Stay Connected

Concediu 2018 – zilele 4,5 – schimbare de Alpi si insolatie

Concediu 2018 – zilele 4,5 – schimbare de Alpi si insolatie


Jurnalul din ziua 3 este disponibil aici.

M-am trezit super fresh. Odihnită. Revigorată. Relaxată. Nici urmă de durere de cap, oboseală sau sfârșeală de ieri. Eram cu bateriile încărcate la maxim  – și ce bine se simteeeee! O să am suficientă energie pentru călătoria ce urmează 🙂

Astăzi plecăm din această zonă a Alpilor și o să ne mutăm în alta. Așa că după un mic dejun copios am strâns corturile și ne-am pregătit de coborâre. Planul era să coborâm tot traseul la picior, dar planul final o să îl facem după ce începem să coborâm, în funcție de cum ne simțim cu rucsacii în spate – sunt destul de grei 🙂

Am făcut câteva poze,  ne-am luat rucsacii în spate și am început să îi dăm ușor la vale. Și când spun ușor chiar mergeam cu viteza melcului înfrânat, deoarece ….. băi, dar ce am pus în rucsacul ăsta? Deși am mai consumat din mâncare și partenerul de tură a fost amabil și mi-a mai luat din echipamentul tehnic, parcă am împachetat Matterhorn-ul :)) Ah, nu e el, uite-l cum se trezește și își scoate capul din nori. Și totuși …. De unde atâta greutate ?


Porțiunea pe zăpadă intactă a fost o binecuvântare pentru genunchi – pentru că mai atenua din șoc. Când am ajuns pe porțiunea cu zăpadă în topire și apoi pe pietriș – să vezi acolo coborâre cu peripeții :)) Trebuia să fiu atentă unde pun piciorul, ca să nu fugă terenul de sub talpă și eu o dată cu el, dar și cum pun piciorul, pentru a minimiza impactul pe genunchi. Inginerie, nu glumă! Calcule peste calcule peste ajustări peste probabilități peste decizii. Cu bagaj greu în spate, că deh … munțomani next level :))

Am făcut pauze scurte și dese,  pentru a ne păstra energia cât mai intactă. Și când ne odihneam nu prea lăsam rucsacul jos, preferam să stau cu el în spate, eventual sprijinită de ceva. Că dacă îl lăsam jos,  mai-mai că nu îmi mai venea să îl ridic și să plec :)) Cred că dacă nu aveam nevoie de echipamentul din ele pentru următoarele ture, îl trimiteam înapoi prin curier :))

Avantajul nostru a fost că traseul de coborâre a fost destul de lin, fără prea multe suișuri și coborâșuri. Am ajuns în porțiunea dreaptă a traseului în timp relativ scurt, iar de aici până la telecabină am mers puțin. Mă simțeam așa de mică pe drum, cu ditamai munțîi inconjurandu-mă din toate părțile și cu Matterhorn-ul în partea dreaptă… senzația e copleșitoare! Natura e fantastică, și îmi aduc aminte de asta de fiecare dată când sunt în mijlocul ei 🙂


Coborârea în Cervinia am făcut-o luând prima telecabină luată la urcare. Era o posibilitate să coborâm și această porțiune pe jos, doar că ar fi durat destul de mult – e numai la vale și cu rucsacii super grei pe care îi avem în spate, exista riscul să punem prea multă presiune pe genunchi. Și mai avem nevoie de ei 🙂 O dată ajunși în Cervinia, am petrecut jumătate de oră independent, făcând cumpărături pentru perioadele următoare. Eu am nevoie de o cremă de soare super bună – am reușit să mă ard în locuri în care nu credeam vreodată că o să pot avea arsuri – gen lobul urechii, pleoapă și sub sprânceană. Cum e posibil să te arzi sub sprănceană, când am avut buf-ul tras până aproape de ochelari, uneori chiar peste ochelari? Nebănuite sunt căile … soarelui 😀

Până la următorul loc de campare o să mergem cu autobuzele. Primul autobuz de care aveam nevoie vine la ora 14, deci avem cam o oră și așteptat în autogară. Am pus rucsacii pe banca din față, să aștepte ei autobuzul, și noi ne-am băgat în interior, pe scaune. Am reușit chiar să ațipesc un pic – m-am odihnit pentru ceea ce a urmat – o serie rapidă de alergat după autobuze, ia bagajul-pune bagajul-scoate bagajul. Și nu e așa de plăcut când ruscacul tău are 20 de kilograme și mai ai încă unul pe lângă el :))




