Ascensiune Jbel Toubkal, ziua 2: pe acoperisul Marocului

Prima zi a ascensiunii o puteți citi aici.

M-am trezit fresh, fără ceas, în jur de ora 03:00, după aproape 6 ore de somn bun. Mi-a fost bine și cald, chiar am simțit nevoia să mă dezvelesc la un moment dat, și sunt tare recunoscătoare pentru dopurile de urechi, care mi-au oferit un somn ferit de zgomote și sforăituri. Am sărit direct în bocanci, m-am îmbrăcat repede și am coborât în sala de mese, pentru un mic dejun foarte matinal și rapid. Ghidul nostru a ieșit afară și a luat pulsul – ningea ușor, însă nu era frig. Este o vreme bună de urcat – și vom pleca la drum. Yu-huuu!

Ne punem în mișcare în jur de ora 04:00. Urcăm în monom, în bezna nopții, călăuziți doar de lumina frontalelor. Nu se mai vedea nicio altă lumină în afară de cea a noastră – eram prima echipă care a pornit spre vârf, iar noaptea era neagră, fără pic de stele. Sub tălpi, zăpada scârțâia ușor, o „bună dimineața” de pe un alt continent – ca un musafir nelalocul lui. Și noi urcăm… Totul arăta la fel, puteam foarte bine să mergem în cerc, deoarece nu îmi dădeam seama unde suntem. E incredibil cum de știu ghizii locali pe unde să urce, deoarece nu sunt marcaje clasice, cel mult un bolovan de o anumită formă să țină loc de „Pe aici se trece”. Tot în sus…

După vreo 2 ore de urcat, noaptea începe ușor-ușor să se lase dusă și începeam să disting slab contururile masivelor dimprejur. Mă uitam la crestele abia conturate și îmi dădeam seama că încă mai avem ceva altitudine de câștigat. Încă mă simțeam bine, deși trecusem de pragul de 3.600 m. Știam din tura din Alpi că acesta a fost punctul de la care m-a luat răul de altitudine și eram foarte atentă la cum mă simt. Însă de data asta eram ok – doar cu un pic de oboseală la bord, însă nimic ieșit din comun. E bine!

Pe măsură ce soarele lumina peisajul proaspăt înzăpezit, noi am ajuns într-o șa aflată la 4.000 m. Deci de aici mai avem doar 150 m de urcat – și acum vârful mi se părea atât de aproape! Puteam să disting piramida de pe vârful lui, însă drumul până acolo părea foarte sinuos. Mi-am adunat toate puterile și am luat-o hei-rup-ește pe pantă, urcând în ritm constant. După doar 2 minute am fost nevoită să mă opresc în mijlocul potecii, cu gura căscată – avem parte de un răsărit de soare de poveste! Orizontul era împărțit de o dungă subțire și roșiatică – deasupra cer senin, dedesubt pătură de nori și atâția munți cât nu voi putea urca vreodată în viața asta. Era o priveliște magnifică! Mi-am scos mănușile, am făcut câteva fotografii și am reluat drumul – numai ca să fac același lucru de nu știu câte ori în următoarele 5 minute. Nici nu știu de ce le mai puneam – ah, da, pentru că era frig, foarte frig. Mâinile înghețau foarte repede, iar eu aveam nevoie de toată protecția pe care o puteam avea.

Ultimele 15 minute de ascensiune le-am făcut singură – grupul dispersându-se destul de mult pe potecă. Mergeam doar eu cu gândurile mele, minunându-mă de cât de bine îmi este și cât de frumos este aici. Când am ajuns la structura metalică de pe vârf, abia puteam să cred – am ajuns pe Jbel Toubkal! În sfârșit, sunt aici! Și e atât de fain!

Am petrecut aproximativ 10 minute pe vârf, care s-au dus extrem de repede. Am făcut câteva fotografii de grup și la peisajul absolut fantastic, parcă desprins din basme. Totul arăta atât de bine cu un strop de zăpadă! Iar marea de nori… ah, acea mare de nori care se întindea la picioarele noastre! A meritat fiecare moment de urcare, fiecare strop de oboseală!

Coborârea am făcut-o pe același traseu. Și acum, pe lumină, pot să văd și eu cât și cum am urcat. Totul este stâncos, pietros, cu un strat subțire de zăpadă. Nimic care să te ghideze, în afară de pașii celor care au trecut anterior pe acolo. Sunt așa de recunoscătoare pentru ghizii noștri, care știu drumul ăsta cu ochii închiși 😊.

Traseul la coborâre mi s-a părut mai scurt decât la dus. A fost și un pic mai complicat, deoarece zăpada topită s-a transformat în gheață și a fost nevoie să folosesc gheruțele din dotare, care au făcut deplasarea mult mai ușoară. Când am ajuns la refugiu, am rămas plăcut surprinsă că sunt doar obosită și am o ușoară senzație de uzură în genunchi, însă nimic mai mult. Ceea ce este minunat, deoarece mai am aproape 1.500 m de coborât.

Am făcut o pauză de aproape 2 ore la refugiu, timp în care am mâncat și ne-am făcut bagajele mari pentru coborâre. Rucsacii mari au fost preluați de măgăruși, iar noi i-am dat ușurel la vale. De data asta traseul a fost mult mai relaxat, deoarece știam unde trebuie să ajungem și nu eram deloc presați de timp. Am rămas cu Adi în spate, discutând vrute și nevrute și punând lumea la cale. Avem noroc încă de vreme bună, cu soare și cu nori dansând pe crestele muntoase. Este de poveste 😊

Ne-am oprit la aceleași două sucării, pentru o binemeritată pauză de suc de portocale și un espresso bun. Credeam că o să ne apuce ploaia, însă Bunuţul a ținut cu noi și a fost doar o impresie. Am ajuns la bază, am traversat din nou câmpul, am ajuns pe drum – și de acolo până la cazare a mai fost destul de puțin. Seara începea ușor-ușor să se lase, iar valea Imlilului era de-a dreptul spectaculoasă. Cât de norocoasă sunt că pot să fiu aici și să mă bucur de toată această frumusețe 😊.

La cazare am sărbătorit cum se cuvine reușita noastră, cu cântece la chitară și o sticlă de șampanie. Pentru că merităm! Și pentru că am reușit! Și a fost atât de bineeeeee!

Informații traseu

Când: octombrie 2024
Durată: 2 zile (aici am povestit ziua 2)
Traseu ziua 2: refugiul Les Mouflons (3.207 m) – vf Jbel Toubkal (4.167 m) – Les Mouflons – Ait Souka
Durată totală: 8h 20 min (fără pauze) / 16h 15 min (cu pauze multe şi dese)
Lungime totală: 20.5 km

Detalii suplimentare

Stare marcaj: nu există marcaje pe traseu!

Topografie: Majoritatea traseului este pe potecă de pământ și piatră. De la refugiu până pe vârf şi înapoi am mers pe zăpadă.

Vegetație: vegetaţia este sporadică – iarbă joasă, copaci scunzi.

Surse de apă: sunt câteva râuri pe traseu, nu ştiu însă dacă sunt potabile. Vă puteţi alimenta de la “sucăriile” de pe traseu sau de la micile magazine care vând băutură şi ceva de mâncare.