De pe plajă pe munte (și invers) – Vârful Ypsarion (1.204 m), Munții Ypsarion, Thassos, Grecia

Abia așteptam ziua asta! După câteva zile de relaxare, bălăceală și admirat munții de pe şezlog, simțeam nevoie de ceva mișcare și reconectare cu înălțimile. So Ypsarion, here we come!

 Trezirea a fost la ora 5:30 – adică foarte de dimineață, pentru niște oameni obișnuiți cu odihna. Avem noroc că afară începe să se lumineze, astfel încât nu bâjbâim prea mult după haine și rucsaci. Facem repede pregătirile necesare și mergem în curte, pentru o mini gustare înainte de plecare. Dar ce să mâncăm, e prea de dimineață și nu prea intră nimic. Foamea încă nu s-a trezit!Hai totuși să înfulecam un pic de dulce și mâncăm consistent mai sus pe traseu, când simțim nevoia.

 Am avut parte de o supriza plăcută și neplanificată : am văzut răsăritul de soare! Cocoțată pe un gard de piatră din fața vilei, cu o bucată de ceva dulce în mână, admiram marea și bulgărele roșu ce își răspândea razele calde împrejur. Și așa am știut că e timpul să plecăm în căutarea piscurilor înalte :)Š

Părăsim drumul principal și facem stânga, pentru a ajunge la începutul traseului marcat de un panou imens. Pe peretele pensiunii aflate imediat în apropiere găsim schițată o tentativă de hartă, din care înțelegem că de aici începe drumul spre Ypsarion și că la un moment dat trebuie să facem stânga.  E cât se poate de clar 🙂 )

 Prima parte a traseului este pe un drum asfaltat, printre casele și grădinile oamenilor. Băi, sigur e asta drumul ? Traseu montan asfaltat? Și mai încolo găsesc și niște scări rulante care să mă ducă în vârf? A, ba nu, un lift! Sau o praștie imeeeensa, să ajung sus în 5 minute, după ce dau binețe vreunei vrăbii! Preety strange, nu ? Dar am spus să continuăm, toate bifurcațiile indicau tot drumul pe care am pornit.

O dată cu terminarea caselor se termină și asfaltul. Lăsăm în spate confortul drumului plan și începem să urcăm ușor, pe o potecă din multe pietre, ce se adâncește în pădure. Este încă răcoare, copacii fac suficientă umbră, lumina este perfectă de fotografii.  Eram zen, cu gura până la urechi. Ce bine e să urci :)Š

 Am părăsit pădurea și am ieșit într-un fel de luminiș, unde trebuia să facem stânga (înainte se făcea un alt traseu). În partea dreaptă lucea ceva foarte tare, că o oglindă care reflectă razele exact în ochii mei. Mă uit cu ochii îngustați – marea! Se vede marea de aici! Yu-huuuu! Scot repede aparatul și mă apuc de fotografiat. Senzația este superbă – să urci un munte cu marea pe fundal 😀 

 Eh, și de aici s-a terminat cu răsfățul! Fără pădure și fără umbră, căldura soarelui începe să se facă simțită. Zăpușeala face urcușul mai dificil, trebuie să ne oprim mai des să ne hidratam și ne trezim la jumătatea traseului cu mai mult de un litru de apă consumat de persoană – asta în mai puțin de 3 ore. Băi, ce ne facem ? Până sus nu mai avem nici un strop de apă, și nu pentru că o bem noi, ci se evaporă singură din recipiente (da, așa de cald era!). Noroc cu un mic pârâiaș din apropiere, unde am făcut refill și ne-am răcorit. Sper să mai fie câteva din astea pe traseu :)Š

 Un aspect care ne-a mirat pe toți  – muntele ăsta este plin de capre! Le vezi peste tot – pe versantul vecin, pe o piatră mai sus de tine sau chiar în potecă! Stăteau acolo și ne priveau cu multă curiozitate! Ne-am apropiat tiptil, încercând să vedem dacă le putem atinge, însă au plecat când eram la vreo 3-4 m de ele, coborând în viteză în jos. Eh, bine că măcar le avem în poze..

