Lacul Vulturilor şi Vârful Mălaia, Munţii Siriului
- noiembrie 16, 2014
- by
- Visinescu Cati
Când : iunie 2014
Parteneri de tură : Radu, Mihai şi Alina, Cătălin şi Alina lui, fam Petroiu, Nicu + alţi oameni frumoşi din ATGR
Traseu : Valea Neagră – Plaiul Crasnei – Poarta Vânturilor ( marcaj dungă roşie)
Poarta Vănturilor – Lacul Sec – Lacul Vulturilor (marcaj bulina roşie)
Lacul Vulturilor – Vârful Mălaia – Belvedere Mălaia – Poarta Vânturilor (nemarcat până la coborârea ce da în Poarta Vânturilor + marcaj bulina roşie)
Poarta Vânturilor –Plaiul Crasnei – Valea Neagră (marcaj dunga roşie)
Lungime totală traseu : aproximativ 16 km
Durată totală traseu : 8 ore şi jumatate
Diferenţă de nivel: aproximativ +950 m /- 950 m
Surse de apă : exact înainte de podul peste râul Buzău este o fântâniţă amenajată. Mai puteţi găsi apă la începutul traseului, sunt câteva izvoare
Am aşteptat cu mare bucurie tura asta, deoarece aveam ocazia să mă întorc la Lacul Vulturilor. Am mai fost o dată aici, în 2011, venind tocmai din Munţii Ciucas (a fost o tură de 3 zile de pomină, cu coborât în zăpadă până la brâu, cântări la foc de tabără şi o noapte pe malul lacului) şi mi-am dorit să revin. Deci vă închipuiţi cât de fericită am fost când Mihai mi-a spus că organizează o tură în zonă şi m-a invitat, în stilul lui galant : “Să nu te prind că nu vii! Cu tot cu chitară, că nu te-am mai auzit de o groază de vreme!” Cine ar putea să îl refuze 🙂 ?
Plecarea a fost într-o vineri seară , pe ruta Bucureşti – Ploieşti – Nehoiu – Pensiunea Izvorul Bucuriei, locul unde ne vom caza la căsuţe. Planul iniţial era să stăm cu cortul, însă vremea capricioasă şi plângăcioasă ne-a determinat să stăm undeva la uscat.
Drumul a fost ok, cu mici excepţii în care am crezut că cineva a detonat un obuz în mijlocul drumului şi a apărut ditamai craterul ,altfel nu aveam cum să îmi explic imensele găuri de pe sensul nostru de mers. Ne-am învârtit un pic până să găsim intrarea din drumul principal către pensiune, fiind întuneric nu am găsit-o din prima. Ne pomenim în faţa unei case din lemn, decorată în stil rustic. Ne întâmpină proprietarul şi ne indică pe cineva care ne conduce la căsuţa unde ne vom caza. E o căsuţă mica, din lemn, cu 4 paturi duble suprapuse şi o măsuţă. E arhi-suficient pentru somn 🙂
 |
|
Panorama de la pensiune 🙂
|
A doua zi
Na-nam na na nam, na-nam, na na nam …. Sună alarma mea la ora 7 fix. Şi se mai aude una, din partea cealaltă a camerei. Şi cu toate astea … nimeni nu dă semne că ar vrea să se trezească! Se mai întoarce cineva de pe o parte pe alta, un sforăicios schimbă registrul … şi cam atât! Hmm, se pare că oamenii au petrecut până târziu aseară! Ȋnsă trebuie să ne trezim şi să fim la ora indicată de Mitzi pregătiţi de traseu, căci dacă nu …. Pleacă fără noi 🙂 ! Glumesc , desigur – însă dacă am stabilit ceva de cu seară, e bine să ne ţinem de plan.
