Muntii Fagaras – Vf Dara si Hartopul Darei

Ideea acestei ture a apărut în ultima tură din Făgăraș – cea în care mi-am testat noii bocanci. Vorbeam cu Mircea și i-am spus că vreau să fac Dara și Hârtopul Dârei cât de curând. Nici el nu ajunsese aici și am pus-o la cale de o ieșire în septembrie. Hoo-ray! O să îmi îndeplinesc încă un vis 😀

Plecarea a fost de vineri seara – pentru a avea timp suficient sâmbătă pe traseu. Am lăsat mașinile pe drumul forestier, într-un fel de luminiș (acolo ne-am întâlnit și cu restul grupului), și am luat-o la pas spre cabană. Știam că avem de mers aproximativ o ora și jumătate. Am  luat-o destul de încet, pentru că aveam rucsac destul de greu în spate (14 kg – și mi-am luat doar ceea ce îmi trebuie!) și mergeam destul de încet. Poteca era lină, cu mici porțiuni de urcare mai abruptă. Hai că reușim noi 🙂

După ce se trece de bariera auto, la o bucată de timp, traseul se bifurcă. Este cel marcat, care merge prin pădure și este ceva mai accidentat, și este unul forestier, nemarcat, însă mult mai lin. Noi am decis să luam pe cel de-al doilea, pentru că deh – mai ușor. Grupul era distanțat – eu și Mircea eram în spate, ceilalți în față. La un moment dat vedem niște lumini undeva în dreapta – ne dam seama că sunt oameni pe celălalt traseu. Doar că nu știam cine sunt. Așa că am strigat:

-Hei,cine e acolo?Sunteți cu noi? Nu ați luat-o bine!Cum ați ajuns acolo?

-Voi nu mergeți bine! Dar dați-i înainte, că ajungeți la cabană!

Da, nu erau de-ai noștri. Sunt alti oameni pe care o să îi cunoaștem la cabană 🙂

Când am ajuns, eram aproape sfârșită. Și mi-am zis mie însămi că nu o să mai car atât de multe în spate =))) Ne-am luat camerele în primire, am lăsat bagajele și am mers jos, pentru o porție de relaxare și o bere bună. Stăteam pe prispa și discutam despre traseul de mâine, când iese cabanierul și ne spune:

-Voi știți cui i-ați spus voi că nu a luat-o bine? Șefului Salvamont!

Am izbugnit cu toții într-un râs din ăla isteric. Dintre toate persoanele care puteau să urce în seara aceea la cabană, noi de șeful Salvamont ne-am luat. Asta da situație =)) Omul însă e super de treabă, cantă super bine la chitară, și am încins în seara aceea, în sala de mese, o super cântare, care a strâns toți oamenii de afara la căldură și la muzica bună. A fost de vis 🙂

Sâmbătă

Ziua traseului! Yu-huuu!

Am servit rapid un mic dejun copios, cu omletă și mult, mult ceai, așteptând să vină și ultimul grup de oameni. S-a făcut 9, 9:15, 9:30 …. Hmm, nu mai putem aștepta. O să plecăm în traseu, și sperăm să ne prindă din urmă. Din spusele lui Mircea, oamenii sunt super rapizi, deci sigur o să ne ajungă 🙂

Prima porțiune de traseu șerpuiește în vale, după care începe urcușul susținut către Fereastra Mare a Sâmbetei. Vremea este prielnică pentru urcat – norii sunt foarte joși, nu prea vedem peisaje sau panoramă. Și cred că e mai bine – dacă știam ce ne așteaptă, cred că ne demotivam 🙂 Urcăm destul de încet, fară grabă, făcând popas din când în când la afine și merișoare. Miam-miam – recompense pe traseu!

