Puglia 2024, ziua 4 – Molfetta

Primele trei zile din aventura pugliană le puteți citi aici (Bari), aici (Matera) și aici (Locorotondo și Bari).

Pentru ultima zi din aventura noastră pugliană am decis să ne îndepărtăm de orașele turistice și să mergem într-un locșor mai puțin cunoscut. Tânjeam după o experiență mai liniștită și mai detașată, fără prea multă agitație și cu mai multă pace. Așa că ne-am orientat către Molfetta, despre care nu știam foarte multe, însă fotografiile pe care le-am văzut online m-au convins că merită vizitat. Cel puțin pentru o zi 🙂

Fiind și ziua în care plecam spre casă, a trebuit să ne cărăm cu toate bagajele după noi. Partea bună este că noi călătorim light în city-break-uri, deci aveam cu noi doar un rucsac. Ceva mai greu, într-adevăr, însă e doar un singur bagaj – ceea ce ajută mult 🙂 Ca de obicei, am luat trenul până la destinația noastră. De data asta am mers cel mai puțin – și anume jumătate de oră. Am vrut ceva aproape, să avem timp suficient să ne și întoarcem spre aeroport. Și asta a fost destinația perfectă 🙂

Trenul ne-a lăsat într-o gară mică și cochetă, la marginea unui oraș care începea să fiarbă sub căldura soarelui. Nu aveam nici cea mai mică idee despre unde am putea să mergem, așa că am lăsat pașii să ne poarte instinctiv, pe unde au vrut ei. Am ajuns în niște locuri cu balcoane extrem de pitorești și colorate, decorate cu mozaic floral, care ne-au condus spre ceea ce părea a fi bulevardul central. Arăta bine, să o luăm pe jos 🙂

De nicăieri a apărut o doamnă, care ne-a întrebat dacă suntem turiste. Oare ghiozdanele ne-au dat de gol? Sau suntem o raritate în acest oraș? Când a aflat că suntem doar în vizită, s-a oferit să ne facă pe ghidul. Wow, mulțumim mult! Mergea în aceeași direcție cu noi, așa că am însoțit-o până la capătul bulevardului, pe care l-am găsit plin de viață. Erau băncuțe pe aleea pietonală și oamenii stăteau la taifas, profitând de fiecare bucățică de umbră. Asta îmi place la italieni – au cultul acesta de a vorbi între ei, de a se aduna în locuri publice și a socializa – parcuri, piațete și acum bulevarde. Deci de aceea vorbesc mult, că au antrenament =))))

La capătul aleii, doamna ne-a mai dat câteva indicații, după care i-am mulțumit și am pornit singure în explorare. Ghida ne-a spus de niște biserici undeva pe malul mării, către care ne-am îndreptat pașii. Am reușit să le găsim – însă într-una era o ceremonie destul de mare (un fel de întâlnire a tuturor frățiilor din zonă, cu paradă și muzică), iar pe cealaltă am ajuns exact când se închidea. Oh well, se pare că asta nu este zi de bisericit. Găsim noi altceva ce să facem 🙂

Am profitat de lipsa vântului pentru a ridica drona – și când mă uit pe fotografii, văd o mică plajă în apropiere. Uuuu, așa da! Ne-ar prinde bine o sesiune de relax! Așa că am bălăurit prin zonă până când am găsit micul petec de nisip – și cât de frumos era! Ne-am așezat undeva în apropierea apei, cu soarele mângâindu-ne pielea. M-am descălțat și am intrat în apă, atât cât mi-au permis pantalonii suflecați. Apa era așa de caldă, de transparentă și de liniștită! Era o adevărată plăcere să mă bălăcesc. Primul contact cu marea, anul acesta – în luna aprilie. Devreme – și totuși atât de bine 🙂

După mica sesiune de bronz am luat-o hai-hui pe malul mării. Nu aveam nici o țintă – doar o oră până la care să fim înapoi la gară. Am mers pe lângă apă până când nu am mai putut înainta, după care am luat-o hai-hui pe străzi. Am ajuns într-o parte destul de dubioasă a orașului, lucru care m-a neliniștit și am decis să ne întoarcem spre zone mai populate și mai cunoscute. Simt cum mă trage marea către ea =)))

Aventura nu se putea încheia fără un gelato buono-buono de la Chioschetto San Marco, pe care l-am savurat pe îndelete la umbră. Și pentru că mai aveam un pic de timp la dispoziție, am intrat un pic în Villa Comunale – un parc destul de mic, însă plin de flori și de umbră. M-am băgat la umbra unui copac umbros și am ascultat muzica de la terasa vecină, admirând locul. Totul este atât de liniștit și de calm! Exact ceea ce aveam nevoie 🙂

După acest ultim popas răcoros ne-am îndreptat către gară, de unde am luat trenul către Bari, apoi autobuzul către aeroport și avionul către București. Am ajuns destul de târziu acasă, dar nu asta contează. Ce e important este faptul că am petrecut împreună 4 zile într-una din zonele mele preferate din Italia, că ne-am creat amintiri frumoase, am mâncat cel puțin un gelato în fiecare zi și am avut noroc de vreme bună. Sau toate la un loc 🙂

Informații ajutătoare

Bilet tren Bari – Molfetta: 2.1 EUR/persoană.