Când ai lumea la picioare! – Vârful Păpuşa, munţii Iezer
- ianuarie 24, 2015
- by
- Visinescu Cati
Nu a fost dorință exprimată, dar anul ăsta eram decisă să ajung în masivul Iezer, și mai ales la cabana Cuca. Auzisem mult prea multe povești frumoase și pățanii haioase legate de aceste locuri (mai ales cea în care a fost dărâmat totemul, atunci chiar mi-a părut rău că nu am avut cum să merg cu gașca :)) , așa că atunci când cei de la ATGR au organizat o ieșire în zonă, am fost prima înscrisă pe listă! Aveam furnicături în talpă, de-abia așteptăm sfârșitul zilei de vineri pentru a pleca de la birou, a-mi pune rucsacul în spate și a o tuli în munți. Păpușa, here I come 🙂 !
_______________________________________________________________________________
Când : ianuarie 2015
Parteneri de tură : membri (sau nu) ai Asociaţiei Turistice Ghizii României
Traseu : Cabana Cuca (1.175m) – Şaua Grădişteanu (marcaj dungă albastră), durata aproximativă 2h30’
Şaua Grădişteanu – un pic pe nemarcat – Vârful Păpuşa (2.391m) (marcaj dungă roşie), durată apoximativă 3h
Vârful Păpuşa – Şaua Grădişteanu – Cabana Cuca (aceleaşi marcaje, durată aproximativă 2h40’)
Tip traseu: hiking
Durată totală traseu: aproximativ 8 ore. Traseul normal poate fi parcurs în 7 ore, noi însă am luat-o un pic pe nemarcat şi am mers destul de încet
Diferenţă de nivel: aproximativ +1.200 m/-1.200 m
Lungime totală traseu: aproximativ 10 km
Stare marcaj: bună spre foarte bună – pe creastă erau câţiva stâlpi fără marcaj, dar în rest nu am avut probleme
Surse de apă: puteţi lua apă de la cabana Cuca. Fiind cam totul acoperit de zăpadă, nu am zărit alte surse de apă pe traseu.
_____________________________________________________________________________
Am plecat vineri seară cu mașina din București, pe ruta clasică București-Pitești-Câmpulung-Cabana Voina. Eram deciși să lăsăm mașina la Voina și să mergem pe jos până la Cuca, neștiind exact dacă drumul este deszăpezit sau dacă putem ajunge motorizați cât mai aproape de destinație. Urma să stabilim după ce ajungem la Voina.
Spre norocul nostru, am ajuns destul de repede (cred că până în 3 ore – de ce aveam eu impresia că e mai mult de mers până la Voina?). Am coborât din mașină destul de somnoroasă (era târziu în noapte și da, pot să dorm fără pobleme în mers!), dar m-am trezit foarte repede când mi-am aruncat privirea asupra cerului – era plin, dar pliiin de stele! Un cer de un senin absolut, fără pic de nori, ce dezvăluia parcă toate stelele și planetele din Univers. Nu mai văzusem asemenea minunăție din 2009, când într-o tură în Şureanu stăteam tolănită noaptea pe pajiște, încercând să identific cele câteva constelații cărora le știu numele. Iar acum, că și atunci, priveam cu gură căscată (la propriu :))) toată frumusețea de deasupra. Bine că nu aveam trepiedul la mine, că acolo dormeam noaptea aceea :))
Am aflat că drumul de la Voina este ok și se mai poate avansa un pic până la Cuca. Așa că după un scurt popas de relaxare ne-am suit cu toții în mașină și am mers până la stâncile de cățărat, de unde nu se mai putea înainta, drumul nefiind curățat. Păi de aici …. pe jos! Ne-am luat bagajele, iar după ce șoferul a parcat mașina și a oprit motorul, am descoperit că nu este nevoie să aprindem frontalele … se vedeam drumul așa de bine! Puzderia de stele lumina mai bine că luna plină, așa că am putut merge lejer până la Cuca. Și nici nu am avut mult de mers – în maxim 15 minute a apărut cabana și totemul cel înalt din față. Finally – bine te-am găsit, cabană!
