Social media

Sustine Chitara Calatoare.ro

Dacă poveştile mele te-au ajutat (în orice fel), poţi susţine blogul printr-o mică donaţie. Cam cât o cafea de mică. Mulţumesc mult 🙂 !

Hoinareala 2015 – ziua 12– Berna

 
Ultima zi din vacanță! Trebuie să fie cel puțin la fel de frumoasă că celelalte! Mai ales că astăzi ni se va alătura în plimbare, pe lângă Damian, și mama acestuia, care a venit să îl viziteze din România. Cei patru călători au nevoie de o destinație în care niciunul nu a mai fost. Și după o scurtă deliberare, am ales Berna, capitala Elveției. Deobicei vizitam capitală unei țări la începutul excursiei, și acum am lăsat-o la final. Yu-huuuu, mergem la capitală 😀 __________________________________________________________
Când: iulie  2015
Unde: Berna, Franta
Parteneri de tură: Radu, Damian, mama lui Damian
Transport: autoturism şi perpedes
Cazare: Zurich, Elveţia
Highlights: Gradina de trandafiri, Catedrala din Berna
Ȋn câteva cuvinte: panoramă extraordinară, parc, gradină înflorită, un oraş de oameni pentru oameni
__________________________________________________________
În Berna am ajuns foarte repede – aproape o oră de condus. Ca și în celelalte orașe, a durat ceva până să găsim parcare, deoarece toate locurile albastre (cele ce pot fi utilizate pentru parcare și de către șoferii care locuiesc în zonă) erau majoritatea ocupate. Să nu te pună providența să parchezi în locul nemarcate sau să nu pui ceasul cu ora și minutul la care ai parcat la vedere pe parbriz, că îți iei o amendă frumușică de 40 de franci. Știu, că am luat și noi una, culmea! Pentru că depășisem timpul de staționare cu o oră :)))
 
Am simțit Berna că fiind un oraș de oameni pentru oameni. Nu pentru mașini, ci pentru pietoni. Se putea circula pietonal pe aproape oriunde, inclusiv pe străzi, cu grijă să nu fii lovit de tramvai. Erau multe magazine și restaurante pe marginea străzilor, unele din ele amenajate în vechi pivnițe – o adevărată încantare pentru ochi. Și oamenii erau așa de relaxați! Se vedea pe fețele și în acțiunile lor. Unii stăteau pe borduri, alții tolăniți pe bănci cu cărți în mână, alții cântau la chitară la un colț de clădire. Și era așa de fain 🙂
 
 
Prima destinație unde am vrut să mergem era Parcul Urșilor – un loc unde erau expuși câțiva urși. Pe care l-am găsit în renovare. Și mă bucură lucrul ăsta – cel puțin sper ca ursuleții să nu stea închiși într-o cușcă cât timp li se renovează țarcul, ci undeva într-un loc cu verdeață și un pic mai multă libertate 🙂
 
Și că tot veni vorba de verdeață, următoarea noastră destinație a fost Grădina de Trandafiri – un parc super frumos amenajat, plin de flori, statui și fântâni. Era o adevărată plăcere să te plimbi pe  aleile lui! Am mers până pe un mini-deluleț aflat în parc și de acolo am putut avea o superbă panoramă asupra orașului – o minunăție! M-am plimbat câteva minute pe zidul cel gros ce despărțea aleile, tot căutând o locație bună pentru o panoramă. Nu am găsit, dar am o grămadă de fotografii :))))
 
 
Ne-am oprit pentru o scurtă perioadă la terasa din parc, pentru o binemeritată băutură și un metru pătrat de umbră racoroasă. Și apoi am plecat agale prin oraș, la plimbare. Nu aveam o destinație clară, am preferat ca de data ăsta să lăsăm pașii să ne poarte unde ne doresc ochii 🙂
 
Și uite așa am ajuns și la Catedrala gotică a orașului – la fel de frumoasă că și celelalte, doar că … un pic închisă, că era nuntă și nu aveai voie să intri înăutru. I-am dat de două ori târcoale și am admirat ce am putut admira în scurtul interval în care ușa a fost deschisă … și cam atât. Păcat, ceea ce am văzut mi-a plăcut foarte mult, mi-ar fi plăcut să explorez 🙂
 
 
Apusul ne-a prins în parc, pe o bancă, ronțăind ceva bun.  Abia după ce soarele s-a dus la culcare ne-am urcat și noi în mașină, îndreptându-ne spre Zurich. Am dat o fugă până la aeroport, pentru a returna mașina (acum, tocmai când m-am obișnuit cu ea :)))) și am luat tramvaiul până  acasă. Și am petrecut ultima seară din Elveția uitându-ne la filme 🙂
 

Răspuns

Notă comentariu

Despre mine

Bună 🙂 Numele meu este Cătălina, insă toată lumea îmi spune Cati. Sunt pasionată de munte, călătorii, chitară, culori, handmade şi fotografie. Am început acest blog în 2013, din dorinţa de a ajuta oamenii să îşi descopere propria pasiune pentru călătorii şi a oferi informaţii celor ce doresc să facă trasee montane.
Ȋţi urez bun venit în cercul meu de poveşti! Şi mulţumesc pentru vizită 🙂

Sustine Chitara Calatoare

Sustine Chitara Calatoare.ro

Dacă poveştile mele te-au ajutat (în orice fel), poţi susţine blogul printr-o mică donaţie. Cam cât o cafea de mică. Mulţumesc mult 🙂 !

Social

Arhive

×