Aniversare la inaltime si peripetii! Tentativa de Vf Negoiu, muntii Fagaras

octombrie 15, 2018
by
Visinescu Cati

Anul ăsta am spus că vreau să îmi fac (din nou!) ziua la munte. Cu oameni cunoscuți sau viitori prieteni, în locuri mai umblate sau neumblate, aniversarea are alt gust când o petrec pe cărări și pe creste. Și anul ăsta am decis să mă duc în Făgăraș, să încerc să fac Vf Moldoveanu de la Bâlea. Știam că este o maaaaare provocare și un traseu solicitant, dar e ok. O să fie cadoul meu pentru mine :)))

Am organizat tura începând cu luna mai, ca să am timp suficient de selectarea oamenilor. Asta pentru că doream să iau cu mine doar muntomani care înțeleg dificultatea și provocările traseului propus. S-au înscris și oameni care nu aveau experiență cu muntele, dar pe aceia i-am refuzat elegant, propunându-le să înceapă cu ture mai ușoare, de acomodare, și abia apoi să meargă pe Moldoveanu. Le luăm pe rând – întâi mersul și apoi alergatul :))))

__________________________________________________________

Când: iunie 2018

Durată: 3 zile

Parteneri de tură: prieteni (noi si vechi)

Informaţii ziua 1

Traseu: Lacul Bâlea – Creasta Făgăraşului – Vf Lăiţel (2.390 m) – Lac Călţun (2.135 m) (marcaj bandă roşie, lungime traseu 6.2 km, durată traseu 3 h)

Lac Călţun – Şaua Călţunului – Lac Călţun (marcaj bandă roşie, lungime traseu 3.1 km, durată traseu 3h – cu muuuulte pauze!)

Lac Călţun – Poienile Paltinului – Poteca lui Grigore – Refugiul Bâlea Tunel (2.030 m) – Lac Bâlea (marcaj cruce albastră, lungime traseu 6.06 km, durată traseu 5h)

Model traseu: circular

Punct plecare: Lacul Bâlea

Punct sosire: Lacul Bâlea

Dificultate traseu: mediu

Durată totală traseu: 11 h, cu pauze incluse

Lungime traseu: 15.36 km

Altitudine minimă/maximă: 1.911 m (Căldările Paltinului)/ 2.422 m

Urcare/coborâre: +1.070m/ -1.058 m

Stare marcaj: bună, atât ca poziţionare, vizibilitate şi frecvenţă.

Surse de apă: Lacul Bâlea, un mic râu la iesirea în creastă, lacul Călţun

Informatii ziua 2

Traseu: Lacul Bâlea (2.034 m) – Creasta Făgăraşului – Vf Paltinu (2.401 m)– Vf Iezerul Caprei (2.417 m) – Şaua Caprei (2.315 m) (marcaj bandă roşie, lungime traseu 5.4 km, durată traseu 2h)

Şaua Caprei – Lacul Bâlea (marcaj triunghi albastru, lungime traseu 1.2 km, durată traseu 1h – am mers încet)

Model traseu: circular

Punct plecare: Lacul Bâlea

Punct sosire: Lacul Bâlea

Dificultate traseu: uşor-mediu

Durată totală traseu: 3 h, cu pauze incluse

Lungime traseu: 6.6 km

Altitudine minimă/maximă: 2.046 m (Lacul Bâlea)/ 2.417 m (Vf Iezerul Caprei)

Urcare/coborâre: +516 m/ -481 m

Stare marcaj: bună, atât ca poziţionare, vizibilitate şi frecvenţă.

Surse de apă: Lacul Bâlea

_____________________________________________________________

Plecarea a fost de vineri seară. Eu și 3 fete nu am reușit să găsim mașină care pleacă direct din București, așa că am fost nevoite să luăm microbuzul până în Pitești, de unde ne-a preluat un amic. Printre plită, butelie, boxă și alte “nimicuri” trebuitoare la munte, am înghesuit și noi cu tot cu tonă de bagaje :))) Și dă-i vitejește la drum, că mai avem mult de parcurs de aici :)))

Am ajuns pe Transfăgărășan undeva noaptea târziu. Am avut noroc că am stat în față, deoarece am avut ocazia să văd o ciută (era în mijlocul drumului, și cum a văzut farurile a ţuştit în pădure), o vulpe și trei ursuleți drăguți, ce se plimbau nestingheriți . Mă simt ca o prințesă Disney =)))

