Bucegi – raiul florilor și seară de chităreală la cabana Diham
- aprilie 26, 2024
- by
- Visinescu Cati
Ideea acestei ture a venit spontan, la una dintre cântările mele din București. Am revăzut doi vechi prieteni și unul dintre ei a propus o chităreală la Diham, cu stat peste noapte la cabană. Așa, ad-hoc, pe negândite. M-am uitat să văd dacă am ceva prestabilit în acel weekend – nimic. Încă! Și parcă ar merge o ieșire mai relaxată, cu muzică și traseu lejer. Rămâne stabilit!
Trebuia să facem gașca frumoasă pentru ieșirea asta. Însă exact ca în filme, pe ultima sută de metri au început faulturile – eu nu mai pot să vin, la mine au apărut urgenţe, eu am alte planuri – și așa am rămas 5 participanți. Până la urmă am spus că nu contează, atâți câți suntem, atâți trebuia să fim! Se distribuie muzica și ajunge mai mult la fiecare =)))
Sâmbătă, ziua 1
Am făcut regrupare în Bușteni, de unde începem traseul – mai precis de la Căminul Alpin. Am spus că da că tot avem zi scurtă azi, să facem un traseu mai lung. Să nu ne plictisim de atâta bine și relaxare J Am luat-o ușor și agale – 3 bărbați și 2 femei – sporovăind și bucurându-ne de natură. Partea asta de traseu este mai neumblată și mai sălbatică, iar pădurea este de-a dreptul fermecătoare, îmbrăcată în verde crud și flori. De poveste 🙂





Unul din regretele care începuseră să se contureze era faptul că nu o să văd covor de brândușe anul acesta, deoarece știam că nu o să ajung la cabana Sâmbăta. Și cumva, în mintea mea, ăla era singurul loc unde se întindea covorul. Dar m-am înșelat – și vaaai, cât de bine îmi pare! Am găsit sute, mii, poate zeci de mii de brândușe grupate frumos pe marginea potecii sau în poiana Coştila, asortate cu ghiocei, albăstrele și alte flori cărora nu le știu numele. Deci nu pot să cred! Alergam ca bezmetica de bucurie, cu ochii în toate părțile (admirăm, nu călcăm!), neştiind ce să mai fotografiez. Colegii râdeau de mine că le fac inventar, eu mai aveam puțin și scoteam carneţelul. Este … pfuai, nu am cuvinte!















Pit stop de Pichetul Roșu, unde am făcut un popas de odihnă. Vremea dădea semne că ar vrea să își trimită stropii de ploaie în recunoaștere, așa că nu am zăbovit mult. Hai să ajungem la cabană și de acolo vedem noi ce facem 🙂
Brândușele ne-au însoțit până la cabană – multe, multe, multe, parcă nu se mai terminau! Am fost cea mai fericită, mă opream din 2 în 2 metri să mai trag un cadru, să admir, să mă bucur. Cât de norocoasă mă simt 🙂








La cabană ne-am luat camerele în primire și apoi ….. liniște și odihnă. Și ca să îmi mai dau o dată seama cât de norocoasă sunt – la nici 5 minute după ce am sosit noi a început ploaia. Mocănească și deasă, ca o perdea rece. Pfuai, asta da noroc!
Colegul alături de care am venit eu cu mașina avea un hamac mic în portbagaj. Cum l-am văzut, mi s-au aprins ochii și l-am rugat să-l ia la cabană, vedem noi unde îl punem. Acum … afară plouă, nu prea îl putem pune în pădure. Însă avem balcon! Așa că am pus hamacul la etaj și m-am tolanit leneșă, cu muntele la orizont și sunetul ploii în fundal. Mai relaxant de atât nu se poate =))))
Seara am scos chitara și am încins o chităreală în sala de mese. Am fost trei chitariști în seara aceea, și am cântat pe rând. Răsuna sala de muzică bună și aplauze! După 23 am primit acordul să ne mutăm în sala cea mare de festivități, unde am cântat până aproape la 2. Aș mai fi cântat, dar mă dureau degetele extrem de tare și vocea mea dădea semne că ar cam vrea să tragă și ea pe dreapta. Așa că mi-am luat la revedere de la oameni și am plecat spre somn și odihnă. Pentru că merit 🙂



Duminică, ziua 2
M-am trezit fresh undeva în jur de ora 08:30. E una din puținele dimineți în care nu am program, așa că am luat totul încet, fără grabă. Un mic dejun sățios și copios, cu prieteni alături. O cană bună de ceai, urmată de o alta la fel de bună. Un pic de relaxare în hamac, cu chitara alături. Și … cum ar fi dacă aș cânta în hamac? Suna atât de … hmmm, trebuie încercat! Așa că mi-am luat chitara în brațe și am zdrăngănit undeva spre o oră, cu Bucegii în spate și soarele care ieșise din nori și mângâia iarba. Sunt momente care o să îmi rămână adânc întipărite în memorie 🙂



