Zapadǎ şi chitarealǎ – Cabana Diham, munții Bucegi
- ianuarie 14, 2015
- by
- Visinescu Cati
Prima tură din 2015 trebuia să fie mai ușoară, pentru a da jos toate bunătățile, deliciile și plăcerile culinare savurate de sărbători nu pot rezista prăjiturilor de casă și sărmăluțelor făcute de ai mei – o bunătate!). Trebuia să îmi reintru în formă ( nu de cozonac 🙂 ), deoarece se simțea lipsa activităților fizice. Și ce exercițiu mai bun decât o tură pe munte, pe zăpadă ? Și nu orice munte, ci unul care mie îmi este foarte drag – Bucegi. Pe cărări cu noi 🙂
_________________________________________________________________________
Când : ianuarie 2015
Parteneri de tură: membri ai Asociației Turistice Ghizii României și cursanți ai Școlii de Ghizi
Traseu: prima zi: șoseaua spre Pârâul Rece – Cab Diham (1.320 m) – aproximativ 2 ore, marcaj punct roșu
A doua zi: Cabana Diham- Gura Diham (982 m)-Bușteni – aproximativ 3 ore, marcaj triunghi albastru
Diferență de nivel : aproximativ +340 m/-340m
Lungime traseu: prima zi – aproximativ 3.7 km; a doua zi – aproximativ 8km
Surse de apă: în prima zi nu am reușit să văd nici un pârâiaș pe traseu, așa că vă recomand să vă luați apa încă de la începutul traseului. În ziua a doua găsiți suficiențe surse de apă, mai ales după ce treceți de Cabana Diham Militari.
_________________________________________________________________________
După o vacanță fără alarmă de trezire, sunetul “melodios” al acesteia la 04:30 ne-a făcut să tresărim. Pfuai, și ce întuneric e afară! Uitasem cum e să te trezești în beznă! Noroc cu stâlpul de lumină din fața ferestrei, care – ei bine, lumina situația 🙂)
Am înfulecat repede ceva (destul de complicat cu mâncatul la ore din astea matinale!), ne-am echipat și am plecat către gară. Yeap, o să mergem cu trenul, că în vremurile de început în ale drumeției, când ne strângeam gașcă mare și umpleam jumătate de vagon, deoarece nimeni nu avea mașină personală. Îmi era tare dor de acele vremuri și acum am ocazia să le retrăiesc 🙂
Ne-am strâns cu toții în Gara de Nord și ne-am urcat în eternul și arhicunoscutul R3001 – sau trenul muntomanilor, cum îmi place mie să îi spun. Același tren, aceeași gară, aceeași destinație – altă gașcă însă. Una la fel de entuziasmată, de tânără (în suflet, bineînțeles 🙂 ), cu aceeași dorință de a cunoaște și explora frumusețile montane. Să purcedeeeeem 😀
După aproximativ 3 ore am coborât la Predeal, de unde am luat taxi-uri până aproape de Pârâul Rece, locul de intrare în traseu. Brrrr, și ce frig e afară! Ceață, ninsoare și un ger de te tăia la față! Simțeam că îngheț, așa că mi-am scos cagula și am început să mă mișc – nu vreau să ajung stană de gheață încă de la începutul traseului 🙂)
 |
| Pinguinii in zapada 😀 |
Traseul până la Cabana Gura Diham este extrem de lejer. Se părăsește drumul asfaltat și se continuă traseul prin pădure, într-o plimbare ușoară. Există câteva porțiuni de urcare, însă sunt foarte scurte (gen 10-20m) și destul de rare. Adevărata provocare a fost când am ieșit din nou în spațiu deschis, unde am fost întâmpinați de ceață, vânt tăios și o zăpadă până la genunchi, imaculată, fără prea multe urme. Buuuuun! Trebuie spartă poteca! Au trecut câțiva băieți mai vânjoși în față și au început “lupta” cu nămeții de zăpadă. ÎI vedeam uneori afundați până la șold, încercând să mai pună un pas înainte.. și încă unul…și încă unul….. Și gata! Poteca e făcută 🙂
