Piatra Craiului: tură de 1 zi până la Cerdacul Stanciului

Aşa începe una dintre cele mai frumoase piese de munte, Imnul Pietrei Craiului. Cu promisiunea că muntele este acolo mereu, neclintit, şi ne aşteaptă să revenim la el ori de câte ori simțim nevoia. Fără supărare, dor sau reproş – doar cu bucuria revederii crestelor înalte.

Astăzi ma întorc cu bucurie în Crai, unde o să fac o drumeție medie până la Cerdacul Stanciului. Sper să prind vreme bună, este mult mai frumos (şi mai sigur) grohotişul uscat față de cel ud =)) ca să nu mai zic de peisajele minunate pe care sper să le pot admira din creastă. Parcă totul este mai bun cu vreme bună 🙂

Plecarea am făcut-o de la Hidrocentrala Clăbucet. Am parcat microbuzul şi am luat la pas Valea Dâmbovitei şi valea Dragoslăvenilor, spre cabana Garofița. Avem noroc de o vreme extrem de primăvăratică, cu mult soare şi multă verdeață, dar mai ales cu multe flori. Sunt pur şi simplu îndrăgostită de munte în această perioadă de reînflorire, deoarece totul este plin de viață şi de culoare. Aş fotografia la infinit toate florile de pe traseu 🙂

Am făcut un scurt popas la cabana Garofița, pe care am găsit-o închisă. Cu bateriile reîncârcate şi cu destinația finala a traseului zărită undeva pe la jumătatea peretelui, începem să urcăm  – întâi uşor, după care din ce în ce mai accentuat. Eram undeva prin pădure, la o intersecție, când am simțit că brusc mă părăsesc puterile. Dar aşa, dintr-o dată, fără nici un fel de avertisment sau motiv. M-am aşezat jos, să îmi revin, cu dorința să fie doar o stare de moment. Dar de unde! Amețeala nu dorea să mă părăsească, orice aş fi făcut eu. Din păcate nu puteam să mă întorc, trebuia să continui drumul. The only way is up! Aşa că am luat un Calciu si un Magneziu cu multă apă, m-am ridicat şi am reluat traseul. Încet, dar sigur!

Din păcate (pentru mine) ceea ce am luat nu şi-a făcut efectul. Simțeam că merg cu bateriile goale, nu prea avea aer, mişcam picioarele mecanic. Nici nu puteam să mănânc, corpul meu respingea mâncarea şi mă strâmbam doar când vedeam ceva comestibil. Arsh, asta da situație! Asta e – o să merg mai încet, însă o să parcurg tot traseul.

Când am ajuns în creastă am putut să mă distrag un pic cu peisajul minunat care tocmai ni se deschisese în față. Pe cerul albastru se profilau extrem de frumos stâncile Craiului, câteva petece de zăpadă ce încă se încăpățânau să țină cu dinții de iarnă străluceau delicat, iar în zare munții Leaota te îmbiau să îi admiri. Pur şi simplu minunat!

Prima pauză mai serioasă am făcut-o la Peştera Stanciului – denumită după haiducul Stanciu Bratu, conducătorul unei cete ce se războia cu bogații zonei, în secolul 18. Foarte aproape de această peşteră este şi Cerdacul Stanciului – este foarte clar de unde îi vine numele, da ? – unde am făcut cea de-a doua pauză, pentru fotografie. Ţin minte că acum hăăăt ani aici era o scară sprijinită de bolovanul cel mare – şi am alunecat pe ea şi m-am dus la vale câțiva metri, pe o limbă de zăpadă, până aproape de partea cu grohotiş. Am scăpat ca prin minune de ceva mult mai grav 🙂 Acum nu mai este scara, şi într-un fel mă bucur de acest lucru.

Traseul nostru a continuat încă un pic pe la poalele pereților impunători ai Craiului, până la zona numită La Prepeleac. Şi acest loc vine cu o poveste –  era locul de supraveghere al haiducilor. Omul care asigura paza se urca într-un brad şi putea să vadă întreaga vale. De aici noi am cotit dreapta şi am început partea de coborâre (traseul original continuă până la refugiul Funduri). Coborârea este destul de abruptă şi este în majoritatea timpului prin pădure.

