Nu am mai călcat pe potecă de munte de aproape o lună de zile – și m-a luat un dor așa, de mi-aș fi băgat picioarele în ei de bocanci și m-aș fi urcat în primul tren, cu destinația Creastă. Se simte că nu am fost în apele mele în ultima vreme, m-am dat la fund  și am preferat să stau cu mine în introspecție, pentru a putea naviga prin ape tulburi. Acum însă, când apele s-au mai linisitit și eu am scos capul la soare, simt nevoia de reîncărcare, de energie...