Tură clasică de Bucegi: de la Piatra Arsă spre vârfurile Omu și Bucura Dumbravă
- martie 11, 2024
- by
- Visinescu Cati
Asta e tura pe care o fac atunci când am chef de o ieșire rapidă la munte, în care să am parte de peisaje și panoramă. Este suficient de aproape de casă încât să îmi permit să o fac într-o singură zi, traseul este destul de ușor, iar priveliștea din vârf merită cu vârf (pun intented!) și îndesat trezirea la ore matinale. Singurul dezavantaj este Valea Prahovei și aglomerația… însă e un risc pe care sunt dispusă să mi-l asum. Să purcedem!
Plecare de la complexul Piatra Arsă. Am luat-o ușor la pas pe platou, cu direcția Babele. Mă așteptam să fie un pic mai frig, având în vedere că este o zi de octombrie, dar de unde! În plină bătaie a soarelui, vremea pare văratică, cu multe grade în termometru. Și eu am tot echipamentul de iarnă pe mine. E clar – o să fie saună =))
Am făcut o scurtă pauză la Babe și la Sfinx, pentru hidratare și o gustărică. Am admirat pentru a nu știu câta oară masivele monumente de piatră. Și deși le-am văzut de nici eu nu mai știu câte ori, tot nu a intervenit plictiseala. Tot există anticipație și un strop de nerăbdare când ajung aici, amestecate cu bucuria revederii. Asta este magia muntelui pentru mine – indiferent de câte ori vizitez un loc, mă bucur de un prieten vechi pe care îl redescopăr. Și este minunat!
Ne luăm la revedere de la Sfinx și pornim mai departe în traseu. Trecem de Salvamont și ne întindem la drum, pe cărările încălzite de soare. Am mai spus că îmi e cald, nu-i așa? Ei bine, acum e și mai cald! Noroc cu vântul care adia și mai răcorea atmosfera, că altfel mă fierbeam în suc propriu =))
Partea mea favorită din traseu este trecerea pe sub Cerdac. Mă fascinează peretele de stâncă din stânga și întreaga Vale a Cerbului ce se întinde leneșă în partea stângă. M-am oprit un pic în potecă și am urmărit traseul, cum şerpuieşte în curbe strânse până în partea de jos a văii, după care se pierde în vegetație. Pfuai, lung și dificil traseu! Nu l-am mai făcut din 2016, din 1 decembrie, când am dat de furtuna de zăpadă și white-out în platou. Brrr, friguroase amintiri! Mă bucur că s-a terminat cu bine tură de atunci! Să îmi fie învățătură de minte să îmi iau gheruţele la mine 🙂
La ieșirea de sub Cerdac facem o scurtă pauză, după care o luăm din nou din loc pentru ultima porțiune de traseu spre cabana Omu. Porțiune care era mai aglomerată ca DN-ul la ora de vârf. Mergeam “bară la bară” cu alți zeci de turiști care au avut toți aceeași idee de a petrece ziua la înălțime. Ce să faci? N-ai ce să faci …. Te ții de bețe și mergi mai departe!
Când am ajuns la cabana, am găsit-o arhi-plină … și deschisă! Este prima dată când ajung la Omu și găsesc cabana deschisă! Yaaay, asta da premieră! Am intrat înăuntru cu multă emoție, deoarece făceam prima dată cunoștință cu ea. Bine te-am găsit, cabană! Mi-am luat un ceai și am ieșit afară, să mă bucur de peisaj. Aaah, cât de fain și de mișto este aici! Cu toată aglomerația 🙂
Pentru că aveam un pic de timp la dispoziție, am dat o fugă și până pe Bucura Dumbravă, de unde am o altă perspectivă asupra munților ăștia frumoși. Pot vedea dintr-o singură privire Valea Obârșiei, Coştila, Valea Cerbului … de poveste! Din păcate și în povestea asta sunt mulți oameni…
Întoarcerea am făcut-o pe același traseu. Am avut și ceva peripeții – în sensul că unei persoane i s-a făcut rău și am rămas cu ea în spatele grupului, încurajând-o să poată continua traseul. Am ajuns cu aproape 2 ore mai târziu la microbuz, dar nu contează asta – important e că am ajuns cu bine. Și toată lumea a fost ok până la București 🙂
Informații traseu
Când: octombrie 2023
Durată: 1 zi
Traseu: Complex Piatra Arsă – Babele – Sfinx – Şaua Şugărilor – Şaua Cerbului – Vf Omu (2.507 m) – Vf Bucura Dumbravă (2.503 m) și retur
Durată: 5h 30 min (fără pauze)/ 8h (cu multe pauze)
Lungime: 20 km
- Model traseu: dus-întors
- Sezonalitate traseu: recomandat pentru trei sezoane, cu echipament adecvat
- Punct plecare: Complex Piatra Arsă
- Punct sosire: Complex Piatra Arsă
- Dificultate traseu: mediu
- Porțiuni tehnice: traseul nu prezintă porțiuni tehnice
- Echipament recomandat: bocanci cu talpă aderentă, pantaloni de munte (nu blugi), bluză de corp tehnică, geacă impermeabilă/windproof, polar, buff/ceva de pus pe cap, ochelari de soare, cremă de soare, trusă de prim ajutor, minim 2 l apă
- Identificare vârfuri: ambele vârfuri au marcaje – Vf Omu este marcat cu placuță indicator, iar Vârful Bucura Dumbravă este marcat cu o cruce metalică
- Altitudine minimă: 1.800 m (Complex Piatra Arsă)
- Altitudine maximă: 2.507 m (vârful Omu)
- Diferență pozitivă de nivel: +966 m
Traseu detaliat
Complex Piatra Arsă – Telecabina Babele: 1h 15 min, 3.4 km
++ Telecabina Babele – Şaua Şugărilor – sub Cerdac – Şaua Cerbului – Cabana Omu – Vf Bucura Dumbravă: 3h, 6.6 km
++ Cabana Omu – Saua Cerbului – Şaua Şugărilor – Cabana Babele – Complex Piatra Arsă: 3h 45 min, 10 km
Observație: timpii sunt aproximativi și includ doar partea de mișcare, nu și pauzele luate pe traseu.
Detalii suplimentare
Stare marcaj: marcajele sunt bine poziționate, atât ca frecvență cât și ca vizibilitate.
Topografie: tot traseul este pe potecă de pământ și piatră.
Vegetație: majoritatea traseului este prin vegetație scurtă sau medie – jnepeni, iarbă sau alte plante joase. Nu sunt copaci pe traseu!
Surse de apă: complex Piatra Arsă, Telecabina Babele, Cabana Omu.
1 Comentariu
Perseide și răsărit de soare de la Cabana Omu - Chitara Călătoare - Călătorii cu cântec
30th aug. 2024 - 12:11 pm[…] de multe ori pe blog (vezi tura ploioasă din 2022 aici și tura lejeră din octombrie 2023 aici). Ce m-a surprins este faptul că, deși am fost aici de atâtea ori și simt familiaritatea […]