Punct şi de la capăt! Vârful Ciucaş şi bătaie cu zăpadă la apus
- iunie 03, 2015
- by
- Visinescu Cati
Nu am mai fost la munte din ianuarie, cand am făcut vârful Iezer-Păpuşa. Mereu s-a ivit câte ceva în weekend – ba o acţiune de plantare, ba o acţiune caritabilă, ba o vreme urâtă şi schimbătoare care îţi dădea toate planurile peste cap. Simţeam că îmi sfârâie călcâiele după o plecare, un petec de munte, o gură de aer proaspăt, un rucsac greu de cărat în spate! Aşa că atunci când Picco a propus o ieşire la munte pentru toţi coordonatorii de voluntari de la Mai Mult Verde (printre care şi eu), am fost cea mai
fericită munţomană ever! Nu conta unde mergem, unde stăm, cum o să fie vremea …. numai munte să fie! Poteci, here I come:)
________________________________________________________________________
Când: mai 2015
Parteneri de tură: John, Anita, Picco, Andreea, Adriana
Traseu:Cabana Silva (1.260m) – Cabana Ciucaş (1.595m)(marcaj dungă galbenă, lungime traseu 4 km, durată aproximativă traseu o oră şi jumătate)
Cabana Ciucaş – Vârful Ciucaş (1.954 m)(marcaj dungă roşie, lungime traseu 2 km, durată aproximativă traseu o oră)
Vârful Ciucaş – Şaua Tigăilor – Cabana Ciucaş (marcaj bandă roşie şi dungă roşie, lungime traseu 3.7 km, durată aproximativă traseu o oră şi jumătate)
Lungime totală traseu: aproximativ 11 km
Diferență de nivel: aproximativ + 700 m / -700 m
Stare marcaj: foarte bună, atât ca poziţionare, cât şi ca vizibilitate.
Surse de apă: găsiţi apă din belşug la cele două cabane şi la fântâna aflată la intersecţia cu drumul ce duce în Valea Berii. Ȋn urcare spre Vf Ciucaş am dat peste două pârâiaşe mici, însă nu cred că sunt permanente. Vă recomand să alimentaţi de la cabane.
__________________________________________________________________________
Sâmbătă de dimineață, ora 7. Mă întâlnesc cu John și Anita pe la Aviatorilor, încărcăm bagajele în bolidul meu pe patru roți și purcedem liniștiți către Cheia. Avem noroc că am plecat așa de dimineață, drumul este extrem de liber și ajungem în timp record la Văleni, unde oprim la o benzinărie să mă dezmorțesc și să dau de mâncare hergheliei de căluți de sub capotă. Exact când era să plecăm, mă sună Andreea, una din partenerele de tură, să ne anunțe că microbuzul a plecat cu întârziere și că ajunge peste 2 ore în Cheia. Și ea nu știe pe unde să urce la cabană,fiind o munţomancă amatoare. Hmmm.. ce putem să facem? Eu mă uit la John, John se uită la mine… și beculețul ni se aprinde simultan instantaneu: hai să o așteptăm noi, să o luăm cu mașina și urcăm împreună. Și așa mai avem un loc liber, este perfect!
Oookey, avem de așteptat cel puțin o oră și jumătate. Ce putem să facem în acest timp? Perspectiva de a lenevi toată această perioadă nu ne încânta pe nici unul, așa că John a venit cu o altă idee fantastică – să vizităm câteva muzee din zonă. Adică din Vălenii de Munte. Sună bine, doar că …. sunt muzee de vizitat în Văleni? Am avut ocazia să vin o vară săptămânal prin oraș și nu am văzut nici un muzeu prin zonă, darmite să vizitez.
Spre surprinderea mea, am aflat că sunt muzee în oraș … și nu unul, ci patru! Patru muzee micuțe, frumoase, de unde chiar ai ce învăța. Noi am fost la Muzeul de Științe Naturale, Muzeul Nicolae Iorga, Muzeul de Etnografie și Muzeul de Artă Religioasă. Eram că un copil mic și bezmetic, care se bucură de tot și toate. Nu o să pun fotografii, o să vă las pe voi să vă faceți propria impresie. Atât vă spun a merită vizitate 🙂
După o oră și jumătate de culturalizare ne-am urcat în mașină și am plecat reeepede-repejor către Cheia … nu de alta, dar Andreea ajunsese și nu doream să o lăsăm să aștepte. Am cules-o de lângă Hotel Cheia și de acolo … ohooo, aici începe măiestria într-ale șofatului! Drumul către Cabana Silva, care e super rupt, dezlânat, vălurit ca oceanul într-un tsunami. Slavă Domnului că am mașină bună, pe care mă pot baza! I-am dat ușurel (când schimbam într-a doua era deja Wow! Mă mișc mai repede ca un melc!) și am ajuns până la urmă la destinație. Finally! Mă dureau picioarele de la atâta …. pedalat :)))
Nu am plecat imediat în traseu … avem nevoie de combustibil, nu ? Am mâncat repede ceva bun (va recomand ciorbița de la Silva, e suuuper bună! Și porție mare, și ieftină! Ca pentru muntomani!), apoi repede, rucsacii în spate (și cât de greu atârnă acum, cu burțile pline 🙂 !) și hai, la urcuș cu noi! Trebuie să ajungem cât mai repede la Cabana Ciucas, dacă vrem să facem și vârful astăzi!
