Franta 2025 –  Les Arcs – ski, zăpadă și un pic de paradis

După câteva zile în care am explorat domeniul schiabil La Plagne, ne-am zis că a venit momentul să încercăm și ceva mai… local. Adică să nu mai luăm express-ul care ne ducea pe versantul vecin, ci să rămânem pe partea pe care eram cazați. Și ce idee bună a fost!

Avantajele au fost evidente: nu mai depindeam de ora de închidere a gondolei, puteam schia un pic mai mult (și chiar și o jumătate de oră în plus contează!), ba chiar puteam „intra” direct în balcon pe schiuri — cazarea noastră era chiar la baza unei pârtii. Așa da! =)))

Cum deja prinsesem puțin curaj și experiență, am decis că e momentul să urcăm mai sus — aveam și energia, și skill-urile pentru o coborâre mai lungă. Așa că am ajuns direct la 2.600 m, la Col de la Chal… și dintr-odată s-a deschis în fața mea o lume nouă! Muuuuulte pârtii albastre, peisaje de poveste, zăpadă perfectă și munte cât vezi cu ochii. Cred că așa arată raiul pentru un începător =))

Și wow, cât de fain a fost! Am explorat toate pârtiile din zona lacului, cu sau fără însoțitor. Coboram până jos, luam Arcabulle 48, urcam cu telescaunul și coboram din nou pe schiuri — de fiecare dată cu și mai multă încredere. Cred că am făcut pista aceea de cel puțin 3-4 ori și nu m-am plictisit deloc. Când m-am simțit mai stăpână pe mine, am lăsat schiurile să alunece liber pe o porțiune dreaptă, simțind vântul cum vâjâie pe la urechi. În capul meu mergeam cu 50 km/h… în realitate, poate cu 30. Dar senzația de libertate în control? Minunată!

Din când în când mai făceam pauze la câte un après-ski, pentru o porție bună de mâncare și ceva cald de băut. Cel mai mult mi-a plăcut la Bulle Café – era plin de oameni și de bună-dispoziție! Prețurile erau decente – bine, cât poate fi „decent” pe o pârtie din Franța – dar mâncarea era bună și ciocolata caldă… foarte caldă 😊

Ne odihneam cam o oră, după care puneam din nou schiurile și ne lansam la vale… urcam, coboram, iar urcam. Câștigam kilometri, dar tot în același loc ajungeam seara =)))

Cea mai lungă coborâre pe care am făcut-o a fost: Col de la Chal – Deint du Peigne – Charmetogger – Plan Bois – Parchey. O aventură de aproape 800 de metri diferență de nivel — nu știu câți kilometri, dar am reușit! M-au durut toți mușchii în seara aceea și am mai adăugat un strat proaspăt de febră musculară peste cele deja existente. Dar… ce mai contează unul în plus la colecție? =)))

Noroc că la cazare aveam saună și piscină — mergeam seara pentru o porție de relaxare, iar mușchii mei se destindeau suficient cât să mă mai susțină încă o zi.

O altă pistă care mi-a plăcut enorm a fost Forêt, care face legătura între Vallandry și Arc 1800, de unde urcam. Este atât de lină, de lată, de frumoasă și de prietenoasă, că aș fi schiat numai pe acolo =))) Păcat că la prânz, când se făcea mai cald și zăpada începea să se topească, nu mai era la fel de ușor de abordat – apar valuri și schiurile se înfig în zăpada umedă. Așa am aflat că la schi e ca la mare: umezeală, valuri și… „înot” =)))

Când am făcut ultima coborâre, „pe sentiment”, și mi-am dat jos schiurile pentru ultima oară, m-a cuprins o melancolie dulce-amară. Excursia s-a terminat prea repede. O să-mi fie dor de locul ăsta magic, de crestele înzăpezite, de oamenii calzi și de atmosfera mișto. Poate și un pic de schi… dar asta nu spun la nimeni. 😛

Las mai jos harta cu pârtiile din Les Arcs, așa cum arătau în martie 2025. Mă uit la ea și, virtual, sunt tot acolo… shoop, shooop 😊