Social media

Sustine Chitara Calatoare.ro

Dacă poveştile mele te-au ajutat (în orice fel), poţi susţine blogul printr-o mică donaţie. Cam cât o cafea de mică. Mulţumesc mult 🙂 !

Puglia 2024, ziua 1 – Revedere dragă, Bari!

Am fost în Bari de trei ori – o dată cu sora mea și de do ori cu un fost partener. Mi-a plăcut mult – poate mult mai mult decât am sperat vreodată. Și mi-am dorit să mă întorc – să mă plimb pe străduțele lui înguste de piatră, să mănânc înghețată bună și focaccia de la Rita, să stau în piazzetta mea preferată cu un pahar de ceva la ceas de seară și să ascult gălăgia.  Așa că mi-am creat condițiile de a revenit aici – de data asta împreună cu mama mea. Abia aștept să redescopăr orașul și alte minunății din zona Puglia!

Am avut un zbor de prânz – și am prins și loc la geam. Și ca norocul să fie complet, a fost și senin afară – ceea ce mi-a permis să admir munții Bulgariei și Albaniei. Câtă bucurie îmi poate crea vederea crestelor! Sper să ajung odată să le explorez – de sus arată atât de bine!

Aterizare pe un aeroport cunoscut și drag. Nu aveam bagaje de cală, așa că am ieșit direct spre stația de autobuz, unde am luat 16 până la Gara Centrală. Bine te-am regăsit, oraș drag! Abia aștept să te redescopăr!

Aveam două opțiuni – să mergem întâi la cazare, să ne lăsăm bagajele și apoi să plecăm la plimbare, sau să ne plimbăm direct și apoi să ne cazăm. Ne uitam la ceas – e ora 16. Și angajații de la gară ne-au spus că azi de la 19:30 este grevă la căile ferate (sciopero – așa îi spun la ei). Cazarea noastră este la 2 stații de tren – aproximativ 40 de minute de mers pe jos. Și dacă mergem acum spre cazare – o să rămână mult prea puțin timp de plimbare. Başca sigur ne întoarcem pe jos. Așa că am decis să ne plimbăm acum prin oraș și vedem mai încolo ce și cum ajungem la apartament.

Am luat-o pe aleea principală care duce în Centrul Vechi. O cunosc atât de bine, însă observ că sunt modificări – unele magazine au dispărut, făcând loc altora noi. Și parcă și atmosfera are ceva diferit în aer. Interesant! Când am ajuns în Centrul Vechi am luat-o direct spre piazzetta mea preferată – Piazzetta degli Innamorati – pe care am găsit-o pustie. E o senzație ciudată să o văd așa, stearpă și lipsită de viață.  Abia aștept să o văd vibrând de oameni 😊

Am ieșit un pic în Centrul Vechi pentru o plimbare pe faleză. Ne-am bucurat de vremea bună, de apa liniștită, de mirosul de vacanță și de relaxare. Și nu știu cum să spun, dar parcă totul are un iz de noutate și schimbare. Localurile au ceva modificat, locurile au ceva ce nu am observat până acum, sau poate nu era, iar Bari are un alt suflu de viață. Interesant 😊

Seara am luat-o pe jos până la cazare. Stăm într-un apartament la primul etaj, ce are o terasă mare neacoperită cu vedere la pod și aproximativ 8 pisici fără stăpân ce se plimbă în voie. Am petrecut seara la aer, cu o sticlă de prosecco și multă relaxare la bord. Doar e vacanță 😊

Informații ajutătoare:

De la aeroport se poate lua trenul sau autobuzul 16 până la Gara Centrală. Noi am luat autobuzul. Prețul biletului este de 1,5 Euro (dacă îl plătiți la șofer – acceptă doar monede, nu și bancnote) sau 1 Euro dacă plătiți cu cardul (banii vor fi retrasi de pe card în ziua următoare). Călătoria durează aproximativ 40 de minute.

Noi am fost cazați aici. Locația este la aproximativ 30 de minute de gară centrală – și există legătură cu trenul. Recomandarea mea este să luați abonament săptămânal. Pe noi ne-a costat 7.5 Euro. Mare atenție, abonamentul săptămânal este pe săptămână calendaristică! Orarul trenurilor îl veți regăsi în gări.

2 Comentarii

    Puglia 2024, ziua 2 – Matera - Chitara Călătoare - Călătorii cu cântec

    7th mai 2024 - 7:37 am

    […] Puglia 2024, ziua 1 – Revedere dragă, Bari! […]

    Puglia 2024, ziua 3 – Locorotondo (oraşul alb) + Bari - Chitara Călătoare - Călătorii cu cântec

    7th mai 2024 - 12:06 pm

    […] Puglia 2024, ziua 1 – Revedere dragă, Bari! […]

Răspuns

Notă comentariu

×