La începuturile mele  într-ale munțomănelii, când eram o gaşcă de oameni tineri şi fără bani, ieşirile la munte erau cam aşa: luam trenul până unde se putea (obligatoriu cu cântat la chitară de răsuna tot vagonul şi încă un pic), traseu cu chitara în spate până la cabană sau la locul de campare, cântat seara la foc de tabără până când luna începea să meargă la culcare, după care traseu înapoi şi o a treia porție de cântec, în trenul ce ne ducea înapoi în oraş. Au fost vremuri extrem de frumoase, cu mulți...