Retrospectivă 2025
- decembrie 31, 2025
- by
- Visinescu Cati
Încă un an … încă o oportunitate de a reflecta asupra tuturor evenimentelor trecute și de a culege lecțiile și binecuvântările. Și anul ăsta am avut ce culege 🙂
Relație de cuplu
Cea mai frumoasă și împlinitoare relație a mea de până acum. Suntem amândoi pe aceeași lungime de undă, iar experiențele curg natural, fără nici un fel de forțare. Putem fi autentici unul cu celălalt, ne susținem, comunicăm și reparăm ceea ce este de reparat. Mă simt extrem de bine alături de el, iar viața mea este mai bogată și mai împlinită alături de el 🙂

Familie și prieteni
Anul acesta am pus mult accent pe relațiile cu familia și prietenii. Am petrecut cât de mult timp am putut alături de ei și am cultivat prieteniile în mod conștient. Sunt convinsă că foarte mare parte din calitatea vieții depinde de calitatea relațiilor inter-umane, așa că le-am acordat acestora un loc important. Am hrănit ceea ce era de hrănit și am lăsat să treacă ceea ce a ajuns la sfârșit. Aleg să las deoparte relațiile care nu mă împlinesc și care mă secătuiesc, aleg să renunț în a mai investi în oameni care nu investesc în mine și de a investi în oamenii alături de care mă simt bine și mă simt EU.

Cântece proprii
Anul ăsta am compus 11 piese noi – 10 dintre ele muzică și versuri. Am terminat de compus albumul 3 și deja am început să lucrez la cel de-al patrulea, care nu era în plan =)))) Aparent însă nu este tot timpul cum vreau eu, ci după cum trebuie să fie.
Momentan doar două piese sunt publice, restul vor veni când apar albumele.

Studio
Primul an petrecut intregral prin studio, pentru înregistrarea primului meu album – 11 cântece de munte, compoziție proprie. Inițial doream să le înregistrez doar voce și chitară, apoi am spus “De ce să nu mă complic un pic, să mai adaug și alte instrumente?” Așa a apărut percuția și … alte instrumente, care vor colora frumos muzica. A fost mai laborios decât mă așteptam, este mult de muncă, dar este extrem de fain. Abia aștept să aud produsul finit și să îl împărtășesc cu voi 🙂

Munte
Nu am ieșit foarte mult pe creste anul ăsta, dar sunt mulțumită că am făcut niște ture pe care mi le doream de ceva vreme – Suru, Bodoc, Baraolt. Am dat o fugă și prin munții de afară – Rila și crestele sălbatice din Islada, Westfjords. A fost o diversitate anul ăsta – și mi-a plăcut!

City break-uri
Ne-am plimbat mult și frumos anul ăsta! Italia, Bulgaria, Suedia, Islanda, Polonia – a fost un an minunat de a experimenta alte culturi și alte locuri. Mi-au rămas în memorie mâncarea foarte bună din Isafjordur, pierogi cu ciuperci și carne din Wroclaw sau pizza de 1 euro de pe străzile Perugiei. Cred că anul ăsta a fost dedicat deliciilor culinare =))








Să cântăm, chitara mea …
.. și ce am cântat anul ăsta! Am avut recitaluri în București, am participat la prima ediție a festivalului Dalma Mare, am avut 4 ediții din Chităreala în Parcul Tineretului, am încântat oamenii la plantările Mai Mult Verde și câte și mai câte alte momente muzicale! Sunt recunoscătoare pentru toate momentele în care am putut să pun mâna pe chitară și să împărtășesc muzica și bucuria prin strune 🙂

Hearts of..
Proiectul meu drag a ajuns la al nouălea an! Fotografiez inimioarele pe care le întâlnesc în călătorii, fac un colaj cu ele și mă bucur de toată iubirea 🙂







Păr lung
Mi-am lăsat părul să crească și l-am îngrijit cum am știut eu mai bine, deoarece îl vreau sănătos și lung. L-am măsurat de curiozitate și are 100 cm. Îmi place mult cum îmi stă Cosânzeană 🙂

Ski
Anul ăsta am pus pentru prima dată ski-urile în picioare! A fost un pic provocator să învăţ şi m-am ofticat de câteva ori că nu îmi iese miscarea, dar până la urmă pot spune ca sunt un skior începător! Am învăţat să fac cristiane şi să întorc cu băţul şi să mă ţin decent pe pârtie. Sunt fan piste albastre, mai am până trec la roşii, şi nici nu mă grăbesc să învăţ mai repede decât îmi este confortabil.
Ȋnca nu îmi place să skiez, este provocator să mă concentrez la toate mişcările ca să îmi iasă bine, dar perseverez 🙂

Înțelepciune de luat din 2025
Nimic nu este atât de rău pe cât pare. Prima reacție nu este întotdeauna cea mai potrivită. Lasă evenimentele să se așeze și abia apoi ia decizii.
Schimbarea este parte naturală din viață. Schimbarea poate aduce cu ea progres.
Spui că iubești un om și poți să faci orice pentru el – dar ești dispus(a) să schimbi la tine comportamentele care dăunează relației?
Energia personală este prețioasă. Ai grijă cu cine o împărtășești.
Trăiește în principal pentru tine, pentru ceea ce tu vrei să faci; nu pentru ceilalți și așteptările lor.
Relațiile bune și împlinitoare nu vin fără vulnerabilitate împărtășită.
Relațiile sănătoase sunt extrem de importante. Este necesar să avem grijă de ele, să ne hrănim, să ne cultivăm.
2025 în cifre
Comunitate de 2164 oameni pe Youtube
30 articole scrise pe blog
11 cântece compuse
18 zile pe munte
7 city break-uri
Munte în 2025
18 zile petrecute pe munte
2 masive externe (Islanda și Bulgaria)
221 km petrecuți pe potecile de munte
16 vârfuri atinse
12.400 m diferență pozitivă de nivel






