Ca în vremurile bune! Chităreală  pe tren, seară de cântare la mama Oara şi un traseu relaxant de iarnă

La începuturile mele  într-ale munțomănelii, când eram o gaşcă de oameni tineri şi fără bani, ieşirile la munte erau cam aşa: luam trenul până unde se putea (obligatoriu cu cântat la chitară de răsuna tot vagonul şi încă un pic), traseu cu chitara în spate până la cabană sau la locul de campare, cântat seara la foc de tabără până când luna începea să meargă la culcare, după care traseu înapoi şi o a treia porție de cântec, în trenul ce ne ducea înapoi în oraş. Au fost vremuri extrem de frumoase, cu mulți prieteni şi o tonă de amintiri create. Anii au trecut, trenul s-a transformat în maşină, weekendurile s-au transformat în zi, gaşca a devenit “câțiva”. Dragostea de munte însă a rămas în continuare la fel de mare, iar dorința de a ne strânge pentru o ieşire “ca pe vremuri” era vie şi în sufletele prietenilor mei.

Aşa că mare mi-a fost bucuria când oamenii de la Mioritic Adventures au propus o tură în stil oldies – cu mers cu trenul, cazare la cabană, cântat până când ne țin ochii deschişi şi apoi întors acasă, cu noi amintiri şi bucurie în suflet. Yu-huuuu! Normal că mă bag! O aştept de … multă, multă vreme =)))))

Sâmbătă

Plecare dis-de-dimineață din Bucureşti. Nu cu R3021, deoarece traseul ne permite să plecăm şi mai târziu. Ne-am instalat într-un compartiment şi am început să depănăm amintiri, să vorbim despre călătorii, munte şi planuri  de viitor. Şi bineînteles că am scos chitara şi am cântat de duduiau garniturile. Ah, cât de dor mi-a fost de sentimentul ăsta 🙂

Destinația finală a zilei de astăzi era cabana Diham, cu urcare din Azuga. Un traseu uşurel, pe care l-am mai făcut de câteva ori (vara şi iarna). Intrarea este foarte aproape de gară – se părăseste asfaltul şi se începe urcuşul prin pădure, pe valea Grecului. Râdem, glumim, mai făceam şi pauze de odihnă …. Ca pe vremuri 🙂

Când am ieşit aproape de vârful Grecului, iarna şi-a intrat cu adevărat în peisaj. Totul era de un alb imaculat, neatins de picior omenesc. Pentru mine este prima tură de iarnă din sezon şi ca de fiecare dată este WOW! Să mă plimb prin peisajele astea de Narnia, cu atâta linişte şi prieteni dragi alături … de poveste :).

Am ajuns destul de repede la cabana Diham. Ne-am cazat, am mâncat ceva cald, am băut câteva ceaiuri  – pentru că aici un ceai nu este niciodată de ajuns! – după care am mers să ne odihnim. Avem o seară lungă în fața noastră, să ne pregătim cum se cuvine 🙂

Şi ce seară a fost! Am avut norocul să primim sala de festivităti, aşa că am avut spațiu suficient pentru dans. Am cântat aproximativ 6 ore, când eu, când o altă fată, începând de la cele  mai triste cântece de munte până la folk, populară şi țigănească. Răsunau tamburinele la 12 noaptea de numa-numa =))))  Ba chiar am avut bucuria să facem o surpriză unei fete, a carei aniversare era duminică, şi i-am cântat cu toții La mulți ani 🙂 A fost de poveste !

Duminică

Surprinzător pentru mine, însă trezirea a fost extrem de lină şi de fără oboseală. Nu am dormit foarte mult, însă mi-a rămas un pic din energia primită aseară, la cântare, şi asta face diferența J

Pentru traseul de coborâre am ales să mergem pe Poiana Izvoarelor – Pichetul Roşu – Poiana Coştilei – Cămin Alpin Buşteni. Este un traseu destul de lung, ce merge majoritatea prin pădure (mai ales partea de la Pichetul Roşu). Partea cea mai spectaculoasă a fost ieşirea în poiana de deasupra Cabanei Poiana Izvoarelor, când am dat cu ochii de toate crestele înzăpezite şi brazii doldora de zăpadă. Câtă frumusețe poate să fie într-un singur loc 🙂

Poiana Izvoarelor este în continuare închisă – şi pusă spre vânzare. Îmi pare rău să o văd aşa, aici practic am petrecut prima mea noapte la cabană, undeva prin 2004. Aici am luat pentru prima oară contact cu muntele şi cu oamenii ce alcătuiesc comunitatea iubitorilor de creste şi poteci. Sper doar ca cineva o va reintroduce în circuit şi o va redeschide publicului larg, deoarece este o cabană extrem de frumoasă. Sau cel puțin eu asa o păstrez în amintire şi în suflet.

Am luat trenul de la Buşteni înapoi spre Bucureşti. Nu am mai cântat pe tren, deoarece nu am reuşit să prindem locuri într-un singur compartiment. Şi când am coborât în gară, ne uitam unul la altul şi nu ne venea să credem că am făcut o tură ca pe vremuri. Cu tren, bani puțini, cântare, cabană şi multe amintiri plăcute. Care vor rămâne peste mulți şi mulți ani.
La cât mai multe!

Informații traseu

Când: noiembrie 2022

Durată: 2 zile

Traseu: Azuga – Valea Grecului – Vf Leuca Mică – Cabana Diham (sâmbată)

Cabana Diham – Cabana Poiana Izvoarelor – Pichetul Roşu – Poiana Coştilei – Cămin Alpin – Buşteni (duminică)

Durată: 6h (timp efectiv de mers)

Lungime: 18 km

Traseu detaliat

Azuga – Vf Leuca Mică – Cabana Diham : 2h 20 min, 6.9 km

Cabana Diham – Cabana Poiana Izvoarelor: 50 min, 2.3 km

Poiana Izvoarelor – Pichetul Roşu: 15 min, 1 km

Pichetul Roşu – Poiana Coştilei – Cămin Alpin – Buşteni: 2h 30 min, 7.9 km

Observație: timpii nu includ pauzele luate pe traseu.

Detalii suplimentare

Stare marcaj: marcajele sunt bine poziţionate, ca vizibilitate şi frecvenţă.

Topografie: din Azuga până la Cabana Diham Militari se merge pe potecă de pământ. De la Diham Militari până la Diham este drum forestier neasfaltat. De la Diham până la Buşteni, prin Poiana Izvoarelor şi Poiana Coştilei, se merge pe potecă de pământ.

Vegetație: majoritatea traseului este prin pădure deasă, cu scurtele ieşiri în poieni (Şaua Baiului, Poiana Diham, Poiana Izvoarelor, Poiana Coştilei).

Sursă de apă: Cabana Diham. Este şi Valea Grecului o sursă de apă, la nevoie.