 |
| Monom din spate …. |
 |
| …. si Monom din fata 🙂 |
Am ajuns la cabană în aproximativ 2 ore. Sunt sigură că puteam ajunge și mai devreme, noi însă am mers încet, fiind un grup mare (cred că eram peste 60 de oameni). Ne-am scuturat bocancii, am admirat imenșii țurțuri de gheață de la streașină și am intrat înăuntru. Mmmmm.. ce bine și ce cald e! M-am înmuiat toată de la căldură și un zâmbet cât casa mi s-a lățit pe față – în sfârșit puteam să las jos rucsacul! Care deși conținea doar strictul necesar de munte (+ o carte, nu puteam să plec fără o carte!), îmi părea umplut cu nisip ud și pietre de moară. Dar acum…libertateee 😀
Îmi este foarte dragă această cabană. Poate deoarece este printre primele vizitate (în perioada în care de-abia aflam ce înseamnă muntele), poate deoarece aici am venit cel mai des.. nu știu exact. Însă aici mă simt că acasă! Întotdeauna aici am găsit oameni primitori, mâncare bună, un ceai extraordinar și o atmosferă de prietenie și solidaritate. Aici am trăit primele momente de cântare la foc, concursuri montane sau aici am legat primele prietenii cu muntomani pasionați. Câte amintiri frumoase 🙂
Am avut program liber vreo 2-3 ore, până la începerea cursurilor. Am profitat de ele să mâncăm ceva cald (ciorbițele sunt extraordinare!), să ne îndopăm cu ceai (niciodată nu este suficient ceai! Și la 1 leu cana, să tot bei!) sau să ne odihnim un pic. Nu că am fi fost obosiți, traseul până aici a fost lejereanu. Însă trezirea cu noaptea în cap își spune cuvântul 🙂
 |
| De la geamul cabanei 🙂 |
Seara ne-am strâns cu toții în fața cabanei pentru un mini curs legat de mersul pe munte iarnă. Am învățat astfel cum să spargem poteca, de ce este bine să mergem în monom sau câteva informații legate de avalanșe, mersul în zone de avalanșă sau adăposturi în zăpadă. Pe ultimele chiar le-am și văzut, în două ipostaze: construite din cetini și omăt sau total din zăpadă, că un iglu. Am intrat în ultimul, ca să văd cât de mare este – Și era chiar spațios, pentru un adăpost! Am avut pentru o secundă sentimentul de claustrofobie, dar, în condițiile în care chiar ai nevoie de un asemenea adăpost, cred că e mai bine să fii claustrofob și în siguranță decât neclaustrofob și dârdâind de frig 🙂
 |
| Bradutii impodobiti din fata cabanei |
 |
| Oamenii la cursuri |
Cursanții au avut și un atelier de orientare pe noapte, la care eu nu am participat. Am preferat să mă orientez spre cabană pe (aproape) întuneric, deoarece nu îmi luasem frontala cu mine. Prima dată credeam că o să orbecăi în căutarea potecii sau că o să merg pe pipăite; după aproxmativ un minut de mers i-am dat dreptate instructorului – ochii ți se obișnuiesc cu foarte puțină lumină și poți vedea foarte bine, chiar și fără frontală. Și e chiar plăcut 🙂
Și cum se putea încheia mai bine această zi fantastică, dacă nu printr-o cântare ? Am rearanjat sala cea mare, astfel încât să încapă cât mai mulți oameni, Vampy și cu mine ne-am luat chitările…și de aici totul e poveste :)). Am cântat de toate, de la cântece vechi de munte, țigănești și haiducești, până la folk și melodii de suflet. Momentul culminant al serii a fost dedicația pe care Vampy a făcut-o Mamei Oara, cabaniera noastră cea dragă – i-am cântat “Omagiul unui alpinist”. Și ce bucurie e când poți aduce tu la rândul tău un strop de fericire oamenilor care te fac pe ține fericit 🙂
