La mulți ani mie! Vârful Parângul Mare, munții Parâng – partea 1
- iulie 03, 2015
- by
- Visinescu Cati
După ziua de ieri, în care am făcut o plimbărică pe Parângul Mic, era timpul să trecem la lucruri … Mari. Adică Parângul Mare – al patrulea vârf că înălțime din România. Am fi trecut și la lucruri mijlocii, însă nu au inventat oamenii Parângul de Mijloc 🙂
Trezirea la ora 7 nu a fost așa de traumatizantă pe când mă așteptam. Eram deja semi-trează, dar era așa de bine și de cald în sac, încât nu aș mai fi scos nasul de acolo! Mmm, căldură, confort …… iar sună alarma! Bine, bine, mă trezesc! Adică snooze încă o dată 🙂
Am făcut repede-repejor bagajul, luând doar strictul necesar pentru această tură. Dragoș era un pic reticent cu a lăsa lucrurile personale în refugiu ( “Pai dacă vine cineva și le ia? Așa cum am urcat noi, poate urcă și alții, iau ceea ce le place și coboară!”). Am încercat noi să îi explicăm că la munte oamenii sunt mai civilizați, că nu urcă nimeni până la refugiu să fure lucrurile altuia (Sper!!). Eu personal am lăsat și cu alte ocazii diverse lucruri în refugii și de fiecare dată le-am găsit la întoarcere intacte și nerăscolite. Și asta deoarece cred în onestitatea și integritatea oamenilor care iubesc muntele!
Am plecat în traseu undeva în jur de ora 8, când soarele era deja sus și ardea. Erau câțiva nori pe cer și prognoza meteo spunea că există șanse mici că să plouă după-amiază. E ok, suntem pregătiți pentru ploaie, avem toți echipament adecvat. Sperăm doar să nu ne prindă pe porțiuni delicate 🙂
__________________________________________________________________
Când: mai 2015
Parteneri de tură: Roxana, Alice, Elena, Liviu, Dragoș, Radu, Matei
Traseu : Refugiul Agățat – Şaua Gruiu (marcaj punct roşu)
Şaua Gruiu – Vf Parângul Mare (2.519m) (marcaj dungă roşie)
Vf Parângul Mare – Şaua Gruiu – Refugiul Agățat
Durată traseu: 8 ore dus-întors, mers un pic mai încet la coborâre din cauza ploii
Lungime traseu: aproximativ 9 km
Altitudine minimă/maximă: 1.652m (refugiul Agățat) / 2.519m (vârful Parângul Mare)
Diferență de nivel: aproximativ 870 m
Urcare/coborâre: aproximativ +965 m /-140 m
Stare marcaj: destul de bună – foarte vizibil până la Lacul Roșiile. De la Lacul Roșiile până la urcarea în șa este mai greu de găsit și văzut. Nu puteam identifica mai mult de un marcaj, maxim două in avans. Trebuia să ne apropiem de locul marcajului pentru a-l vedea pe următorul.
Surse de apă: sunt foarte multe izvorașe, începând de la Refugiul Agățat până la Lacul Roșiile, unde noi l-am întâlnit pe ultimul. Aveți surse de apă din belșug 🙂
_________________________________________________________________
Parângul a început să își arate frumusețile încă de la începutul traseului, când am trecut peste un râu cu o cascadă. Exact ceea ce ai nevoie pentru a începe un traseu cu bine! Nu am rezistat tentației și mi-am băgat mâinile în ea, cu intenția de a lua apă în palme și a bea – dar de unde! Au înghețat instant, așa de rece era! Brrrrr, asta da apă de munte!
Poteca șerpuiește și urcă ușor de-a lungul râului. Urmăream cu atenție marcajele, ca niște muntomani conștiincioși. Până când, la un moment dat … Ia marcajul de unde nu-i! Iar în față, o întreagă încrengătură de jnepeniș, un fel de “Pe aici nu se trece!” Oookey.. now what ? Suntem clar pe traseu, ultimul marcaj a fost recent, poteca este până aici .. dar încotro? Aaaa, pe partea cealaltă a râului! Noroc cu ochii lui Dragoș 🙂
Bun, și noi pe unde trecem? Nu se vedea nici un podeț în jur, iar râul este destul de adânc (pe alocuri) și învolburat. Că să nu mai spun rrrrrece ca gheața! Am început fiecare să căutăm un loc bun de traversat, care se ne minimizeze șansele de a face cunoștință cu apa. Am identificat o porțiune mai puțin adâncă și cu câteva pietre pe care le puteam folosi drept trecătoare … .dar nu suficiente.
