Tura contrastelor! Refugiul Cânaia, munţii Cindrel
- august 12, 2015
- by
- Visinescu Cati
Yu-huuuu! În sfârșit, mă reîntorc în Cindrel!
Am fost aici prima dată în 2010, într-o zi (mult prea) călduroasă de noiembrie, și am stat cu gașca de atunci la refugiul Cânaia, unde am cântat la chitară până aproape de dimineață și am privit hipotizată cerul plin de stele. Niciodată nu am văzut un cer mai frumos și mai senin decât atunci! Plin, dar plin ochi de constelații, toate etalându-și fără nici o reținere strălucirea și frumusețea. Și acum am ocazia să mă întorc. Yaay!
Partea frumoasă este că merg și acum cu o parte din gașca de atunci. Dap, prieteniile s-au păstrat peste ani, chiar dacă fiecare are acum drumul lui, familie, copii sau alte obligații. Încă o dovadă în plus că muntele creează prietenii durabile și trainice 🙂
__________________________________________________________________
Când: iunie 2015
Parteneri de tură: Roxana, Simi, Igor, Miruna, Radu, Anca, Liviu şi alţi oameni frumoşi
Traseu: Cabana Muncel (Păltiniş) – Refugiul Cânaia (marcaj dungă roşie şi punct roşu) şi înapoi
Tip traseu: hiking – foarte uşor, gen plimbare, cu puţine porţiuni de urcare/coborâre
Durată traseu: 6 ore dus-întors, mers un pic mai încet din cauza ploii
Lungime traseu: aproximativ 20 km
Altitudine minimă/maximă: 1.659m (Cabana Muncel) / 1.966 m (refugiul Cânaia)
Diferență de nivel: aproximativ 300 m
Urcare/coborâre (sens dus): aproximativ +370 m /-260 m
Stare marcaj: foarte bună, atât ca poziţionare, vizibilitate şi frecvenţă.
Surse de apă: sunt câteva pârâiaşe în zonă, însă vă recomand să vă luaţi apă de dinainte de a începe traseul.
_________________________________________________________________
Vineri seara. La finalizarea programuluil de munca mi-am luat rucsacul in spate si am tulit-o catre Otopeni, locul de intalnire cu oamenii care plecau spre Sibiu. Am ales sa o luam din loc de astazi, astfel incat maine de dimineata sa putem pleca devreme in traseu. Plus ca puteam sa petrecem mai mult timp cu prietenii din Sibiu, pe care nu i-am mai vazut de o groaza de vreme si de care imi era foarte, dar foaaaarte dor. Sa purcedeeeem J
Drumul pana la destinatie a fost parcurs rapid si fara peripetii. Cine sa mai tina cont de timp, cand dorinta de revedere este asa de mare?Am sarit din masina direct in bratele lor si i-am strans puternic, cu tot dorul acumulat in cele cateva luni de zile in care nu i-am mai vazut.Si ce bine se simteeeee 😀
Am stat toată seara la discuții, la o felie de pizza și un pahar de suc natural. Avem așa de multe de povestit și de aflat! Am reinodat vechile legături – sau mai bine zis le-am redescoperit, deoarece nu au fost rupte nicioada. Cred că este aproape imposibil să distrugi legăturile create cu oamenii dragi, oricât de mult timp ar fi trecut peste relația de prietenie sau indiferent de când nu ne-am mai vorbit. O dată ce conexiunea este creată, ea rezistă la orice – timp, liniște, evenimente. Ăștia sunt adevărații prieteni, oameniii pe care vrei să îi ai prin preajmă. Și exact cu ei sunt acum 🙂
Prietenii mei au un junior de 2 anișori, frumușel și jucăuș foc. Prima dată a fost reticent, stătea într-un colț și ne dădea târcoale, să vadă ce facem și cu ce intenții i-am invadat casa. Treptat-treptat însă a căpătat încredere și a început să vina pe lângă noi, să ne studieze, să ne bage în seamă. Se comporta ca o adevărată gazdă – încerca să toarne apa din sticlă în paharele din fața noastră. Bineînțeles că jumătate din conținut ateriza pe lângă, dar ce mai conta? Eram serviți regește 🙂)