 |
| Vedere spre Cabana Muntele Rosu |
Am urcat de multe ori pe acest traseu, ultima dată acum aproape un an de zile. Însă acum mi s-a părut extrem de … scurt! Da, scurt! Poate că e datorită companiei plăcute, a fetelor cu care am tot sporovăit până la fântână sau a glumelor pe alocuri nesărate ale băieților, însă nici nu am simțit cum trece timpul sau oboseala de la urcare. Am rămas surprinsă când am ghicit ultima curbă de dinainte de cabana Ciucas și pe mine nici măcar nu mă durea vreun mușchi. Asta da surpriză plăcută 🙂
 |
| Ciupercus ciupercatus |
Am mers până la locul de campare,la vreo 5 minute de cabană, pe traseul spre Zăganu. Acolo ne așteptau deja Picco și Adriana, care campaseră cu o seară înainte. Pupături, mmmhuah! Vaaai ce bine îmi pare să te văd, Credeam că nu mai ajungeți, Ne-am oprit și noi că oamenii la o ciorbă, că ne era foame! Discuții normale între oameni 🙂
Ne-am apucat de montat cortul. E prima dată când fac operațiunea asta de una singură și, spre bucuria mea, chiar m-am descurcat admirabil. Am reușit să îl ridic și, când să îi pun supratenta, îmi atrag atenția doi oameni pe cărare. Mai, parcă unul dintre ei mi-e cunoscut! Să fie, oare, să nu fie … Ba da, e Cristi! Cristi pe care nu l-am mai văzut de hăăăăt, multă vreme! Mă recunoaște și el.. și aici să te ții! Repriza doi de pupături și povești, cu și despre ce am făcut de când nu ne-am mai văzut. Și când conversația era în toi, îl aud pe Picco strigând:
– Cortul vostru a luat-o din loc!
Eram sigură că era vorba despre cortul nostru, deoarece era singurul care nu era fixat. Întorc capul, tocmai la țanc pentru a surprinde rostogolirea grațioasă a tentei spre pădure. Acum dă-i și fugi și prinde-o! Noroc că s-a oprit vântul, că altfel culegeram cortul din vârful unui brad :))))
Mi-am luat la revedere de la Cristi și m-am întors la montat adăpostul de peste noapte, lucrul pe care l-am terminat cu brio ( Yaay, pentru mine :D!). Și acum …. e timpul să purcedem spre vârful Ciucaș! Golim rucsacele de tot ce nu era necesar, mâncăm repede un baton de ciocolată pentru energie și la urcat cu noi!
 |
| Inceputul urcusului spre Varful Ciucas |
Și acest traseu l-am făcut de multe ori. Însă, că de fiecare dată, este diferit. Pentru că de fiecare dată reușesc să surprind ceva ce nu am mai văzut dățile trecute. Ca de exemplu, fețe de oameni gravate în stâncă ( sper să nu fiu doar eu cea care le vede!) sau pietre de diverse forme. Am reușit să identific una în formă de cap de oaie ( sau de dragon, cum spunea Andreea) și una în formă de alien, dar alien din ăla creepy, cu capul alungit și ochi miiiiici, cum vezi prin filme. Băi, cine știe ce colonie a fost pe aici și au lăsat urme, ca să ne dăm noi seama că nu suntem singuri în Univers 🙂
 |
| Nu are fata de alien adormit? |
 |
| Dragono-oaia-berbec |
Urcușul a fost lejer, ușor, mai mult de o plimbare. Am avut noroc de super vreme, soarele era spre apus, așa că am avut cadre perfecte de fotografiere. Și vaaai, cât de frumos se vedea până hăt, departe, în zare! Atmosfera era super senină și puteai să admiri și orașele, împreună cu șirurile de munți pe care le puteai ghici în spatele lor. Încercam eu să merg în ritm cu oamenii, dar inevitabil mă opream să mai trag un cadru, două. Totul e mult prea frumos 🙂
Surpriza turei a fost când am ajuns la o porțiune de zăpadă, la urcarea prin porțiunea stâncoasă a traseului. Zăpadă la sfârșitul lui mai! A fost a adevărat bucurie, mai ales pentru că am avut ocazia să ne răcorim un pic ( mmmm, ce bine e!) și am tras și o mică bulgareala. Nu puteam rata ocazia 🙂
 |
| Zapadaaaaa! |
