Insulele Feroe: Hvíthamar

Cel de-al treilea (și ultimul) traseu al zilei de astăzi o să ne poarte … da, ați ghicit, pe una din culmile feroeze cu cea mai faină panoramă – așa cum sunt toate, de altfel. De oriunde ai privi, din vârful oricărui munte, vezi ocean, insule, din când în când câte un sătuc, oi cât cuprinde… și verde, mult verde. Dă dependență 😊

Am parcat mașina la strada principală, într-o mică parcare, și de acolo am pornit în explorare. Intrarea în traseu este marcată cu un panou indicator cu informații prețioase despre traseu (lungime, dificultate, hartă, diferență de nivel) și cu o scară ce înlesnește accesul peste un gard. Ne descurcăm repede cu ea și începem să urcăm în ritm lejer. Poteca nu este vizibilă, însă direcția este simplu de găsit. Ce m-a frapat pe mine este cât de mlăștinos este totul. Terenul era moale, jilav, umed, pe alocuri plin de bălți și dificil de croit un drum. Parcă plouă încontinuu pe aici și nu are timp pământul să se usuce. Ah, stai, chiar așa e =))))

În momentul în care am simțit ud la picioare, atunci am știut că pentru bocancii mei aceasta va fi probabil ultima tură. Cred că au cedat de la cât de multă umezeală constantă au fost supuși, săracii. Cât pot să le cer și eu? Dacă îi mențin constant uzi, cred că e normal ca la un moment dat să se infiltreze apa. Asta e – o să merg cu șosetele îmbibate în ploaie feroeză. Să vedem ce efect are 😊

Când am ajuns sus, pe coama muntelui, în fața noastră se desfășura minunata panoramă. Jos, în stânga, era satul Funningur, cu cele câteva căsuțe îngrămădite în vale. În față era Elduvik, apoi insulele Kalsoy și Kunoy, iar mult la dreapta, inaccesibil vederii, era satul care ne era nouă casă în această aventură: Gjógv. Iar la orizont – un rest frumos de curcubeu, ce părea că se îneacă în mare. Uite că are și ploaia frecventă avantajele ei 😊

De la punctul de belvedere am urcat un pic mai sus, până la ceea ce părea a fi un vârf, unde am stat un pic pentru a admira din nou priveliștea. Aceeași, dar de un pic mai sus =))) După care am început coborârea, pe care am făcut-o pe la marginea unui gard. Coborârea a fost ușoară – mai puțin porțiunile cu mocirlă și apă, unde trebuia să fim un pic mai atenți.

A fost o adevărată bucurie să ajung înapoi la cazare – și mă bucur că asta s-a întâmplat repede, fiind deja în apropiere. Simțeam nevoia de ceva cald și de odihnă. Nu traseele în sine au fost obositoare, dimpotrivă, le consider a fi foarte decente. Însă schimbările atât de bruște de vreme (ba ploaie, ba vânt, ba un pic de soare, heeei! Un curcubeu! Stai că vine ploaia și o luăm din nou de la început – și a trecut doar jumătate de oră!) au fost un pic bulversante. Mai am timp să mă obișnuiesc cu ele, mai e mult din vacanța asta minunată 😊

Informații traseu

Când: august 2024
Durată: 1 zi
Traseu: Gjáarrskard – Hvíthamar – Skeggjanøv
Durată totală: 40 min (fără pauze) / 1h (cu pauze)
Lungime totală: 1,7 km

Detalii suplimentare

Stare marcaj: traseele lor sunt marcate cu țăruși de lemn cu înălțime de aproximativ 40 cm, cu 6 cerculețe dispuse piramidal. Culoarea țărușului indică dificultatea traseului: verde (nivel 1) – traseu ușor; albastru (nivel 2) – traseu mediu; roșu (nivel 3) – traseu greu; alb (nivel 4) – traseu expert. Cel făcut de noi are marcajul și este de nivel 1.
Topografie: majoritatea traseului este pe potecă de pământ.
Vegetație: tot traseul este cu vegetație joasă. Terenul este mlăștinos.
Surse de apă: nu am întâlnit surse de apă pe traseu.

Acest articol face parte din călătoria în Insulele Feroe. Toate poveștile și impresiile le regăsești pe pagina dedicată acestei minunate experiențe 😊