Citybreak Italia 2019, ziua 2 – paradisul din Cinque Terre

Da da da da daaaa! A sosit ziua în care vom merge în Cinque Terre! Sunt atât de entuziasmată, încât am dormit cu goluri. Și când a sunat alarma de la ceas, era deja trează, păzind răsăritul de soare. Yay yay yay, Cinque Terre, venim!

Mersul pe jos până la gară ne-a adus acea înviorare de care aveam atâta nevoie – în lipsa cafelei. Luăm trenul spre La Spezia Centrale – ne așezăm comod în vagoane și timp de oră am admirat peisajul. Abia acum începe să se crape de ziuă – și avem parte de un răsărit absolut spectaculos! Eram cu fața lipită de geam și admiram … la greu 🙂

Am ajuns la La Spezia pe la 08:30. Căutam locațiile cu informații despre Cinque Terre, sunt sigura că sunt multe, foarte multe în zonă. Well, chiar sunt … închise. Totul se deschide abia după ora 09. Ca să vezi – am ajuns prea devreme =))) Din nou =)))))  Nu o să stam jumătate de ora în gară – hai să mergem să facem un city break fulger în La Spezia. Poate găsim niște cafea – ar fi divin 😀

Am fost primii oameni care am intrat în magazinul de informații. Am cumpărat o hartă și o cărticică și am cerut mai multe informații despre cum să ajungem în orășele și cum ar fi mai bine să le vizităm, având în vedere că ne-am rezervat o singura zi pentru toate cinci. Omul ne-a recomandat să începem cu cel mai îndepărtat oraș, și de acolo să mergem din oraș în oraș până când ne expiră timpul. Dacă pierdem mai mult timp într-unul, putem să luam trenul direct până la Spezia Centrale. Uuu, bun sfat! Așa o să facem 🙂

Mi-am exersat italiana când am fost să luăm bilete de tren. Omul ne-a recomandat un pass Cinque Terre, cu care avem acces nelimitat la călătoriile cu trenurile regionale (pe ruta La Spezia – Levanto), acces gratuit la toaletele publice, internet în locurile special amenajate și câteva reduceri la atracțiile din zonă. Costă 13 euro și este valabil o zi. Este foarte avantajos – mai ales că vrem să merge cu trenul între orașe, nu avem timp suficient să mergem pe Sentiero Azzurro. Pass să fie! O dată cu el am primit și orarul trenurilor – vă recomand să îl cereți, o să vă fie de ajutor în planificare!

Călătoria până în primul oraș, Monterosso al Mare, a durat 30 de minute, timp în care am citit ghidul și ne-am orientat pe hartă. Nu vrem să vizităm muzee sau alte atracții turistice, ci mai mult să ne plimbăm prin orașe și să admirăm. Aici e prima oprire! Yu-huu, aventura poate să înceapă!!!

Monterosso al Mare

Am ajuns într-o gară mică și cochetă. Coborâm un set de scări pentru a ieși … și suntem întâmpinate de o panoramă superbă  – mare cât vedeai cu ochii, o fâșie îngustă de plajă, un deal ce străjuiește orizontul  – și multă, multă liniște. Mă așteptăm să fie mult mai multă lume, dar de unde! Pare o zi normală, cu un număr normal de oameni pe străzi. Aaaaa, am ajuns! Cinque Terre, bine te-am găsit!

Am făcut stângă și ne-am plimbat pe faleză, admirând plaja și peisajul. La un moment dat am văzut un semn către Convento de Cappuccini și niste scări care urcă. Uuu, e rost de panoramă! Am început să urcam lent, lăsând orașul oarecum la bază. Și când am ajuns sus – wow, ce panoramă superbă! Se vede minunat de aici 🙂

Suntem oarecum singure prin zonă, așa că avem libertatea de explorare. Am ajuns la o vie extrem de întinsă, am văzut orașul de sus – ba chiar am ajuns și la un cimitir – aparent faimos în zonă. De acolo am revăzut semnul către mănăstire și am pornit către ea, pe un drum de pământ și piatră, flancat cu trifoi. Din când în când erau ziduri vechi, porți ruginite și înflorate din metal – toate pline de vegetație și flori. Mă simt că într-o poveste cu zâne 😀