Când am ajuns  la Crucea Grănicerului (ridicată în cinstea soldatului Marin Dobre, căzut la datorie în anul 1912) am schimbat marcajul şi am pornit agale pe triunghi roşu. Traseul este de acum uşor, mai mult plimbare de relaxare. Exact de ce am nevoie, pentru că încă nu mi-am revenit 🙂

Cred ca a fost ceva în aer, deoarece în excursia asta s-au întâmplat multe: mie mi-a fost rău, un coleg şi-a scăpat telefonul exact pe colt şi i s-a crăpat ecranul, iar unei alte colege i s-a desprins talpa de la bocanci. Dap, de la ambii bocanci. Şi nu ştiu dacă are legătură, însă toți trei eram născuți în aceeaşi lună. O fi fost ceva în aer, Mercur Retrograd, aliniere de planete, alienşi =))))

O surpriză foarte plăcută a fost când am ajuns în poienița de dinainte de Valea lui Ivan. Se profilau atât de frumos crestele Craiului pe cerul albastru! Am făcut o pauză mai lungă, pentru relaxare – moment în care m-am întins pe iarba verde şi am închis ochii, bucurându-mă de toată frumusețea care mă înconjura. Poate îmi reîncarc şi eu bateriile 🙂

De la Valea lui Ivan am ajuns foarte repede la locul de început al traseului nostru – la Hidrocentrala Clăbucet. Ne-am urcat în microbuz şi am plecat spre casă, cu multe amintiri frumoase şi multă reziliență la bord. Eu mă bucur că am reuşit să termin traseul, chiar dacă nu mă simțeam extraordinar de bine.  Mi-am demonstrat că mintea mea poate să preia controlul şi să pot continua, chiar dacă corpul meu dădea semne de epuizare. Şi da, mi-am revenit până la urmă, cu un stop de odihnă şi niste hrană de calitate 🙂

Informații traseu

Când: mai 2022

Durată: 1 zi

Traseu: Hidrocentrala Clăbucet – Garofița Pietrei Craiului – Peştera Stanciului – Cerdacul Stanciului – La Prepeleac – Crucea Grănicerului – Valea lui Ivan – Hidrocentrala Clăbucet

Durată: 4h 30 (timp efectiv de mers) / 8h cu tot cu pauze

Lungime: 14.6 km

Traseu detaliat

Hidrocentrala Clăbucet – Cabana Garofița Pietrei Craiului : 1h, 4.1 km

+ + Garofița Pietrei Craiului – Peştera Stanciului – Cerdacul Stanciului: 1h 30 min, 3.8 km

Cerdacul Stanciului – La Prepeleac: 15 min, 0.8 km

La Prepeleac – Crucea Grănicerului: 40 min, 1.5 km

Crucea Grănicerului – Cabana Valea lui Ivan: 30 min, 1.3 km

Cabana Valea lui Ivan – Hidrocentrala Clăbucet:  45 min, 3 km

Observație: timpii nu includ pauzele luate pe traseu.

Detalii suplimentare

Stare marcaj: marcajele sunt bine poziţionate, ca vizibilitate şi frecvenţă.

Topografie: prima parte a traseului şerpuieşte prin pădure. Când se iese la poalele pereților avem potecă de pietriş şi grohotiş. Coborârea se face pe potecă de pământ, cu scurte porțiuni de ieşire în poieni cu iarbă.  Ultima parte de traseu este pe drum forestier.

Vegetație: prima parte a traseului şerpuieşte prin pădure. Când se iese la poalele pereților avem vegetație scurtă. Coborârea este prin pădure, cu scurte porțiuni de ieşit în poieni.

Sursă de apă: nu am întâlnit surse de apă potabilă (nu am pus la socoteală apele curgătoare de pe traseu).