După aproximativ 2 ore și un pic de urcat am ajuns în ceea ce credeam noi că este creasta  – o poienița plată, de unde se puteau vedea foarte frumos împrejurimile. Ne uităm după marcaj, dar ia-l de unde nu-i! Nu se vedea nicăieri nici un indicator, nici o săgeată care să ne indice direcția bună.Și acum ce ne facem ? Hai să îl căutăm! Eu mă aventurez spre stânga, unde se vedea că traseul urcă în continuare. Merg vreo 5 minute către ceea ce pare a fi un vârf  – și woow, ce panoramă! De aici se vede toată Skala Potamia și Golden Beach! O minunăție 😀

După minunata mea descoperire mă întorc de unde am plecat, cu speranța că vreunul dintre noi a reușit să elucideze misterul traseului lipsă. Acesta însă stă pitit foarte bine și nu vrea să se arate. Oookey – what now? Cu coada ochiului zărim undeva o casă de lemn. Hai într-acolo, poate reușim să găsim răspuns la enigmă!

Casa noastră de lemn s-a dovedit a fi o casă în toată regula, alături de care am regăsit un foișor cu umbră.  O binecuvântare pe vremea asta caniculară! Ne-am dat cu toții la răcoare și ne-am bucurat de o mult dorită odihnă. În casă nu părea că este nimeni, deci misterul rămâne în continuare – pe unde o fi traseul ? S-o fi topit de la căldură ? Sau s-a dus și el la umbră, așa că noi? Nu știu, dar parcă nici nu vreau să plec de aici să aflu ( e muult prea bine!). 

S-a pus la un moment dat problema să renunțăm și să ne întoarcem acasă. E târziu, e foarte cald, nu prea mai avem mancarea – Orice ar fi, eu NU renunț! Am venit să fac vârful și asta o să fac, chiar dacă o să îl caut 2-3 ore în arșița! Am noroc de colegi la fel de căpoși că mine, deci aventura continuă! Mai stăm un pic și ne aventurăm din nou în soare, către niște scări care urcă undeva în sus. Și surpriză!  Sub un panou mare de lemn, pitită și la umbră , stă liniștită o plăcută cu “Υψάριο”! Ahaaa, aici era! Suntem pe drumul cel bun :)Š

 O data cu scările apare și un nou marcaj – niște plăcute plastificate, care te anunță la ce altitudine ești și ce altitudine mai ai de urcat până pe vârf. Acestea sunt destul de dese ( super!) și vedeam în timp real cât mai avem. Înaintam destul de greu ( aceeași căldură înăbușitoare!), iar numărul scădea lent, foarte lent..

 La capătul unui urcuș ne-am întâlnit din nou cu panoramă spendida a Golden Beach-  și o bancă! Grecii au făcut aici o bancă, pentru a putea admira priveliștea! Sau să fie siguri că nu cazi de pe stâncă de la atâtea frumusețe! Atmosferă asta frumoasă a fost completată de un vânt răcoros, care parcă mai alungă toată căldura din aer. Eheee, și ce plăcere e să stai aici, tolănită pe o bancă de piatră, cu o așa priveliște! Nu aș mai pleca de aici – dar avem un vârf de atins! Așa că hai, mai poposim o dată la întoarcere :)Š

Când mai aveam aproximativ 100m (altitudine) până în vârf peisajul se schimbă brusc, iar totul devine stâncos.  Traseul șerpuiește pe niște pietre mari și imense, pe care pășim cu atenție –  în partea cealaltă era expus. Nimic dificil totuși (cărarea este destul de lată), așa că în foarte puțim timp ajungem aproape de vârf, exact la capătul drumului care urcă până aici. Da, știam că este și drum până în vârf, pe care îl puteam parcurge lejer cu mașina, dar unde mai e distracția? Noi am venit pentru traseu, nu numai pentru priveliște 🙂