• 

• 

Mănăstirea este sus, în vârful dealului. Și de acolo se deschide panorama în stânga, către cealaltă parte de mare. Și daca mă uit mai atent – da, se văd și celelalte orașele! Uite-le, toate frumos înșirate pe coastă! Mi-ar fi plăcut la nebunie să merg pe Sentiero Azzurro între ele, însă momentan este închis (complet) datorită ploilor abundente care au căzut aici în ultima perioadă. Am înțeles că s-a surpat o porțiune și cineva a fost rănit! Uf… asta e! Data viitoare 🙂

• 

• 

Coboram dealul prin același labirint de ziduri, flori și porți – până ajungem  la bază. Luăm străduțele înguste la picior, admirând casele colorate, oamenii relaxați, atmosfera boemă și calmă. Totul în zonă e super chill – și cred că funcționează de minune când pur și simplu vrei să te relaxezi și să uiți de toate. Locul asta chiar le are 🙂

• 

• 

Vernazza

Am făcut maxim 2 minute cu trenul între cele două orașe. Am coborât în gară și de acolo avem deja minunata panorama orașului – și se vede strada principala cum coboară alene spre mare. Acolo mergem și noi 🙂

Acest mal de mare este diferit – dar la fel de spectaculos. Parcă tot orașul coboară pe țărm – și senzația e de blocuri de culoare aruncate sporadic (dar estetic) pe plajă. E de poveste 🙂

• 

• 

• 

După o binemeritată sesiune de odihnă, am luat orașul la pas. Aici parcă străduțele sunt mai înguste și mai abrupte. Și oamenii se pregătesc de un festival  – împrăștie fân pe străzi, fructe, legume…. i-a întrebat mami ce se întâmplă și au spus că mâine au festivalul recoltei. Uuuu! E așa de minunat să îi vezi pe toți lucrând cu drag la pregătiri – mă simțeam că într-un film medieval! Unde sunt camerele de filmat? Și să îmi dea și mie cineva o rochie, să mă încadrez în peisaj =))

• 

• 

Într-un magazin am văzut o panoramă minunată a orașului – și am întrebat de unde este făcută. Doamna mi-a explicat ce și unde – sper că am înțeles bine. Ne-am dus la gara să vedem când avem tren spre următoarea destinație – 15 minute. Aaa! Pai și acum ce facem? Mai mergem să fac fotografia mult-dorită (și riscam să pierdem trenul) sau plecăm direct mai departe? Hm…. Ok, mergem să facem fotografia. Repede 😀 Am început să urcam scările de piatra în timp rapid, cu înghețata în mână, cu grija să nu alunecăm. Am băgat super sprint =))) Cred  că am ajuns sus în mai puțin de 5 minute, cu respirația întretăiată și înghețata întreagă. Aaaa, dar ce panorama superbă este de aici! Am tras repede 2-3 cadre și am pornit la fuga pe scări, până la gară. Și da, am prins trenul.Ca să nu spunem că nu am făcut și sport în ieșirea asta =))

• 

• 

Corniglia

Când am coborât în gară, am simțit de parcă m-ar fi aruncat cineva în mijlocul pustietății. Doar o gară, un drum, mare și dealuri. Știam că ăsta e orașul unde este nevoie să urcăm muulte trepte (382, mai exact) pentru a ajunge la el. Un fel de fortăreață 🙂 Dar … unde sunt scările astea? Și unde e orașul, că nu se prea vede ….? Cred că daca mergem pe drum o să ajungem noi cumva la el 🙂

Ne-a prins bine sprintul de dinainte să ajungem aici. Ne-am făcut încălzirea pentru a urca în oraș :)) Partea bună este că treptele sunt ușor de urcat și că la fiecare pas panorama devine mai spectaculoasă. Se vede și mai mult din mare, din cer, din munte. De vis 🙂