Mi-am propus să mă împrietenesc cu juniorul. Și cum fac asta? Prin joacă, bineînțeles! Știam de la tatăl lui că piticului îi place când este învârtit. Așa că m-am ridicat de pe scaun, l-am luat de mânuțe și am început să îl învârtesc. I-a plăcut la nebunie! Ne-am tot jucat de-a titirezul vreun sfert de oră, până când am simțit că pic jos de la atâta centrifugare. Începusem deja să văd steluțe și eram lac de transpirație. Piticul însă era fresh și mă tot trăgea de mâini, să îl mai dau o tură. Băăi, câtă energie are ăsta mic ? Eu de-abia mai știu unde e stânga și unde e dreapta, iar el e că un mic Duracel cu chef non-stop de joacă. Se pare că până la urmă el m-a învârtit pe mine, nu invers 🙂)
Oricum, toată amețeala spre bine – am dormit neîntoarsă în seară aceea. Ce somnifere, ce pahare cu lapte cald și miere, ce carte plicticoasă? După atâta amețeală și învârteală am dormit neîntoarsă, somn fără vise. Dar extreme de odihnitor! Atât de odihnitor, încât m-am trezit destul de târziu, în jurul orei 8:30. Eh, dar lasă, traseul de azi este ușor și scurt, nu îmi fac griji că o să fie obositor sau că o să ne prindă noaptea balaurind pe poteci. E ….De relax, așa, un fel de “hai să ne plimbăm pe munte”. E bine să ai și ture de genul asta …. Din când în când 🙂
Am fost cu toții gata de plecare în jur de oră 10. Ne-am urcat în mașină și ne-am deplasat către stația de telescaun din Păltiniș, locul de întâlnire cu restul grupului ce venise din Timișoara. Pe ei chiar nu îi mai văzusem de o groază de vreme și a fost o reîntâlnire de pomină. Pupături, îmbrățișări, “Bai, dar nu te-ai schimbar deloc!” sau “Wow, câtamai bărba!” au fost la ordinea zilei. Eheee, cum trece timpul 🙂
Din Păltiniș am mai mers o porțiune de drum cu mașina, până la Cabana Muncel. Drumul nu este în cea mai bună stare, dar, cu atenție și grijă, poate fi parcurs cu orice tip de automobil. Așa se scutește vreo jumătate de oră de mers pe drum forestier, în care nu este nimic de văzut – doar pădure, pădure și iarăși pădure. Am parcat mașinile (este loc suficient pe pajiște pentru 3-4 automobile, plus încă vreo 3-4 lângă gardul cabanei), ne-am pus rucsacii în spate și ….. la drum cu noi!Am plecat cu toții în pas vioi, continuând șirul de povestiri și istorisiri.
Prima parte a traseului merge în continuare pe drumul forestier, după care cotește ușor spre stânga și intră în pădure. Noi era să ratăm intrarea, fiind absorbiți de discuții. Noroc cu cei mai nevorbăreţi, că ne-au avertizat și pe noi, că altfel… cine știe pe unde ajungeam :)))
Următoarea porțiune șerpuiește cam 20 de minute prin pădure. Poteca, la început din pământ, se umple treptat de pietriș, astfel încât la ieșirea în platou este plină ochi de pietre, pietricele și cataroaie. Trebuia să am grijă unde calc, să nu îmi alunece din greșeală piciorul și să mă aleg cu o entorsă de toată frumusețea. Bine că porțiunea este destul de scurtă 🙂
Facem un mic popas pe pajiște, pentru hidratare și îndulcire. De aici se poate vedea o parte din restul traseului, cărarea care traversează platoul și se pierde în spatele unui deal.. și norii amenințători care tronau peste. Cabanierul de la Cânaia ne-a transmis că era posibil să plouă mai pe după-amiază și ne recomandase să plecăm cât mai devreme, astfel încât să nu ne prindă răpăiala. Noi am fost copchii cuminți și ne-am păpat toată porția de somn obligatorie, așa că acum suntem puși în față faptului împlinit de a mai păpa o porție …. de ploaie, de data asta.
