Concediu 2018 – ziua 6 – plimbare solo in Alpi

Colegii mi-au recomandat că astăzi să rămân la cabană până se întorc ei de pe Gran Paradisio. Că e mai bine, ca să nu mă pierd, că cine știe ce mi se poate întâmpla, că, că, că ….. ete da! Doar nu o să stau închisă în cabană într-o zi atât de faină! Afară e o vreme ce te îmbie la plimbare, iar eu am chef de ducă și privit peisaje montane. Orice ar fi ….. ies la explorat 😀

Iau harta din dotare și mă uit la traseele pe care le-aș putea face de aici … hmm, nu sunt prea multe. De fapt, e doar unul nefăcut :))) 1A, care duce de la refugiul acesta la refugiul Federico Chabod (2.750 m). M-am dus la recepție să întreb despre el – este o plimbărică frumoasă pe munte de aproximativ 2h 30 min, foarte bine marcată – deci nu am cum să mă pierd. Gata, aici merg 🙂

Traseul pornește de undeva dintr-un lateral al cabanei, pe o porțiune stâncoasă. Nu este foarte intuitiv ( poteca nu e clar delimitată și marcajele sunt slab vizibile la depărtare), însă de la un marcaj îl pot vedea pe celălalt – și asta este de ajuns. Nu mă rătăcesc eu așa de repede 🙂 Cobor într-o mică vale, trec peste un pod (ah, și cât de fain se vede cascada! Nici nu știam că este aici!) și intru pe o potecuță slab vizibilă printre pietre. Ah, ce frumos e 🙂

În maxim 10 minute de când am plecat mă întâlnesc cu o doamna. Stătea jos pe o piatră și se chinuia să își dea jos bocancul. Am dat binețe și am întrebat-o daca a pățit ceva – mi-a spus că a calcat strâmb și că o doare foarte tare piciorul Am ajutat-o să se descalțe .. și avea glezna umflată destul de tare. Nu știu cât ar mai fi putut să o folosească în condiții de siguranță. Ea tot insista să meargă la aceeași cabană la care mergeam și eu, că nu e așa de grav. I-am recomandat să se întoarcă la Vittorio Emanuele, în starea în care e ea acum își face mai mult rău daca forțează piciorul. Mai ales că trebuia să facă drumul dus-întors, nu ar fi fost benefic pentru sănătatea ei.

Am scos trusa de prim ajutor și i-am pus un bandaj elastic, după care am ajutat-o să se încalte și să se ridice. Spre fericirea ei, putea să meargă, cu sprijin în bețele din doatare. Și s-a hotărât să se întoarcă la refugiu și de acolo să o preia cineva pentru a cobori împreună de pe munte. Mă bucur că a ales înțelept 🙂 Am întrebat-o dacă are nevoie de ajutor până la refugiu, mi-a spus că nu, e foarte puțin de mers. Ne-am dat binețe și fiecare a plecat în direcția ei 🙂

Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să ajut pe cineva pe munte – și mai ales că persoana respectivă a ales ce era mai bine pentru ea! Cu muntele nu e de joacă, oricât de simplu ni se pare traseul sau oricât de puțin ni se pare că ne-am accidentat. Traseul rămâne acolo, nu o să dispară. De sănătate însă e bine să ne îngrijim în mod activ. Și să știm când e momentul să renunțăm 🙂

Traseul urcă ușor, printre pietre și bolovăniș. Poteca e intuitivă, marcajul este uneori slab vizibil, dar e destul de greu să te pierzi. Natura iți oferă indicii despre următorul pas 🙂 Mergeam liniștit, bucurându-mă de soarele fain, aerul curat și liniște. E interesant să merg singură pe munte, sunt mult mai atentă la ceea ce mă înconjoară, la frumusețile din jur. Parca mă conectez mai bine cu natura 🙂

Pe o scurtă porțiune de coborâre am văzut în depărtare o turmă de capre, păzită de vreo 4 câini. Instinctiv m-am uitat după cioban, să îl pot avertiza cumva dacă e nevoie să intervină, însă nu l-am ochit. Câinii însă m-au văzut pe mine și au luat-o la goană spre potecă. Hait! Aaaaaaaaa, acum ce mă fac? Poate reușeam să fac fata la 1 … dar patru câini? Mi-am dat jos rucsacul instinctiv, să îl pot pune bariera între mine și ei, după care am strâns bine bețele în mână. Și tot strigam, poate mă auzea omul care avea grija de turmă. Aaaa, de aceea nu mergi singur pe munte! Somebody ….. heeeelp!

