Muntii Parang: remarcare pana la lacul Galcescu

Ah, ce fain e când lucrurile se așază singure! Și chiar mai bine decât mi-am imaginat eu 😀

În week-end-ul 08-09 august vorbisem cu un grup de amici să facem o tură la munte. Propusesem Ciucaș – ușor, simplu, de vară. Două zile de bălăurit pe niște creste care îmi sunt familiare și dragi. Doar că mijlocul nostru de transport brusc nu mai era disponibil în acel sfârșit de săptămână. Adio Ciucaș! Hai să ne reorientăm către un masiv în care putem ajunge cu trenul. Eh.. și de aici fiecare a spus că vrea să facă altceva în acel weekend. Oooookey …. aparent Murphy nu mă vrea în Bucegi =)))) Am dat sfoară în țară după ture cărora m-aș putea alătura .. și la nici jumătate de oră am găsit – remarcare în Parâng, alaturi de Turist Club Carpatic. Mi-nu-nat! Nici nu se putea mai bine 😀 Și munte, și chităreală, și oameni faini, și o acțiune de îngrijire a potecilor montane. Purrrfect! Așa rămâne!

Plecarea de vineri seara – pentru că drumul este destul de lung. Bine, cel mai mult a durat ieșirea din București – restul a fost floare de ureche =))) Am ajuns la locul de cazare un pic după miezul nopții – și am avut norocul să prindem câțiva oameni afară, așteptându-ne cu masa pusă. Aaah, ce noroc avem! Eram toți lihniți de foame, nu mai mâncasem …. de ieri =))) Ne-am dus bagajele în cameră și apoi ne-am ospătat regește cu  slănină, pâine și ceapă. De-li-cios! Și cu atâta energie nouă la bord, am băgat și o cântare scurta la chitară – doar așa, teaser pentru seara ce va urma după remarcare 🙂

Sâmbătă

Trezirea de dimineață, după o noapte scurtă și aproape albă. De acum înainte dopurile de urechi vor deveni indispensabile în orice tură montană 🙂  Eram un pic chiaună și obosită, dar sper că toate vor trece deîndată ce vom porni la drum, cu găleata și pensula în mână 🙂

După un mic dejun rapid și copios, ne urcăm în mașini și plecăm spre locul de unde vom începe remarcarea. Și pentru a scurta un pic porțiunea de mers pe jos, am intrat cu mașinile aproximativ 1 km și pe drum forestier, până am ajuns la un loc suficient de mare pentru a lăsa toate mașinile parcate. Oamenii au scos vopselele, mănușile și pensulele și le-au împărțit participanților. Eu sunt din echipa celor ce vor picta cu alb, asta înseamnă că trebuie să stam undeva la jumătate de oră distanță de echipa roșie (scurt tutorial de pictat cruce roșie: se pictează întâi crucea, se așteaptă minim 20 minute pentru a se usca vopseaua, după care se vine cu vopsea albă și se completează semnul. Dacă nu există această pauză între cele două culori, exista marea șansă ca semnul să ajung roz  🙂 ). Ok, avem de aşteptat .. şi ne-am  oprit cum nu se putea mai bine – lângă ditamai tufele de afine. Super bine – începem remarcarea cu o pauză delicioasă =))))

• 

• 

• 

• 

Eram 2 echipe cu alb, fiecare formată din 2 persoane. Făceam cu rândul – una picta un semn, cealaltă picta celălalt semn. Eram organizate și eficiente – și nu stiu cum se face, dar mereu ajungeam echipa de roșu. Oricât de mult am fi stat pe loc, oricâte tufe de afine am fi întâlnit pe potecă, oricât de artistic și migălos am fi pictat noi pătrățelele albe – ne întâlneam cu echipele roșii. Mă gândeam la un moment dat să schimbăm culorile … dar așa nu am mai fi mâncat afine. Aaaa… mai bine nu 😀

• 

• 

După porțiunea de forestier am intrat în pădure. Acum era puțin  mai provocator de pictat – trebuia să ne cocoțăm pe pietre, să intrăm prin tufișuri sau să sărim râul. Pictare cu obstacole  – dar asta nu ne-a demotivat, dimpotrivă! Parcă lucram mai cu spor 🙂