Uşor-uşor au început oamenii să se trezească şi să îşi facă rucsacul pentru drum. Mai lăsăm nişte somn pe pernă, mai băgăm un tricou, mai un căscat şi gataaa, suntem pregătiţi de traseu! Pregătiţi … doar ca echipament, că fizic trebuie să mai şi mâncăm. Pardon, înfulecăm, suntem în întârziere. Furculiţa într-o mână, cana de ceai în cealaltă, ochii pe ceas .. Mic dejun la cronometru 🙂
Ne urcăm în maşini şi conducem până la Cabana Valea Neagră, undeva într-o …. vale (nu mă aşteptam 🙂) ). Lăsăm maşinile, trecem podul peste râul Buzău, luăm cărarea spre dreapta şi am ajuns la locul de început al traseului. Ultimele pregătiri, consultăm hărţile din dotare, ne rugăm să nu ne plouă (prea tare) şi … start!
Prima parte a traseului şerpuieşte prin pădure. E o adevarată provocare să înaintăm, drumul e plin de noroi şi fiecare pas are cu câteva grame în plus (de pământ) faţă de precedentul. Păşim cu câtă grijă putem, să ocolim “capcanele”, dar din când în când mai auzeam în spate un mare “Aaaaaa!” şi un Fleoşc! de toată frumuseţea. Clar, cineva şi-a făcut upgrade la bocanci 🙂
 |
|
Sus, sus …numai in sus 🙂
|
După vreo oră şi un pic de mers prin pădure ajungem în ceea ce pare un fel de şa. Pădurea se răreşte şi se pot zări în depărtare câteva creste. Nu ştiu dacă noi le privim cu bucurie sau ele pe noi cu curiozitate şi încântare, traseul fiind aproape pustiu – am dat doar de un câine, care a insistat să ne însoţească până sus, bâţâind fericit din coadă şi fixându-ne aproape obsesiv de fiecare dată când mâncam ceva. Cred că încerca hipnoza – “Dă-mi şi mie, dă-mi şi mie o bucăţică, cea mai mică bucăţicăăăăă!” Nu îi reuşea întotdeauna, dar a repurtat ceva succese 🙂
Am ieşit complet din pădure şi am ajuns în Poarta Vânturilor, unde ne-am oprit pentru o gustare. Prietenul nostru mentalist şi-a mai adus vreo 3-4 camarazi, toţi dulăi unul şi unul. Partea bună e că sunt cuminţi şi nu foarte rapizi astfel încât să îţi ia mâncarea din rucsac, că altfel flămânzeam cu toţii 🙂
Brrrrrr, şi am aflat şi de ce i se spune “Poarta Vânturilor”! Dacă până acum a fost o briză ici, o briză colo, aici s-au adunat toate şi ne tot băteau … şi la propriu ,şi la figurat! Şi o dată cu vântul a venit şi fratele lui cel mare, frrrrrigul. Am scos tot ce aveam gros prin rucsac, în speranţa că va înceta şi clănţănitul dinţilor. Dar de unde! Ce, te pui cu vântul ? A trebuit să ne înghesuim un pic unul în altul, se făcuse destul de frig şi nici unul dintre noi nu îşi luase polarul de iarnă la el. BIG mistake!
 |
|
Gasca in Poarta Vanturilor, „pazita” de o suita de Azorei fometosi
|
Nu am putut sta mult la masă – riscam să îngheţăm – pardon , degerăm un pic. O luăm agale spre Lacul Vulturilor şi am răsuflat uşuraţi când am ajuns pe cărare – am ieşit din Ȋmpărăţia Vânturilor! Acum parcă e prea cald :)))))
Ocolim Lacul Sec (care e sec doar cu numele, pe marginea sa se mai regăsesc câteva urme de apă), urcăm un mic dâmb şi … uite, Lacul Vulturilor! La fel de frumos şi de verde aşa cum îl ştiam din prima tură, din 2011. Şi lângă el, cabana de vânătoare …. Speram să fie cineva acolo, să ne primească cu un ceai cald sau măcar să ne lase să ne încălzim un pic, sau să ne adăpostim în eventualitatea unei ploi torenţiale – vremea nu e tocmai senină – dar de unde! Ȋnchis cu 2 rânduri de lacăte! Se pare că nu e încă sezon de vânătoare 🙂
Am poposit destul de puţin în curtea casei de vânătoare. Trebuia să ne mişcăm repede dacă doream să ajungem pe vârf, nori gri puseseră deja stapânire pe culmi şi ameninţau să înceapă să plângă din clipă în clipă. Aşa că am pornit cu toţii voiniceşte în sus, pe o cărare pe care ne-o croiam singuri ( yey, nemarcat!). Am urcat până am ajuns pe partea cealaltă a muntelui (adică nu mai vedeam Lacul şi cabana), dar de acolo … ooops! Marcajul dispăruse ca prin minune, iar singura potecă vizibilă cobora în vale. Hmmm, ceva nu e bine! Şi acum ce ne facem ?