Știți cum se spune, nu ? Când nu găsești drumul….croiește-ți tu unul! Așa că băieții noștri au început să ia pietre bolovani și să îi arunce în râu, cu intenția de a crea și alte trepte. Era o adevărată muncă de șantier și o explozie de apă, acolo unde cădea bolovanul. Fire in the hall, stand clear! Zbuff! A durat câteva minute, dar acum aveam autostradă până pe partea cealaltă a râului J). Să continuăm!
 |
| Proba de echilibristica:) |
Ajungem într-o vale largă și extrem de întinsă, de unde poteca părăsește malul râului. Aici am încercat să mergem un pic mai repede, având în vedere că se merge drept. Dar am putut? Marginea potecii era presărată numai cu brândușe, care de care mai multe, mai colorate, mai frumoase, mai fotogenice! Și parcă toate cereau să fie fotografiate! Puteam eu să spun nu J ? A fost o ședință în toată regula!
Micul răgaz s-a terminat destul de repede și începem din nou să urcăm – ușor, că să ne reobișnuim cu greul. Din când în când întâlneam cu limbi de zăpadă pe care trebuia să le traversăm și profităm de răcoarea lor. Zăpada în mai, la munte J. Naaaaais!
Urcarea ne-a adus pe un platou întins și vast, similar cu cel de la ieșirea de pe Valea Rea, în Făgăraș. O pajiște largă, străbătută de râuri, și înconjurată pe toate părțile de munți înalți. O mi-nu-na-ți-eee! Și cireașă de pe tort – rămășițele unui avion din (sper că am înțeles bine) al doilea război mondial, care s-a prăbușit aici. Uuuuu, ce interesant!Inginera din mine a început să își dea cu părerea ce părți din avion sunt acolo (un fel de Ghici! Părticică! Ce-i ?) – și spre surprinderea mea, am reușit să ghicesc rotorul de la elice. Mi-a confirmat un coleg pasionat de avioane, care studia și el cu interes piesele. Și de aici a început o întreagă conversație legată de avioane, adrenalină, manevre de redresare, vrie-uri și alți termeni pe care nu îi mai rețin acum. A fost suuper interesant!
[Instrucţiuni vizualizare panoramă: aceasta are două butoane de play – unul mai mare (situat în stânga) şi unul mai mic (la dreapta). Dacă daţi click pe primul, panorama se va deschide fullscreen. Dacă îl utilizaţi pe al doilea, aceasta va rula în interiorul postării. Ȋn ambele cazuri, este nevoie de câteva secunde pentru ca imaginea să se încarce complet şi să apară clară. Tot pentru claritate mărită selectaţi din partea dreaptă jos opţiunea de 1024p. Enjoy!]
Cu toată discuția noastră, nici nu am observant că am ajuns la primul lac din cele trei pe care le vom întâlni – Lacul Zănoaga Stânei (1.910 m) (așa cum i-am găsit denumirea pe hartă) – un ochi frumos de apă la baza unui versant. Loc numai bun de un mini-popas, o regrupare și o gustare! Și de o super panoramă 🙂
Am stat destul de puțin – soarele intrase în nori și s-a făcut răcoare instant. Ne-am pus din nou bagajele în spate și …. În sus, că în altă parte nu ai unde! Traseul înconjoară un pic lacul pe dreapta și pornește din nou în urcare, spre ceea ce eu intuiam că o să fie un alt prag – sau o altă mini-vale. Și așa a și fost ! Am ajuns pe un alt platou, unde am fost întâmpinați de superbă priveliște a lacului Roșiile (2.050m)… Înghețat! Da, înghețat, nici mie nu mi-a venit să cred! Și întreg peisajul era schimbat – frig, înnorat, zăpadă peste tot, gheață la mal! Băi, unde e vara? Unde am lăsat-o ? A plecat să facă baie în lacul de mai jos? Am dat de un portal de anotimpuri?
Știu că vremea la munte este imprevizibilă și că ceea ce este normal (dvpd meteorologic) în oraș este anormal la munte (și uneori invers). Și tot am rămas surprinsă de trecerea această bruscă de la vară la iarnă. Mă așteptăm să fie limbi de zăpadă la munte, dar un lac înghețat … eheeee, asta e nouă! Și stai un pic! Dacă aici e înghețat .. .aaaaaa …..mai sus cum o să fie? Brrrr, începe să îmi pară rău că nu mi-am luat coltarii sau măcar echipamentul anti-derapant de pus pe bocanc. Sper să nu fie nevoie. Gulp!