În seara aceea nu am stat foarte mult – era deja trecut de ora 12 și am preferat să mă odihnesc, știind că mâine ( de fapt azi) mă așteaptă o trezire la ora 6:30 și un traseu montan. Noapte bună 🙂
A doua zi
Visam ceva foaaarte frumos … nu știu ce, dar sigur era frumos. Cred că mă plimbam pe undeva …. când îl simț pe Radu (prietenul meu) cum mă trage de mână. Cum era și Radu în visul meu, credeam că dorea să mă ducă undeva anume… dar eu vreau să mai rămân aici, mai am multe de explorat! I-am spus să mă lase în pace, că mergem mai încolo, dar el tot trăgea și trăgea! La un moment dat am deschis ochii și mă pregăteam să îl cert aprig …. oops, stai un pic! Sunt la cabană, iar o parte din oameni se pregătește de traseu, la lumina frontalei. Aaaa… am înțeles! Era semnalul de trezire :))
Ne-am așezat afară să mâncăm ceva înainte de traseu, ocazie cu care am făcut cunoștință cu cei doi câini ai cabanei – o cățelușă de talie mijlocie, numită Negruța, și un ditamai câine lup, pe nume Cher. Nu știam cât de blânzi sunt, așa că m-am speriat un pic când s-au așezat tacticos lângă mine, fixând cu jind sandvișul meu cu mușchi și cașcaval. Aveam impresia că din secundă în secundă se vor urca tacticos pe bancă și îmi vor lua mâncarea din mână. Așa că mâncam cu multă băgare de seamă și cu ochii la boticurile lor pofticioase. Am avut la un moment dat dorința să merg să mănânc în cabană, dar mă putea mișca de acolo? Negruța era la stânga, Cher la dreapta, în spate masa – eram blocată :)). Noroc cu colegii, care mi-au spus că sunt blânzi de tot și nu au afinitate pentru înfipt colții în turiști. Abia atunci mi-am făcut curaj să îi mângâi :)
Pe la ora 8 am plecat în traseu, însoțiți de Negruța. Am mers 2-3 minute pe lângă râu, după care am intrat în pădure. Și ce urcuș se prognoza! Mă uitam în lungul potecii și o vedeam urcând amețitor din ce în ce mai sus – un fel de „panta prostului” din Bucegi, dar pentru avansați. Și că totul să fie și mai dificil, toată poteca era acoperită cu gheață groasă. Ocolitul potecii era destul de anevoios, din pricină înclinării și a rădăcinilor/pietrelor aflate oriunde.
Am făcut pe viteaza și am încercat să urc, până când mai aveam uuuun pic și mă duceam de-a berbeleacul la bază traseului. Gataaa! E momentul să scoatem artileria grea! Sau colţarii, pentru cunoascatori :). Era ocazia perfectă de a-i testa (e pentru prima dată când folosesc coltari pentru traseu). I-am poziționat pe bocanci, sub atenta îndrumare a lui Radu, și când am început să merg …. wow! Tracțiune 4×4! Adio alunecare sau derapaj, păşeam direct pe poteca de gheață fără nici un fel de teamă. Așa mai merge 😀
 |
|
Iesirea din padure
|
După vreo oră de urcuș susținut am ieșit din pădure, la soare. În spatele nostru se înălța creasta munților Iezer, acoperită de zăpadă, iar în față … alt urcuș! Cel puțin ăsta are panoramă :))
Combinația soare + zăpadă + efort susținut ne-a încălzit peste măsură, așa că treptat-treptat am mai dat jos ba o geacă, ba un polar, ba o căciulă, până am ajuns să urcăm în tricou sau cu mânecile suflecate. Făceam cu toții haz de necaz că nu avea nici unul cremă de soare la el și vom ajunge jos bronzați peste măsură, eventual cu urme de ochelari de soare. Eh, și până la urmă care-i baiul? Un pic de bronz hibernal e binevenit 😀
 |
|
Panorama muntii Iezer
|
Am făcut un mic popas pentru hidratare, moment prielnic pentru odihnă și a înfuleca ceva bun. Afară era soare, senin, și nici un firicel de vânt nu ne dădea târcoale ….. dacă închideai ochii, puteai să juri că este vară, așa de frumos și de cald era! Băieții chiar au făcut un pic de plajă 🙂
 |
|
Negruta, companioana noastra de urcus
|
Urmează o nouă porțiune de urcare, de data asta fără prea multă zăpadă. Când am ajuns sus, în Șaua Gradisteanu, ni s-a deschis panorama – au apărut Bucegii și munții Leaotei, iar în spate distingeai culmile domoale ale Baiului. O minunatieeeee 😀
Eh, și de aici încotro? Singurul marcaj prezent în această imensitate albă era banda roșie, ce trona frumos pe peretele exterior al unei stâne dărâmate. Eu știam că din Șaua Gradisteanu traseul se continuă pe dungă roșie,dar când mă uitam în sus.. pfuai, ce abrupt! Cine poate urca pe acolo? Atunci ghidul nostru a venit cu ideea de a ocoli un pic, mergem pe curbă de nivel și urcăm pe unde ni se pare mai prietenos.
