Retezat – ziua 1 ( Gura Zlata – Lacul Zanoaga)

Buna dimineataaaa …. de la Sibiu! Ma decid cu greu sa ma dau jos din plapuma, mai ales ca in camera este un frig de ….. brrr, cred ca toate gradele cu minus  s-a acumulat in camera la mine, mi­­-e teama ca daca deschid usa temperatura de afara va cobori vertiginos sub limita admisa! Imi fac insa curaj si sar direct in hainele calduroase de munte … mmm, ce bine e!

Nu mai zabovim mult si plecam direct, nu de alta dat trebuie sa il luam pe Andrei si sa plecam mai departe, mai avem mult de mers pana la punctul de plecare in traseu. Andrei deja ne astepta la scara,  rearanjam rucsacii in portbagaj ( ce bine ca am jucat Tetris cand eram mica 🙂 ! ) si purcedem  in graba spre Cabana Gura Zlata, la aproximativ 150 km de Sibiu.

Avem parte de o surpriza foarte placuta : vremea s-a hotarat sa tina cu noi si afara e  cald si soare …. Poate un pic prea cald, pentru hainele mele! Prognoza meteo arata ca va fi ceva mai frig, asa ca nu mi-am incarcat rucsacul cu haine … mai varatice, luandu-mi doar pantalonii de polar. In care prevad ca o sa ma coc ca un pui la rotisor, cu toate aerisirile si fermoarele lor. Oh well, om urca si om vedea! Efort + sauna = eu cu cateva grame in minus, deci sa fim optimisti!

La Cabana la Gura Zlata suntem intampinati de o suita de magarusi care de care mai curios si mai dornic de a baga botul la noi in rucsac. Cred ca de fapt cautau ceva sa care pana sus  : )). Ne schimbam repede ( Doamne, eu o sa mor de cald in pantalonii astia! ), facem ultimele pregatiri si plecam voiosi spre destinatia de astazi, Lacul Zanoaga.  Trecem pe langa punctul de control Gura Zlata ( sau Casa Oamenilor de Stiinta) , salutam si spunem unde vrem sa ajungem ( sa se stie de noi), zmotocesc un pic un ditamai cainele care venise langa mine ( cred ca e de acolo)  si o iau inainte. Cainele … zdup, dupa mine! “Athos! Athos, vine incoa!” Dar de unde, el mergea linistit , dand din coada. “Daca se tine dupa dumneavoastra, sa il goniti!” ne roaga stapanul lui.

Ne astepta un traseu de 4-5 ore, asa cum ne anunta un indicator pe care l-am reperat imediat ce am plecat de la Punctul de control.  So, minim 4 ore de urcat prin padure …. Buuun! Nu am o pasiune pentru urcatul printre copaci, mai ales peisajul e monoton ( uite un copac, si inca unul, si inca unul .. ). Daaar, cu gandul la crestele de maine, parca si copacii incep sa devina interesanti 🙂  ).

Prima parte a traseului e usoara. Cararea serpuieste pe langa raul Radesu Mare, iar din cand in cand suntem nevoiti sa trecem de pe un mal pe celalalt, pe niste podete foaaarte frumoase, in total 4 la numar. Dupa ultimul podet panta traseului incepe sa creasca, usor-usor la inceput, dupa care din ce in ce mai mult spre finalul urcarii prin padure. Pfiu, avem mare noroc ca nu a plouat sau ca nu era ud , ca daca nu, faceam cu totii plecaciuni involuntare ( a se citi cazaturi si alunecaturi  J).

A fost o adevarata bucurie sa iesim in golul alpin, dupa aproape 3 ore de hei-rup-areala. Si… waaa! In sfarsit vedem niste creste – Muntii Tarcului, undeva in departare. Incepem sa simtim ca a meritat toata urcarea asta. Facem o mica pauza, luam o mica gustare (lasa, nu mancam acum, mancam cand ajungem! ), facem poze la ciuperci ( erau multe, multe, si asa de colorate !)  si pornim din nou la drum.

De aici traseul coteste dreapta. Trecem pe langa o stana parasita, dupa care … da, iar urcare! Trebuie sa ajungem pe platoul Rares Zlata, iar pentru asta hei-rup-arim din nou pe un deal. Mai incet, de data asta, deoarece ma tot opream din 2 in 2 minute sa fac fotografii. Soarele incepuse sa apuna si erau niste peisaje …. si o lumina caaalda, ca o ciocolata cu caramel de calda! Sau un ceai, mmmmm, ca bun ar fi unul acum! Inca un pic, inca un pic ….

O data ajunsi pe platou s-a terminat si cu urcarea noastra. Eram curiosi cat mai avem, ceasul deja

spunea ca urcam de aproape 5 ore si nici urma de vreun alt indicator sau lac! Andrei a propus sa grabim un pic pasul,era deja  ora 19 si mai aveam de mers pana la lac. Daaaa, Andrei, imediat …. Imediat ce mai fac inca 200 de poze cu apusul! Era asa de supeeerb, cu nori rosii si creste luminate si raze ce cadeau din nori si … daaa, Andrei, vin!  Inca una si ma duc !

Ocolim Varful Radesu Mare (2.259m) si intalnim al doilea indicator de pe traseu, ce ne anunta ca

mai avem o ora de mers pana la lac. Tocmai bine, soarele apusese, nu mai era nimic care sa ma distraga de la mers (teoretic) , asa ca am tras tare si in jumatate de ora am ajuns  la marginea caldaria de unde se vedea lacul Zanoaga. Desi era aproape intuneric, am putut sa disting destul de bine imprejurimile, muntii din spate , frumusetea din spatele intunericului. Abia astept maine de dimineata, sa pot face fotografii !

Coborarea pana la lac a durat  aproximativ 15 minute, timp in care visam numai cani de ceai cald si aburind … mmmmmm, sau chiar doua, de ce nu ? Daca stam la refugiul Salvamont de pe malul lacului, putem sa facem cat ceai vrem! Asta daca avem noroc si e liber … si daa, cineva acolo sus tine cu noi !  Refugiul era deschis, iar 2 oameni ne-au intampinat cu ….. ghiciti cu ce ? Exact, cu ceai aburind!  Asta de surpriza la final de zi si de traseu!

Refugiul Salvamont de la Lacul Zanoaga este foarte primitor si bine pus la punct. Jos este un fel de mica bucatarioara , cu mese, soba, tacamuri si chiar mancare ( lasata probabil de salvamontisti sau alti muntomani), iar sus in pod este locul de dormit, in care gasesti si vreo 5-6 saltele.  Ne-am facut repede “paturile” si ne-am bagat la somn, cu gandul la traseul de maine 🙂 .