Hoinareala 2015 – ziua 6 – Interlaken
- decembrie 31, 2016
- by
- Visinescu Cati
Având mașina la dispoziție, acum ne este mult mai ușor să ajungem în destinații variate, deoarece nu mai suntem dependenți de mijloacele de transport în comun. Putem pleca când vrem, unde vrem, și asta e așa de bine :D!
Pentru ziua de azi ne-am decis să mergem într-un loc extrem de pitoresc – Interlaken, pentru a vedea o cascadă și a ne plimba printre munți. Din ceea ce spune Damian, locul este foarte popular, foarte vizitat, și o să ne placă și nouă. Păi atunci ce mai așteptăm? La drum cu noi, avem încă o zi în față de bălăureală și relaxare 🙂
__________________________________________________________
Când: iulie 2015
Unde: Interlaken, Elveţia
Parteneri de tură: Radu şi Damian
Transport: autoturism şi perpedes
Cazare: Zurich, Elveţia
Highlights: Staubachfall
Ȋn câteva cuvinte: Lauterbrunnen, apa alba, Interlaken
__________________________________________________________
Îmi place să conduc. Mult, extrem de mult. Însă unul din momentele în care aș prefera să nu fiu la volan, ci oriunde altundeva în mașină, este când afară sunt peisaje extrem de faine și eu nu pot să le admir, deoarece sunt pe serpentine și trebuie să fiu atentă la cum iau curba următoare. Iar azi am simțit lucrul ăsta din plin, deoarece peisajele de la Interlaken sunt fantasticeee! Nici nu am ce să arăt, că deh! Nici fotografii nu am putut să fac :))))
Am oprit în Lauterbrunnen, un orășel mic și cochet de la baza muntelui. Mai greu cu parcările prin zonă, însă veți găsi câteva parcări private cu plată, în care puteți lăsa mașina. Mi-a plăcut foarte mult încrederea pe care elvețienii o au în corectitudinea oamenilor – în parcări nu există taxatoare, ci îți pui în parbriz, când pleci, un formular cu ora la care ai sosit, după care, când pleci, treci ora la care ai plecat, calculezi singur cât datorezi și pui banii într-un plic, pe care îi lași la o căsuță unde nu e nimeni. Foarte tare 🙂
De unde am parcat noi se vedeau extrem de frumos Alpii, cu vârfurile lor acoperite de zăpadă, și cascada – Staubbach Fall. E că un văl subțire și delicat, iar atunci când bate vântul, se dispersează și se întinde peste toată stânca, exact ca o aripă transparentă de libelulă. Are ceva magic cascada asta 🙂
Există o potecă marcată care urcă până în spatele cascadei. La începutul potecii există un loc de unde poți lua bețe de trekking, pentru a le folosi pe tot parcursul urcușului. Nu este greu și nici lung (să zic maxim 15 minute în lers lejer de tot), dar unora sigur le-ar prinde bine niște suport :). Se urcă o potecă pe un versant, după care se trece printr-un tunel de piatră, săpat în stâncă, și se iese exact în spatele cascadei. Este o frumusețe să vezi tot peisajul de aici, și mai ales să simți răcoarea cascadei atunci când bate vântul și te udă un pic. Tocmai ce e nevoie pe o zi de caniculă 🙂
 |
| Panorama din spatele cascadei |
 |
| Tunelul spre cascada |
La coborâre am lăsat bețele acolo unde le-am lăsat și am plecat să ne plimbăm prin zonă. Pentru că avem ce vedea! Eu nu puteam să îmi iau ochii de la munții ăștia frumoși, de la ghețarul pe care îl intuiam în vârf, de la crestele albe și zimțate. Când mă gândesc că în curând o să fiu și eu acolo sus, în împărăția gheții … brrrr, mi se face pielea găina de la anticipare! Nu știu cum o să fie, dar mai mult că sigur o să fie bine 😀