Începuse deja să fulgere când am reluat traseul. Micile dungi luminoase se apropiau cu repeziciune și se îndeseau, de ziceai că se joacă cineva la un întrerupător invizibil. Când fulgerele au ajuns până la dealul din față noastră, ne-am uitat unul la altul cu îngrijorare.
-Băăăi, nu e de joacă! Scoateți tot ce aveți de metal și puneți-le în rucsac! Mai ales bețele, nu le lăsați prinse în chingi cu vârful în sus, că nu vrem să vedem pe nici unul pom de Crăciun!
O dată cu avalanșa de luminițe a venit și ploaia. Încet, pe nesimțite, de la câțiva stropi până la o răpăială măruntă și mocănească. Ne-am echipat cu toții și am continuat cu prudentă, fiecare zicând pe limba lui o incantație de alungat fulgerele. Care se pare că a funcționat, deoarece acestea s-au îndepărtat și și-au mutat arealul pe touch down pe dealurile învecinate. Pfiu, cel puțin de asta am scăpat!
Am avut norocul că ploaia să se oprească pentru aproape o jumătate de oră, suficient timp să facem porțiunea cea mai “grea” a traseului, adică urcarea unui deal. Când am ajuns sus, pe coama, o nouă priveliște ni s-a deschis ochilor – furtună în stânga, furtună în dreapta, iar în față noastră, acolo unde ne ducea traseul – soare și senin! Și configurația se păstra, indiferent dacă poteca o mai luă la stânga sau la dreaptă. Asta da potriveala! Stăteam și mă uitam fascinată la toate fulgerele care dădeau peste munții și dealurile învecinate și puteam chiat vedea linia ploii cum avansa … vertiginos …. către noi. Dacă se continuă tot așa, trebuie să ne pregătim de încă o sesiune de udătură . Serioasă, de data asta, dacă e să judecăm după dimensiunea norilor.
Și așa a și fost! Nu a trecut foarte mult și a început din nou să îi toarne…. însă cu grindină, de data asta. Și nu un bob, două, acolo, ci numai grindină! Mă simțeam că în tură din Parâng, când vârful Parângul Mare ne-a întâmpinat tot cu o “avalansa” aeriană de bobițe de gheață. Poate asta e modul muntelui de a ne ura bun venit – s-o fi inspirat de la nunți, când oamenii aruncă cu orez pentru bunăstare și împlinire :)))
După vreo 20 de minute de ”Au! Au! Au! Doareeee!” și bombardament, grindina s-a transformat în ploaie. Una deasă și măruntă, rapidă și rece. Pfiu, bine că am la mine tot echipamentul impermeabil! M-am echipat cum am știu mai bine anti-udătură și …. mergi, că altceva nu aveai ce să faci! De fotografii nici nu se pune problema, aparatul meu este alergic la apă … sau eu sunt alergică la ideea de aparat ud, una din două. Cert este că pe ultima porțiune de traseu, până să ajungem la cabană, am mers fiecare în ritmul sau, fără să vorbim, cufundat în propriile gânduri. A fost o perioadă bună de reflexie și de făcut ordine în căpșor 🙂
Ultima dată (și prima) când am fost la refugiul Cânaia ( în 2010), era o căsuță mică și neîngrijită, cu un antreu dărăpănat și o cameră de dormit cu câteva paturi, acoperite de saltele bătrâne, mâncate de molii. Știam că refugiul a fost reamenajat și acum arată că o căsuță cochetă, cu paturi supraetajate și saltele noi. Și mă bucuram, deoarece credeam că o să avem parte de o seară liniștită, cu confort sporit de cabană îngrijită. Visam deja la noaptea din vârf de munte, fără stele de data asta, deoarece cerul era acoperit de nori, însă cu cântece și multă voie bună.