Am auzit cu coada urechii o voce de bărbat, ce striga într-o limbă pe care nu o puteam descifra. Îmi îndrept privirea către locația sunetului și descopăr un om ce stătea foarte relaxat pe scaun în bătaia soarelui. Ahaaa, deci el e ciobanul! Câinii au dat semne de încetinire, însă nu s-au oprit. Alergau în continuare către locul unde eram eu. Când au ajuns suficient de aproape am observat că nici unul nu latră, toți se apropiau dând din coadă. E oare posibil …. și când au ajuns chiar lângă mine, m-au mirosit și au sărit pe mine, la joacă și la mângâiat. M-am trezit înconjurată de 4 border collie pestriți, cu ochi de un albastru ireal, care avea chef de smotoceală. Pfuai, ce sperietură am tras :))) Am izbugnit într-un râs nervos, care în scurt timp a devenit râs bucuros. Yaaay, joacă cu patru câini! Toți erau așa de prietenoși și de dornici de mângâiere, nici măcar la strigătele ciobanului nu au făcut cale întoarsă. Eh, e bine la răsfăț =))))

Cu bateriile încărcate și plina de experiența de joacă am pornit-o mai departe pe traseu. Eh, să tot găsești animalute așa faine pe munte :))) Am urcat în continuare, până când am ieșit din căldare ….. și am avut pentru prima oară acces la panoramă. Am rămas în loc, cu ochii cât cepele și gura căscată. Este ….. de vis! Vaaai, cât de frumos se vede toată valea! Și toți munții, waaaa, genial! Și cei din față, și cei din spate =))) Doamne, cât e de frumos aici sus!

Poteca șerpuiește pe o curbă de nivel, menținând vizibilitatea asupra panoramei. Îmi era așa de greu să merg, aveam tendința să rămân cu ochii la peisaj și să o iau pe alături =))) Sunt așa de bucuroasa că m-am decis să mă plimb astăzi singură pe poteci și că am prins o vreme așa de superbă 🙂 Îmi vine să cânt și să zburd pe poteci, ca o mică Heidi :)))

M-am întâlnit cu foarte puțină lume pe traseu. Pe lângă doamna cu care m-am intersectat la început, am mai dat doar de vreo 4 persoane – 2 pe curbă de nivel și 2 într-o vale în care am coborât. Aparent nu este un traseu foarte circulat 🙂 În rest, am putut să mă bucur de natură și de peisaj. Mă opream când doream eu, stăteam cât doream eu, făceam cate fotografii doream. Avantajele de a merge solo 🙂 Eram însă atenta să nu stau foarte mult într-un loc, nu era recomandat să zăbovesc prea mult. Unii oameni nu știu de aventura mea și nici nu vreau să afle … deocamdată 🙂

După partea de vale, traseul urcă pe un versant, ajungând pe un platou străbătut de un râu. De aici, cocoțat undeva sus, se putea zări refugiul Chabod. Ah, nu mai e mult! Am grăbit un pic pasul, pentru a mai recupera din timpul pierdut. Am trecut râul de doua ori, am urcat panta (asta e cam cea mai dificilă parte a traseului – urcarea până la refugiu :)))!) și am ieșit cumva în lateralul acestuia! Yaaay, am ajuns la Chabod! Bucurie maximă 🙂

M-am instalat comod la una din măsuțele de afară, scăpând de povara rucsacului. Uuu, ce bine e! E așa de fain aici, în briza vântului! Și pentru că simțeam că vreau să sărbătoresc ascensiunea, mi-am luat o ciocolată caldă și am savurat-o tactitos, cu panorama fantastică a Alpilor în fata. Asta da răsfăț 🙂 A meritat fiecare moment! Și nici nu regret că nu am mers pe Gran Paradisio – nu aș schimba experiența asta cu nici una, indiferent la ce altitudine ar avea loc 🙂