Când am ajuns la cabană am mâncat repede cină târzie și am făcut planul de bătaie pentru mâine. Vremea nu arată axtraordinar, iar salvamontul ne-a spus că traseul spre Moldoveanu nu e încă deschis, deoarece mai are limbi de zăpadă. Aham, deci ideea cu acoperișul României a picat. Putem însă să mergem pe Negoiu. Am un pic de emoții, deoarece de fiecare dată când am încercat să merg pe acest vârf s-a întâmplat ceva – fie cineva a avut bătături, fie am făcut 16 ore, fie nu am mai ajuns deloc deoarece nu era timp. Sunt curioasă dacă o să se întâmple ceva de data asta :)))

Știam că suntem 2 sărbătorite, însă la cabană am avut parte de o surpriză: suntem 3! Mai este un tip, Sorin, a cărui aniversare este tot pe 1. Băi, cum ne-am strâns noi! O să iasă un super mega party =)))

Zuzurlii alături de care o să mă petrec au început petrecerea regulamentar, la 12 noaptea: nu știu de unde au scos un tort cu “Chitara Călătoare” (that’s me! That’s me! Yaaaay!), cu un ditamai artificul (deci nu e despre câți ani fac! I am number one :)))))!) și mi-au cântat de a duduit cabana. Yaaaay, e ziua meaaaa! Să înceapă petrecereaaaa! Cu o tură de somn, că mâine (pardon, azi) ne așteaptă un traseu kilometric și fantastic! Să mâncăm tort pe post de somnifer și la nani cu noi :)))

Ziua aniversării (1 iunie)

Trezirea era programată în jurul orei 07:30. Însă cineva (ssssst, nu dăm nume!) s-a gândit să trezească toată cabana cu vreo oră mai devreme, în triluri de La mulți ani. Nu știm pentru cine erau adresate, dar a reușit să ridice toți oamenii în picioare, unii pentru că nu mai aveau somn, alții deoarece căutau ceva să arunce în cântăreț. Erau eram din ultima categorie :)))

Ne-am făcut repede bagajul, am luat un mic dejun copios și am plecat. A trebuit să trecem tunelul de la Bâlea a pied, și e așa de spooky când nu sunt mașini! Întuneric, frig și multă umezeală, plus un ecou care reverbera până la capăt și înapoi. Poți filma liniștit un film de groază 😀

Traseul de astăzi începe din stânga tunelului. Urcăm în creastă pe cruce roșie, având grijă să pășim cu grijă pe limbile de zăpadă ce încă tronau peisajul. Am făcut o mică regrupare în șa și apoi am continuat, în ritm destul de lin. Eram mulți (cred ca vreo 15) și se simte,deoarece se mergea destul de încet, o parte din grup rămânând destul de în urmă. După ce am ajuns în creastă am luat decizia că la un moment dat să ne despărțim în două bisericuțe – una care să meargă mai repede până pe Negoiu și alta care să rămână eventual la lac, până se întoarce prima, și de acolo să continuăm cu toții. Planul era făcut, a rămas să îl mai revizuim când ajungem pe Lăiţel.

Știu destul de bine traseul ăsta, deoarece l-am făcut de multe ori. Și totuși mai are puterea să mă impresioneze și să mă bucure, mai ales că nu l-a văzut niciodată la granița dintre primăvară și vară. Din când în când mai dădeam de petice de zăpadă, pe care le traversam cu atenție, iar primăvara își făcea simțită prezența prin tufele minunate de rhododendron ce împânzeau versanții. Simțeam de parcă muntele s-a îmbrăcat frumos pentru aniversarea mea :))))

Până pe Lăiţel nu am întâmpinat probleme. Ba din contră, traseul mi s-a părut mai scurt decât alte dăți, și mai puțin dificil (vorbesc de porțiunea cu lanțuri și urcarea exact înainte de vârf). Am făcut o pauză scurtă de relaxare, pozare și încărcare de baterii, după care am reluat traseul spre Călțun. Ah, uitasem că porțiunea asta este ceva mai dificilă! E plină de pietriș mărunt și mi-a alunecat piciorul de câteva ori, bine însă că m-am oprit la timp. Să nu ajung de-a berbeleacul până în vale 🙂

Am avut o surpriza neplăcută când mă ajuns la noul refugiu de la Călțun – ușă era smulsă. Cum …. floricelele de munte s-a întâmplat asta? Vreau să cred că nu a fost de mână omului, deoarece mi-e greu să concep că cineva a urcat tocmai până aici pentru a-și exersa nesimțirea. Sper să fie reparat cât de curând 🙂

