Cetăți fortificate din Ţara Bârsei – Feldioara, Rupea, Viscri

martie 10, 2023
by
Visinescu Cati

O zi de plimbare pe la cetăți şi biserici fortificate? Întotdeauna răspunsul meu o sa fie un mare DA. Dacă este altul, e grav de rău =)))

Astăzi am dat o fugă la trei fortificații de poveste din Ţara Bârsei – şi anume Feldioara, Rupea şi Viscri. Fiecare dintre ele este minunată în felul ei – şi abia aştept să mă plimb printre zidurile lor! Să purcedeeeem!

Cetatea fortificată Feldioara (Marienburg)

Este prima la care am ajuns. Am luat bilete, iar doamna de acolo ne-a spus câteva cuvinte despre istoria locului. Am urcat drumul pietruit de la intrare şi am intrat în cetate – şi brusc capul meu a început să se învârtă ca un titirez. Este minunată! Are şi avantajul de a fi proaspat renovată, şi totul sclipeste de nou J Vă recomand să vă plimbați pe ziduri, pentru a avea o panoramă minunată asupra localității Feldioara, dar şi să vizitați interiorul acesteia, unde sunt expoziții de fotografii şi diverse obiecte locale. Pentru copii există într-una dintre săli un joc de masă (cu tablă şi pioni) şi un ecran interactiv cu întrebări de cunoştințe generale.

Eu m-am plimbat cam 40 de minute – şi a fost suficient 🙂

Un pic de istorie:

Cetatea din Feldioara a fost construită în secolul XIII, fiind cea mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania – Ţara Barsei.
În jurul anului 11150 a luat ființă în zonă prima comunitate de germani. Aceştia au ridicat cetatea. Prima dată a fost o cetate de pământ, întărită probabil cu palisade, așa cum au găsit-o cuceritorii unguri ȋn primele secole ale mileniului al doilea. Au denumit-o: “Földvár” (cetate de pământ).
Așezarea medievală a fost înfiinţată de coloniştii saşi în partea a doua a secolului al XII-lea. In perioada 1211–1225 Feldioara devine reşedinţa cavalerilor teutoni care au stăpânit Ţara Bârsei. Coloniștii germani aduși de regii Ungariei și Cavalerii Teutoni i-au spus “Cetatea Sfintei Maria” – Marienburg, deoarece Fecioara Maria era patroana Ordinului Teutonilor. În limba română s-a păstrat denumirea derivată din maghiară – Feldioara.
Cetatea a fost distrusă în 1430 de turci, precum şi de Vlad Ţepeş în campania din 1457, locuitorii refăcând-o în acelaşi an. A suferit avarii şi în cadrul bătăliei de la Feldioara, în data de 22 iunie 1529, între oastea moldoveană intrată în Transilvania de partea lui Ioan Zápolya pe de o parte și partizanii lui Ferdinand de Habsburg pe de cealaltă parte.
Din secolul al XIII-lea datează şi cea mai veche etapă de construcţie a cetăţii. De-a lungul secolelor cetatea a suferit distrugeri și refaceri succesive, pierzându-și la un moment dat rolul militar și devenind loc de păstrare a alimentelor și de organizare a diferitelor evenimente ale comunităţii săseşti.
Cetatea a fost până în anul 2013 o ruină. Restaurarea sa, desfășurată în perioada 2013-2017, a salvat resturile de ziduri care supravieţuiseră ultimelor sute de ani de părăsire și i-a redat ȋnfăţișarea avută ȋn secolul al XVII-lea. Pentru a elimina confuziile care pot apărea între zidurile restaurate și cele inițiale, restauratorii au folosit ca material lemnul.

Informații suplimentare:

Bilet intrare – 12 RON/persoană.
La poalele cetății există o parcare destul de mare, în care încap minim 8 autoturisme.
În parcare există o toaletă ecologică.

Cetatea Rupea

Următoarea oprire a fost la Rupea – cetatea cocoțată pe Dealul Cohalmului. Am plătit biletul de intrare şi m-am pierdut printre clădiri. Aici sunt mult mai multe expoziții şi locuri faine de descoperit! Mie mi-a plăcut în special expoziția de ceramică şi plimbarea printre ziduri. Ah, şi panorama din vârful dealului – se vedea aşa de frumos localitatea Rupea!