Vedeam de aici (cee ace noi intuiam a fi) vârful Parâng și părea la o aruncătură de băț. Ar fi bine să fie așa, deoarece nori negri au început să se adune deasupra noastră și par a fi foarte, dar foaaarte generoși cu apa lor. Încă nu tună sau fulgeră, dar nici nu e exclus. Așa că hai, mult nu mai poate să fie! Tot în sus!
Vedeam de aici (cee ace noi intuiam a fi) vârful Parâng și părea la o aruncătură de băț. Ar fi bine să fie așa, deoarece nori negri au început să se adune deasupra noastră și par a fi foarte, dar foaaarte generoși cu apa lor. Încă nu tună sau fulgeră, dar nici nu e exclus. Așa că hai, mult nu mai poate să fie! Tot în sus!
De la Lacul Roșiile traseul urcă prin dreapta. Și dacă până aici lucrurile au fost mai simple, de aici încep să se complice, în sensul că traseul devine mai greu. Încep să apară bolovani, întâi câte unul aruncat sporadic pe ici pe colo, apoi din ce în ce mai mari și mai mulți, până când traseul merge numai pe bolovani. Mie îmi place, recunosc, și la fel și boncancilor mei, care adoră piatra și porțiunile de genul acesta. Doar că e un pic mai solicitant pentru mâini și pentru picioare, trebuie să ai mai multă grijă pe unde calci, să nu îți alunece piciorul. Bine că e uscat!
Băăăi, ce frumos se vede lacul Roșiile! Eh, și ce dacă sunt ultima? Mai trag încă “ț” cadre, că doar am loc pe card :))
 |
| Lacul Rosiile si Lacul Lung |
Adevărata supriza, cea care pe mine m-a lăsat (la propriu!) cu gura căscată, a fost întâlnirea cu Lacul Mândra (2.1.48m), situat în ultima căldare înainte de urcarea în creastă. Am încremenit în mijlocul potecii, foarte uimită de ceea ce vedeam, încât mai aveam puțin să rog pe cineva să mă ciupească, să văd că sunt trează. Un lac înghețat, cu plăci de gheață ancorate pe margine și cu cea mai SUPERBĂ nuanță de albastru posibil în centru! Ireală, aproape hipnotică de albastru, pe care oricât de tare m-am chinuit să o surprind la adevărată ei frumusețe în fotografii nu am reușit. O adevărată biuterie 🙂
Nu știu de ce, dar mă simțeam exact că în Islanda, sau într-o țară nordică – deși nu am călcat niciodată pe acolo – sau ca într-un documentar de pe Discovery. Poate toată atmosfera (peisajul, frigul, gheață, apa) m-a transpus instantaneu. Era o liniște apăsătoare, întreruptă doar de zgomotul pașilor noștri care căutau cea mai bună variant de a trece de fortăreața de pietre din jur. M-am suprins zâmbind, apoi un rânjet cât casa mi s-a întins pe față. Îmi venea să urlu, să audă și alții cât de frumos este aici, dar nu am vrut să deranjez frumusețea naturii. Așa că am tras câteva cadre și am mai zâmbit un pic 🙂
Am înconjurat lacul pe (daaaa, ați ghicit!) dreapta și am ajuns la baza unui perete înalt și abrupt. De la baza acestuia până undeva la jumătate era numai zăpada, spre norocul nostru destul de bătătorită. Și acum ……. Încotro ? Vârful îl vedeam undeva (daaa, la fel!) în dreapta, părea la o aruncătură de băț sau la o întindere de mână. Erau destule văi care ajungeau până în vârf și ne tot imaginăm cum ar fi să urcăm pe ele. “Sari pe bolovanul ăla, după care un pic în dreapta, mai urci, traversezi în stânga să eviți zăpada”…. Toate traseele astea imaginare păreau mai ușoare decât ceea ce preconizam noi că o să fie. Yeap, trebuie să urcăm pe peretele ăla abrupt până sus, în Șaua Gruiu. Și pare foaaaaaaarte amenințător de aici, de jos! Ne-am înarmat cu curaj și….. În sus !
Continuarea în jurnalul următor 🙂
Postări asemanătoare
Vf. Postăvaru cu plecare din Brașov – tură de o zi
septembrie 14, 2024
Mini-vacanță în Ardeal, ziua 3 – circuit Piatra Secuiului
septembrie 13, 2024