Am făcut un popas mai lung și o reconfigurare a traseului. Era deja ora 14. Vremea nu arată îmbucurător, erau foarte mulți nori în zona vârfului și arăta ca și cum ar vrea să toarne cât de curând (prognoză oricum arătase ploaie de la ora 15). Cum continuăm? Mai mergem pe Negoiu sau ne întoarcem ? Hm…. grea decize, mai ales când știi că mai sunt doar 2 ore de aici. Hai totuși să încercăm să mergem până unde putem. Să urcăm în Șaua Călţunului să vedem care e starea traseului. Și de acolo … reconfigurăm din nou 🙂

Șaua era uscată, însă traseul până la intrare în strunga Doamnei era plin de zăpadă. Am spus că putem să îl trecem, dacă suntem atenți și ne mișcăm încet. Și așa a fost … până când unul din noi a alunecat exact sub ochii mei. Îl vedeam cu se duce la vale și nu puteam să fac nimic să îl opresc. A fost foarte inspirat și s-a oprit la vreo 5 m mai jos. Pfiu! Gata, am înțeles! Hai înapoi, ca nu e de joacă cu natura!

Ne-am oprit la Călțun să mă sărbătoresc – și anume să suflu în lumânările din tort. Bine, nu chiar lumânări, deoarece era doar una. Și nu tort, că nu căram pe munte juma’ de rucsac de blat și zahăr, ci un mic muffin. A fost de vis! Mi s-a cântat La mulți ani, am râs, am suflat în lumânare (dorința e secretă :D) … și faza a avut loc de două ori, deoarece suntem două sărbătorite. Yu-huuuu, genială senzațieeee!

Nu am poposit foarte mult, deoarece deja începuse să plouă. Ne-am echipat anti-udătură și i-am dat ușurel la vale, prin Căldările Paltinului. Mergeam cu grijă, să nu alunecăm pe pietrele ude și porțiunile de pământ ce o luă foarte ușor la vale. Am întâlnit și câteva petice de zăpadă, pe care încercăm cât mai mult să le ocolim. Nu de alta, dar ultima întâlnire de azi cu omătul a fost ….. într-un mare fel. Cu precauție și grijă, nu ne grăbește nimeni 🙂

Traseul de întoarcere a fost foarte relaxant – un fel de plimbare. E așa de bine când poți să mergi în ritm lent pe poteci, fără grabă, fără oră la care trebuie să ajungi … waaa, relaxare totală! Ne opream când doream, admiram peisajul, discutam despre tot și toate…. e fain să faci muntele și astfel, nu doar la timpul de pe plăcută indicatoare. Mi-a prins super bine 😀

Seara am încins o ditamai cântarea și petrecerea. Doar e aniversareeeee! Și nu una, nu două …. ci trei =)))) Ca să vezi =)) E adevărat – cine se aseamănă se adună =))) Am băut șampanie, am mâncat tort (again!) de la cealaltă aniversată, am pus muzică și am dansat până nu mai puteam sta în cabană de căldură … ce mai , party în toată regula! Să fie cu bucurieeeeeee 😀

Ziua post-aniversare (02 iunie)

Ne-am trezit ceva mai greu – oboseala acumulată ieri vorbește de la sine 🙂 După ce m-am dat jos din pat mi-am făcut repede inventarul durerilor de mușchi – eh, bine ca nu am avut mult de numărat! Parcă mai merge o tură scurtă azi, ceva așa la relanti, ca să păstrez corpul în stare de munţomăneală. Am vorbit cu cei treji (puțini, dar buni :)))!) și împreună cu 3 fete am decis să facem Iezerul Caprei și Vânătarea lui Buteanu, cu întoarcere pe la Moara Dracilor. Nu ar trebui să ne ia mai mult de 5 ore, cu tot cu căscat de ochi la panoramă și fotografiat. Bun, hai să mergem! Dar mai întâi … mic dejuuuuuun! Și la mulți aaaani nouăăăăăăăă!