 |
| Cantarea … din perspectiva celui care canta |
Toată distracția s-a terminat în jurul orei 2 noaptea. Am rearanjat sala și eu m-am dus la somn – vocea mea are nevoie de un pic de odihnă 🙂
A doua zi
M-am trezit brusc, cu acuta senzație că trebuie să fac ceva. Dar ce? Încercam să îmi aduc aminte ce am visat, poate am rămas sub influența lui…dar nu reușeam să îmi aduc aminte. Mă întorc pe partea cealaltă, poate un pic de soare o să lumineze situația…Și woow, ce răsărit! Tot cerul era roșu, dar un roșu din acela aprins-aprins! Mă teleportez instant la aparatul foto și ies afară pe balcon. Și al doilea wow! Ceața se ridicase, norii erau sporadici, se puteau vedea Piatra Mare și Postăvarul…și ce răsărit de soare fantastic! Am tras câteva cadre, după care am pus aparatul deoparte și m-am bucurat de priveliște. Pentru că oricât de frumoase sunt unele fotografii, nu pot surprinde bucuria și euforia din sufletul celui care le face 🙂
Am încercat să vorbesc un pic, însă din gâtlej nu au ieșit decât câteva gâjâituri și o voce ruginită. Oops, se pare că am cântat ceva aseară! Trebuie să am grijă de ea, să o menajez. Așa că mă decis să nu mai merg la înviorarea de dimineață, din fața cabanei . Eram destul de vioaie și de trează 🙂. Am coborât la masă și i-am văzut pe colegii mei aliniați frumos, întinzând conștiincioși fiecare grupă de mușchi. Am scos un pic nasul afară – hai că nu e chiar așa de frig! De fapt,este chiar cald, sunt peste zero grade la soare! Pot să ies și eu câteva secunde, să îmi încarc bateriile cu energie solară și cu priveliștea extraordinară a vârfului Bucşoiu în haina lui de zăpadă 🙂
 |
| 1-2-3-4! 1-2-3-4! Hai, mai cu viata! |
După terminarea exercițiilor am mai rămas un pic afară, să mai trag 2-3 cadre. Se oprește lângă mine un prieten care îmi șoptește la ureche:
– Vezi că de mai sus se văd Craii !
Se văd Craiiiii? Unde, unde? Încep să alerg pe pantă din față cabanei până aproape sus, de unde- într-adevăr,uite-i! Încă o sesiune foto! Și uiteee.. de aici se văd bine Acele Morarului! Hms-ar m….vedea mai bine dacă aș mai urca un pic (fotografii ăștia și încadrările lor perfecte J)) ). Așa că am mai urcat un pic, până unde am considerat eu că pot trage un cadru perfect. O dată ședința foto terminată, am pornit-o agale spre cabană, încă resimțind efortul brusc făcut pentru a ajunge în vârful pantei. Și atunci mi-am dat seama : “Poti convinge un om să facă orice, dacă știi cum să îl motivezi!” Eu nu am vrut să ies afară să fac încălzirea matinală, însă dacă a fost vorba de fotografiat imediat m-am cocoțat pentru a obține un cadru bun! Și am făcut și mai multe mișcare decât dacă aș fi ales exercițiile în față cabanei 🙂)
 |
| Craii in fundal 🙂 |
 |
| Vf Bucsoiu acoperit de zapada |
 |
| Piatra Mare si Postavaru |
După un mic dejun copios și o cană de ceai (îi musai să cer rețeta, e muuult prea bun!), ne-am făcut bagajele și am pornit-o ușor-ușor către Bușteni. Pentru coborâre am ales traseul pe la Diham Militari, deoarece ne lasă suficient timp să luăm și masa de prânz fără grabă. Deci….la vale! Și bineînțeles….în Monom 😀
 |
| Monom la plecare:) |
 |
| Suntem muuuulti 🙂 |
Drumul de coborâre a fost rapid și scurt – în maxim 2 ore am fost la Gura Diham. Am luat prânzul, după care ne-am aliniat toți pe partea stânga a drumului ( în monooom!), mărșăluind către oraș.
