Hoinăreală 2015 – ziua 10 – La revedere, Alpi!
- ianuarie 25, 2016
- by
- Visinescu Cati
Pragul doi de rău de altitudine a lăsat urme – deși am dormit bine, m-am procopsit cu o febră, acompaniată de o răceală și o durere surdă de cap. M-am ridicat din pat și a trebuit să mă țin de ceva, deoarece simțul meu de echilibru e pe undeva … bine pitit. Mmm, asta nu e chiar de bine! Să sperăm că îmi revin, și cât de curând! __________________________________________________________________
Când: august 2015
Parteneri de tură: ghizii Transilvania Adventure + grupul nostru
Traseu: Cabana Margherita(4.554 m) – Cabana Gnifetti (3.647m) – Cabana Citta di Mantova (3.498m) – Telecabina Indren – Alagna Valsesia
Tip traseu: hiking pe gheţar şi telecabină
Durată traseu: 2h 30 min de la Cab Margherita până la Cabana Gnifetti şi 1h 30min de la Gnifetti până la telecabina Indren. Telecabinele fac aproximativ o oră până în Alagna Valsesia.
Lungime traseu: aproximativ 7.2 km de la Cab Margherita la telecabina Indren. Lungimea traseului cu telecabina este de 8.7 km.
Altitudine minimă/maximă: 1.219 m (Alagna Valsesia)/ 4.554 m(vârful Gnifetti)
Diferență de nivel negativă (cabana Margherita-telecabina Indren): aproximativ 1.280 m
Urcare/coborâre : +58 m/ – 1.340 m
Stare marcaj: există marcaj între Citta di Mantova şi ieşirea pe ghetar – punct galben şi săgeată galbenă, destul de vizibile
Surse de apă: puteţi lua apă de la cabanele de pe traseu
_________________________________________________________________
Din păcate durerea de cap și starea febrilă nu s-au diminuat …. dimpotrivă, au început să fie din ce în ce mai puternice și mai sâcâitoare. Am sperat că le mai potolesc dacă le mituiesc cu ceva bun de mâncare de la micul dejun, dar ele nu și nu! Au rămas acolo, bine agățate, fără vreo intenție veritabilă de a se desprinde.
Ok, și acum ce fac? Nu mă văd urcând încă un vârf de munte cu starea în care sunt acum. Mai ales că am înțeles de la Cornel că Zumstein are la final o creastă îngustă și un hău străjuit de un perete vertical …. hmmm, nu chiar cel mai bun loc de promenadă când de-abia mă țin pe picioare și am nevoie de un bulevard. După un pic de introspecție, m-am decis să nu mă duc pe acest vârf. Prefer să fiu sănătoasă și în viață, cu un vârf minus făcut în tura asta. Îmi pare rău, într-adevăr… dar e ok. Mi-am îndeplinit mai mult de jumătate din obiectivele pe tura asta. Sunt ok, sunt bine. Și am învățat să renunț atunci când este cazul 🙂
 |
| Panorama matinala de la Margherita |
 |
| Varful Zumstein |
Am plecat în jur de ora 08 de la cabană. O parte ne-am îndreptat spre Cabana Gnifetti, o parte s-au dus să facă și vârful Zumstein. Am luat-o încet la vale, încercând să rețin cât mai mult din energia și frumusețea locurilor pe care astăzi le părăsesc. Nu pot să cred că astăzi plecăm, că aventura noastră aproape că s-a terminat! Mai vreau, mai vreau, chiar și cu rău de altitudine cu tot! Mai vreau să mă mai plimb printre ghețari, să simț zăpada scârțâind sub picior, să mai stau în această imensitate albă, pustie, și totuși atât de frumoasă! Abia aștept să reiau experiența 🙂
 |
| Abia plecati de la Margherita |
 |
| Pe Magistrala |
Nu ne-am grăbit, am mers lejer, cu multe pauze de stat și fotografiat. Ce rost are să ne grăbim, dacă astăzi este cel mai ușor traseu ? Ne bucurăm de peisaje, de soare, de crevase, de cărăruile din ghețar, de vremea caldă și cerul albastru. E fantastiiiic 🙂
 |
| Refugiul Gnifetti |
 |
| Citta di Mantova |
Am ajuns la Gnifetti după vreo două ore și jumătate. Am rămas afară, să îi așteptăm pe cei ce se întorceau de pe vârf, și mi s-a făcut poftă de ceva cald și cu mult zahăr. Întru în cabană să îmi iau o ciocolată caldă, și în timp ce așteptam, privirea mi-a căzut pe un obiect familiar aflat lângă sobă … o chitară! Pe bune, au chitară aici? Îl întreb pe tipul de la bar al cui este instrumentul – al cabanei. Adică îl pot lua și cânta la el? Da, pot? Yu- huuu!