Destinația finală a zilei de astăzi este camping-ul Pont Breuil, de la poalele Alpilor. Este un loc fantastic, foarte mare și verde, cu dușuri, magazine și restaurant, cu o vedere impresionantă asupra munților și un râu cu apă albă ce șerpuiește pe lângă. Aici o să campăm pentru două zile, înainte de marea mutare în Chamonix. Este supeeer 😀

Ne-am pus corturile și ne-am scos primus-urile, să facem ceva bun de mâncare, pe o masă din lateralul cortului. Știam că stând afară o să devin o țintă sigură pentru țânțari (nu știu de ce, dar aceste creaturi sugătoare de sânge mă văd că fiind irezistibilă), așa că înainte de a ieși din cort mi-am pus 2 plasturi anti-țânțari pe bluză. Nu unul, doi. În caz că unul nu își face treaba, să am protecție de rezervă. Am ieșit afară fericită, cu siguranța faptului că sunt protejată de înțepături. Dar de unde! În 10 minute am simțit cum începe să mă mănânce pielea. Și când mă uit pe umărul stâng …. Un ditamai mini-Dracula stătea pe mine. Exact. Pe. Plasture. Practic se hrănea stand pe ceea ce trebuia să îl prevină să se apropie de mine. Omg, asta nu e a bună :)) Am făcut cât mai repede mâncarea și m-am băgat în cort să mănânc. Asta că să nu hrănesc pe alții în timp ce mă hrănesc pe mine :))



Seară la dus mi-am dat seama de dimensiunea “dezastrului”. Toată partea superioară a corpului era roșie – fie de la înțepăturile de țânțari ( nu știu ce substanță injectează țânțarii de Alpi, însă sunt foarte alergică la ea), fie de la arsuri. Fața mea era mozaic de alb cu roșu, iar în jurul gâtului aveam o urmă circulară undeva pe la jumătatea distanței între cap și torace, ce semăna cu o rosătură de funie. Dap, foarte interesant :))) Înțepăturile mă mănâncă, aș vrea să mă scarpin pentru a scapă de senzație, însă dau peste zone arse și mă doare când le ating. Mirific =)))

Și pentru că Murphy e pe fază și o situație neplăcută rar vine fără însoțitor … seara mi-am dat seama că am făcut insolație. Aveam febră, frisoane, nu mă simțeam bine, iar stomacul meu refuză să păstreze mâncarea. Stăteam în cort, în sacul de dormit, tremuram de parcă eram băgată la 220 și totul se învârtea cu mine. Uuuuu, asta nu e plăcut! Sper să îmi revin până mâine, pentru a putea conținuă ascensiunea. Nu vreau să rămân la bază!


Ziua 05

Dimineața a venit fără prea mare îmbunătățire în starea mea fizică. Eram în continuare amețită, fără vlagă, cu o durere de cap surdă și o încetineala generală în mișcări. O să pot oare să urc, în starea în care sunt? Măcar până la cabana de sus, că de la vârf mi-am cam luat gândul. Ei bine, o să urc. Chiar dacă merg super încet, am o zi întreagă să ajung până acolo – și o să ajung! Cu pauze lungi și dese, plus o tonă de determinare 😀

Totul a fost ok până când am început să urcăm. Și urcuș simplu, pe cărare pietruită, lată, vizibilă. Abia dacă mă putea mișca! Parcă aveam rucsac de 100 kg în spate, greutăți la picioare și forță gravitațională crescuse de cel puțin … multe ori cu zero în coadă. Fiecare pas era conștient, făcut cu efort, calculat. În ritmul ăsta, cine știe cât o să îmi ia să ajung sus … însă o să ajung!