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Ultima porțiune de urcare în Fereastră a fost cea mai dificilă – se accentuase panta și începuse un vânt rece să bată din toate părțile. Însă când am ajuns sus – wow, ce minunăție! În partea aceasta de   Făgăraș norii încep să lase la vedere crestele – și cât de fain se vedeee 😀 Stăteam în vârf de creastă, molfăind turtă dulce (merci, Mircea!) și admirând muntele. Ah, uite, se vede destinația noastră finală! Acolo în depărtare! Pfuai, mai avem ceva de mers! Hai să ne pornim 😀

De aici traseul șerpuiește pe curbă de nivel – și asta ne ușurează mult de tot înaintarea. Avem însă parte de alte “piedici” – afine, afine peste tot! Eram mai ceva că urșii într-o zi e Black Friday =))) și așa ne-au prins grupul care a urcat după noi – adânciți în subtila artă a culesului și coloratului limbii cu afine. Eram deja  experți 😀

Pe măsură ce înaintam, peisajul devenea din ce în ce mai wow! Norii îi lăsasem în spate, de partea cealaltă a versantului, și la orizont se profilau pe cer toate crestele făgărășene. Se vedeau toate, atât de bine! Mi-nu-nat! Trebuia să am grijă pe unde merg, o dată m-a furat peisajul și am cam părăsit poteca =))

• 

• 

• 

• 

Ultima porțiune de traseu ne-a adus deasupra lacului Urlea. Aaaaaa, și ce frumos este! Cât de clar și de frumos se vede! Și cât de fascinantă este valea! Încercam să ne dăm seama unde a fost vechea cabană, însă nu am reușit să identificăm locul. Îmi pare chiar rău că nu mai este o cabană aici, nu am văzut-o, însă mereu m-a fascinat – poate din cauza numelui. Văzând acum și valea, chiar este necesară o cabană aici.  Abia aștept să o văd refăcută și o să mă implic atât cât pot în proiect 🙂

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Pentru a ajunge la vârfurile Dara și Hârtopul Dârei, este necesar să părăsim marcajul (poteca marcată coboară spre stânga) și facem dreapta. Mai dăm de o porțiune scurtă de urcare – și iată cele două vârfuri, la o distanță extrem de mică unul de celalalt. Hai să mergem mai întâi pe cel din stânga – așa că parcurgem ultimii metri și iată-ne pe Hârtopul Darei! Yaaaaaay, cât mi-am dorit să ajung aici! Și acum știu și de ce – este minunat 😀

Am sărbătorit printr-o super mega masă câmpenească – cu brânză de burduf, caș, șunculiță , ceapă roșie, ouă fierte, legume, usturoi și pâine din aia bună, de te lingi pe degete. Nici nu știam cât îmi este de foame =))) Ne-am înfruptat și apoi am rămas pe platou cu burta la soare, într-un dolce far niente atât de necesar. Am ajuns la jumătate. Mai avem tot pe atât până la cabană 🙂

Am făcut câteva fotografii și pe Dara, al doilea vârf atins pe ziua de astăzi – și apoi am luat-o încet spre cabană. Știam că avem mult de mers – well, cam cât am mers și până acum 🙂 Și nu știu de ce, dar întotdeauna drumul de întoarcere pare ceva mai lung. De la oboseala acumulată, probabil?

Priveam fascinată jocul norilor în Fereastra Mare.  Cum alunecau pe pante, în slow motion, cum se unduiau valurile, cum rămâneau imobile o perioadă de timp și apoi își reluau curgerea înceată. De vis 🙂 Așa de tare mă bucuram că nu am prins cerul senin astăzi :))

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Pentru întoarcere am spus să variem un pic traseul și să coborâm pe Vf La Cheia Bândei (2.383 m), pentru că este mai scurt. Așa că ne abatem de la banda roșie și intrăm pe punct roșu. Și când ajungem sus, pe vârf, avem parte de ceva ce ne-a lăsat pe toți cu gura cască – o mare de nori în toată Căldarea Mare a Sâmbetei. La picioarele noastre! Ne-am bucurat cu toții ca niște copii mici de toată frumusețea pe care Făgăraşul a ales să o împărtășească cu noi. Nici nu am cuvinte pentru a descrie experiența, așa că vă las cu fotografii, multe fotografii 🙂

Pe marcaj menționa că acea coborâre este periculoasă. Noi nu am simțit în nici un fel acest lucru. Într-adevăr, era mai accentuată panta în prima parte a coborârii, dar nimic periculos. Am coborât până am intrat în nori, și de aici totul la devenit invizibil =))) Era aproape white-out, vedeam doar la maxim 5 m în față – suficient cât să vezi următorul marcaj și tufele de afine. Doar nu puteam să coborâm cu burta goală, nu :))?