E poate cel mai frumos final de tură – eu, la cabană, cu chitara în mână, cântând oamenilor cu care tocmai am străbătut ghețarii și muntelui în șine. Un fel de omagiu și de mulțumire profundă pentru tot ceea ce am trăit în ultimele 4 zile, cu bune și cu mai puțin bune. Toate însă au fost extraordinare și nu aș schimba nici o secundă … bine, poate mai puțină durere de cap de la răul de altitudine, dar și ăla a fost ok, am trecut peste el. Nu mă doboară pe mine un pic de durere 🙂
 |
| Dragoste la prima … cantare |
După ce s-a întors și grupul care a fost pe Zumstein am plecat înspre telecabină. Am decis să nu mai coborâm pe drumul pe care am urcat, ci să ocolim pe la cabana Mantova, cea la care era să ajungem a doua zi de traseu. Zis și făcut! Ne-am echipat și am plecat agale către telecabină. De data asta nu a mai fost nevoie să stăm legați în coardă, deoarece traseul nu merge pe ghețar. Și am avut plăcuta surpriză să găsesc și marcaje, două chiar! Bulină galbenă și săgeată galbenă, plus o indicație de traseu – 6B, care încă nu știu ce înseamnă. Mă poate lămuri cineva ?
Am coborât repede, pe un traseu întortocheat și plin de pietre. La telacabina am avut maaaarele noroc să o prindem pe ultima care pleca de sus – italienii au pauză de masă de undeva de pe la 12, ce durează aproximativ o oră și ceva. Dacă nu prindeam telecabină asta, mai stăteam pe aici câteva zeci de minute bune, admirând peisajul. Dar așa …. jos cu noi, și cât mai repede! A fost foarte funny că atunci când am ajuns în Alagna, tipa a oprit instalația după ce ultimul din grupul nostru a coborât. Ceva de genul : “Gata, v-am dat pe toți jos de pe munte, acum putem să ne odihnim și noi!” :)))
M-am simțit un pic ciudat când mergeam prin oraș, în drum spre camping. Acum conștientizez cu adevărat că aventura s-a încheiat, că las în spate Alpii ăștia frumoși și albi. Dar nu e că și cum aș pleca definitiv… nu nu nu! Pot oricând să vin să îi revăd, să reiau aventurile. Munții nu pleacă nicăieri 🙂
După ce am ajuns în camping și ne-am pregătit de drum, am spus să dau o fugă până în oraș, să îmi iau o hartă a zonei. Asta e practic suvenirul meu din orice masiv nou pe care îl vizitez – o hartă, care să îmi aducă aminte pe unde m-au purtat pașii și cu ajutorul căreia să îmi planific următoarele aventuri.Știam de la Cornel că italienii au închis după-amiază până pe la ora 14, așa că am plecat în oraș pe la 14:30, să fiu sigură că o să găsesc magazinele deschise. Dar de unde! Peste tot unde mergeam, afiș mare în ușă : Pauză de la 12 la 15:30. 15:30? Și eu ce fac aproape o oră? Nu are rost să mă întorc în camping, să stau 15 minute și să plec înapoi. Ia să dau o tură de orășel, pare interesant 🙂
Dacă aveți posibilitatea să vă plimbați prin Alagna, va recomand să o faceți. Este o combinație între satucele vechi elvețiene (doar e aproape de graniță!), cu căsuțele lor colorate, și o grădină plină de flori, de toate mărimile și culorile. O feerie pentru ochi! Și partea frumoasă e că nu sunt aproape de loc reclame, ceea ce pentru mine e … wow! Nimic care să îmi distragă atenția! Pot să bat orășelul acesta mic la pas și să mă bucur de arhitectură și peisaj 🙂
 |
| Strada principala din oras |
La 15:30, când a deschis magazinul, am fost și am cumpărat harta mult-dorită, pe care am plătit 12 Euro. Destul de scumpă, într-adevăr, dar dorită! M-am întors în campus, mi-am luat la revedere de la oamenii cu care am petrecut cele mai grozave aventuri în Alpi și m-am urcat în mașină, cu destinația … Zurich. Yeap, ne întoarcem de unde am plecat 🙂
Drumul a fost ok, am prins liber și am mers destul de decent. Singurul inconvenient care ne-a dat bătăi de cap a fost căldura infernală, pentru că nu mai eram obișnuiți cu temperaturi așa de înalte. Am oprit undeva pe drum să luăm niște apă și înghețată, să ne mai răcorim, după care am reluat mersul, cu aerul condiționat la maxim. Și era suportabil 🙂
Am ajuns în Zurich undeva după ora 20. Gazda noastră, Damian, ne-a primit cu brațele deschise și cu multă curiozitate, dorind să afle detaliile expediției noastre. I-am povestit și i-am arătat câteva fotografii – atât cât am mai avut energie. Dap, sunt obosită. Și am nevoie de somn, pentru că mâine …. pornim în altă aventură. Dacă tot avem încă o zi în Elveția și mașina la dispoziție, să mergem să ne plimbăm. Călătorului îi șade bine cu drumul 🙂
Detalii tehnice:
Traseul pe Google Earth:
Hoinăreală 2015 – ziua 10 – La revedere, Alpi!
Informaţii utile:
Tarife de la Camping-ul din Alagna Valsesia:
Postări asemanătoare
Insulele Feroe: hike Tjørnuvík – Saksun, ocol pe la Mýlingur
octombrie 09, 2024
Insulele Feroe: hike între Oyndarjførður și Elduvík
octombrie 08, 2024
Insulele Feroe: Farul Kallur
septembrie 26, 2024