Speram să găsim mult rododendron în Ciucaș. După spusele lui Picco, tot muntele trebuia să fie roz. Din păcate însă, floricica asta se lasă așteptată. Am avut însă parte de porțiuni întregi pline de … brândușe! Erau așa de multe, așa de frumoase, așa de colorate! Altă repriză de fotografiat, alte multe zeci de declanșări … și iar am rămas în urmă! Bine că nu ne grăbim, că dacă da, îmi auzeam niște zoreli de numa’ numa :)))
Am ajuns în vârf aproape de apusul soarelui. La fel că și la traseul până la Cabana Ciucas, nu am resimțit deloc traseul că fiind lung sau greu. Doar o plimbărică lejeră și ușoară de seară, așa, că de relaxare. Am stat un pic, să ne bucurăm de peisaj și să ne refacem rezervele de energie (miaaam, ciocolată!). Am tras două-trei cadre cu vârful și … brrrr, hai să o pornim spre bază, că bate vântul de ne îndoaie! Și am făcut imprudența să nu îmi iau windstopperul, că deh, uitasem că în Ciucas vântul e la el acasă :)))
Coborârea am făcut-o prin Șaua Tigăilor. Traseul nu este foarte greu, însă l-am resimțit un pic în genunchi, care au început să dea semne de viață. Adică de durere. E semn că trebuie să o iau mai ușor și să mă duc la control … nu de alta, dar am o vară întreagă plănuită numai cu ieșiri la munte și e musai să fiu sănătoasă, că să le pot face pe toate! Până atunci însă am luat-o mai ușor, am folosit mai bine bețele, am pus mai puțină presiune pe ei .. și am reușit să ajung jos teafără și nevătămată, cu genunchii cât de cât ok.
 |
| Fotografie de grup… fara fotograf 🙂 |
Coborârea am terminat-o exact la apusul soarelui, când în zare se ghiceau contururile crestelor. Am zâmbit, plină de mulțumire, am tras un ultim cadru și am plecat spre cabană, să ne încălzim un pic. O dată cu seară coborâse și frigul, frig pentru care nu eram întru totul pregătiți. A fost o adevărată binecuvântare să luăm o ciorbă caldă de la cabană și să simțim căldura răspândindu-se prin tot corpul. Sfârșit perfect de tură 🙂
Acum, cu burțile pline și cât de cât încălziți, hai să ne întoarcem la corturi. Ne facem curaj și ieșim afară din cabană. Băăăi, cât de frig e! Să îi dăm bice, să ajungem mai repede, să punem haine groase pe noi, până nu ne transformăm în stane de gheață! Aprindem frontalele și căutăm cu toții de zor intrarea în traseul spre Zaganu. Cautăm o dată, cautăm de două ori…. băi, nu o vedeam! Nu o găseam nici unul! Ne plimbam în sus și în jos pe cărare, clănțănind din dinți de frig, cu ochii ațintiți după potecuță. Noroc cu John, care are ochii mai buni, și a reușit să se prindă până la urmă pe unde era. Am pornit-o tropa trop, mai mult alergând (cât îmi permiteau picioarele mele tremuricioase de frig :))) ), cu gândul la hainele groase de iarnă ce mă așteptau la cort. Parcă niciodată nu mi-am dorit așa de tare o pereche de pantaloni :)))
Surpriză plăcută la corturi – oamenii făcuseră deja focul și se puseseră pe cântat. Yu-huuu, așa mai merge! Repede fuguța în cort, blindarea anti-frig, după care mi-am luat locul lângă vâlvătaia cea roșie. Picco îmi întinde chitara – “Ca doar de aceea am venit, să te ascultăm!” și încep să le cânt oamenilor cântecele de munte atât de dragi tuturor. O piesă eu, una Picco, câteodată cântam și împreună. Pe margine oamenii ascultau sau mai fredonau câte un vers. Lângă noi, un câine simpatic foc s-a aciuat și moțăia la căldură, nederanjat de cântecele noastre.
 |
| Ce bine e la foc si cantaceala 🙂 |
Să tot rămâi în Ciucaș cu cortul 🙂
Detalii tehnice
Harta traseului
Elevaţia traseului
Harta traseului pe Google Earth
Traseul cu maşina, Bucureşti-Cheia:
Utile
Taxele de intrare la muzee:
– Muzeul de Ştiinte Naturale: 3 lei
– Celelalte trei muzee ( se cumpără un singur bilet pentru toate): 12 lei, 6 lei pentru studenţi
Postări asemanătoare
Traseu uşor 1 zi din Predeal – vf Fetifoiu, vf Forbanul
decembrie 30, 2024
Vf. Postăvaru cu plecare din Brașov – tură de o zi
septembrie 14, 2024
