Muntii Grohotis: plimbare de vara pana pe Vf Grohotis

Weekendul ăsta trebuia să merg, împreună cu 2 prieteni dragi, în Făgăraș, pe Dara și Hârtopul Darei. E o tură mult dorită, pe care mi-am pus în plan să o fac anul ăsta. Well, aparent nu e timpul pentru ea … la propriu, deoarece în duminică îi dădea cu ploaie, ceață și cam tot ceea ce nu vrei să ai parte când faci un traseu de creastă slab marcat. Așa că am reconfigurat traseul pentru o tură de o zi, într-un loc mult mai accesibil. Și o să vină și timpul Făgărașului, sunt sigură 🙂

Plecarea dis-de-dimineață, cu un mini-autocar cu distanțare socială – asta înseamnă singură pe rând. Yaay, mai mult loc pentru somn! Am adormit buștean de cum am plecat din Piața Victoriei și până aproape de Ploiești. Am nevoie de energie pentru tură 🙂

Intrarea în traseu este din pasul Bratocea, aproape de Cheia. Am făcut ultimele pregătiri de drum, am traversat strada și am ajuns la locul de plecare. Începem să urcăm în ritm lent, în pas domol, bucurându-ne de răcoare și de umbră. Ne așteaptă o zi caniculară mai sus, așa că orice strop de pădure este foaaaarte apreciat 🙂

Am mai făcut traseul ăsta anul trecut, prin toamnă, când am urcat prima dată pe Vf Grohotiş. Aceea a fost tura în care m-am decis să îmi iau GPS dedicat, deoarece aplicația cu care înregistram traseul a dat rateuri constant. Acum sunt cu GPS-ul cel nou  – l-am adus la locul de creație =))) Sper ca traseul de data asta să fie înregistrat corect 🙂

Se simte că a plouat în zonă, poteca era plină de apă și noroi. Câteodată făceam salturi artistice pentru a scăpa de baie la bocanci. Unii au fost mai norocoși, alții au simțit din plin cum e cu un pic de udătură la picioare. Eh, dar e ok, ieșim repede la soare și se usucă cât ai zice munte 🙂

Ultima sursă de apă este exact la ieșirea din pădure, lângă ultima bucățică de umbră. Am făcut popas de cremuire (SPF 50, baby!) și pus ceva de cap … și hai în soare! De acum o să mergem doar pe creastă, fără posibilitatea de a ne mai piti pe undeva dacă ne bate prea tare soarele. Să ne protejăm cât mai bine 🙂

E atât de senin – și se vede atât de fain în depărtare!!!! Deja au apărut la orizont munții Ciucaș, în toată splendoarea lor. Și uite și Bucegii, și Siriu, și Neamțului! Aaaaa, de vis! Cât de dor mi-a fost de panorama asta de creste, de munte!!! De potecă sub talpă și cer deasupra capului! Waaaaaaaaa!

Traseul e solar – toată vegetația este aurie sau are tonuri de auriu. Nu știu dacă e de la soare sau așa trebuie să fie … dar este foarte plăcut. Înaintăm pe potecă, bucurându-ne de priveliște și de aerul curat. Pe mine mă fascinau florile de pe marginea drumului, pe care mă opream foarte des să le imortalizez. După care făceam sprint și ajungeam grupul din urmă 🙂

• 

• 

• 

• 

• 

• 

După o porțiune lungă pe curbă de nivel, începem să urcăm o mică pantă. Nimic dificil, doar că pare mult mai dificil pe caniculă de afară. Și aparent nu suntem singurii care suferim de căldură – bocancii unei colege de tură s-au dezlipit (amândoi!!) și nu mai aveau talpă. Parcă mergeam pe lavă =))) Noroc cu unul din ghizi, care avea trusa de prim-ajutor la el, și am stat într-o pauză să  bandajeze bocancii si sa le pună plasturi. 3 pe fiecare picior –  cu model, ca să fie funky =)))) Acum să sperăm că o să țină tot drumul până la autocar =))