• 

• 

Corniglia este la fel de colorat și de minunat ca celelalte orașele. Are însă un aer mai intim și mai personal – asta a fost senzația mea. Am simțit altfel oamenii de aici –cu tot cu străduțele lor înguste și casele micuțe. A! Și dacă ajungeți vreodată pe aici, vă recomand un local unde am băut cel mai bun cappuccino  –   Bar Pan e Vin (Via Feschi 123 – 19018 Corniglia). Atât localul, cât și servirea și produsele sunt minunate 🙂

• 

• 

Ne-am odihnit picioarele obosite pe o băncuță, în fața monumentului și casei de rugăciune Sf Ecaterina. Și de acolo, cu forțe refăcute, am reluat scările spre gară. Mai avem două destinații 🙂

• 

• 

• 

Manarola

Aaa, perla coroanei! În sfârșit, am ajuns să te imortalizez și eu un fotografii! Mu ha ha! Mu ha ha ha ha ha ha!

Și totuși … imortalizarea o să aștepte un pic. Trebuie să mai și mâncăm =))) Am căutat un restaurant în care să stam să luam prânzul, însă toate erau full. Am găsit o locație mica și cochetă în care aveau multe tipuri de panini. Eu am zis să încerc ceva local – cu pește afumat – și a fost delicios! Recomand 🙂

Eee, acum parcă se vede altfel lumea – mai colorată! Și nu pentru că suntem într-un oraș colorat =)))  Acum putem să mergem să ne plimbăm:D  Ne-am luat și noi după fluxul de turiști și am ajuns în punctul de unde este imortalizat orașul cel mai des. Și … E într-adevăr spectaculos!! Manarola e foarte fotogenic! Și cred că în lumina apusului de soare ar fi și mai și! A trebuit să stam ceva până am reușit să facem o fotografie în care eram doar noi în cadru =))))

Deja începea să se întunece – și am zis că daca vrem să prindem ceva și din ultimul oraș, ar cam trebui să plecam. Ca să nu ajungem acolo pe noapte 🙂

Riomaggiore

Am ajuns aici la căderea serii. Și chiar și pe întuneric  – cred că acesta este printre cele mai mari orașe, din cele 5.  L-am putut cuprinde dintr-o privire, pe tot versantul muntelui, când urcam spre …. nu știu unde. Și acesta nu mai este așa de colorat – pare mai mult alb sau crem. Însă luminile orașului sunt bestiale 🙂

Am urcat o pantă ce șerpuia de-a lungul coastei. Se înnoptase deja, totul avea nuanță de albastru și întuneric. Am mers pe potecuță pe care eram, până ne-am dat seama că suntem singure și nu știm încotro duce drumul. Părea că merge mai departe într-o porțiune de vegetație deasă. Ok… cred că e timpul să ne întoarcem înapoi 🙂 Și să admiram încă o data marea – sau luminițele vapoarelor, că doar ele se mai văd 🙂

Am plecat în jur de 19:30 din Manarola, spre La Spezia. Și am ajuns în Pisa în jur de 21. Obosite, cu contorul de kilometri parcurși dat peste cap, însă cu multă bucurie în suflet și la fel de multe amintiri frumoase. E de revenit în Cinque Terre și de stat mai mult  – pentru că locația e superbă și merită 😀

Informații adiționale

Pass Cinque Terre – pe noi ne-a costat 13 Euro, pentru o zi. L-am luat din La Spezia Centrale, de la gară. Îl recomand cu căldură daca vreți să mergeți cu trenul între orășele.

Bilet de tren Pisa – La Spezia Centrale: 7.9 Euro. Se poate lua de la gara (de la tonomate) sau de la un chioșc de ziare din zona gării. Pe bilet nu scrie trenul și ora plecării, doar ziua  – deci puteți lua orice tren din ziua respectivă. Înainte de a urca în tren, biletul trebuie validat la unul din validatoarele din gară.