Puglia 2025 de iarnă – Ostuni, oraşul alb
- mai 05, 2025
- by
- Visinescu Cati
Este a doua oară când ajung în acest oraș de poveste – și de data asta am vrut să fie un city-break liniștit, fără alergătură și listă de bifat. Îmi doream o plimbare calmă, cu mult relax și mâncare bună inclusă. Ăsta a fost vibe-ul cu care m-am trezit de dimineață, în Bari – și pe care mi-am propus să îl păstrez pentru toată ziua.
Pentru a ajunge în Ostuni am luat trenul de la Gara Centrală din Bari – și după o călătorie de aproximativ 50 de minute coborâm în gara de la Ostuni, de unde trebuie să luăm un autobuz până în oraș. Parcurgem repede cei 3 km și iată-mă din nou aici, în acest loc frumos, și abia aștept să îmi fac noi amintiri!
Am luat orașul la pas, bucurându-ne de toată liniștea și frumusețea din jur. Avem noroc de o vreme caldă și însorită, deși este ianuarie, ceea ce aduce un mare plus experienței. De data asta am observat și alte lucruri faine – o clădire foarte îngustă, detalii arhitecturale, plante faine, magazine care de care mai interesante și pline de bunătăți. Cine spune că revenirea într-un loc cunoscut nu te mai poate surprinde?



În centrul vechi am poposit în Piazza della Libertà, unde am stat pe treptele Bisericii San Francesco d’Assisi, admirând coloana sfântului Oronzo. Am trecut din nou prin parcul Villa Comunale Sandro Pertini, bucurându-ne de soare și poposind la una dintre terase, pentru o bere italiană vera vera și de mângâierea soarelui iernatic. Toate în acel dolce far niente specific locului 😊








Nu puteam rezista fără să luăm înghețată – am avut noroc că am găsit o locație care încă avea. Ne-a fost un pic frig după ce am mâncat – motiv în plus să mergem și mai mult la plimbare, pentru a ne încălzi. Unul din locurile în care am ajuns este un punct panoramic în vecinătatea Primăriei (Corso Vittorio Emanuele II, 39, 72017), de unde se poate vedea foarte frumos partea veche a orașului. Ne-a plăcut atât de mult locul ăsta încât am venit de mai multe ori – atât ziua cât și noaptea. Orașul ăsta are un farmec aparte – cu lumină naturală sau artificială 😊




Dacă ajungeți aici, recomand să lăsați Google Maps deoparte și să vă pierdeți pe străduțele orașului, fără țintă. Locația este suficient de mică încât să nu vă rătăciți, dar suficient de mare încât să vă încânte toate simțurile, cu toate frumusețile locale. Mâncați o înghețată. Beți un cocktail sau o bere, la una din multele terase din oraș. Plimbați-vă pe străduțele albe, admirând arhitectura veche, ușile diverse și vechi, pereții ce poartă amprenta trecutului. Plimbați-vă pe marginile orașului, la baza zidului alb, admirând câmpiile verzi ce se întind până hăt departe, în zare.



Eu am rămas fascinată de micile piazzette dintre clădiri – cu plantele verzi la fiecare colț și mesele cu scaunelele ce stau leneșe, așteptând ocupanți ce vin mai pe seară, la relaxare și voie bună. Am găsit case decorate frumos, cu pereți împodobiți cu picturi naturale și ghivece cu plante, ale căror culori ieșeau foarte bine în evidență pe albul omniprezent. Uneori am avut norocul să dăm și peste câteva ghirlande de sărbători, rămase rătăcit agățate între două balcoane, ca o reminiscență a bucuriei care a domnit pe străzi cu puțin timp în urmă. Practic fiecare locșor de aici te încântă cu ceva și îți captează atenția, lăsând în memorie și în suflet o amprentă distinctă de liniște și relaxare. Așa cum numai Italia poate 😊





















Ne-am întors seara în Bari cu multă oboseală în sistem, dar cu cardul plin de fotografii și memoria plină de amintiri, ce sper să ne încânte o perioadă bună de timp. Sper să mai avem loc pentru ceea ce urmează 😊
Informații utile
Un bilet de tren Bari Centrale – Ostuni costă 6,8 EUR/persoană/sens. Călătoria durează aproximativ 50 de minute. Țineți minte să validați biletul înainte de urcarea în tren!
Pentru a ajunge în Ostuni, de la gara Ostuni trebuie luat un autobuz. Recomand ca din Bari să luați împreună biletul de tren + cel de autobuz (7.9 EUR). Se poate lua fie de la automate, fie de la casa de informații/bilete. Alternativ se poate lua bilet de autobuz din gara Ostuni – costul fiind între 1 și 2 EUR.