• 

• 

După ce am urcat panta, traseul începe să devină mai liniar. Înaintăm încet, printr-un peisaj care pare făcut copy-paste o dată la câteva sute de metri. Nu prea ai ce vedea nou – mereu iarbă înaltă , poteca ce șerpuiește în față , munții la orizont … aaa, iată o turmă de oi! Măcar ea mai rupe din monotonie =)))

În porțiunea aceasta de traseu mergeam mai cu grijă, deoarece era potecă foarte înierbată și există posibilitatea să dăm peste o viperă. Deja colegii au întâlnit doi puiuți mai jos, care au fugit. Sperăm să nu mai dăm peste alte rude … șerpești 🙂  Așa că am făcut un monom și toată lumea mergea în el, cu grijă și atenție, făcând cât mai multă gălăgie. Un, doi, un doi …. Hai o dată cu vârful, că mergem de atât de multe ore =)))

Partea bună este că nu am mai avut mult de mers până la destinație. Știam de data trecută cum este marcat vârful – cu un bloc de piatră, fără plăcuță sau stâlp. Yaay, gata, am ajuns! Și de aici ni s-a deschis panorama 360 grade – și oo, câtă frumusețe! Pe lângă lanțurile muntoase care ne-au însoțit toată creasta, au apărut dealurile și lacul de acumulare de la Măneciu. Aaaa, minunat! Uitasem de vederea de aici 🙂

• 

• 

Am poposit o jumătate de oră, timp în care ne-a bătut vântul de ne-a uscat. Pe de o parte este bine, că ne  mai răcorește un pic, dar pe de altă parte nu știi cum te arde de capeți culoarea macului turbat. Așa că hai să îmi pun o geacă de vânt, că să mă protejeze de soare =)) și am reîmprospătat stratul de cremă de soare pe zonele expuse, doar-doar să nu mă ard. Nu e fun să te arzi =))

Coborârea am făcut-o pe același traseu – care de dată asta mi s-a părut atât de luuuung! Și e foarte ciudat – deși tocmai ce îl făcusem, când l-am parcurs în sens invers parcă nu mai recunoșteam nimic! Parcă eram pe alt drum =))) A început să devină familiar când am ajuns la  coborârea spre ultima curbă e nivel. Și apoi înainte de intrarea în pădure. Și apoi la ieșirea spre DN =))))

• 

• 

Ne-am mișcat foarte bine pe traseu – și asta ne-a permis să ajungem înapoi în București într-un timp record. U-huu, am făcut traseu lung și am și  timp de o baie fierbinte și relaxantă? Well … win-win 🙂

Informații traseu

Când: iulie 2020

Durată: 1 zi

Munţii: Grohotiş

Traseu: Pasul Bratocea – Vf Grohotiş şi retur pe acelaşi traseu

Durată: 6h fără pauze / 8 h cu pauze incluse

Lungime: 20.5 km

Traseu detaliat

­Pasul Bratocea – Vf Grohotiş (1.768 m) – 4h, 10.2 km

Vf Grohotiş – Pasul Bratocea (1.263 m) – 4h, 10.2 km

Detalii suplimentare

Stare marcaj: traseul este bine marcat, că poziționare, vizibilitate și frecvență.

Topografie: se merge tot traseul pe potecă de pământ şi iarbă.

Vegetație: prima parte a traseului este prin pădure, unde veți găsi umbră. După aproximativ o oră de mers se iese din pădure şi se merge pe creastă, unde nu sunt surse de umbră. Poteca şerpuieşte prin iarbă scurtă şi iarbă înaltă.

Surse de apă: un râu la ieşirea din pădure. Mai este o sursă de apă pe creastă, la aproximativ jumatate de oră de la ieşirea din pădure (pe potecă, în partea stângă), însă nu ştiu cât de permanentă este.