Social media

Sustine Chitara Calatoare.ro

Dacă poveştile mele te-au ajutat (în orice fel), poţi susţine blogul printr-o mică donaţie. Cam cât o cafea de mică. Mulţumesc mult 🙂 !

Să începem anul cu bine! Plimbare lejeră prin Fundata, variantă traseu ecoturistic T2

La mulți ani 2023! Să avem un an cu multă sănătate, bucurie, armonie, cu multe realizări şi cu cei dragi alături!

În 2022 am început anul cu o tură scurtă până la cabana Ciucaş, alături de nişte prieteni. Şi pentru că mi-a plăcut extrem de mult, am decis ca şi anul acesta să fac acelasi lucru – să încep cu ceva ce îmi place şi îmi aduce bucurie. Doream de ceva vreme să ajung prin zona Fundata, să fac şi alte trasee ecoturistice (altul decât T9 – Amfiteatrul Transilvaniei) – aşa că T2 a fost o alegere simplă de făcut. Să purcedem!

Am ajuns în zonă în jurul orei 10:00. Traseul T2 începe din fața primăriei Fundata, însă noi am decis să îl scurtăm şi să mergem cu maşina încă o bucată de asfalt, până la şcoală. Am scutit undeva la 1.5 km de mers pe jos, pe asfalt. Am lăsat maşina pe marginea drumului, undeva în fața şcolii, ne-am echipat şi am pornit agale pe drum. Acolo unde am lăsat noi maşina este o intersecție – ca să plecați pe traseu luați drumul neasfaltat care urcă pe deal, către o casă verde.

Traseul şerpuieşte lin printre casele oamenilor. Peisajul este unul de poveste – aveam în față Bucegii, abruptul vestic, care se profila extrem de frumos pe cerul albastru. De vis! Din păcate observ că nu este foarte multă zăpadă sus – încălzirea globală îşi cam spune cuvântul 🙂

Când ajungeți la o intersecție cu o troiță pe partea stângă, cotiți pe lângă aceasta (nu o luați în față). Din păcate traseul nu este foarte bine marcat – sau eu nu am dibuit omuletii roşii la intersecții – aşa că vă recomand să aveți la voi o hartă sau un track al traseului, pentru a vă putea orienta mai bine.  Omulețul roşu (marcajul acestui traseu) apare destul de sporadic.

Traseul în sine este extrem de lejer – însă peisajele sunt minunate! Am reuşit să vedem şi întreaga creastă a Pietrei Craiului (aceasta nu avea nici un pic de zăpadă), precum şi Iezerul  – unde în sfarşit am văzut crestele înzăpezite. E minunat!

La un moment dat traseul trece printr-o pădure înaltă, după care coteşte la stânga şi ajunge la Odăi din Plai – un loc parcă desprins din povestile cu hobbiti. E un complex cu căsuțe răsfirate pe deal, care arată într-un mare fel. Ar fi interesant să petrec aici un weekend – de relaxare 🙂

După ce am trecut de Odăi din Plai am continuat traseul  – şi am dat din nou de asfalt. Am urcat alene, bucurându-ne de soarele care ne mângâia fețele. Cred că sunt undeva la 10 grade afară – extrem de cald pentru o primă zi de gerar – şi este foarte plăcut! Când am făcut o pauză mai mare ne-au picat ochii pe pista de schi fond din zonă – şi erau mulți oameni care o foloseau. Să te dai pe schiuri la 10 grade  – asta da fiță!

Pentru că am lăsat maşina la şcoală – şi nu la primărie – am fost nevoiți să scurtăm drumul, astfel încat să ieşim bine. Am descoperit o scurtătură pe hartă, care trece printr-o pădure, care ne-a scos exact la intersecția de unde am plecat. Am mâncat ceva de prânz şi apoi am plecat spre casă, cu bucuria mişcării, a timpului de calitate petrecut împreună şi  a unor peisaje fantastice imortalizate în zeci de fotografii.

A fost un început de an extrem de frumos 🙂

Informații traseu

Când: ianuarie 2023

Durată: 1 zi

Traseu: variație traseu eco-turistic T2

Durată: 2h 30, cu tot cu pauze (multe) incluse

Lungime: 6.5 km

  • Model traseu: circular
  • Sezonalitate traseu: se poate face în toate anotimpurile, cu echipament adecvat
  • Punct plecare: şcoala Fundata
  • Punct sosire: şcoala Fundata
  • Dificultate traseu: uşor
  • Porțiuni tehnice: traseul nu prezintă porțiuni tehnice
  • Echipament recomandat: bocanci cu talpă aderentă, pantaloni de munte (nu blugi), bluză de corp tehnică, geacă impermeabilă/windproof, polar, buff/ceva de pus pe cap, ochelari de soare, cremă de soare, trusă de prim ajutor, minim 1 l apă
  • Altitudine minimă: 1.192 m
  • Altitudine maximă: 1.323
  • Urcare/coborâre: +227 m/ -227 m

Traseu detaliat

Şcoala Fundata – Odăi din Plai: 47 min, 2.9 km

Odăi din Plai – şcoala Fundata: 1h, 3.5 km

Observație: timpii nu includ pauzele luate pe traseu

Detalii suplimentare

Stare marcaj: marcajul este destul de sporadic – eu nu am reusit sa îl identific la câteva intersecții. Recomand să aveți o hartă la voi sau un track gpx.

Topografie: traseul alternează între asfalt şi potecă de pământ.

Vegetație: majoritatea traseului şerpuieşte printre casele oamenilor, aşa că avem vegetație scurtă, tufisuri şi copaci. Exista o scurtă porțiune de mers prin pădure, aproape de Odăi din Plai, şi alta aproape de şcoala Fundata.

Sursă de apă: eu nu am identificat surse de apă.

Mai multe detalii despre traseele din zonă în ghidul ecoturistic dedicat.

Ceea ce am parcurs noi este o variație a lui T2:

  • Drumul între primărie şi scoală l-am parcurs cu maşina, nu pe jos
  • Am apelat la o scurtătură pentru finalizarea traseului

În fata şcolii este un loc unde pot parca 4-5 masini.

Răspuns

Notă comentariu

×