Am rămas impresionată de dimensiunea căsuțelor. O cameră de maxim 12 m pătrați, cu pereți şi tavan din piatră, în care probabil locuiau mai mult de 3 persoane. Într-un loc atât de mic şi de rece, viața mergea înainte. Şi noi ne lăfăim în case de mulți zeci de metri pătrați si le considerăm insuficiente 🙂

Un pic de istorie:

Este una dintre cele mai vechi vestigii arheologice din țară.
Cetatea este situată pe dealul Cohalmului, de aceea se mai numeste şi Cetatea Cohalmului.
În secolul XIV a fost folosită de către saşi ca şi punct de refugiu în timpul atacurilor din zonă.
Are o situare strategică, fiind aflată la intersecția drumurilor ce făceau legătura între Moldova, Transilvania şi Ţara Românească.
Cetatea are forma unei spirale ascendente, asemenea unei cochilii de melc. Componentele cetăţii sunt mai uşor de înţeles dacă se urmareste sectorizarea în funcţie de colina proeminentă. Avem „Cetatea de sus” (incinta I), „Cetatea de mijloc” (incintele II şi III) şi „Cetatea de jos” (incinta IV). Fiecare dintre aceste cetăti are o centură de zidărie distinctă, corespunzătoare unei epoci diferite, marcate de evoluţia armamentului, a tehnicilor de asediu sau de nivelul dezvoltării aşezării şi scaunului de care depindea finanţarea lucrărilor. La rândul lor, turnurile au o identitate acoperită de câte un nume propriu, care, în parte, le trădează o anume particularitate (adesea legată de funcţiune) rezultată din dezvoltarea lor istorică – Turnul Porții, Turnul Slujitorilor, Turnul Diecilor, Turnul Capelei, Turnul Cercetaşilor, Turnul Slăninii, Turnul Ugrei, Turnul Pentagonal, Turnul Gros şi Turnul Pulberăriei.
A fost reabilitată în 2013, iar reabilitarea a durat 3 ani. Au fost investiți 6 milioane de euro, 75% din fonduri europene.

Informații suplimentare:

Bilet de intrare: 15 lei/persoană.
Există toaletă amenajată în spatele casei de bilete.
În fața cetății există loc de marcare mare (se poate parca şi cu autocar).

Satul şi biserica fortificată de la Viscri

Ultima oprire a fost şi cea mai frumoasă pentru mine – la Viscri. Am parcat aproape de intrarea în sat şi am pornit agale pe stradă, cufundându-ne în atmosfera locului. Este ceva aparte în satul săsesc – o linişte şi o pace pe care nu am reuşit să le regăsesc în altă parte. O fi de la arhitectură, de la oamenii blânzi sau de la calmul ce domneşte pretutundeni – cine ştie? Cert e că aici simt cum mă liniştesc şi sufletul lasă toate greutățile pe marginea drumului, zburdând liber. Iar corpul abia reuseşte să țină pasul cu el J

Pentru vizitarea bisericii fortificate am alocat aproximativ 45 de minute. Atât am avut la dispoziție, deoarece programul de vizitare era cel de iarnă şi se închidea mai devreme. Am urcat pe ziduri, m-am plimbat prin curte şi am admirat obiectele vechi, am vizitat expoziția din interiorul zidurilor.

Partea mea favorită a fost (bineînțeles!) urcarea în turnul bisericii, pe nişte scări de piatră înguste şi frumos luminate. Panorama din vârf este absolut fantastică – şi oferă o nouă perpectivă asupra locului. Din turn se coboară direct în biserică – o incintă mică, cu băncuțe de un roşu aprins, un candelabru mare şi un verde şters de vreme ce colorează interiorul. Pluteşte simplitatea în aer, în lăcaşul unde omul vine să se întâlneasca cu Dumnezeu. Şi Dumnezeu este prezent de fiecare dată 🙂

Un pic de istorie:

Biserica fortificată de la Viscri, construită în secolul XIII, face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Este cea mai veche biserică evanghelică din Transilvania.
Din anul 1999 biserica face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Biserica fortificată dinViscri a fost construită de comunitatea germană, sașii transilvăneni, într-un moment în care zona aparținea Regatul Ungariei (1000-1301). Inițial romano-catolică, biserica fortificată a devenit luterană după Reforma protestantă.
A fost construită în secolul XIII pe baza unei vechi bazilici romane datată din secolul al XII-lea. Biserica-sală a fost construită de secui și ulterior a fost preluată de sași. Biserica a fost fortificată în secolul al XV-lea și transformată într-o biserică fortificată cu turnuri, bastioane și două ziduri de apărare.
În incinta bisericii veți regăsi un mic muzeu, în care sunt expuse diferite unelte folosite în gospodărie, precum şi costume populare şi diferite piese de mobilier.