Reintoarcere in Ceahlau, ziua 2 – rasaritul de pe Vf Toaca
- martie 15, 2017
- by
- Visinescu Cati
Pentru cele maxim 5 ore de somn de care am apucat să beneficiez, m-am trezit surprinzător de odihnită. Ba chiar nu am avut nevoie de ceas deșteptător! Pur și simplu am deschis ochii și mă simțeam așa de bine, așa de fresh, încât aveam impresia că am dormit cel puțin de două ori mai mult. Cred că e efectul secundar al vizitei de ieri la schit :)))
Camera noastră era singura trează din cabană. Zorzoneam și ne pregăteam de zor pentru frigul și vajul pe care îl intuiam afară. Dacă nu a ieșit soarele, de unde să fie căldură :)? Așa că mai pune un polar, ia și cagula, coltarii, lanterna, ochelarii de ski (ăștia cu ochelari de vedere ce nu văd fără ei – mai greu cu ochelarii normali de soare!), două perechi de mănuși – echipare completă! Putem să plecăm la Pol! Polul Toaca, bineînțeles 🙂
___________________________________________________________
Când: 25-25 februarie 2016
Durată: 2 zile
Parteneri de tură: mulți oameni frumoși din toate colțurile țării 🙂
Traseu: Cabana Dochia (1.750 m) – Vf Toaca (1.904 m) – Cabana Dochia (marcaj slab bandă roşie şi nemarcat ultima porțiune de acces, lungime traseu 3.2 km, durată traseu 1h 45 min)
Cabana Dochia – Lutul Rosu – Cabana Izvorul Muntelui (797 m) (marcaj bandă albastră, lungime traseu 5.6 km, durată traseu 2h)
Model traseu: liniar
Punct plecare: Cabana Dochia
Punct sosire: Cabana Izvorul Muntelui
Dificultate traseu: simplu
Durată totală traseu: 3h 45 min, fără pauze
Lungime traseu: 8.8 km
Altitudine minimă/maximă: 797 m (cab Izvorul Muntelui)/1.904 m (Vf Toaca)
Urcare/coborâre: +1.284 m/ -332 m
Stare marcaj: pana pe Vf Toaca – slab marcat, dar poteca e vizibila şi sunt şanse mici de rătăcire pe vreme senină. De la Dochia la Izvorul Muntelui, pe Lutul Roşu – bună, atât ca poziționare, vizibilitate și frecventă
Surse de apă: doar cabanele! Nu există râuri sau izvoare pe traseu!
_____________________________________________________________
Ieșirea din cabană mi-a adus două surprize foarte plăcute: nu era chiar așa de frig precum mă așteptam și lumina soarelui deja se ivise ușor la orizont, trasând o dungă luminoasă, roș-portocalie, de-a lungul câmpului vizual. Se vedeau extrem de frumos toate nuanțele de albastru, de la bleu diafan la bleumarin adânc și pătrunzător. O minunăţieeee 😀
Începem să urcăm încet, înfruntând vântul puternic de pe aceeași pantă pe care am urcat și ieri când am mers la schit. Doar că de data asta am cotit spre dreapta și am pornit pe poteca extrem de vizibilă ce ducea spre vârf. Nu e nevoie de frontale, lumina este suficientă pentru a putea vedea foarte bine totul împrejur. Și e așa de frumos! Pe măsură ce urcam creștea și gradientul de roșu, colorând toată zăpada în nuanțe calde. Orizontul părea că ia foc, iar eu urcam cu un ochi pe potecă și un ochi în zare. Nu îmi puteam desprinde privirea de la spectacolul de pe cer 🙂
În aproximativ 30 de minute ajungem la stația meteo aflată la baza vârfului, pe care am găsit-o înghețată bocnă și fără nici un semn de viață. O ocolim prin stânga și începem urcușul final către vârful Toaca. Știam că soarele mai are puțin până să răsară, așa că eram (iar!) cu un ochi pe potecă și cu altul la soare. Ca nu cumva să ratez explozia de lumină 🙂