Coborârea mi s-a părut luuungă, aproape ireal de lungă. Și parcă nu îmi venea să cred că am urcat pe aici – e atât e accidentat! Vedeam însă cabana în zare și focul de tabăra ce tocmai se aprinsese – și mă îmbărbătam la gândul mâncării bune, a ceaiului fierbinte și a cântării ce urma să aibă loc în acea seară. Hai că mai avem un pic și suntem acolo 🙂

Seara la cabană a fost de vis! După o mâncare bună-bună și caldă, ne-am încălzit cu o cană de vin fiert și ne-am așezat la foc. Am fost 3 cântăreți, ce am întreținut atmosfera până la la 1 noaptea, când focul nu mai făcea față și frigul ne-a pătruns în oase. M-am dus la culcare cu un zâmbet cât China pe față și cu o mulțumire imensă în suflet, pentru toate experiențele minunate trăite în această zi. Muntele ne-a răsfățat cu tot ce are el mai bun 🙂

• 

• 

Duminica

Trezirea la cât a vrut fiecare. Am luat un mic dejun cald și copios, am băut vreo 5 cani de ceai (era ssssssuper-frig, tremuram cu pufoaica de iarnă pe mine!) și apoi m-am dus în cameră, că înghețasem =))) Ne-am făcut bagajele și am pornit spre mașini. Acum vedem și noi ce am urcat vineri seara și chiar mă bucur că am ales drumul forestier nemarcat, traseul prin pădure este mult mai accidentat.

A fost o tură minunatăăăăă 😀 Și un alt vis împlinit 😀

Ah, și că să nu uit: am prins fenomenul Gloria de 3 ori! Cât de baftoasa să fiu? Și prima dată în viața mea =)))

Informații traseu

Când: septembrie 2020

Durată: 3 zile

Munţii: Făgăraş

Traseu: Drumul forestier 1 (lângă Complex Floarei Reginei Păstrăvărie Sâmbăta de Sus) – Cabana Valea Sâmbetei) – Fereastra Mare a Sâmbetei – Vf Hârtopul Darei – Vf Dara – Vf La Cheia Bândei – Cabana Valea Sâmbetei – Drum forestier 1 Sâmbăta de Sus

Lungime: 30 km

Durată : 10 h (fără pauze incluse)

Traseu detaliat (timpii au pauzele incluse)

(drum forestier) Drumul forestier 1 (lângă Complex Floarei Reginei Păstrăvărie Sâmbăta de Sus) – Cabana Valea Sâmbetei – 2h, 6.5 km

Cabana Valea Sâmbetei – Fereastra Mare a Sâmbetei – 2h 30 min, 4 km

Fereastra Mare a Sâmbetei – Vf Dara – 4h 30 min,  5.6 km

Vf Dara – Vf La Cheia Bândei – 1h 30 min, 4 km

Vf La Cheia Bândei – Cabana Valea Sâmbetei – 2h 30 min, 3.5 km

(drum forestier) Cabana Valea Sâmbetei – Drum forestier – 2h, 6.5 km

Detalii suplimentare

Stare marcaj: traseul este bine marcat, că poziționare, vizibilitate și frecvență

Topografie: Se merge pe potecă de pământ, pietriş şi iarbă.

Vegetație: Pană la cabană se merge prin pădure. De la cabană până în Fereastra Mare se alternează între pădure şi pajişte. Din Fereastră am întâlnit doar iarbă scurtă şi arbusti (nu mai sunt copaci mari)

Surse de apă: râul care şerpuieste pe lângă potecă (în urcare de la maşini până la cabană). Mai este un râu la 10-15 minute de la cabană, în urcare spre Fereastră. Ȋn rest eu nu am mai întâlnit surse de apă.