Oooooh, și cât m-am înșelat! Cum am ajuns la refugiu, ne-a izbit pe toți un val sonor de mulți decibeli, încărcat de vorbe și de râs isteric. Am pășit cu prudentă în ceea ce știam eu că este antreul, descoperind acum un fel de holulet cu o masă și două băncuțe …. pline ochi de oameni care beau bere și spărgeau semințe.
“Bai, ăsta e refugiu sau cârciumă de București?”
Am strâmbat un pic din nas, fiind vizibil deranjată de zgomotul ce se propaga peste tot. Am intrat în camera în care trebuia să dormim și am închis ușă, sperând să se facă ceva mai liniște. Dar de unde! Gălăgia era la fel de intensă că și până acum. Grr, mrrr, hrrr …. asta nu îmi place deloc! Am venit la munte pentru liniște și pace, nu pentru atmosferă de bar și poluare fonica! Cum o să putem noi cântă în gălăgia asta ? Sau … cum o să putem dormi? Pffft….
Ne-am schimbat de hainele ude și ne-am aciuat cu toții în sala de meșe… care era și ea plină ochi, de nu mai aveai unde să arunci un ac. Ne-am îngrămădit catedoi2 pe scaun, ne-am lipit unii de alții pe băncuțe…. and now what? Ce putem să facem ? Eu mă simt de parcă aș fi în cel mai aglomerat bar din oraș, nu la munte! Zgomot mult, băutură și mulți oameni pe metru pătrat……
Singurul lucru pe care îl puteam face (în afară de să ne minunăm de situație și să încercam să vorbim între noi – și abia dacă ne auzeam unul pe altul) era să mâncăm. Comandasem încă de ieri câte o porție de ciorbă de fasole cu afumătură și ceapă roșie, pe care am așteptat-o tot drumul. Ne-a prins bine, după ploaie și traseu, să mâncăm ceva cald. Mâncarea a fost foarte bună și pe saturate – fiecare a avut câte o porție maaaare și cui i-a fost foarte foame a înfulecat chiar două, ciorba fiind servită în ceaun și fiecare luând cât a simțit și a vrut. Să ne fie de bine!
Eh, și acum cu burtihanele pline și mădularele încălzite, ne simțeam cu toții mai bine. Zgomotul însă continua să mă deranjeze destul de tare. Și nu exista nici un semn că ar vrea să înceteze până diseară sau la noapte. Eram în dubiu ….. să rămân sau să plec? Nu are nici un rost să rămân dacă nu îmi face plăcere, dacă mai mult mă chinui și mă enervez decât să mă relaxez. Am oscilat o perioadă destul de lungă, până în momentul în care am ieșit afară și am văzut un grup de oameni care pregăteau carnea pentru grătar. Atunci decizia a fost luată în mod instantaneu …. Mă întorc la Sibiu! Din fericire nu am fost singura care vrea să plece, așa că aveam și mașină cu care să ajung.
Nu mă așteptam să găsesc așa ceva la un refugiu de munte. Însă fiind ușor accesibil și cu o mașină de teren, mulți au ales să vină aici să își petreacă sfârșitul de săptămână, aducând cu ei atmosfera gălăgioasă și obiceiurile de picnic. Mai lipsea un casetofon cu muzică dată la maxim .. sau și mai și, o mașină cu ușile larg deschise și boxele duduind. Atunci ar fi fost “perfect”!