Începem traseul de azi din exact același loc din care am plecat și ieri – de pe lângă Lacul Bâlea. Uite urmele noastre, încă vizibile. Sigur nu o să ne pierdem :)) Am urcat maxim 4 minute .. și începe să plouă. Întâi încet, apoi din ce în ce mai tare. Ok … ce facem? Am decis să ne punem pelerinele și să urcăm până în creastă. Dacă și atunci nu scăpam de blagoslovirea udă a naturii, atunci facem cale întoarsă și ne alaturăm restului grupului, ce stau la cabana Paltinu că cei mai comozi muntomani și se bucură de căldură. Și probabil se întreabă ce căutăm pe vremea asta pe coclauri =))

Când am ajuns în creastă vremea s-a mai calmat. Se vedea un front de nori agresivi înspre Negoiu, altul spre Moldoveanu, o pătură de nori plângăcioși spre Vanatarea lui Buteanu … dar deasupra noastră era cer senin și soare. Ah, cât noroc pe noi! Am decis să continuăm plimbarea, și dacă e ceva, ne retragem repede. Avem destule variante de coborâre 🙂

Ajungem repede pe Vf Paltinu, după care îi dăm pe creastă spre Iezerul Caprei. Se vede așa de fain de aici! Poate un pic prea bine – frontul ăla dinspre Negoiu aparent vrea să facă cunoștință cu noi, venind amenințător de repede, cu tunete .. fără fulgere, momentan. Ne-a ajuns destul de repede și începe să îi toarne. Eh, ca să vezi! Ne punem pelerinele și continuăm, că altceva nu aveam ce face. Traversăm creasta și ajungem în șaua marcată cu tricolor, de unde am identificat 2 posibilități: fie continuăm spre Iezerul Caprei și coborâm, fie o putem lua pe traseul ce coboară direct spre Balea Refugiu, cel marcat cu triunghi roșu. L-am făcut o singură dată, în sensul dinspre Refugiu spre creastă, și nu mi-a plăcut deloc (era o trecătoare pe lângă o cascadă care nu m-a încântat și parcă era și slab marcat). Hmmm… am decis să continuăm. E doar ploaie, tunetele au încetat, și nu se vede lumen de fulger. În sus 😀

Când am ajuns pe Iezerul Caprei, surpriză! A început …. grindina :))) Și îi dădea, nu glumă! Abia dacă puteam să țin fața expusă, era peeling instant cu gheață =))) Am făcut repede două cadre și i-am dat la vale, ca nu era de stat acolo. Sper să nu rămân cu mici vânătăi mărunte după aventura asta =)))

Când am ajuns în Șaua Caprei, nu știam pe unde să ne întoarcem – să căutăm traseul Moara Dracilor sau să îi dăm în jos, spre Bâlea? Îmi era să nu dăm de petice de zapadă și să nu putem traversa. În potecă mai erau alți doi aventurieri, care au urcat de la Bâlea și doreau să se întoarcă tot pe acolo. Aha, deci este făcubil traseul. Bun, o să o luăm și noi pe aici și lăsăm descoperirea de noi trasee pentru alte ieșiri 🙂

Coborârea a fost ok. Au fost câteva momente în care mi-a alunecat piciorul, însă nimic ce nu a putut fi remediat în secunda doi. A fost nevoie să îi dăm la un moment dat un pic mai tare, deoarece exact deasupra crestei, acolo unde noi zburdam fericite acum mai puțin de două ore, Doamne-Doamne îi dădea cu flash-uri. Îmi place mie să fiu fotografiată, dar nici chiar așa :))) Repejor la vale, că nu e de glumit cu astea 🙂

Ne-am alăturat grupului vesel de la cabana Paltinu, ce stătea bine mersi la căldurică. Ah, ce viață :)))) Am băut ceva cald și ne-am întors la refugiu, pentru o binemeritată porție de ceva cald și mâncare bună. Miaaaaam ! Și ce merge cel mai bine după o sesiune de papa? Somn, bineînțeles :))) A prins super bine, pentru că seară am pus-o de tura doi de party. Am mai mâncat un tort (începe să devină obicei! Trei aniversări, câte uo surpriză dulce în fiecare seară :))), am cântat, am dansat …. asta da petrecere, trei zile și trei nopți =)))

Ziua de final (03 iunie)

Chiar trebuie să ne trezim? Vreau să mai dooooorm, să mai leneveeesc, să …. bine, fie, trezirea! Nu mai poate omul să ceară cinci minute de odihnă =))

Azi nu avem mare lucru de făcut – urcat în mașini și mers până acasă. Ne-am gândit însă că nu e în stilul nostru să nu facem nimic interesant – așa că ne-am întâlnit cu aventura la baraj, luând o bărcuță și plimbându-ne vreo oră pe ape. A fost suuuper! Ca să le facem pe toate – și munte și apă în aceeași ieșire! Am coborât pe mal la fix, în câteva minute s-a pus pe ploaie torențială.Ce se vede așa de frumos din mașină, la uscat :))