The only way is up!
Vorba cântecului – numai în sus! Am pornit voiniceşte să urcăm pe nemarcat, pe o pantă destul de …. înclinată (ca să nu ne plângem!) Heeei-rup, hai că mai e un pic, şi încă un pic … pfuai, stai să îmi trag sufletul, că nu mai am aer! Nemarcatul ăsta e tare neprietenos ! Ȋn plus, se pornise şi vântul , aşa că resimţeam din plin frigul. Hoo-ray pentru mănuşi 🙂
 |
|
In sus, pe nemarcat si vijelie 🙂
|
Ȋntr-un final am ajuns şi pe ceea ce noi intuiam că este creasta. Nici nu am păşit bine, că am fost întâmpinaţi de o rafală aprigă de vânt … exact ceea ce “ai nevoie”, după un urcuş ! Am strâns mai bine winstopper-ul, mi-am îndesat buff-ul pe urechi şi hai în continuare! Tot pe bâjbâite, nu se vedea la 2 m în faţă, ceaţa pusese stăpânire peste tot peisajul. Norocul nostru a fost ca Mihai (dragul nostru ghid) a estimat bine ieşirea în creastă şi am făcut foarte puţin până pe vârf.
Yu-huuuu, am ajuns şi pe vârful Mălaia (1.662m), cel mai înalt vârf din Munţii Siriului! Exact în vârf tronează o frumoasă cruce (nu există placuţă cu numele vârfului sau altitudinea), de care a trebuit să mă ţin … la propriu, deoarece vântul bătea aşa de tare, încât era să mă zboare în “mica vale” de dedesubt! Parcă ţinea cu tot dinadinsul să ne facă să plecăm de acolo… Aşa că nu am putut să stăm foarte mult. Am făcut (cu mare greu!) o fotografie în vârf şi am plecat destul de repede – pespectiva unei răceli în mijlocul verii nu ne încânta pe nici unul 🙂
 |
|
Yay, suntem pe Malaia! Sa ne tinem bine, daca vrem sa mai ramanem aici :)))
|
Traseul de întoarcere presupune mers pe creastă, momente în care am avut un strop de noroc – din când în când se mai ridica ceaţa şi puteam admira frumoasa privelişte din vale – cu Lacul Vulturilor şi Lacul Sec – o minunăţie! Eu trăgeam cadru dupa cadru, iar Radu trăgea de mine să ne mişcăm, că lui îi este frig. Şi mie, dar nu pot rata ocazia să apăs pe declanşator. Dupa 2-3—4 click-uri m-am lăsat convinsă, am pus aparatul în toc şi am zbughit-o la vale după el. L-am găsit pitit într-o tufă de jnepeniş – se ascunsese de vânt :))
 |
|
Panorama din varf 🙂
|
Creasta se termină într-un mic punct de belvedere, de unde se putea vedea foarte bine Poarta Vânturilor. Marcaj, nicăieri … Ok, şi de aici ce facem ? Păi simplu … Ȋi dăm la vale! Nu de-a dura (deşi pot doar să îmi imaginez ce derdeluş iese aici iarna :D), ci uşor-uşor ( în monom, cum spune Mihai ). Coborârea ne-a scos exact în traseul de bulină roşie, pe unde am venit. Am pornit uşor către Poarta Vânturilor, în căutarea traseului către Colţii Bocârnei ( tot pe bulină roşie). Ȋnsă …. (Yeap, din nou!) unde e marcajul ? Ştiam din teorie (şi de pe hartă) pe unde şerpuieste traseul, dar la faţa locului nu se vedea nici un fel de indicator. Băăăăi, marcajul ăsta se joacă de-a v-aţi ascunselea cu noi şi câştigă detaşat! Nnnnţ, nu e bine! Au pornit băieţii în faţă să caute traseul, iar ceilalţi am rămas în Poarta Vânturilor, să îi aşteptăm. Era frig în continuare, senzaţie amplificată de biciurile prietenului nostru bun şi şuierător. Şi dinţii încep să clănţăne … divin!
