Fagaras – Vf Vanatarea lui Buteanu prin Moara Dracilor
- noiembrie 04, 2020
- by
- Visinescu Cati
Aveam chef de o plimbare pe creste. Doar nu am venit la Emil, la Refugiul Bâlea Tunel, să stăm toată ziua în cabană 🙂 Așa că am decis, împreună cu gașca PMCF, să facem un traseu ușurel – și hai până pe Vânătarea lui Buteanu. Andrei, care e salvamontist, ne-a îndrumat să o luăm pe la Moara Dracilor, traseul cu cruce albastră care pleacă din spatele cabanei Salvamont. Uuu, un traseu nou! Sunt super curioasă cum este, abia aștept să pornim 😀
Am luat-o lejer la pas de la Refugiu până la cabana Salvamont, și de acolo am început să urcăm pe o pantă destul de accentuată. Prima parte a traseului este pe iarbă, după care peisajul se schimbă și începem să cătarăm ușor pe stânci. Traseul nu este greu, însă necesită un pic de atenție, deoarece peisajul este magnific și te fură foarte repede.
Partea interesantă a început când ni s-au alăturat doi călători, tată și fiu, din Israel. Se plimbau împreună prin Europa toată vara, înainte că fiul să înceapă facultatea (cât de faaaain!). Am început să facem schimb de experiențe și cultură, să povestim despre România și să auzim istorisiri fascinante despre Israel. Și am aflat că și la ei se spune tot autobuz 🙂
Cu asemenea companie plăcută, nici nu am simțit când am terminat de urcat Moara Dracilor și am ajuns pe creastă. Și de aici ni s-a deschis perspectiva lacului Căprița (2.228 m), iar în spate stătea fratele său mai mare– lacul Capra (2.230 m). Este prima oară când le privesc din acest unghi și panorama este fantastică – mai ales cu norii care se reflectă în oglinda apei 🙂
Am coborât agale până în Șaua Caprei, unde am făcut o mini-ședință – ce vrem să facem mai departe? La orizont erau mulți nori negri și părea că vrea să înceapă o ploaie scurtă cât de curând. Și unii dintre noi nu aveau pelerinele la ei… Am decis să mergem mai departe. Și dacă ne prinde ploaia, asta e, o să ne întoarcem ciuciulete la cabană și o să bem un vin fiert să ne încălzim. Cu motiv =))
Cu decizia luată și vânt din pupă am pornit spre Vânătarea lui Buteanu. Pe măsură ce noi urcam micșoram distanța dintre noi și plafonul de nori, astfel încât la un moment dat am intrat cu totul – și acolo am rămas până pe vârf. Aaah, și nu vedem nimic de jur împrejur, pe o distanță mai mare de 10 m! Bummer :)))
Avem totuși noroc – norii cei amenințători doar s-au scuturat un pic, cât să ne răcorească, după care ne-au dat binețe și duși au fost. Acum, când am coborât noi, ei urcă =)) Ne bucurăm că am scapăt totuși uscați din tura asta, deoarece era mai dificilă coborârea până la Bâlea Lac pe stancă udă. Am ajuns înapoi la Emil fericiți și plini de energie – parcă-parcă ar merge făcut încă o dată traseul. Dar invers, să nu ne plictisim =)))
Informaţii traseu
Când: iulie 2018
Durată: 1 zi
Munţii: Făgăras
Traseu: Cabana Salvamont Cota 2000 – Moara Dracilor – Lacul Căpriţa – Lacul Capra – Şaua Capra – Vf Vânătarea lui Buteanu – Şaua Capra – Lacul Bâlea – Refugiul Bâlea Tunel
Durată: 5h, cu pauze incluse
Lungime: 7 km
- Model traseu: circuit
- Sezonalitate traseu: îl recomand pentru 3 sezoane. Nu îl recomand iarna!
- Punct plecare: Refugiul Bâlea Tunel
- Punct sosire: Refugiul Bâlea Tunel
- Dificultate traseu: mediu
- Harta: Munţii Noştri
- Echipament minim recomandat: încălţăminte cu talpă aderentă, geacă de ploaie/vânt, frontală, sticlă cu apa, trusă de prim ajutor personală
- Marcarea vârfurilor: Vânătarea lui Buteanu este marcat cu un monument scund de beton, pe care este o plăcuţă cu numele şi altitudinea
Traseu detaliat
Refugiul Bâlea Tunel – Salvamont Cota 2000 – Moara Dracilor – Lacul Capra – 2h, 2.9 km
Lacul Capra – Vf Vânătarea lui Buteanu – Şaua Capra – 1h 40 min, 2.1 km
Şaua Capra – Lacul Bâlea – Refugiul Bâlea Tunel – 1h 10 min, 2.4 km
Detalii suplimentare
Stare marcaj: traseul este bine marcat, că poziționare, vizibilitate și frecvență
Topografie: Urcarea pe Moara Dracilor este pe stâncă – necesită un strop suplimentar de atenţie. Din creastă până în Şaua Capra se merge pe potecă de pământ şi iarbă. Urcarea până pe Vânătarea lui Buteanu se face pe potecă de pietriş, stâncă şi pământ. Ȋnainte de a ajunge pe Vânătare este o porţiune scurtă de căţărare pe verticală (aproximativ 3 m în înălţime), după care se merge 2-3 minute pe stâncă. Coborârea din Şaua Capra la Lacul Bâlea se face pe potecă de stâncă şi pietriş. De la Lacul Bâlea la Refugiul Bâlea Tunel se trece prin tunel – se merge pe asfalt.
Vegetație: tot traseul este presărat cu iarbă scurtă. Nu există copaci înalţi sau altă sursă de umbră.
Surse de apă: un izvor lângă Lacul Capra, lacul Bâlea.