• 

• 

Până aproape de ieșirea din pădure am rămas doar 2 fete cu vopsea albă. Și într-un fel era mai bine – deoarece eram exact cât trebuie. Una picta un semn, alta picta pe cel din sens opus. Nu ne suprapuneam și nici nu duceam lipsă de pensulit 🙂  Cel mai provocator mi se părea să merg în mână cu găletușa de vopsea și să o mențin intactă. Tot îmi rulau în minte scenarii în care mă împiedicam și toată vopseaua se vărsa pe haine, pe rucsac, pe iarbă. Cum ar fi fost? Așa că eram  super atentă unde pun piciorul, că nu cumva, accidental, să albesc ceea ce nu trebuie =))

Până am ieșit în gol alpin eram deja expertă în pătrățele albe. Știam deja cum să pictez pe piatră și pe scoarță, astfel încât să iau cantitatea optimă de vopsea și să umplu fiecare crăpătură de stâncă sau rid de copac. Știam cum să mânui pensula, astfel încât să las în urma mea un semn curat și cât mai corect dpdv regulament. Și eram atât de mândră de mine și de munca pe care cu toții o făceam! Avem grijă de poteci, de oamenii care le străbat, de regulile muntelui. E minunat!

• 

• 

După porțiunea de gol alpin a urmat o urcare destul de solicitantă prin jnepeniș. Mi se agățau bețele în crengi și nici nu puteam să mă țin cu mâinile de ceva, pentru că pensulă și găletușă. Dar nu asta era cea mai mare problemă – ci canicula care încet-încet își făcea simțită prezența. Era super cald afară, umbră din ce în ce mai puțină, poteca din ce în ce mai accidentată. Și noi începeam să obosim 🙂 Știam însă că nu mai e mult până la lac, așa că mi-am adunat puterile și am continuat. În numele muntelui 🙂

Și într-adevăr, nu a mai fost mult până la destinație – după ce am ieșit din porțiunea de jnepeniș, în 5 minute am fost la lac. Yaaay, am terminat remarcarea! Și ne-am oprit în cel mai fain loc cu putință 😀 Lacul e situat într-o căldare, străjuit pe toate părțile de crestele Parângului. O minunăție 😀

Am poposit aici cam jumătate de oră – odihnindu-ne, racorindu-ne, luând un prânz delicios. Merităm cu prisosință! Planul inițial era să urcăm și în creastă, însă cu cred că mai avem timp pentru asta. Asta e – am motiv întemeiat să mă întorc în zonă și să zburd pe vârfurile pe care acum le admir doar la depărtare!

• 

• 

Aveam două opțiuni de întoarcere – una este cea proaspăt marcată de noi (ca să vedem dacă am făcut o treabă bună!), iar cealaltă urca un pic mai sus pe nemarcat și revine ceva mai jos în traseul marcat . Eu și câteva fete am decis să luăm varianta a doua – să mai vedem și alte minunății ale Parângului 😀 Așa că ocolim lacul și începem să urcăm. Traseul este oarecum marcat-nemarcat (sunt câteva cruci roșii ici-colo, însă sporadice și destul de greu de ghicit). Am urcat până într-o șa, de unde ni s-a deschis panorama – și în față și în spate. În față era o imeeensă vale, străjuită de creste, iar în spate – uuu, lacul Gâlcescu în toată splendoarea lui. Am rămas cu gura căscată – la propriu 😀

• 

• 

Am simțit foarte multă libertate mergând prin vale, pe nemarcat, cu picioarele foșnăind în iarba scurtă și deasă. O senzație copleșitoare de pace și libertate, care m-a însoțit la fiecare pas. Sunt unde vreau – în mijlocul naturii, în munții mei cei dragi. Nu am presiunea timpului. Fac ceea ce îmi place și ceea ce mă împlinește. Sunt alături de oameni minunați, care mă susțin și mă apreciază pentru ceea ce sunt. Toate astea combinate dau o ușurință și o relaxare de spirit absolut minunată! Respir cu ușurință. Respir din plin! Sunt bine. Și e bine 😀

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Drumul până la mașini a fost extrem de relaxat. Un pic mai lung decât la dus, însă foarte bine marcat. Nu știu cine a făcut marcajele astea, dar să îi dea Dumnezeu sănătate, că frumoase mai sunt =)))

Seara de la pensiune a fost plină de cântec și voie-bună. Cum să fie altfel, când s-au întâlnit doi cântăciosi, fiecare cu cate .. eh, multe cântece în tolbă? Am zăngănit până tărziu în noapte, aducând cântecul în curtea pensiunii și în sufletele oamenilor. Final perfect de zi 🙂