 |
|
Panorama – muntii Iezer
|
Zis și făcut! Am pornit în șir indian, tăind poteca prin zăpada neatinsă încă de picior omenesc. Mă simțeam că un explorator care ajunge într-un loc extraordinar și are privilegiul de a face primii pași pe omătul imaculat. Senzația este fan-tas-ti-că 🙂!
 |
|
O singura carare
|
 |
|
Sus sus sus, cat mai sus!
|
Am început să urcăm (din nou), de data asta ceva mai ușor – o fi de la pantă sau deoarece am coltarii în picioare? A durat destul de puțin până am ajuns sus, unde am fost întâmpinați de două surprize – o priveliște impresionantă asupra Crailor (asta e cea plăcută!) și un vânt tăios care mai-mai să ne zboare (mai puțin plăcută). Brrrr, se simte că am ajuns în creastă! Mi-am pus repede ceva gros pe mine, ochelarii pe ochi, am tras căciulă mai pe frunte …. și în continuare la drum!
 |
|
Panorama – Craii si Bucegii in spate 🙂
|
Pe măsură ce înaintam vântul se întețea. Bătea atât de tare, încât îmi era aproape imposibil să aud ce spun colegii de lângă mine. Ambele mele urechi vâjâiau cu putere și mă simțeam biciuită și atacată din toate părțile. Dezavantajul cel mare nu erau rafalele de vânt, ci frigul pe care îl resimțeam. Am binecuvântat atunci inventatorii goretex-ului și al polarului, că fără ele nu știu ce ne făceam! Aaaa, ba da, știu ! Stane de gheață :))
 |
|
Cu zambetul inghetat pe fata :))))
|
Urcam încet, cu ochii în pământ, fiind atentă la fiecare pas – în principal să nu îmi calc bocancii cu coltarii :)). La un moment dat ridic privirea și după câteva minute încep să țopăi fericită și să urlu cât pot de tare :
– – Uiteeeee, se vede Moldoveanuuu!!
– – Unde mă? se aude din spate vocea lui Radu.
– – Uiteeee! Vezi acolo creasta aia? Ei, cea de lângă ea, moţoţoiul ăla … ăla e Moldoveanu!
Și cât de bine se vede vârful! De fapt ….. cât de bine se vede tot Făgărașul! Și încă vreo câteva masive în spatele acestuia, cărora nu le știu numele (spre rușinea mea). Abia așteptam să ajung sus, știam că mă așteaptă o panoramă de 360 și la cât de senin e afară …. nu m-ar mira să văd și marea de acolo. Yu-huuuu!