 |
|
Panorama de pe creasta – lovely:)
|
Trece un sfert de oră, trece şi o jumătate … băieţii noştri, nimic! Tot fluieram (să vedem dacă sunt bine, poate i-a zburat vântul de pe munte), ni se răspunde (pfiu, sunt ok! ) , dar nu îi vedem! După încă 10 minute de aşteptat şi cântat involuntar la dinţi (clanţ, clanţ, clanţ, brr,brr, clanţ, clanţ – e noul hit de munte!) apar şi ei … e clar, marcajul a câştigat, s-a pitit prea bine! Decidem să ne întoarcem pe acelaşi traseu, din motive de siguranţă – era deja destul de târziu şi preferăm să ajungem în siguranţă la cazare. Aşa că i-am dat la vale, pe traseul cunoscut, mânaţi de dorinţa aprigă de a ajunge mai repede la căldurică.
 |
|
Inca un pic! Inca un pic :)))
|
Prognoza pentru weekendul ăsta era ploioasă. Până pe la jumătatea coborârii am crezut că suntem noi foaaarte norocoşi şi cineva de sus a făcut un miracol de nu a plouat. Pe la finalul coborârii însă s-a terminat cu norocul şi a început o ploaie mocănească şi măruntă. Noroc însă că am dat peste un mic adăpost, în care ne-am înghesuit cu toţii (hmm, şi e bine şi cald!) până a stat un pic răpăiala, suficient cât să îi dăm repede la vale. Şi dacă am crezut că am scapat de noroi … ei bine, ploaia asta ne-a spulberat toate speranţele că ajungem jos cu bocancii curaţi! Bocancii mei erau la spa, cu măşti proaspete de noroi până aproape de gleznă:). Noroc cu un mic râu, aproape de ieşirea din pădure, unde am zăbovit vreo 10 minute să ne curăţăm şi să redescoperim adevărata culoare a încălţămintei. După aceea păşeam cu toţii foaaaarte atent, parcă aveam porţelan în picioare, ca nu cumva să ne murdărim din nou :)))
A fost o adevărată bucurie când am ajuns în vale. De acum ne aşteptau maşinile şi o mâncare caldă la pensiune. Sau cel puţin aşa credeam noi 🙂 . Exact înainte de pod, Cătălin a zărit stâna din apropiere şi ne-a comunicat că vrea să cumpere nişte brânză. Ideea mă încântă şi pe mine (e mult mai sănătoasă decât orice soi cumpărat din oraş) , aşa că l-am urmat. Am ajuns exact în momentul în care ciobanii aduceau laptele şi îl puneau la fiert … hmm, şi ce bine miroase! Hei, şi ce bine arată stâna! Am mai fost la altele, însă asta are ceva special …. Poate deoarece îmi este foarte foame şi aş mânca orice 🙂 ?