Răsăritul ne-a prins foarte aproape de vârf. M-am oprit din urcat și am rămas încremenită (ah, ce bine că am coltari, stau bine înfiptă în traseu!), cu ochii la orizont. Soarele și-a făcut apariția brusc, scoțând capul după linia subțire de nori. A ieșit cu bucurie, cu multă lumină, cu culori calde așternute peste toată panorama. O nebuniee! Parcă totul a prins viață 🙂
Oamenii care erau înaintea mea mi-au spus să nu merg pe vârf, că bate un vânt de te frânge. Dar eh, te pui cu dorința omului de a vedea o plăcuță cu un nume și o altitudine? Am o încăpățânare, trebuie și ea folosită din când în când :)) Așa că m-am dus, și am avut o surpriză extrem de plăcută – cum am ajuns la stația meteo de sus, vântul s-a domolit. Bătea ușor, acceptabil, blând, fără forța nebună de până acum. S-o fi topit de la căldură :))
Aș vrea să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie experiența trăită, însă oricât m-am străduit, nu am reușit. Așa că vă las cu fotografiile făcute aici – și dacă găsiți cuvinte potrivite, vă rog să mi le spuneți și mie 🙂
Coborârea a fost la fel de vântoasă pe cât a fost urcarea. M-am felicitat în gând pentru alegerea de a-mi pune colţarii la plecare, m-au ajutat mult să rămân înfiptă pe poziții și să nu o iau de-a berbeleacul la vale, sub formă de bulgăre gras. Mai ales că eu eram cu ochii în toate părțile, urmărind vârtejurile de zăpadă în lumina proaspătă de resarit 🙂 Peisajul era aproape magic, cu perdele de fulgi ridicându-se de nicăieri și șuierături lungi ce se întindeau pe toată coama dealului. Aveam impresia că sunt în pustietatea Saharei sau în liniștea Antacticii, nicidecum în Ceahlău :))
Am ajuns la cabană în jur de ora 8. Am luat micul dejun și aveam de așteptat până pe la 11, când era programată coborârea la mașini. Pe același traseu, deoarece celelalte două trasee erau dificile, chiar și pentru cei dotați cu coltari. Bun, mai am vreo 2 ore la dispoziție! Ce să fac, ce să fac..? Am cerut o carte și m-am cuibărit în pat, cu gândul să citesc ceva. Și după maxim 10 minute citeam în vis :))
Eh, și dacă în Făgăraș a fost trezire militărească, acum am avut parte de Trezirea militărească – întoarcerea! Organizatorul turei a intrat brusc în cameră (sau cel puțin așa am perceput eu, pe jumătate adormită) și a anunțat “Intr-un sfert de oră plecăm!” Adică în 15 minute? Trebuie să fiu gata în 15 minute? Oh, asta o să fie provocare :))
Provocare …. Acceptată și după cu brio la îndeplinire! Câteodată mă uimesc și pe mine cu ceea ce sunt în stare să realizez :)) Am fost gata de plecare în timp util. Ne-am strâns în fața cabanei, am făcut o poză de final, după care i-am dat ușurel la vale, în monom. Știam deja traseul de ieri, așa că a fost un deja-vu de la coadă la cap.
Ultimul popas l-am făcut la Izvorul Muntelui, unde am băut ceva cald și dulce, să ne încălzim și să ne pregătim sufletește pentru drumul de întors. Pentru că până la București mai avem cel puțin 5 ore de stat în mașină. Noroc că Mama Natură a avut grijă să ne aducă în fața ochilor peisaje frumoase, soare cât cuprinde și un apus de soare ce făcea concurență răsăritului 🙂
Detalii tehnice:
Harta traseului:
Traseul pe Google Earth + elevaţie Cabana Dochia – Vf Toaca:
Traseul pe Google Earth + elevaţie Cabana Dochia – Cab Izvorul Muntelui:
Postări asemanătoare
Traseu uşor 1 zi din Predeal – vf Fetifoiu, vf Forbanul
decembrie 30, 2024
Vf. Postăvaru cu plecare din Brașov – tură de o zi
septembrie 14, 2024