 |
|
Muntii Fagaras, in toata splendoarea lor 🙂
|
Nu a mai durat mult și în fața noastră a apărut vârful. Ultimele 5 minute, până am ajuns, le-am parcurs cât am putut de repede. Abia așteptam fiu acolo! Nu mai contau vântul de afară, frigul, oboseala din picioare sau umerii dureroși. Încă un pas, încă unul, și încă unul ….. după care nu am mai putut merge. Am rămas încremenită în loc, pentru că la picioarele mele …. se întindea lumea! Era atât de senin afară, încât se vedea Transilvania, TOATĂ! Se ghiceau Orientalii în fundal, vedeam cum lanțul muntos îmbrățișa podisul. Iar în prim plan – Craii, Bucegii, Baiului, Leaota, Iezerul și Făgăraşii, cu crestele înzăpezite. Nu am văzut în viață mea ceva așa de frumos 🙂
 |
|
Eu si Radu pe varf
|
 |
|
Gasca fericitaaaa 😀
|
Am tras cadru după cadru, neștiind în ce direcție să mă mai uit. Îmi venea să urlu de fericire, așa de frumos este aici sus! De asemenea panoramă ai parte destul de rar (la mine e a doua oară!) și mă simțeam extrem de norocoasă că am putut să o văd live. Chiar dacă asta a însemnat să fiu bătută de vânturi mare parte a traseului 🙂
[Instrucţiuni vizualizare panoramă: aceasta are două butoane de play – unul mai mare (situat în stânga) şi unul mai mic (la dreapta). Dacă daţi click pe primul, panorama se va deschide fullscreen. Dacă îl utilizaţi pe al doilea, aceasta va rula în interiorul postării. Ȋn ambele cazuri, este nevoie de câteva secunde pentru ca imaginea să se încarce complet şi să apară clară. Tot pentru claritate mărită selectaţi din partea dreaptă jos opţiunea de 1024p. Enjoy!]
A durat minute bune până să mă dezmeticesc și să îmi revin din feerie. Am făcut repede câteva poze de grup și am fost nevoiți să o luăm din loc, astfel riscam să contribuim și noi la frumusețea locului prin siluetele noastre înghețate. Cel puțin rămâneam cu zâmbetul pe față și cu panorama permanentă în fața ochilor :))
 |
|
Panorama din apropierea varfului
|
Coborârea a fost extraordinar de rapidă, sau cel puțin eu așa am simțit-o. Am făcut pauze mai rare că la urcat (că doar e și mai ușor de parcurs traseul 🙂 ), așa că în doi timpi și trei mișcări am fost în Șaua Grădişteanu. Și de acolo …. tot la vale! Noroc cu colţarii, care m-au ținut în picioare fără să alunec sau să cad. Și nici nu mi-am dat seama când am ajuns înapoi la cabană 🙂
 |
|
Panorama muntii Iezer
|
 |
|
Impletitura de dealuri 🙂
|
 |
|
Pe drumul de intoarcere
|
Plecarea spre casă a fost a doua zi. Am profitat de timpul din belșug pentru a face popasuri la barajul Râușor (pe care mi-am dat seama că l-am văzut și din vârf) și la cofetăria Iepurașul din Câmpulung. Pe care o recomand din toaaata inima! Are niște prăjituri ….. de îți plouă în gură! Și o groază de feluri de înghețată! Nu m-am putut decide de care să îmi iau, așa că i-am spus foarte hotărâtă vânzătoarei:
– Daţi-mi vă rog câte o cupă din fiecare!
Nici nu vă pot descrie senzația de uimire de pe fața ei! A luat un pahar și l-a umplut până la refuz cu globuri de înghețată.
– E doar pentru dumneavoastră?
– Da!
– Lăsaţi-mă să vă pun două linguriţe măcar, poate vreţi să mai daţi cuiva,e prea multă …
Ei aş, prea multă! Niciodată nu e prea multă îngheţată! M-am aşezat afară, la soare, şi linguriţă cu linguriţă am dat gata toată porţia. Nu conta că la final nu îmi mai simţeam gâtul sau limba ….am mâncat cea mai bună îngheţată de până acum 😀
 |
|
Panorama – barajul Rausor
|
_______________________________________________________________________________
Detalii tehnice:
Harta traseului:
Traseul pe Google Maps:
Elevaţia traseului:
______________________________________________________________________________
Costuri:
O noapte de cazare la cabană, în paturi: 20 lei
Benzina dus-întors (pentru o maşină cu 5 oameni ): 40 lei/persoană
Postări asemanătoare
Traseu uşor 1 zi din Predeal – vf Fetifoiu, vf Forbanul
decembrie 30, 2024
Vf. Postăvaru cu plecare din Brașov – tură de o zi
septembrie 14, 2024
2 Comentarii
elisabeta
24th ian. 2015 - 6:52 pmDoamne ! Ce frumos ! si ce imagini de vis! bravo copii !
Cati :)
26th ian. 2015 - 7:30 amMultumim mult de aprecieri, Elisabeta, le voi transmite si colegilor mei de tura 🙂