Din fericire pentru noi ciobanii de acolo aveau brânză de vânzare … miam –miaaam, şi ce bunătate de brânză! Ne-au adus pe o farfurie câteva bucăţele pentru degustare, pe care le-am devorat instant. Văzându-ne aşa de hămesiţi, ne-au propus să ne facă nişte bulz şi să ne dea şi nişte jintiţă de băut (e un fel de reziduu de la laptele fiert, ne-a explicat ciobanul întregul proces de fabricaţie) – băi, cât noroc să ai ? O masă ciobănească autentică, şi cu produse naturale şi sănătoase! Suntem nişte răsfăţaţi ai sorţii 😀
Inutil să vă spun că totul a fost cât se poate de delicios, nu-i aşa? Am primit un ditamai bulzul cu brânză de oaie, pe care abia-abia am reuşit să îl dovedesc pe jumătate, şi o cană maaare de jintiţă delicioasă. Mmmm, nu am mai mâncat aşa de bine din copilărie JDe-abia dacă am mai putut să mă ridic de la masă, atât de mult am mâncat. Şi pentru toate aceste bunătăţi am dat doar … 10 Ron. Şi ieftin, şi gustos 🙂
O dată ajunşi la cazare m-a cuprins toropeala şi oboseala. Aveam în plan să cânt ceva în seara asta cu oamenii la foc, dar chiar nu am putut. Cum m-am trântit în pat am adormit buştean şi nu am mai auzit nimic, nici voci, nici vânt. Somn uşor … mâine ne aşteaptă alte aventuri J
______________________________________________________________________________
Detalii “tehnice”
Ăsta e drumul până la pensiune:
_________________________________________________________________________
Costuri şi preţuri
O noapte de cazare la Izvorul Bucuriei, în căsuţa cu 8 locuri : 20 lei/ persoană
Un ceai la Izvorul Bucuriei (natural, făcut din plante) : 2 lei
O cafea la Izvorul Bucuriei : 4 lei
Mic dejun tip bufet suedez la Izvorul Bucuriei : 10 lei
Un kg de brânză de burduf la stâna de lângă Cabana Valea Neagră: 25 lei
Un kg de telemea la stână : 15 lei
________________________________________________________________________
Utile
Asta e locaţia unde ne-am cazat noi. Arată foarte bine, iar gazda este super de treabă şi ospitalieră. Ȋn plus, aveţi o mulţime de opţiuni de petrecere a timpului liber – trekking, rafting, plimbări. Daca ajungeţi pe aici, ţineţi minte că de la Izvorul Bucuriei puteţi cumpăra gemuri, dulceţuri şi siropuri făcute în casă. Le au expuse în cabana de sus.
Podul peste râul Buzău, de la începutul traseului, se poate trece cu maşina, chiar dacă nu pare J. Ne-a asigurat ciobanul de la stână, care ne-a povestit că l-a construit singur, după planurile lui ( “ce e aşa de greu să faci un pod peste un râu ?”).
Postări asemanătoare
Traseu uşor 1 zi din Predeal – vf Fetifoiu, vf Forbanul
decembrie 30, 2024
Vf. Postăvaru cu plecare din Brașov – tură de o zi
septembrie 14, 2024
4 Comentarii
Gabriel
11th mai 2021 - 7:57 amSalutare! Aţi făcut traseul acesta (sau prin Crasna sau pe altudeva) şi iarna? Mă interesau timpii de iarnă!
Felicitări! Oricum, foarte fain!
Cu stimă, Gabriel
Visinescu Cati
17th mai 2021 - 8:47 amBuna Gabriel,
Nu am facut traseul pe timp de iarna – dar mi-ai dat o idee buna 🙂
Gelu
13th iun. 2021 - 9:49 amÎn 2021 împreună cu alți iubitori de munte vom reface traseele din Munții Siriu
Casa cu Blazoane
Lacul Vulturilor
Tabla Butii
Trovantii de Chiojdu
si multe altele.
Va rugăm frumos daca se poate sa ne sustineti in acțiunea de marcare si popularizare a potecilor din Munții Siriu printr-un mesaj / banner
sustinem http://www.muntii-siriu.ro
pe blog, pe facebook sau instagram.
Incercam sa sintetizam pe http://WWW.MUNTII-SIRIU.RO toate informatile necesare pentru cei care vor sa vina sa calatoreasca in zona.
Va invitam sa reveniți in zona și să mai scrieți și alte articole despre călătoriile pe potecile Munților Siriu.
MULTUMIM
Visinescu Cati
14th iun. 2021 - 4:22 pmBuna Gelu,
Mult succes in remarcarea masivului, sunt sigura ca multi se vor bucura de aceasta actiune 🙂