Pentru traseul de întoarcere am spus să încercăm ceva diferit. Aveam în grup un om care cunoaște acești munți extrem de bine, așa că ne-am lăsat pe mâna lui. De la cabană am urcat pieptiș în sus, spre vârful Diham, pe nemarcat. Și știți ce înseamnă asta ? Mai puțini turiști, mai multe brândușe =))) Am ajuns la un moment dat într-o poiană care era plină ochi de căpșoarele lor mov. Atât de frumoase! Pur și simplu nu mă pot sătura de ele 🙂

Traseul de coborâre este lin și prietenos cu genunchii noștri. Mergeam agale, cu ochii în zare, deoarece am ocazia să admir Bucegii dintr-un unghi nou. Și sunt atât de frumoși! La un moment dat ajungem la o stână, părăsim câmpia și ne afundăm în pădure. O pădure luminoasă, verde, crudă, plină de flori și liniște. Doar noi, râsetele noastre și pașii ce foşnăie printre frunze. De poveste 🙂






Bălăureala noastră pe nemarcat s-a terminat când am coborât în traseul de Poiana Izvoarelor. Am luat-o agale pe potecă, coborând până la intersecția cu traseul spre Diham, apoi până la Cabana Diham și .. la pas, pe drumul asfaltat, până în Bușteni. Am avut ocazia să ascult povestirile unui om care a fost în circuitul Seven Volcanoes și a parcurs integral la picior Via Transilvanica. Mai că îmi doream ca drumul să nu se se termine așa de repede 🙂
Nu am putut încheia această tură fără un prânz copios la Casa Magică, după care ne-am urcat fiecare în mașini și am pornit spre București. Cu mâna pe inimă pot spune că este una din turele de la care am avut cele mai puține așteptări, însă care mi-a lăsat amintiri adânc întipărite în memorie. Mi-a adus atât de multe, încât nu știu cum de mai încap în suflet. Și mă bucur la maxim 😀
Informații traseu
Durată: 2 zile
Traseu ziua 1: Cămin Alpin Buşteni – Poiana Coştila – Pichetul Roşu – Cabana Diham
Traseu ziua 2: Cabana Diham – nemarcat spre Vf Diham – coborâre în traseul spre Poiana Izvoarelor – restaurant Gura Diham – Buşteni
Durată totală: 5h 45 min (fără pauze)
Lungime totală: 19.3 km

- Model traseu: circular
- Sezonalitate traseu: se poate face în 4 sezoane, cu echipament adecvat
- Punct plecare: Căminul Alpin, Buşteni
- Punct sosire: Buşteni
- Dificultate traseu: mediu
- Porțiuni tehnice: traseul nu prezintă porțiuni tehnice
- Echipament recomandat: bocanci cu talpă aderentă, pantaloni de munte (nu blugi), bluză de corp tehnică, geacă impermeabilă/windproof, polar, buff/ceva de pus pe cap, ochelari de soare, cremă de soare, trusă de prim ajutor, minim 2 l apă

- Altitudine minimă: 801 m (Buşteni)
- Altitudine maximă: 1.521 m (spre vf Diham)
- Diferență pozitivă de nivel: +1.132 m
Traseu detaliat
Căminul Alpin Buşteni – Pichetul Roşu: 2h 30 min, 7.6 km
Pichetul Roşu – Cabana Diham: 40 min, 2.6 km
+nemarcat +
Cabana Diham – nemarcat spre Vf Diham – coborâre în traseul spre Poiana Izvoarelor – Restaurant Gura Diham: 1h 25 min, 4.7 km
Restaurant Gura Diham – Buşteni: 1h, 4.4 km
Observație: timpii sunt aproximativi și includ doar partea de mișcare, nu și pauzele luate pe traseu.
Detalii suplimentare
Stare marcaj: marcajele sunt bine poziționate, atât ca frecvență cât și ca vizibilitate. Traseul are şi porţiuni nemarcate!
Topografie: majoritatea traseul este pe potecă de pământ și piatră. Porţiunea dintre Restaurantul Gura Diham şi Buşteni este pe asfalt.
Vegetație: traseul alternează între porţiuni de pădure şi luminişuri.
Surse de apă: Cabana Diham, câteva râuleţe mici pe traseul de întoarcere (posibil să fie sezoniere, de la topirea zăpezii), restaurant Gura Diham, râul de pe Valea Cerbului.