 Un pas, încă unul, și încă unul – și am ajuns ! Yu-huu, suntem pe Ypsarion, cel mai înalt vârf din Thassos!  Vârful nu are plăcuță, în schimb găsim un pilon de piatră cu un caiet, în care puteai să notezi câteva idei și impresii. L-am răsfoit un pic – o mulțime de oameni au trecut pe aici, din toate colțurile lumii! E foarte fain să vezi ce gânduri aștern oamenii după ce au urcat un varf! Am dat și noi cu subsemnații în Cartea de Onoare, am făcut câteva fotografii și ne-am pitit repede la umbră, să admirăm panorama. E suuper  aici 😀

Coborârea am făcut-o pe același traseu că la urcare. Și deși m-am protejat cu o tonă de cremă de soare cu SPF 50, tot am reușit să mă ard pe ambele mâini. Nu foarte grav, dar suficient cât să simt. Am mai dat cu un strat de cremă și am aplicat tehnica de coborâre numită  “vânare de umbră”: mergeam repede prin soare și unde găseam un pic de umbră, zăboveam 2-3 minute, pentru răcorire, după care mă avântam din nou, în căutarea următorului locșor de odihnă.  Mă fugăream cu căldura :)Š

A fost o adevărată bucurie să ajungem la zidul casei cu hartă rudimentară desenată! Ne era la toți foame și discutam numai despre bunătățile pe care le vom mânca deîndată ce ajungem la cazare. Și cum ne gândeam noi la toate specialitățile de peste fript – Mure! Ruguri întregi, aliniate cuminți pe marginea drumului! Instantaneu am uitat de toate preferințele culinare și ne-am apucat să înfulecăm. Vreo 10 minute nu ne-am mișcat de acolo. Și erau așa de bune – miaaam! Mai vreau trasee din astea cu suprize dulci la final!

 Ziua s-a terminat cum nu se poate mai bine – cu o sesiune de plajă și bălăceală în mare. E prima dată când reușesc să combim muntele și marea în aceeași zi .. și sper că nu și ultima! Senzația este fantastică – să stai pe sezlog la plajă, să privești munții și să știi că de acolo ai coborât astăzi. Aaaaa, și am servit și mult dorita porție de pește la grătar, cred că era doradă, pe care v-o recomand cu lămâie sau sos de usturoi 🙂

   

______________________________________________________________________________

Harta traseului :

Traseul pe Google Maps:

Elevaţia traseului (luat la coborâre):

_______________________________________________________________________________

Noi am plecat la 7 în traseu, dar tot nu a fost suficient de devreme a.i. să scăpam de căldura înăbușitoare care a apărut încă de la 9-10. De aceea vă recomand să plecați cât mai devreme în traseu, poate chiar imediat cum răsare soarele. Ar fi bine să fie lumină afară, că să puteți observa mai bine semnele și marcajele (uneori sunt pitite și e nevoie de atenție sporită pentru a le descoperi).

 

 Luați-vă mai multă apă la voi decât de obicei!Zăpușeala de afară cere o hidratare continuă – asta dacă nu vreți să faceți insolație. Și nu uitați de pălării/șepci și crema de soare, vor fi prietenele voastre cele mai bune!

 

 Traseul nu este marcat în mod clasic, românesc, cu semne pe copaci/pietre sau stâlpi indicatori. Și nici timpii nu sunt indicați. Intrarea în traseu este marcată printr-un semn (rutier)imens și o mini hartă scrijelită pe un perete. Din când în când veți regăsi săgeți roșii care indică drumul corect, iar la intersecțiile unde acestea nu se văd foarte bine, calea incorectă este marcată cu un mare X, tot roșu.  Uneori mai apar și indicatoare din lemn, cu numele vârfului. De la cabană traseul este semnalizat de niște plăcuțe laminate, care semnalează și altitudinea actuală și cât mai e până în vârf. 

Pentru cei  care vor să se bucure doar de priveliște, fără a depune efortul ce îl presupune un traseu montan, vă anunț că există drum până în vârful muntelui. Dap, ați citit bine, există drum până aici! Trebuie doar să te dai jos din mașină, mai faci maxim 50 m și ești  “on the top”. Și noi am ajuns cu limba de 3 coți de la căldură și oboseală  :))