Am dat de o alee lată care ducea spre o peșteră. Hmm, o peșteră! Am putea să mergem să vedem ce și cum …. Așa că am pornit-o agale pe cărare, încercând să stăm cât mai mult mai umbră. Este foarte, foarte cald și extrem de însorit, iar riscul de insolație și arsuri este destul de mare, cu toate cremele și protecțiile pe care mi le-am luat. Pe principiul Better safe than sorry, vânam peticele de umbră și ne odihneam la răcoarea lor, înainte de a purcede din nou în arșița zilei. Ce ironie – afară e super cald, iar eu mă uit la creste pline de gheață :)))
Într-unul din pâlcurile de pădure în care am nimerit am avut de trecut un râu … alb. Dap, apa era alb-lăptoasă, ca de var. Damian mi-a spus că vine din munți, încărcată cu nu știu ce tip de mineral, și de aceea are culoarea asta neobișnuită. E .. specială! Recunosc că mi-am băgat un pic mâna în ea, nu puteam rata ocazia. Nu e bună de băut, dar mai-mai că ar merge de o bălăceală :)))
Pe drum întâlneam căsuțe și ferme în care nu era nimeni, dar existau la poartă produse de cumpărat. Și pe principiul încrederii, luai ce doreai din frigider și puneai banii într-un recipient. La noi nu cred că poți vedea așa ceva :))))
Am ajuns și la peșteră, însă prețul de vizitare era mult prea mare pentru ceea ce eram noi dispuși să oferim – 11 franci. Sunt sigură că îi pot investi în ceva mai folositor – de exemplu ceva răcoritor și rece de la restaurantul de lângă, deoarece eram toți foarte setoși și aproape deshidratați. Aveam apă la noi, dar până la ora asta era deja aproape fiartă :))))))
După răcorire și un pic de odihnă am făcut cale întoarsă la mașină, iar de acolo am plecat în Interlaken. E un orășel micuț și cochet, turistic prin excelență. Mi-a plăcut foarte mult că erau restaurante și magazine de toate națiile – indian, japonez, libanez, italian. Noi ne-am oprit să mâncăm la un restaurant libanez, unde ne-am luat niște priviri un pic dubioase de la toți cei prezenti – eram singurii nelibanezi din local. Dar eh, e ok 🙂 Am luat o salată și o cafea, acel tip de cafea de stă lingurița (la propriu!) în picioare în ea, așa de tare era! Cred că e cea mai tare cafea pe care am băut-o vreodată!
După masă ne-am răsfățat cu înghețată de mango de la un magazin local și am mers în parc, să admirăm oamenii ce se dădeau cu parapanta. Fiind dealurile și munții aproape, orașul ăsta este locul perfect dacă vrei să încerci aşa ceva. La un moment dat era cerul plin de parapante, care de care mai colorate, şi mă uitam fascinată cu aterizează. Mai-mai că aş încerca şi eu o dată 🙂
Până acum am avut telefonul pus pe flight mode – nu doream să fiu deranjată de nimeni, plus că la ce tarife la convorbiri erau în Elveția, nici nu doream să rămân cu portofelul gol. Dar nu știu ce mi-a venit de l-am “deschis”. Și primesc un SMS de la organizatorii turei din Alpi, cum că ei au ajuns în Italia și că ne așteaptă mâine. Mâine? Păi cum mâine? Acensiunea începe poimâine, așa au scris în descrierea turei! Foarte curioasă, îi sun. Și ca să vezi … au scris data greșită în mail. Ascensiunea începe mâine! Ceea ce înseamnă că eu și Radu trebuie să fim mâine dimineață, cel târziu, în Italia. Și noi suntem la 200 km de Zurich …. Oh, Doamne! O să îmi prindă bine cafeaua aia tare, deoarece am de condus 500 de km!
La drum, că nu e nici o secundă de pierdut!
Postări asemanătoare
O zi în Bulgaria: Balchik şi Cap Kaliakra
mai 11, 2023
Escapadă de o zi în Bulgaria – 3 peşteri de poveste
august 09, 2021