Duminică

Ne-am trezit cu toții greu – fiind destul de obosiți după acțiunea de ieri. Era vorba să facem un traseu până în Cindrel, însă la cum se desfășoară lucrurile… cred că și Cindrelul rămâne pentru altă dată 🙂

Nu puteam însă să părăsim zona fară să facem un popas pe malul lacului Vidra. Am găsit un locșor mai retras, exact lângă lac, cu vedere la munte și cu soare mult. Și am stat acolo preț de o oră, în liniște, admirând natura și relaxându-ne profund. E terapeutic 😀

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Când am ajuns la mașină …. am văzut tufele de zmeură. Zmeură, zmeură, oriunde te uitai numai zmeură! Mmmmm, brusc mi s-a făcut foame! Am început să culegem, și să mâncăm, și să culegem, și să mâncăm … Doamne, e delicioasă! Și e așa de multă….. cât vezi cu ochii! Cred că am mâncat vreo jumătate de kilogram, așa de multă și de delicioasă era! Și nu cred că o să mai mănânc ceva la prânz =)) Mmm, dacă mai găsesc și mure pe undeva, weekend-ul ăsta am gustat toate fructele de pădure direct de la sursă 🙂

Am mai făcut o oprire pe malul râului Lotru. De ce? Pentru că putem 😀 Am scos chitara și am cântat câteva cântece, au venit oameni să ne asculte, ne-am bucurat de peisaj și de companie. Când era să plecăm, mă înțep într-o plantă aflată lângă gard. Băi …. așa ceva? Mure! Am găsit o tufă de mure! Yaaay! La fel de bune și de delicioase că toate fructele mâncate în week-end! Și daaa! Fantastic four de fructe este complet – mulțumesc 😀

În drumul nostru spre casă am trecut prin niște sate liniștite și aproape pustii, cu mulți pomi fructiferi la stradă. Am cules prune, mere și pere, pe care le-am mâncat cu poftă. Doamne, cât sunt de bune! Ăsta a fost week-end-ul mâncatului direct de la sursă – și au total alt gust decât cele crescute în seră sau la solar. Mai plin, mai profund, mai aromat.  Delicioase 🙂

Informații traseu

Când: august 2020

Durată: 2 zile

Munţii: Parâng

Traseu: Transalpina – Lac Gâlcescu – nemarcat – Transalpina

Durată: 5h, fără pauze incluse

Lungime: 16.7 km

Traseu detaliat

Transalpina – Lac Gâlcescu – 2h 40min, 8.7 km

+ (NEMARCAT) + Lac Gâlcescu – nemarcat – Transalpina –  2h 20 min, 8 km

Detalii suplimentare

Stare marcaj: traseul este bine marcat, că poziționare, vizibilitate și frecvență (și sunt mandră de asta!) Porțiunea de la lacul Gâlcescu până în șa (pe traseul de întoarcere) este slab marcată. Tot pe traseul de întoarcere este o porțiune nemarcată.

Topografie: Din Transalpina se pleacă pe drum forestier. Apoi se urca prin pădure. Se traversează  două râuri – și după trecerea celui de-al doilea se iese în gol alpin. După porțiunea de gol alpin urmează potecă prin jnepeniș, destul de accidentată. La coborâre – porțiunea de urcare este pe potecă de pământ și piatră. Partea de coborâre pe nemarcat se face pe iarba și pe pietre (faimoasele pietre din Parâng :D). Nemarcatul dă în traseul marcat, în partea de pădure.

Vegetație: prima parte a traseului este pe drum forestier, cu poteca străjuită de copaci. Se intră apoi în pădure, unde aveți parte de umbră deasă. Din când în când partea de pădure alternează cu poienițe scurte sau trecere prin râuri – însă există umbră în continuare. Când se iese în gol alpin sunt foarte puțini copaci + se merge pe potecă de iarbă. Utima parte a traseului de urcare șerpuiește prin jnepeniș destul de des, care oferă ceva umbră. Pe traseul de întoarcere – prima parte urcă în gol alpin, fară umbră. Partea de nemarcat este pe iarbă și piatra, la fel, fară surse de umbră. Când se ajunge la traseul marcat se începe coborârea prin pădure.

Surse de apă: peste tot! Sunt foarte multe râuri, atât la urcare cât și la coborâre.