Ce m-a ajutat foarte mult în toată această epopee a traseului este peisajul. Devenea din ce în ce mai frumos, pe măsură ce urcam, iar vederea munților mă făcea să vreau să continui, să ajung până sus. De acolo mă descurc eu, însă până acolo … o să merg cu ochii în zare 🙂

Ultima porțiune de traseu a fost printre cele mai grele, deoarece era urcuș continuu. Și am urcat și o scară, ca să fie  de toate pe traseu =))) Când am văzut refugiul, la aproximativ 400 m de mine, înăltandu-se stingher de după niște stânci, parcă am câștigat la Loto :))) Nu contează că o să fac 10 minute până acolo, cel puțin văd locul unde o să pic lată peste …. ceva timp =))

Refugiul era super-aglomerat și populat. Plini de alpiniști de toate națiile, ce veniseră cu toții probabil pentru a același vârf – Gran Paradisio. O să fie ambuteiaj mâine pe traseu 🙂 Eu o să trag pe dreapta, am nevoie de super multă odihnă și ceva mâncare, să îmi revin. Până acum nu am mâncat mai nimic și abia spre seară stomacul meu a cooperat cu mine și am putut să îmbuc ceva. E bine, e semn de însănătoșire! Și acum … somn de voie. Oricât e nevoie. Mă fac eu bine 🙂

Detalii tură ziua 4:
__________________________________________________________
Când: iulie 2018
Durată: 1 zi (a patra zi din concediul 2018)
Parteneri de tură: Emilia, Cornel
Traseu: Refugiul Theodul  (nemarcat! durată 9h, lungime 18 km)– Telecabina Plain Maison (durată traseu 2h 45 min, lungime traseu 5.7 km, nemarcat)
Telecabina Plain Maison – Breuil-Cervinia (cu telecabina)
Model traseu: dus
Punct plecare: Refugiul Theodul
Punct sosire: Cervinia
Dificultate traseu: uşoară (e doar coborâre)
Durată totală traseu: 3h 30min, cu  tot cu telecabină
Lungime traseu: 5.7 km
Altitudine minimă/maximă:  3.394  m(refugiu Theodul)/ 2.593m (telecabina Plain Maison)  
Urcare/coborâre:  -801 m 
Stare marcaj: traseul este nemarcat! 
Topografie traseu: se coboară pe potecă de pământ, uneori pe gheţar sau mici porţiuni de grohotiş fin. Ultima porţiune de traseu este pe potecă lată de pământ
Vegetaţie traseu: nu există pădure sau copaci până aproape de telecabină, deci nu prea sunt surse de umbră. Jos, la telecabină, au apărut iarba şi multe floricele – dar tot fără copaci.
Surse de apă:  refugiul Theodul, râurile din vale, telecabina Plain Maison
_____________________________________________________________
Traseul pe hartă:

Traseul pe Google Earth:


 Elevaţia traseului:


Detalii tură ziua 5:
__________________________________________________________
Când: iulie 2018
Durată: 1 zi (a cincea zi din concediul 2018)
Parteneri de tură: Emilia, Cornel
Traseu: Camping Pont Breuil – Refugiul Vittorio Emanuele ( lungime traseu 4.8 km, durată 3h 10 min)
Model traseu: dus
Punct plecare: Camping Pont Breuil
Punct sosire: Refugiul Vittorio Emanuele
Dificultate traseu: uşor
Durată totală traseu: 3h 10min
Lungime traseu: 4.8 km
Altitudine minimă/maximă: 2000 m (camping Pont Breuil)/ 2.735m (refugiul Vittorio Emanuele)  
Urcare/coborâre:  +748 m 
Stare marcaj: traseul este marcat cu numărul 1. Poteca este foarte lată, este foarte puţin probabil să vă pierdeţi.
Topografie traseu: prima parte din traseu este prin pădure, după care se iese în camp deschis. De aici, poteca şerpuieste aproape exclusiv în câmp deschis, pe potecă pietruita sau din pământ.
Vegetaţie traseu: prima parte a traseului este prin pădure. După ce se iese din pădure nu mai sunt surse de umbră.
Surse de apă: camping, o cascadă aproape de ieşirea din pădure (trebuie însă să coborâţi un pic până la ea), câteva râuri mici aproape de finalul traseului
_____________________________________________________________
Traseul pe hartă:


Traseul pe Google Earth:



 Elevaţia traseului:


Răspuns

Notă comentariu

Despre mine

Bună 🙂 Numele meu este Cătălina, insă toată lumea îmi spune Cati. Sunt pasionată de munte, călătorii, chitară, culori, handmade şi fotografie. Am început acest blog în 2013, din dorinţa de a ajuta oamenii să îşi descopere propria pasiune pentru călătorii şi a oferi informaţii celor ce doresc să facă trasee montane.
Ȋţi urez bun venit în cercul meu de poveşti! Şi mulţumesc pentru vizită 🙂

Social

Arhive

×