City break Puglia 2022, ziua 3 – relaxare în Polignano a Mare

Aveam altceva plănuit în cea de-a treia zi a city-break-ului nostru (după Bari și Alberobello). Dar am zis să mă las surprinsă și să schimbăm planul cu o zi înainte. Așa că în loc de Ostuni o să dăm o fugă până în Polignano a Mare. Nu știu cum este, nu știu ce putem vizita acolo – o să fie descoperire la fața locului. Aventură și un strop de mister, așa, ca pe final 🙂

Din Bari am ajuns cu trenul . Am coborât într-o stație micuța și cochetă, ne-am interesat de tren pentru întors și am plecat intuitiv pe o străduță. Pentru cei care vor mai multă siguranță – veți găși o hartă exact la ieșirea din gară – ca să știți încotro să o luați 🙂

Am ajuns destul de repede în ceea ce părea a fi partea turistică. Am intrat pe Porta Grande și ne-am descoperit în fața unui labirint întortocheat de străduțe, toate străjuite de clădiri albe/crem și multă, multă piatră. Este așa de frumos aici! Yu-huu, avem multe de văzut!

Am luat străduțele la pas, fără nici un fel de plan sau hartă în vizor. Intenția era să descoperim orașul în mod organic. Și este atât de frumos 🙂 Din când în când ajungeam pe balcoane înalte și stâncoase, de unde se puteau vedea orașul și marea, în toată splendoarea lor. Iar, și iar, și iar … Cu fiecare balconaș descopeream o altă fațetă a acestui oraș cocoțat în vârf de stâncă. Și ce mi s-a părut foarte interesant și distinct – găseam foarte multe citate scrise pe clădiri, pe scări, pe uși. Parcă ar fi un oraș motivațional =))))

La un moment dat am ieșit din zona locuită și pașii ne-au îndreptat către faleză. Am mers destul de mult, până la ceea ce părea o fabrică. Drumul se oprea acolo …însă am văzut că dincolo de gard era o potecuță. Și lângă potecuță … un marcaj de traseu. Instantaneu s-a activat munțomana din mine, care a spus că vrea să meargă la explorat. Și asta am făcut! Am urmărit bandă albă+roșie pe malul marii, până la un mic loc de belvedere, fața în fața cu insuliță Scoglio dell’Eremita. E așa de liniște și de frumos aici! Moment prielnic de zăcut un timp și de luat prânzul 🙂

Cu burțile pline și cu multă relaxare la bord, am luat-o înapoi spre oraș. Am rătăcit din nou pe străduțe, până am ajuns pe podul de unde se putea vedea minunat Lama di Monachile (Cala Ponte) – o plajă mică și îngustă, străjuită de pereți înalți de stâncă. Uuuu, acolo vrem să mergem! Am găsit coborârea și iată-ne și noi pe plajă, lângă apa limpede și zgomot de valuri. Am stat cam jumătate de oră, timp în care ne-am făcut prieteni noi – un labrador care colecționa pietre, iar noi eram principalii lui furnizori. Venea în fugă, lua piatra din mâna noastră şi apoi fugea cu ea până la celălalt capăt al plajei. Cred că dorea să îşi facă un castel =))

Am luat-o din nou la pas pe străduțe … și am ajuns în ceea ce părea a fi o grădina urbană, cu cactuși și flori și alei frumos pavate. Uuu, ce interesant! Ne-a plăcut la nebunie să ne pierdem printre vegetație, fără nici un scop de a ajunge undeva. Cred că așa descoperi cele mai frumoase și neașteptate locuri. Și da, unde suntem acum le bifează pe  amandouă 🙂

Parcă nu ne îndurăm să plecăm așa de repede ….. așa că am ieșit din centrul vechi și am luat-o la pas pe marginea mării, în direcția opusă traseului făcut de dimineață. Am descoperit faleze stâncoase, plaje mici ascunse în golfuri, peisaje fantastice și o nouă perspectivă asupra orașului alb de la mal de mare. Este… de poveste! Am rămas aici până un pic după  apus, pe care l-am privit cu colorează totul în nuanțe de văpaie și foc. Abia după apusul soarelui ne-am îndurat să facem cale întoarsă spre gară, de unde am luat trenul înapoi spre Bari.