție, până când colegii urcă să vadă apusul pe Piatra Singuratică. Aaaa, și ce bine e la căldură, după masă! Mmm …

O oră și un pic, atât am avut la dispoziție să îmi încarc bateriile. După care mi-am auzit numele strigat de afară. “Unde e chitara? Catiiii, unde ești?” Dam da da daaa! Chitară, to the rescue! Mi-am luat toate hainele pe care le aveam în rucsac pe mine (da, e frrrrig de tot afară!), mi-am pus chitara în spate … și hai la foc, să aducem cântecul la munte! Mi-am găsit un locșor bun, suficient de aproape de foc încât să fie cald, dar nu foarte cald încât să nu se prăjească chitara… și am cântat până târziu în noapte. Iar oamenii au cântat cu mine, au cerut piese, au creat o atmosferă minunată .. pentru o seară de poveste 🙂

• 

• 

Duminică

Trezirea a fost blândă – fiecare când a simțit nevoia. Am ieșit afară, în aerul curat, am cerut un ceai și o cafea, și m-am așezat pe o băncuță, în așteptarea micului dejun. Avem mămăligă cu brânză și smântână, proaspăt gătit de către cabanieri! Când i-am văzut venind cu ditamai oala de mămăligă ce încă bolborosea, cu brânză topita în mămăligă și cu castronul de smântână lângă … mi s-a făcut instant tsumani în gură! Miaaaam! Și da, a fost foarte – foarte bun 😀

• 

• 

Ne-am făcut bagajele, ne-am luat la revedere de la  cabanieri și am coborât pe același traseu făcut ieri. Și acum am văzut cât de accidentat este de fapt – a fost destul de provocator chiar și cu rucsac mai ușor 🙂

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Și pentru că ziua era încă tânără ci eram în zonă, am oprit la Lacul Sf Ana pentru o porție scurtă de răcorire (și ce faină e apa!) și am vizitat și Tinovul Mohoș (recomand, e fascinant!). Sfârșit perfect de weekend 🙂

• 

• 

• 

• 

Informații traseu

Când: iulie 2020

Durată: 2 zile

Munţii: Hășmaș

Traseu: Bălan – Cabana Piatra Singuratică (1.504 m) – Vf Hăghimașul Mare (1.792 m) și retur

Durată: 8h, cu pauze incluse

Lungime: 13.8 km

Traseu detaliat

Bălan – Cabana Piatra Singuratică – 3h 15min, 3.5 km

Cabana  Piatra Singuratică – Vf Hăghimașul Mare–  1h 45 min, 3.5 km

Vf Hăghimașul Mare – Cabana Piatra Singuratică – 1h 30 min, 3.5 km

Cabana Piatra Singuratică – Bălan – 1h 30 min, 3.5 km

Detalii suplimentare

Stare marcaj: traseul este bine marcat, că poziționare, vizibilitate și frecvență

Topografie: Din Bălan se pleacă pe potecă forestieră (pe care noi am găsit-o inundată și plină de noroi). După aceea se iese în poiană și se merge pe iarbă. Din potecă se intră în pădure și poteca trece treptat de la forestieră (cu pietricele mici) la potecă cu bolovani. Ultima porțiune de urcare spre cabană este pe iarbă.Prima parte a traseului de la cabană spre vârf este prin pădure, pe potecă forestieră. Se iese apoi în poiană și gol alpin, traseul continuandu-se pe iarbă. Se intră din nou în pădure, pe potecă de pământ și piatră. Se iese iar în gol alpin, și se merge pe iarbă până pe vârf.

Vegetație: prima parte a traseului este prin pădure, cu multă umbră. Când se iese în poieniță umbra dispare, și avem doar iarba și câțiva copaci sporadici. După poieniță urmează o pădure deasă, din care se iese cu 5 minute înainte de ajunge la cabană (ultima porțiune de urcare este printr-un luminiș).Traseul de la cabană spre vârf: prima parte este prin pădure deasă. Se iese într-un luminiș și se merge pe iarbă. Urmează o alternare de pădure cu poienițe. Spre finalul traseului se merge printr-un luminiș străjuit de tufișuri înalte și dese ce dă într-un gol alpin, plin de tufișuri joase, ce ne însoțește până la vârf.

Surse de apă: prima parte a traseului (pe forestier) era inundată și erau multe râulețe pe margine. Până la cabană nu am mai indentificat altă sursă de apă. Mai este o stană, la 10 minute de la cabană (sensul de mers spre vârf), care are apă. Trebuie să vă abateți din potecă pentru a ajunge la ea (este un jgheab de adăpare cu apă captată).