Cei care au rămas ne-au rugat (pe mine și pe Radu) să le cântăm ceva… că să nu o tulim așa, pe necântate. Am avut norocul (nesperat) că oamenii să facă liniște deîndată ce ne-am pus pe zdrăngănit, astfel că am putut să facem o mini-chitareală. Și spre surprinderea mea, chiar le-a plăcut! Asta e de bine :)))
 |
| Cantaciosi de ocazie 🙂 |
Când am pornit spre Muncel, ploaia încetase. Am luat-o ușor la pas înapoi spre mașini, contemplând atmosfera încărcată de umiditate și norii ce nu se dădeau duși de pe cer. Când soarele a început să apună, orizontul s-a colorat în roșu și puteai ghici șuvoaiele de ploaie ce cădeau peste munții din vecinătate. Ah, și ne bucuram de liniște, ăsta e factorul cel mai important :))))
 |
| E bine la liniste :))) |
 |
| Undeva, in departare, inca ploua … |
 |
| Cu chef de joaca :))))) |
Am ajuns în Sibiu o dată cu lăsarea serii. Și pentru că ne era la toți foame de lup. Am decis să mergem la un restaurant să mâncăm. Și nu la orice restaurant, ci la cel care face cea mai bună supă-cremă de ardei din oraș. Nu știam la ce să mă aștept, așa că am acceptat cu plăcere să mergem. Și când am ajuns acolo …. lux, nu alta! O minunăție de clădire veche, cu un aer boem și medieval, cu mese rotunde, scaune tapițate și șervețele brodate. Ia uite unde am ajuns, noi – de la atmosfera de bar la confortul suprem, de la poluare fonică la muzică simfonică! Îmi venea să chicotesc când mă gândeam la toată ziua de azi – cum a început, șirul evenimentelor și cum s-a încheiat. A fost o zi plină de surprize (plăcute și neplăcute), cu răsturnări de situație și sfârșit neașteptat. Cheers to us 🙂
PS. Supa aia cremă de ardei chiar a fost bună. De fapt, a fost delicioasă 😀
Detalii tehnice:
Harta traseului:
Harta traseului pe Google Maps:
Elevaţia traseului:
Bine de ştiut:
Refugiul Cânaia are acum cabanier (foarte de treabă 🙂 ) și este necesar să faceți rezervare dacă vreți să va petreceți noaptea acolo. Are 16 locuri disponibile, împărțite astfel:
– O cameră cu 12 locuri. Sunt 6 paturi duble iar prețul este de 20 RON/loc sau 40 RON/pat sau 240 RON/cameră. Sunt 2 perne pe fiecare pat și o pilotă mai mare.
– O cameră cu 4 locuri. Sunt 4 paturi simple, puțin mai înguste că cele din camera de 12 locuri iar prețul este de 40 RON/pat sau 160 RON/cameră.
La nevoie se poate dormi și la cabanier în cameră, unde sunt 2 paturi duble și 2 simple (evident, unul simplu e deja ocupat de el).
Camerele sunt dotate cu sobă, așa că la nevoie să poate face focul.
Există panouri solare la cabană. În funcție de vreme, bateriile pot fi încărcate sau nu, așa că nu există certitudinea de curent (a se înțelege lumina, nu curent la prize). Recomand să aveți surse de iluminat la voi (frontale, lanterne etc) și, dacă aveți nevoie, acumulatori externi pentru încărcat telefoane/tablete sau ce device-uri mai folosiți voi.
Există izvor lângă cabană, cu apa potabilă.
Ca mâncare, cabanierul a putut pregăti pentru noi:
– Ciorbă fasole boabe cu ciolan afumat și tarhon + ceapă roșie + pâine: 12 RON
– Tocană de cârnați afumați cu cartofi+ roșii + pâine: 14 RON
– Omletă cu șuncă și brânză + roșii + pâine: 10 RON
Băuturi:
– Ceai: 2 RON
– Cafea: 5 RON
– Țuica de prună: 25 RON/500 ml
– Bere, Sucuri: 8 RON
Postări asemanătoare
Munţii Căpăţânii: tură de 1 zi până pe vârful Ursu
aprilie 07, 2024
Tură 1 zi în Ciucaş: vf Gropșoarele cu plecare din Cheia
aprilie 04, 2024
Munții Baiului: de la Azuga până pe creastă
martie 26, 2024