Am ajuns în gară cu aproximativ o oră înainte de plecarea trenului. Ce putem să facem? Sala de astepare este mult prea mică pentru a stă cu toții în ea, nu se punea problema de mers la un ceai/cafea…..așa că hai să ne jucăm ceva! Un prieten de-ai mei știa un exercițiu foarte fain, pe care și eu l-am făcut la cursurile de improvizație de anul trecut. L-am explicat și celorlalți și…. Start joc! Toată gară răsuna de strigătele noastre războinice :))
Drumul de întoarcere în București a fost mult mai animat. Am cântat în tren cât ne țineau puterile (credeam că scap de data asta, dar ce, e după mine )) ? Încă de când m-am așezat comod pe scaun am auzit glăscioare în spate : “Catiii, cântăm, nu-i așa ?” :)) sau ne-am jucat mima. Și au oamenii ăștia un talent în a da niște cuvinte aproape imposibile de mimat – gen dadaism, oximoron, pleonasm sau aglet. Nici măcar nu știam ce este ăla aglet! Și dacă nici voi nu știți, ei bine, aflați că este o fâşie micâ de plastic sau metal, care este întâlnitǎ la capǎtul unui șiret sau a unei corzi. Bun, am mai învățat ceva nou astăzi!
Despărțirea de oameni este pentru mine partea cea mai grea dintr-o tură. Nu urcușul solicitant, nu căratul rucsacului, nici măcar drumul de întoarcere. Atunci când îți iei la revedere de la oamenii cu care ai bătut cărările în ultimele zile, atunci simt într-adevăr că s-a terminat aventura și mă cuprinde un dor de locurile vizitate. Așa că am încercat să prelungesc un pic acest moment de “La revedere!” – și chiar aveam mulți oameni de îmbrățișat și salutat! I-am luat pe toți la rând, ne-am urat toate cele bune și odihnă plăcută. Aaaaa, și să ne revedem cât mai curând, pe alte crește montane. Nici nu am terminat bine o tură, că deja sunt cu gândul la alta :)
Detalii tehnice:
Harta traseului (cu verde prima zi, cu roşu cea de-a doua):
Harta traseului pe Google Maps
Elevația traseului de întors:
Costuri:
Bilet de tren Bucureşti Nord-Predeal (CFR, bilet întreg la clasa a II-a, fǎrǎ rezervare loc): 19 RON
Bilet de tren Buşteni-Bucureşti Nord (CFR, bilet intreg la clasa a II-a, fǎrǎ rezervare loc):
La cabanǎ:
· O noapte de cazare: 30 RON/loc
· Un ceai: 1 RON
· O cafea: 3 RON
· Un suc la 0,5L: 5 RON
· O ciorbițǎ: 7-8 RON (în funcție de preferintǎ)
· Mǎmǎliguțǎ cu brânzǎ şi smântânǎ: 9 RON
Utile:
Cabana Diham dispune de 87 de locuri de cazare, în dormitoare cu 2-8 locuri. Printre facilitǎțile disponibile se numǎrǎ: curent electric, apǎ curentǎ – caldǎ şi rece, baie în camerǎ, bufet şi restaurant, hǎrți detaliate cu descrierea traseelor pe holul de intrare. Şi super cabanieri J
Postări asemanătoare
Traseu uşor 1 zi din Predeal – vf Fetifoiu, vf Forbanul
decembrie 30, 2024
Vf. Postăvaru cu plecare din Brașov – tură de o zi
septembrie 14, 2024
5 Comentarii
elisabeta
15th ian. 2015 - 8:41 amexcelent !
felicitari si pentru text si pentru foto !
Cati :)
15th ian. 2015 - 8:51 amMultumesc mult de apreciere, Elisabeta, si te mai astept cu drag pe aici 🙂
Unknown
15th ian. 2015 - 6:23 pmSuper tare! Felicitari Cati!
Cati :)
16th ian. 2015 - 7:53 amMultumesc mult de aprecieri 🙂
Unknown
19th ian. 2015 - 9:34 amSe cauta pasionati de muzica folk, carora le place sa cante la chitara, (nu profesionisti) care doresc sa cante, sa asculte sau sa acompanieze in Silence Cafe, un bar studentesc din Piata Romana, de langa ASE. Pentru distractie, pentru prieteni, voie buna, cand se doreste. Cei interesati sunt rugati sa contacteze in privat pe pagina de facebook. https://www.facebook.com/pages/Silence-Cafe/377728708910708?ref=bookmarks