Traseul de întoarcere mi-a rezervat o surpriză foarte plăcută – marmote! Yaaay, prima data când văd marmote pe munte! Și le-am văzut de mai multe ori, fie stand exact în potecă, fie pe pietrele de lângă. Sunt atât de drăguțe și de vorbarețe! Și nu au fost deloc sperioase – când m-au văzut nu au luat-o la sănătoasă, ci s-au îndepărtat tacticos de mine. Sunt așa de faine 🙂

Am ajuns înapoi la cabană după aproximativ 5 ore de plimbare superbă. Mi-am dus rucsacul în camera și am coborât în sala de mese cu o carte. Mi-am luat o cafea și m-am pus pe citit. Eh, și că să vezi coincidență – la 10 minute au apărut și colegii mei, din traseu! Potriveala mai faină ca asta nici că se putea =))) I-am întrebat cum a fost traseul, daca totul a fost ok. Cică au prins ceață pe vârf și nu au reușit să vadă nimic împrejur…. Auch! Acum chiar mă bucur că nu am putut să urc 🙂

Am mai rămas o oră la cabana, ca să iși traga și eu sufletul, după care am strâns și a început să coborâm – nu înainte de a face câteva fotografii de rigoare. Mă despart cu bucurie de locul ăsta, care mi-a adus multe surprize plăcute. Sper să revin o dată, să pot să fac și vârful – daca va fi vreodată cazul. Dacă nu – la revedere, refugiu! Mi-a făcut mare plăcere să fiu cazată aici 🙂

Coborârea a fost lină și ușoară – acum pot și eu să mă bucur de traseu și de peisaje :)))))) Se simte câtă diferență poate face starea de sănătate și cât de repede se poate îmbunătăți – literalmente peste noapte 🙂 Am ajuns repede jos în camping și ne-am pregătit pentru ziua de mâine – când vom pleca spre Chamonix. Uuuu, abia aștept să ajung și aici – capitala alpinismului mondial! Alți Alpi, altă priveliște, alte fotografii 🙂

Seara m-am dus să fac un duș – și abia atunci am putut observa că sunt mâncată de țânțari (sunt foarte agesivi, cu toți plasturii din dotare! Și eu cum sunt magnetel de țânțari și mă irit destul de rău…) și arsa rău pe față și pe gât. Dar rău, nu glumă! Nu știu cum de am reușit să mă ard pe lobul urechii și sub sprâncene, iar pe gât aveam o dungă roșie, de parca fusesem strangulată. Pfuai, scary! Cine mă vedea putea foarte ușor să creadă altceva :)))) Mai grav este că folosisem crema de soare cu SPF 50 și am fost foarte conștiincioasă în a mă cremui și a mă proteja de soare, cu buff și pălărie. Aparent nu suficient de conștiincioasă… O să îmi iau mâine o nouă cremă, și sper că aceea să își facă efectul.

Am mâncat super-super repede (că să mă feresc de înțepători) și am intrat în cort, la citit. Am avut parte de o seară relaxantă – ultima seară din Italia muntoasă. Mâine apucăm drumul Frantei 🙂

Detalii traseu 2:
Traseu: Refugiul Vittorio Emanuele – Ref Chabod – Ref Vitorio Emanuelle (lungime traseu 13.9 km, durată traseu 4h 45 min, marcaj 1A)
Model traseu: dus
Punct plecare: Refugiul Vittorio Emanuele
Punct sosire: Camping Pont Breuil
Dificultate traseu: uşor
Durată totală traseu: 1h 45 min
Lungime traseu: 5.9 km
Altitudine minimă/maximă: 2.000 m(camping Pont Breuil)/ 2.735m (refugiul Vittorio Emanuele)
Urcare/coborâre: -764 m
Stare marcaj: traseul este marcat cu 1.
Topografie traseu: se merge pe potecă de piatră şi pământ. Ultima treime din traseu are potecă pietruită, apoi se coboară prin pădure, pe cărare.
Vegetaţie traseu: doar vegetaţie scurtă pe primele doua treimi, după care se intră în pădure. Surse de apă:  refugiu Vittorio Emanuele, cascada din ultima treime a traseului
_____________________________________________________________

Hartă traseu 1: 

Elevaţie traseu 1: 

Hartă traseu 2: